
Când sunat-a Deşteptarea
Traian Dorz - Istoria unei Jertfe Vol. 1
Când sunat-a Deşteptarea
glasul goarnei desluşit
ne-am sculat din somnul morţii
din păcate ne-am trezit
şi prezenţi la datorie
legământ ceresc am pus
că vom fi ostaşi ai Crucii
luptători ai lui Isus.
Domnul ne-a chemat la luptă
noi pe El luându-L Scut
şi luându-L Steag şi Ţintă,
lupta sfântă-am început.
Prin credinţă şi iubire
noi am biruit mereu
căci suntem ostaşii Crucii
şi cu noi e Dumnezeu.
Lupta Domnului e sfântă,
sfânt e Ţelul ce-l avem,
voluntari luptăm în Oaste,
voluntari pe veci ne vrem.
Steagul biruinţei noastre
să se nalţe tot mai sus
să răsune mai puternic
imnul slavei lui Isus.
Lupta-i grea, duşmanu-i tare
sub loviri noi sângerăm
dar când Domnul Scut ne este
nu ne temem, ci luptăm.
Vrem să mergem pân-la capăt
credincioşi prin orice greu
vom învinge, vom învinge
căci cu noi e Dumnezeu.