
Cânturile mele...
Traian Dorz - Cântări Uitate
Cânturile mele Doamne
eu din inimă le-am rupt
şi le-am pus la poala Crucii
Celui pentru care lupt.
Le-am cules în nopţi cu stele
din al cerului senin,
şi le-aduc la Crucea Celui
căruia pe veci le-nchin.
Cu atâta râu de lacrimi
de durere le-am udat
când din pană şi din suflet
Domnului le-am închinat.
Flori din spinii suferinţei
unui suflet cu amar,
eu, - prinos al tinereţii
I le-aştern lângă altar.
Prin atâtea grele valuri
am trecut şi le-am adus
pân-la Golgota Durerii
lângă Crucea lui Isus.
În şiragul lor de slove
cântă sufletu-mi pustiu
curăţia tinereţii
moartă-aşa de timpuriu.