Frumoasă floare-a toamnei
Traian Dorz - Scumpele noastre surori
Frumoasă floare-a toamnei, tu singură-ai rămas,
când toate celelalte zac moarte, pas cu pas;
e fața ta lovită de stropii ploii reci,
dar strălucești mai dulce cu cât mai greu te-apleci.
În jurul tău grădina e-un cimitir de flori,
tu știi că vine iarna și știi curând că mori
și totuși lupți, păstrându-ți curajul neclintit
în amintirea scumpă a soarelui iubit.
Când toate celelalte se ofilesc și mor,
când totu-i deznădejde și plâns de-al verii dor,
când totul e ruină părând pe veci pierdut-
tu stai luptând eroic la locul cunoscut.
Cu-ai tăi căzuți sub colții dușmanului, la rând,
nu-ți părăsi chemarea, rezistă rămânând,
știind că-i pân-la urmă vrăjmașu-nvingător,
zâmbind privește-ți moartea, privind spre Viitor.
Cu ultimele lacrimi de gheață pe obraz,
privește neclintită spre Soarele Viteaz
și mori încredințată că El va triumfa,
că-n Ziua Biruinței și tu vei învia.