Foto Traian Dorz

Tu, ce știi a mea gândire

Traian Dorz - Cântări Uitate

Tu, ce știi a mea gândire
întărește-mă mereu
să nu cad în rătăcire
dă-mi putere Domnul meu.
Tu știi câtă necredință
este pe acest pământ
dă-mi putere, dă-mi credință
tot pe Tine să Te cânt.
Tu știi pe câte căi rele
eu de mic am apucat,
scoate pașii vieții mele
iar la drumul cel curat.
Tu ce știi a mea gândire,
ajută-mă să Te cânt
să nu cad în rătăcire,
dă-mi putere Doamne Sfânt...
Articol 11 din 134
Folosește săgețile ← → pentru navigare