Cap. 17 - Proverbe
Traian Dorz - Poemele lui Solomon
1 - E mai bine-un miez de pâine, chiar uscată, cu iubire
decât casa numai cărnuri, dar cu ură şi-nvrăjbire.
2 - Sluga înţeleaptă-ajunge domn pe fiul de ruşine
şi cu fraţii lui împarte moştenirea ce-i revine.
3 - Oala lămureşte-argintul, aurul prin foc se-ncearcă
însă Domnul este Cel ce toate inimile cearcă.
4 - Celui rău îi place vorba buzelor celor stricate
şi cel mincinos ascultă vorba limbii blestemate.
5 - Cine de sărac îşi râde, pe-al lui Făcător huleşte
cui de rău îi pare bine Dumnezeu îl pedepseşte.
6 - Fiii fiilor în viaţă sunt bătrânilor cununa
şi părinţii buni sunt slava fiilor întotdeauna.
7 - Vorbe-alese-n gura unui om nebun sunt înjosite
dar minciuni în gura celui bun - sunt mai nepotrivite.
8 - Darurile par comoară cui le caută şi primeşte
ori în care parte umblă el cu ele izbândeşte.
9 - Cine-acopere-o greşeală caută dragostea senină
cine-o porunceşte-ntruna pe prieteni îi dezbină.
10 - Pentru omul cel cuminte mai mult face o mustrare
ca o sută de ciomege pe-a nebunului spinare.
11 - Cel rău vrea numai răscoale, numai tulburări doreşte
dar un sol fără de milă împotriva lui porneşte.
12 - Mai bine să vezi ursoaica fără puii ei rămasă
decât pe-un nebun în vremea lui de criză furioasă.
13 - Celui care-ntoarce răul pentru bine, cui i-l face
n-o să-i lase niciodată răul casa lui în pace.
14 - Începutul unei certe e ca un potop de apă
de aceea curmă cearta înainte ca să-nceapă.
15-Cel ce iartă vinovatul şi-osândeşte-un fără vină
sunt o scârbă înaintea Domnului chiar când se-nchină.
16 - În nebune mâini argintul la ce-ar fi să folosească,
ca să cumpere ştiinţa? - Dar nu-i minte s-o cunoască!
17 - O, adevăratul prieten te iubeşte pân-la moarte
şi-n necaz ţi-ajunge frate cât ar fi el de departe.
18 - Omul cel fără de minte îşi dă-averea chezăşie
şi chezaş grăbit se pune pentru altu-n datorie.
19 - Omul ce iubeşte cearta vrea păcatul şi-l iubeşte
cine-şi face poarta naltă de pieire se găteşte.
20 - Cel cu inima vicleană nu găseşte fericire
cel cu limba blestemată cade-n grea nenorocire.
21 - Cine-un fiu nebun va naşte veşnic va avea-ntristare
a nebunului părinte nici o bucurie n-are.
22 - O inimă bucuroasă este-un leac din cele bune
dar un duh mâhnit usucă oasele cu-amărăciune.
23 - Omul rău primeşte daruri pe ascuns, apoi aşteaptă
ca să strice calea bună şi să strâmbe calea dreaptă.
24 - Omului celui cuminte îi stă-nţelepciunea-n faţă
ochii prostului o caută cât e lumea, şi n-o-nvaţă.
25 - Fiul cel nebun aduce tatălui necaz şi jale
şi amărăciune-aduce totdeauna mamei sale.
26 - Pe cel drept să nu pui gloabă, că nu-i bine, niciodată
nici pe credincios nu-l bate pentru viaţa lui curată!
27 - Omul cu ştiinţă bună frâu îşi pune la cuvinte
şi cel potolit cu duhul este-un om cu bună minte.
28 - Chiar şi prostul poate trece de-nţelept, de-ar şti măsura
şi chiar priceput să pară, - de-ar putea să-şi ţină gura.