Cântarea lui Isaia - 11
Traian Dorz - Cântările Bibliei
Partea 1
În anii cei mai buni ai vieţii
ziceam că trebuie să mor
că trebuie să merg în noapte
cu morţii-n locuinţa lor.
Ziceam că-s pedepsit de Domnul
să-mi pierd toţi anii ce-i mai am
că nu voi mai vedea pe Domnul
în lumea celor vii... ziceam.
Că nu voi mai vedea pe nimeni
şi că-ntre ei voi fi ca mort,
că locuinţa mea-i luată
şi dusă, cum e dus un cort.
Tăiat simt firul vieţii mele
precum îl taie-un ţesător
ce m-ar tăia din ţesătura-i
şi până-n seară am să mor.
Strigat-am până dimineaţă
cum ar striga un leu zdrobit...
Îmi simt zdrobite-a mele oase
o, până-n seară sunt sfârşit.
Şi suspinam ca rândunica
plângeam ca un cocor stingher
gemeam cum geme porumbiţa
cu ochi topiţi privind spre cer.
Cu ochi topiţi priveam spre ceruri
chemând pe Domnul, m-am rugat:
- o Doamne-s în necaz, ajută-mi, -
o, ce să spun... m-a ascultat.
Partea 2
De-acuma voi umbla în umilinţă
până la capătul vieţii voi umbla,
după ce-am fost încercat prin suferinţă
Doamne, numai prin a Ta bunăvoinţă
de viaţă ne putem noi bucura.
Doar prin ea mai pot avea şi eu suflare
sănătate şi viaţa dându-mi iar
o, dar chiar şi suferinţa cea mai mare
îmi era spre mântuire şi scăpare
căci Tu-ai vrut ca să mă scoţi din groapă iar.
Aruncatu-mi-ai păcatul de la Tine,
căci nu moartea şi nici morţii-Ţi vor cânta
nici acei ce Locuinţa Morţii-i ţine
căci ei n-au credinţă şi nădejde-n bine
ci cel viu, da cel viu, Te va lăuda.
Şi Te va slăvi o Doamne ca şi mine
fiilor, credincioşia Ta spunând...
- Tu ne-ai mântuit, de-aceea pentru Tine
vom cânta mereu cântările-Ţi divine
în lăcaşul slavei Tale petrecând.