Cap. 17 - Proverbe
Traian Dorz - Poemele lui Solomon
1 - E mai bine-un miez de pâine, chiar uscată, cu iubire
decât casa numai cărnuri, dar cu ură și-nvrăjbire.
2 - Sluga înțeleaptă-ajunge domn pe fiul de rușine
și cu frații lui împarte moștenirea ce-i revine.
3 - Oala lămurește-argintul, aurul prin foc se-ncearcă
însă Domnul este Cel ce toate inimile cearcă.
4 - Celui rău îi place vorba buzelor celor stricate
și cel mincinos ascultă vorba limbii blestemate.
5 - Cine de sărac își râde, pe-al lui Făcător hulește
cui de rău îi pare bine Dumnezeu îl pedepsește.
6 - Fiii fiilor în viață sunt bătrânilor cununa
și părinții buni sunt slava fiilor întotdeauna.
7 - Vorbe-alese-n gura unui om nebun sunt înjosite
dar minciuni în gura celui bun - sunt mai nepotrivite.
8 - Darurile par comoară cui le caută și primește
ori în care parte umblă el cu ele izbândește.
9 - Cine-acopere-o greșeală caută dragostea senină
cine-o poruncește-ntruna pe prieteni îi dezbină.
10 - Pentru omul cel cuminte mai mult face o mustrare
ca o sută de ciomege pe-a nebunului spinare.
11 - Cel rău vrea numai răscoale, numai tulburări dorește
dar un sol fără de milă împotriva lui pornește.
12 - Mai bine să vezi ursoaica fără puii ei rămasă
decât pe-un nebun în vremea lui de criză furioasă.
13 - Celui care-ntoarce răul pentru bine, cui i-l face
n-o să-i lase niciodată răul casa lui în pace.
14 - Începutul unei certe e ca un potop de apă
de aceea curmă cearta înainte ca să-nceapă.
15-Cel ce iartă vinovatul și-osândește-un fără vină
sunt o scârbă înaintea Domnului chiar când se-nchină.
16 - În nebune mâini argintul la ce-ar fi să folosească,
ca să cumpere știința? - Dar nu-i minte s-o cunoască!
17 - O, adevăratul prieten te iubește pân-la moarte
și-n necaz ți-ajunge frate cât ar fi el de departe.
18 - Omul cel fără de minte își dă-averea chezășie
și chezaș grăbit se pune pentru altu-n datorie.
19 - Omul ce iubește cearta vrea păcatul și-l iubește
cine-și face poarta naltă de pieire se gătește.
20 - Cel cu inima vicleană nu găsește fericire
cel cu limba blestemată cade-n grea nenorocire.
21 - Cine-un fiu nebun va naște veșnic va avea-ntristare
a nebunului părinte nici o bucurie n-are.
22 - O inimă bucuroasă este-un leac din cele bune
dar un duh mâhnit usucă oasele cu-amărăciune.
23 - Omul rău primește daruri pe ascuns, apoi așteaptă
ca să strice calea bună și să strâmbe calea dreaptă.
24 - Omului celui cuminte îi stă-nțelepciunea-n față
ochii prostului o caută cât e lumea, și n-o-nvață.
25 - Fiul cel nebun aduce tatălui necaz și jale
și amărăciune-aduce totdeauna mamei sale.
26 - Pe cel drept să nu pui gloabă, că nu-i bine, niciodată
nici pe credincios nu-l bate pentru viața lui curată!
27 - Omul cu știință bună frâu își pune la cuvinte
și cel potolit cu duhul este-un om cu bună minte.
28 - Chiar și prostul poate trece de-nțelept, de-ar ști măsura
și chiar priceput să pară, - de-ar putea să-și țină gura.