
Cântarea bătrânilor slăviţi
Traian Dorz - Cântările Bibliei
- din Apocalips 5, 9-10 -
Vrednic eşti Tu, vrednic eşti Tu
să rupi a Cărţii mari peceţi
c-ai fost junghiat răscumpărând
lui Dumnezeu Cel Veşnic Sfânt
pe oameni, pentru lume dând
al Sângelui Tău Preţ...
Vrednic eşti Tu, vrednic eşti Tu
căci Jertfa-Ţi a răscumpărat
din orice neam şi seminţii
din orice limbă şi domnii
popor ales pe veşnicii
şi binecuvântat.
Vrednic eşti Tu, vrednic eşti Tu
să fii pe veci de veci slăvit,
căci din ai Tăi răscumpăraţi
făcut-ai preoţi şi-mpăraţi
lui Dumnezeu, domnind curaţi
pe-un nou pământ sfinţit.