Foto Traian Dorz

Cântarea lui Isaia - 4

Traian Dorz - Cântările Bibliei

Iată-asupritorul nu mai este
asuprirea a-ncetat deplin
Domnu-a frânt toiagul celor mândri
şi-a sfârşit al stăpânirii chin.
Cela ce-n urgii lovea popoare
şi le alunga fără răgaz
cela care asuprea pe alţii
asuprit şi necruţat e azi.
Tot pământu-acum se veseleşte
de odihnă şi de pace plin,
oamenii tresar de bucurie
cântecele nesfârşite ţin.
... Iată Domnu-a-ntemeiat Sionul
şi toţi cei nenorociţi ai Săi
au acolo loc de-adăpostire
izbăviţi pe veci de toţi cei răi...