Cap. 9 - În vremea aceea...
Traian Dorz - Istoria unei Jertfe Vol. 2
„...Și cei mai mulți din frați, îmbărbătați de lanțurile
mele au și mai multă îndrăzneală să vestească
fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu...”
Filipeni, 1, 12-17
Un om trimes de Dumnezeu nu umblă pe pământ printre trupuri, ci printre suflete. Nu vede veșminte ci dureri. Și nu lucrează numai pentru timp ci pentru veșnicie. De aceea faptul lui e de a umbla, de a vedea și lucra nu este ca a celorlalți. Iar lumea, nefiind de al ei, îl respinge. Și odată ce el este neobișnuit celorlalți oameni, ei nu se liniștesc până ce scapă de el, omorându-l.
Așa s-a făcut cu toți preoții lui Hristos dinainte, cu El Însuși - și apoi cu cei de după El (1 Tes. 2, 15).
Fiecare epocă avându-și iudeii ei. Și fiecare profet ucigașii săi, din mijlocul aceleași tagme. Și pentru mereu același motiv al neconformării cu ceilalți.
Dar profetul lui Hristos nu are de ales între două soluții, fiindcă el nu are decât una: jertfa.
Prin aceasta una se dovedește profetul - după cum s-a mai spus. Fiindcă solia cu care a venit el este mai presus de orice.
Noi cei din jurul omului binecuvântat vedeam bine acest adevăr. Și tot așa vedeau toți frații din țară și de peste hotare, ai căror ochi fuseseră luminați de Duhul Sfânt.
De la începutul cernerii am văzut că zecile de mii ale lui David (care deveniseră sute de mii acum) nu încetaseră a-și arăta dragostea și credincioșia lor față de păstorul care i-a scos la pășunea cea aleasă și la izvoarele mântuitoare ale Cuvântului lui Hristos.
Aici am o duioasă amintire personală de atunci.
Câteva luni după ce am plecat la Sibiu, eu încă umblam în portul meu de la țară, cu cămașa mea de pânză albă și cojocelul înflorit, cum umblasem și la școală la Oradea.
Îndată însă ce părintele s-a putut scula, în primăvara lui 1935, într-o zi îmi spune:
- Dragă Dorz, nu se mai poate să umbli așa. Noi mergem împreună și lumea crede că tu ești servitorul meu. Mie nu-mi place așa. Vino să mergem într-o prăvălie și am să-ți cumpăr și ție un costum de haine de oraș.
- Vă rog nu, părinte, - am protestat eu îndurerat. Nu pot să îmbrac haine de oraș. Vă rog lăsați-mă așa cu portul meu... (Nu știu de ce îmi părea ca o trădare, ca un păcat față de părinții și strămoșii mei, lepădarea de portul meu țărănesc)...
- Nu se poate, tu nu vezi? - aici nu mai ești la țară! N-ai ce să faci. Și mie mi-a venit greu să mă dezbrac de sumăniță cândva, dar a trebuit. Cămășile tale sunt și de pânză groasă, biata sora Lița nici nu poate să le spele. Astea se spală cu maiul, la vale...
Am cedat cu lacrimi... Mergeam spre Strada Ocnei atunci, de la turnul cu ceas în jos. După ce am trecut pe sub pod, părintele a intrat pe stânga într-o prăvălie de haine... M-a tras de mână după el, ca pe un condamnat.
- Un costum de haine pentru acest tânăr, vă rog - zise părintele. Și negustorul îmi pune în brațe primul meu costum orășenesc, de care nu m-am bucurat deloc.
Acasă, m-au îmbrăcat cu toții ca pe o mireasă plângând... Ce prost eram. Toți făceau haz de nesocoteala mea. În clipa aceea eram atât de nenorocit, încât mi-a părut nespus de rău că am venit la oraș.
Dar, fiecare minune ține trei zile... După trei zile m-am obișnuit. Acum nimeni nu mai întoarce capul după mine când treceam pe stradă... Asta îmi era ca și cum scăpasem de o mare povară... Nimic nu-mi păruse mai rău înainte decât când mă opreau diferiți trecători să mă întrebe:
- De unde ești băiete? Sau: ce fel de port este ăsta?... Ori, pipăindu-mă, se mirau:
ce cojocel frumos!
Acum scăpasem. Și asta mă bucura mult.
Am purtat acest costum până am plecat la armată, un an și jumătate. Dar după cojocelul meu de atunci am avut parcă totdeauna o părere de rău.
Toată vara anului 1935 am petrecut-o cu părintele Iosif zi de zi, aproape numai singur. Încă din primăvară atât fr. Marini cât și Vonica îmbolnăvindu-se mai greu - fuseseră internați la Spitalul de Stat, jos lângă Zidurile Cetății. Îi vizitam atunci zilnic, fiind în același salon amândoi. Mergeam la ei chiar peste orele îngăduite, cu ajutorul fr. Vasile Roșianu care era brutar la Spital și vorbise cu portarul să-mi dea voie să merg la ei, ori de câte ori voi avea nevoie. De la ei, apoi, mergeam la părintele la sanatoriu.
Când au ieșit din spital, au ieșit tot amândoi deodată, venind pe jos până la librăria din strada Avram Iancu, unde eram noi. Erau amândoi atât de slabi încât veneau ținându-se de mână. În piață era să-i doboare o rafală de vânt, dar treceau chiar pe lângă un salcâm - și s-au apucat de el, ținându-se până a slăbit vântul.
Îndată după Paști au plecat apoi pentru odihnă și întremare, fiecare acasă, Marini la Săsciori iar Vonica la Poiana, urmând ca îndată ce se vor mai reface, - să vină din nou...
Opriș plecase încă din vremea când era oprită foaia - și se stabilise la Simeria Veche.
La fel făcuse și Elena Tol care fusese și ea mai înainte la librărie. Apoi a plecat și Alexandru Moraru... Mai rămăseseră dintre tineri fr. Titus și Viorel cu administrația. Sora Tily cu abonamentele. Și fr. Popovici cu cărțile. Dintre tinerii din Sibiu mai harnici erau frații Vasile și Grigore Roșian, apoi Comiza și încă câțiva care au plecat. (Aceștia luau adesea cuvântul în adunare și unii vorbeau frumos). Apoi mai erau o seamă de tinere ca surorile Jenica și Vetuța Avrigeanu, Aurica Munteanu, Maria Stanciu, surorile Bucur și multe altele care pe atunci bucurau adunările prin coruri, poezii și rugăciuni rostite cu putere.
În afară de acești tineri am cunoscut atunci pe mulți alții, veniți din alte localități și județe. Mai puternic eram legat de aceia dintre tineri pe care îi vedeam mai harnici și activi. Unii dintre ei s-au impus încă de atunci printr-o puternică trăire în Hristos și printr-o înflăcărată participare la lupta Domnului.
În primele luni l-am cunoscut astfel pe I. V. Spiridon, care pe atunci era student la Facultatea de Drept. M-am atașat mult de acest frate. El era un băiat sărac. Avea numai mamă, în Avrig, lângă Sibiu. Era un poet talentat. Scria frumos... Părintelui îi plăcea mult de el și se bucura nespus de mult când ne vedea cum lucram amândoi împreună. Adesea ne asculta cu bucurie când îi citeam fiecare din noile lucrări ale noastre. I. V. Spiridon era mai talentat și citea nespus mai frumos ca mine. Îmi plăcea și mie foarte mult să-l ascult citind. Avea așa un dar de a citi încât și cea mai slabă poezie apărea nespus de frumoasă după ce o citea el.
Adeseori petreceam ceasuri întregi stând amândoi pe vreo bancă în parc și lucrând la poezii. Ne luam la întrecere împreună, care scriem mai repede o poezie. De multe ori m-a întrecut. Apoi eu corectam poezia lui iar el pe a mea... Și le publicam la foaie.
Părintelui i-a plăcut mult mai ales una din poeziile lui: Începe o luptă, se înalță un steag... care mai târziu a devenit cântare.
Într-o zi părintele îmi spuse:
- Văd că vă iubiți tare mult... Ia-l și pe el cu tine la noi. Acum și așa Marini și Vonica sunt plecați. Până vin ei, poate sta și el la noi.
- Vă mulțumesc părinte, - am răspuns fericiți amândoi deodată.
Ce fericiți am fost și ce spornic am lucrat cele câteva luni împreună.
Pe urmă prietenul meu I. V. Spiridon, urmându-și școala a plecat... A ajuns profesor și scriitor. Apoi ne-am văzut tot mai rar, până când ne-am pierdut de tot unul de celălalt...
O, mărimile lumii acesteia, câte aripi curate au frânt și câte suflete și părtășii sfinte au nimicit. Oare mai trăiești pe undeva dragul meu I. V.? Îți mai aduci aminte ce mi-ai scris pe fotografia ta care mi-ai dat-o la despărțire? - Iată ce-ai scris tu atunci:
„Când licăresc în zările albastre
lumini de-argint, în nopți cu lună pline,
- să-ți amintești de visurile noastre
de inima ce bate pentru tine”.
cu drag fratelui meu cel mai bun Tr. Dorz
I. V. Spiridon.
... Dacă mai trăiești pe undeva și dacă aceste rânduri îți vor cădea sub ochi - aș dori și eu să-ți amintești de dragostea lui Hristos Domnul nostru pentru care și inima ta bătea atât de fierbinte atunci. Inima Lui bate încă pentru tine. Iar lângă a Lui, iată și inima fratelui tău, cum l-ai numit tu, nu te-a uitat. Dovadă și lacrimile acestor rânduri. Tu ai fost una din acele inimi puține și scumpe, de care tinerețea mea a dorit să nu se mai despartă.
O, dacă și tu L-ai fi urmat pe Isus alături de noi pe această cale spinoasă și strălucită, ce urme frumoase ai fi lăsat.
Dacă mai auzi, poate nu-i prea târziu...
Un altul dintre acești tineri frați era Popa Petru, din Sebeș-Alba. Cu el, la fel, m-am împrietenit chiar din momentul întâlnirii. Îmi plăcea felul lui hotărât - și minunatul lui dar de vorbire.
Dintre toți tinerii care vorbeau atunci prin adunări îmi plăcea cel mai mult să-l ascult pe el și pe încă trei. Pe fr. Marini, pe Vasile Roșianu și pe Viorel... Frumos vorbea pe atunci fr. Viorel Trifa, fiindcă sufletul lui atunci era în întregime curat și plin de o sfântă înflăcărare numai pentru Domnul Isus. Mai târziu n-a mai fost tot așa, ce dureros lucru!...
Toți aceștia, afară de fratele Marini, eram de aceeași vârstă, născuți în același an. (Fratele Marini era mai mare ca noi cu câțiva ani).
Un alt tânăr harnic pe atunci era Urdea Nicolae, elev la o școală C.F.R., născut într-o comună Țânțari de prin județul Brașov. El s-a atașat cu toată inima de Domnul și era nelipsit în toate vacanțele lui din mijlocul adunărilor. Ajunsese ca unul de al familiei între noi, fiindcă pe atunci era foarte harnic și descurcăreț. Oriunde era nevoie de făcut câte ceva Urdea Nicolae era gata îndată să pună mâna. Îi plăcea să țină evidențe, să întocmească statistici, să organizeze adunări, să ducă și să aducă veștile frățești... Mai târziu, la Cluj, fr. Urdea ne-a fost de mult ajutor în lucrul Domnului.
Acuma s-a îngropat undeva într-o gară, într-un serviciu și într-un mare regret. Ce păcat!
Dintre mulții care au venit și au trecut, s-au mai oprit acolo în anul următor doar doi Ioni: Ion Capătă de la Săsciori-Alba și Ion Fulea de la Loameș-Sibiu.
Pe Capătă l-a adus în toamnă fr. Marini, când a venit de acasă, după ce se mai însănătoșise puțin.
Lui Ion Fulea (eliberat din armată și căutând un serviciu) - i s-a făcut un loc la librărie, la administrarea și trimiterea cărților...
Capătă s-a stabilit în casă cu noi în locul lui I. V. Spiridon care plecase. Fratele Marini care îl adusese, îl avea foarte aproape (fiind consăteni)... El l-a și introdus pe Capătă în tainele scrisului.
După plecarea mea în armată iar a părintelui la Brașov, - grija foii rămăsese un timp aproape numai în seama fratelui Marini. Atunci Capătă i-a fost de un bun ajutor... Dar el n-a putut sta continuu la Sibiu din cauza lipsurilor materiale. Mai pleca pe câte un timp și sta pe la Săsciorii lui, unde avea numai mamă...
De fratele Capătă îmi amintesc din vremea aceea ca de o fire foarte retrasă și ciudată. Avea niște lucruri pe care nu știu de ce și le tot ascundea de mine. De câteva ori m-am prefăcut că vreau să i le iau... S-a împotrivit până la lacrimi. Am spus că i le voi lua când va dormi. Dar le-a ascuns de neaflat. De fapt nici nu avusesem asta de gând, dar nu știu de ce l-am necăjit atunci...
Cu această fire a lui ciudată, a rămas pentru mine pe totdeauna fr. Capătă ca o ființă cu o mare parte din viața lui și din gândurile sale cam ascunse...
Foaia apărea regulat... Părintele slăbuț dar destul de voios și întremat, a lucrat harnic toată vara lui 1935 - și numai cu neînsemnatul meu ajutor, ducând în spate toată foaia și cărțile noi care trebuiau scoase.
Eram nelipsit de lângă el atunci de dimineață până noaptea târziu... În după amiezile frumoase ieșeam amândoi de la sanatoriu și o luam pe câte o stradă spre marginea orașului dinspre Șelimbăr. Acolo orașul era și mai liniștit, străzile goale, iar de peste gardurile grădinarilor se aplecau în calea noastră o pădure de trandafiri, de lilieci, de salcâmi și de tot felul de alți arbuști înfloriți.
Din câte o curte se mai luau după noi câte un câine sau doi câini mai mari, petrecându-ne cu lătrături și cu colții puternici pe tot drumul nostru pe lângă gardul acela de fier, de după care ne amenințau lătrăturile supărătoare.
Odată când de după un gard un astfel de câine mare se luase furios după noi, părintele se opri o clipă și uitându-se cu tristețe în ochii lui zise:
- Nu sunt destui care latră după noi? De ce nu ne lași măcar tu în pace?... Taci și du-te!
Atunci am văzut mirat cum animalul parcă rușinat și-a plecat capul în jos și întorcându-se înapoi, s-a dus în treaba lui mârâind ceva.
Părintele își întoarse spre mine ochii lui voioși și fața zâmbitoare zicând:
- Ai văzut?... Ai văzut cu cât sunt mai superioare uneori animalele decât oamenii?...
Și continuă:
- Știi, există un poet nu prea cunoscut care a scris o poezie plină de înțeles. Dacă îmi aduc bine aminte poezia lui suna cam așa:
Erau flămânzi un om și-un câine.
- Am rupt bucata mea de pâine
și-am dat la om, căci mi-a cerut
... iar câinele-a plecat tăcut.
Mâine, același om și-același câine.
- Am dat bucata mea de pâine
la câinele - și mai flămând
... iar omul m-a-njurat plecând.
Atunci mi-am zis amar: - la pâine,
vezi care-i om și care-i câine!
După o pauză de tristețe părintele adăugă:
- Cândva și animalele acestea vor osândi pe oamenii care s-au înfruptat din pâinea binefacerilor lui Hristos, dar apoi s-au întors și au mușcat pe Binefăcătorul lor.
Era în vremea când cei de după gardul Mitropoliei mușcau cu toții dinții lor cei mai veninoși.
În țară Lucrarea Domnului mergea cu mari biruințe. Dar diavolul era peste tot plin de turbare. Lupta era cumplită ca într-o lume complet păgână...
Frații care mergeau cu Biblia prin sate și orașe erau mulți din ei, luați pe la posturile de jandarmi, bătuți, schingiuiți și amenințați cu judecăți și cu închisoare. Unii erau dați pe mâna autorității chiar de către preoții năpustiți asupra lor ca niște fiare. Se petrecea ceva de neînchipuit.
Toate aceste încercări grele arătau nu numai decăderea religioasă în care ajunsese cea mai mare parte a celor chemați să fie îndrumători într-o țară și într-o biserică creștină - ci arătau și frumusețea sufletească a celor care dovedeau un zel pentru Hristos asemenea primilor creștini.
Iată spre exemplu doar câteva din cele scrise prin foaie numai într-un răstimp de câteva săptămâni...
...Adă bâta să-i omor... Pe ziua de 2 ianuarie am fost în com. Titești, la fr. Florea Chițoran. Când au auzit frații au venit cu toții la adunare la auzirea Evangheliei și să ia sămânța din Cuvântul lui Dumnezeu.
Satan a simțit această foamete și iată că suntem chemați la primărie. Șeful de post și notarul ne cer actele și ne întreabă ce e cu noi. Am spus că suntem din Oastea Domnului.
- Așteptați să vină popa că el este cu credința! iată-l că vine.
- Ce-i cu voi?
- Am venit pe la frații noștri.
- De unde sunteți?
- Din Oastea Domnului Isus!
- Mergeți, dar să nu tulburați comuna.
Seara s-au strâns frați din trei comune. Când să facem rugăciunea iată-l pe primar plin de mânie:
- Ce e cu voi mă? Ați adunat pe toți cerșetorii aici în comuna mea?
Noi cântam cu toții Blândul Păstor. Când iată intrând pe ușă socrul părintelui strigând:
- Ce-i cu bărboșii ăștia care au adunat lumea aici? Adă bâta să-i omor... (Și înjurând cumplit Numele Bunului Dumnezeu). Adă pe popa mă să-i dea afară.
Iată că vine preotul. Ce ați făcut tulburarea asta aicea mă?
- Părinte, noi n-am făcut nici o tulburare - i-au răspuns frații din loc. Frații noștri au venit la noi - și ne petrecem în rugăciuni și cântări. Dar uite oile sf. tale cum vin cu bâta și cuțite să ne omoare...
Și zice părintele către frați: Ce căutați aici mă? Mergeți acasă! Dacă vă chemam eu nu veneați!
- Părinte, ziseră frații: când eram la crâșmă nu ne mânai să mergem acasă, - acuma de la Domnul ne gonești.
Socrul preotului zice: ăștia trebuie bătuți, dacă le trebuie pocăință...
A venit șeful de post și a făcut liniște. El a fost mai înțelegător și cu voia lui Dumnezeu ne-am continuat adunarea.
Cei trei nazirei din Covurlui
...În 22 dec. eram în satul Posat cu cărțile și foile Oastei. După ieșirea din biserică, noi câțiva frați ne-am tras de-o parte cântând cântările Oastei. Oamenii care beau și fumau - că era hram - s-au tras către noi și ascultau, dar venind primarul ne-a oprit spunând că stricăm datinile, iar dascălul cu țigara în gură ne-a spus să plecăm imediat de acolo.
Am fost chemat la postul de jandarmi învinuit că sunt sectar adventist. Dl. șef mi-a dat un pumn înjurând pe Bunul Dumnezeu. I-am zis să nu mai înjure că e păcat mare, iar dânsul mă silea să înjur și eu...
Dl. sergent instructor mi-a spus: mă, nu vrei să te lași de Oastea Domnului?
- Nu, niciodată nu mă voi lăsa, - i-am răspuns eu.
Atunci el a prins a mă bate cu pumnii peste cap. Apoi a ordonat soldatului să mă lege cu lanțuri și să mă arunce în beci. Soldatul a adus lanțurile și m-a legat strâns de tot. Când a adus lanțurile eu am zis: Slăvit să fie Domnul! Am sărutat lanțurile și am așezat mâinile cu bucurie să fiu legat. Aceasta era cam la ora 2 din zi și mă băgară în beci unde mă ținură până la ora 10 seara legat.
...Am auzit atunci pe soția șefului strigându-l pe sală să nu-mi facă mie nici un rău că toate câte mi le va face el mie se vor întoarce asupra lor (ea cunoștea bine ce este Oastea Domnului). Dar șeful îi spune că are ordin de la preot...
După un timp mă scoate și strigând cu multă amenințare îmi cere iarăși să mă las de Oastea Domnului. Eu i-am răspuns că nu mă las niciodată.
Atunci mai erau acolo și alți trei oameni. Eu le-am arătat urmele lanțurilor pe mâini. Am fost aruncat iarăși în beci. Soția șefului de post a venit acolo la mine și mi-a spus multe cuvinte de îmbărbătare zicând să nu mă las de Oastea Domnului ci să rabd toate cu bucurie...
La orele 11 noaptea iarăși m-au chemat la cercetare...
A doua zi a venit și părintele la post, m-a învinuit și mi-a zis să mă las de Oaste. Eu am răspuns că niciodată și i-am spus că acasă îmi tremură copiii de frig și soția a împrumutat lemne din sat.
Atunci iarăși m-au băgat în beci... Și cam după o oră vin la mine să vadă ce fac. Eu stam în genunchi și mă rugam, iar dl. șef mă întrebă cu o voce groaznică: - ce faci tu aicea mă? Eu i-am răspuns că mă rog la Domnul Isus... M-a întrebat a doua oară tot așa, iar eu i-am răspuns la fel. Atunci s-a repezit la mine și a început să mă bată cu pumnii peste cap, mă trântea pe jos, mă izbea de pereți și-mi zicea: mă, nu te lași de Oaste? - eu răspundeam că nu mă las.
Mi-a zis: să te lași de rele! Eu i-am răspuns: de ce rele? - dar el nu-mi spunea ci mă bătea înainte...
A venit apoi și instructorul. Și după ce au obosit mi-au poruncit să le cânt o cântare de la Oastea Domnului. Eu am cântat plângând... iar dl. șef mi-a zis după aceea: când veți avea adunare să mă chemi să vin și eu...
Acum se prefăceau că le pare rău că m-au bătut și râdeau de mine.
Eu le-am mulțumit în Numele Domnului și m-am rugat lui Dumnezeu să-i ierte.
Apoi mi-au dat drumul acasă.
Sava Acostăchioaiei - ostaș Dorohoi.
...Tăiat cu cuțitele
...Cucernice părinte Trifa, iată rândurile acestea vi le scriu din spital. Am ajuns și aici din pricina lui Isus Cel Răstignit. Am luptat din cât am putut în comuna unde sunt să-L vestesc pe Domnul, iar Satan pentru asta s-a înfuriat și a îndemnat pe niște oameni de ai lui, dușmani ai lui Isus Biruitorul (Petre Vasile, Nicolae P. Vasile, Const. P. Vasile și încă alți patru) - m-au atacat pe la spate și m-au tăiat cu cuțitele în spate și la mâna stângă. Acum sunt în spital... Asta pentru că m-am străduit să le vestesc pe Isus ca nici ei să nu piară ci să aibă viața veșnică. Nu-i nimic însă, Domnul Isus care știe și vede totul va răsplăti fiecăruia.
Dragomir Oprea - portar - ostaș
Găvănești – Buzău
...Vom fi legați cu jandarmii...
...Cucernice părinte Iosif... Cu ajutorul Domnului s-a înființat și la noi Oastea, dar avem multe greutăți din partea părintelui nostru care ne-a spus să nu mai cântăm cântările Oastei că aduce jandarmii să ne lege. Să nu le cântăm nici în casă nici afară că aceste cântări, zice el, sunt bune să le cânte lumea numai în case pustii, că zice că-s adventiste.
Iar sf. sa a înființat un cor pe care îi învață să cânte chiar și în biserică și anume cântări ca acestea: Cucule pană galbenă, Păsărică de Gilort, etc...
Noi însă nu deznădăjduim. Ne rugăm Domnului pentru ei toți - și luptăm înainte.
Slăvit să fie Domnul.
D. S. Ianciu, M. Crângemeanu și Ioachim Pârvu
Stoinești – Romanați
...Gadarenii din Sorești...
...După masă a avut loc adunarea Oastei în mijlocul satului Sorești - Buzău, sub cerul liber, unde s-a vestit puternic Evanghelia nașterii din nou. Părintele Bănică din loc a îndemnat lumea din sat să îmbrățișeze Oastea Domnului... Au mai vorbit și alți frați, iar surorile au declamat poezii și cântări.
Între timp Satan și-a format o ceată a lui care au început să strige și să amenințe... - Nu ne trebuie Oastea Domnului, să plece spurcații aceștia de la noi. Și să nu mai vină să ne rătăcească - să plece și preotul cu ei cu tot.
Atunci fratele Mihai Lemnaru văzând planul Satanei s-a urcat pe un scaun cu steagul într-o mână și cu Sfânta Scriptură în alta strigând puternic: Foc fraților! S-a aprins satul de focul iadului, iar noi voim să-l aprindem de al lui Hristos. Și cu lacrimi a mărturisit puternic pocăința și mântuirea prin întoarcerea tuturor la Dumnezeu, căci sfârșitul este aproape.
Toată mulțimea a izbucnit în lacrimi iar cei ce huleau au rămas de rușine și până la urmă le-a părut rău de cele ce făcuseră.
Fr. Costică I. - Sorești - Buzău.
...I-a bătut până și-a rupt bâta de ei...
...La sfârșitul frumoasei adunări din Mereteu - Vurpăr, Alba, diavolul înfuriat care zbierase tot timpul pe afară împotriva Oastei prin unii oameni, a adus pe primarul cu încă doi, tocmai în timpul când eram îngenuncheați la rugăciune. A strigat să tacă cei ce se rugau și a cerut celor trei frați din Pian: Pavel, Ștefan și Chimuț să se legitimeze și i-a dus la postul de jandarmi. Frații din sat au vrut să meargă și ei, dar primarul le-a dat cuvântul că nu li se va întâmpla nimic.
Pe drum, cei din ceata primarului tot voiau să-i lovească dar primarul viclean se tot prefăcea că-i oprește. Ajungând acasă primarul a intrat iar pe frați i-a dat în grija celor doi ce fuseseră cu el să-i ducă la post. Dar cum s-a despărțit primarul de ei, unul din cei doi s-a apucat cu bâta pe frați și cale de 2 km, nu i-a slăbit din loviturile barbare. A dat până și-a rupt bâta de ei. Le-a luat apoi pe ale fraților (căci și ei aveau bâte, dar nici măcar nu s-au apărat cu ele) și tot drumul i-au dus în lovituri fără număr și în îngrozitoare înjurături. Fratele Chimuț care era șchiop rămăsese mai în urmă cu celălalt om, dar Pavel și Ștefan au răbdat cele mai multe din loviturile date, ca niște mucenici zicând numai: Îți mulțumim frate și Domnul să-ți ierte toate păcatele acestea... Iar omul-fiară îi lovea atunci și mai crunt.
Ajungând la postul de jandarmi, în loc să-i ducă înăuntru le-a dat din nou lovituri. Pe fr. Ștefan l-a lovit peste genunchi atât de rău încât de abia a mai putut să se târască până acasă. Sora Eleonora, soția lui, spune că tot trupul i-a fost negru de lovituri...
Dar frații sunt bucuroși că au avut fericirea să sufere pentru Domnul care - zic ei - i-a învrednicit de un așa mare dar.
Totuși credem că e prea mult chiar și pentru păgânătatea zilelor noastre.
...După ce frații fuseseră arestați, ceilalți frați și surori au plecat pe la casele lor. Ieșind în stradă s-au pomenit dintr-odată cu o ploaie de pietre ce cădeau asupra lor... Două surori au fost lovite cel mai greu...
Ilie Marini și Viorel Cătănici
...Buni de împușcat...
...Scumpe părinte Iosif... deși n-am raportat nimic, noi suntem la datorie alături de sf. ta și toți frații din părțile acestea... Dar tare ne doare pe noi părinte că la început când s-a format Oastea la noi și era alt preot în sat, venea aproape tot satul în biserică la adunare. Dar azi, după ce a venit un alt preot a început să ne batjocorească. Și a strigat în contra Oastei în biserică zicând că noi suntem buni de împușcat și multe alte vorbe rele îndemnând pe oameni să nu asculte de noi - să trăiască tot cum au trăit și până acum.
După asta mare parte din oameni n-au mai venit la Oaste nici la biserică, ci s-au întors iarăși la chefuri, ospețe și beții ca mai înainte...
Pe noi părinte, tare ne doare lucrul acesta. Dar noi slăvim pe Domnul și luptăm înainte...
D. Olaru, Drăgănești - Vaslui
...Ca să-i liniștească pe cei ce râdeau în adunare,
își dă palme până îl podidește sângele...
...Iată spre pildă în seara aceasta se aude vuietul petrecerilor de la primăria noastră și ce teribilă creștinătate: bal cu concursul preotului nostru... Pe când vorbeam în adunare iată intră pe ușă doi flăcăi venind de la bal, râzând tare ca să ne facă sminteală cu râsul lor... Unii din adunare au început să râdă cu ei.
Fratele Sava s-a sculat strigând: fraților, nu voiți să ascultați de Cuvântul lui Dumnezeu? - eu vă dau un sfat: când veți mai veni în adunarea Domnului și vă va mai grămădi râsul să vă dați așa un rând de palme... Și zicând acestea le arătă cum să-și dea palme numărându-și 1, 2, 3, 4, 5, 6 palme... Când a ajuns la 6 - sângele a început a-i curge... iar adunarea nu mai râdea ci toți au început a plânge în hohote...
În lacrimile lui s-a spălat și fratele de sângele său rugându-i pe frați să țină seama de Sângele Domnului Isus care a fost vărsat pentru păcatele și neascultările noastre. Apoi le-a sărutat mâna la toți, ne-am îmbrățișat, ne-am iertat cu toții. Am îngenuncheat la rugăciune și plângând ne-am rugat până când a venit vremea să mergem la biserică... Am mers cântând prin sat spre biserică. Dar autoritățile pentru o cântare sfântă m-au dat pe mine în judecată, iar acum se laudă că ne vor face nu știu ce... Au venit și mulți din cei de la bal... Am cântat cu toții în biserică.
Dar noi mergem înainte și pentru toate - slăvit să fie Domnul!
S. A. Costăchioaie - com. Buda, jud. Dorohoi.
...Șirul e lung dar nu-l mai continuăm. Am redat doar aceste câteva, ca să se vadă că Evanghelia adevărată fiind aceeași - lumea în care se propovăduiește această Evanghelie nu s-a schimbat nici ea. Cum și diavolul a rămas mereu același potrivnic al credinței adevărate.
Cuvântul Domnului nostru care a zis: Dacă ați fi din lume lumea ar iubi ce este al ei, dar pentru că nu sunteți din lume și pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăște lumea (Ioan 15, 18-19) - s-a împlinit totdeauna cu ai Săi, - și se va împlini mereu, până la venirea Sfârșitului.
Dar din cele câteva exemple dinainte se poate vedea mereu și ce dragoste înflăcărată față de Domnul era în toți frații atunci.
O, dacă râvna înaintașilor noștri ar aprinde și inima noastră a celor de azi și a celor de mâine spre o râvnă ca a lor pentru Hristos!...
Fraților, fiți vrednici de înaintașii voștri în Lucrarea Domnului, după Cuvântul cel Sfânt care zice: aduceți-vă aminte de înaintașii voștri... și urmați-le credința (Evrei 13, 7). Numai astfel vom ajunge și noi lângă Domnul Isus, acolo unde sunt ei acum.
Un alt lucru vrednic de laudă în Hristos este curajul și dragostea cu care au sărit în sprijinul părintelui Iosif o mare parte din preoții credincioși și din intelectualii Oastei și de data aceasta.
Scrisorile lor, pline de respect față de ceea ce trebuia să însemne autoritatea bisericească, erau totuși pline de o îndurerată constatare a nedreptății făcute împotriva părintelui Iosif.
Și de un cutremurător apel la înțelepciunea și conștiința necesară spre îndreptarea lucrurilor cât mai grabnic.
Dăm mai jos astfel unele din aceste scrisori publicate doar tot în răstimpul a câtorva săptămâni prin foaia Isus Biruitorul din anul 1936:
Scrisoarea preaiubitului nostru frate Lt. Colonel Coman Ionescu,
adresată I.P.S. Sale Patriarhului Dr. Miron Cristea.
Înalt Prea Sfințite Stăpâne,
Luând cunoștință din foaia Isus Biruitorul de judecata făcută de Sf. Sinod, prin care părintele nostru drag, Iosif Trifa, de la Sibiu, a fost scos afară din sfânta noastră Biserică, cu adâncă smerenie rog pe Prea Sfinția Voastră să țineți socoteală la rugăciunea unui intelectual, care s-a întors la Hristos și Biserica Sa mântuitoare în urma chemării la pocăință a părintelui Iosif Trifa.
În Numele Domnului nostru Isus Hristos și al sfintei Sale Biserici, întemeiată de El pentru mântuirea sufletelor noastre și pentru liniștirea și mângâierea sufletelor întristate a celor 120.000 de ostași ai Domnului din țara întreagă, Vă rugăm Înalt Prea Sfințite Stăpâne, să dispuneți revederea judecății făcută de Sf. Sinod, și să-l redați Sfintei Biserici, pentru tot ce a lucrat sfinția sa, pentru întărirea credinței în Dumnezeu, în Domnul nostru Isus Hristos și Biserica Sa.
Părintele Iosif Trifa a întors din drumul păcatului și a chemat la Domnul și Biserica Lui o mulțime de suflete, pentru care a luptat și suferit trupește până aproape de mormânt, iar sufletește atâtea dureri, prigoane și întristări.
Domnul nostru Isus Hristos, care vede și știe toate, îi va răsplăti la Judecata Sa cea dreaptă și-l va ferici în viața cea de veci.
Alături de sfânta noastră Biserică și slujitorii aleși ai Domnului nostru Isus Hristos, care timp de 2.000 de ani a chemat și cheamă lumea să se întoarcă la Dumnezeu, părintele nostru scump Iosif Trifa, a strigat după noi timp de 14 ani să ne întoarcem la Hristos și Biserica Lui, îndemnând la ascultare de ierarhia întemeiată de Domnul și transmisă prin Sfinții Săi Apostoli, slujitorilor de astăzi ai sfintei Sale Biserici.
Următori glasului sfintei Biserici, al îndemnului cald și chemării părintelui Iosif, prin foaia Oastea Domnului de la Sibiu s-au întors la Domnul zeci de mii de suflete, care nu mai pot trăi astăzi fără legătura continuă cu el și care sunt în stare să trăiască numai în biserică, slăvind pe Domnul ziua și noaptea.
Dacă părintele Iosif a greșit ceva, rog smerit pe Înalt Prea Sfinția Voastră și pe Înalt Preasfințitul Mitropolit Bălan, să-l ierte - și odată cu mine, vă roagă toți ostașii Domnului din țara întreagă, pentru binele sfintei noastre Biserici, bucuria noastră a tuturora, pacea și unirea tuturor ostașilor Domnului și pentru liniștea sufletească a aceluia care și-a ruinat sănătatea pentru binele Bisericii și mântuirea sufletelor noastre.
Înalt Prea Sfințite Stăpâne,
Respectuos Vă fac o mărturisire din inimă curată:
Dacă judecata Sf. Sinod va hotărî scoaterea din Biserică a părintelui Iosif, rămânând un simplu mirean, eu nu mă despart de sfinția sa, fiindcă nu pot uita pe un binefăcător al sufletului meu și-l voi însoți cu dragostea și recunoștința mea, până la mormânt. Și ca mine, cred că vor face toți ostașii Domnului fiindcă suntem convinși că părintele nostru Iosif a lucrat și va continua a lucra până la sfârșitul vieții sale, pentru binele sfintei noastre Biserici, pentru întoarcerea la Hristos Domnul a cât mai multe suflete și pentru mântuirea sufletelor noastre.
Primiți Înalt Prea Sfințite Stăpâne, sfinte și smerite salutări în Domnul nostru Isus Hristos, Mântuitorul și Izbăvitorul sufletelor noastre.
Lt. Colonel Coman Ionescu – Huși
Un alt smerit cuvânt.
Scumpul nostru părinte Trifa!
Cât de bun și milostiv este Dumnezeul nostru că S-a îndurat cu a Sa dragoste nemărginită de a întări pe robul Său, ca să primească cu atâta liniște sufletească și această judecată care trebuie să vină.
Căci nimeni altul, - noi toți, - și nici lumea întreagă dacă vă venea în ajutor, nu vă putea întări în răbdare și mulțumire cum a făcut-o Domnul. Numai El știe cum să Se îngrijească de robii Săi cu care mai are de împlinit ceva în viața aceasta.
El, care folosește pe robul Său la ridicarea unei vieți cu adevărat creștinească și plăcută lui Dumnezeu, a știut să-l întărească și în această legătură, făcându-l să înțeleagă că nu se va petrece altceva cu el decât se va împlini voia Tatălui din cer.
În fața acestei judecăți se vede cât de bun și milostiv este Dumnezeu că El nu părăsește pe robul Său, ci îl întărește cu Duhul Sfânt, îl îndeamnă să nu se tulbure.
Noi, ostașii Domnului puși în fața acestei judecăți nu avem drept să criticăm faptele și actele conducătorilor Bisericii noastre și nu putem fi judecătorii nimănuia, dar fiindcă judecata pronunțată a atins partea cea mai simțitoare din corpul nostru, nu putem zice că nu o simțim cu toții, căci am ascunde adevărul, am fi niște lași și nevrednici de numele ce-l purtăm. Nu voim să venim în apărarea părintelui Trifa că el n-are lipsă de apărarea noastră, pe el îl apără Dumnezeu, - dar ca ostași, avem și noi un cuvânt de spus, pe care-l mărturisim fără frică.
Mărturisim uniți în credință și cuget că ne este foarte greu să rupem legătura și să trăim în dușmănie cu acela care este legat de sufletele noastre. Căci el nu face altceva decât vestește cu tărie pe Isus Cel Răstignit și deschide ochii tuturora cu chemările sfinte să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub puterea Satanei la Dumnezeu. Este foarte greu să rupem legătura cu acela care prin scrierile și învățăturile sale ce le trimite săptămână de săptămână în țara întreagă și cu sutele de mii de cărți împrăștiate printre credincioși, vorbește neîncetat cu noi și ține aprinsă lumina făcliei de dragoste ce s-a aprins în inimile noastre pentru Domnul. Câți dintre noi nu am cădea din nou în fărădelegi și întuneric dacă nu ne-ar ține aprinsă lumina inimii noastre acest mare vinovat! Ia gândiți-vă numai la cântările Oastei care răsună de la un capăt la celălalt al țării, când le cântă toți cei necăjiți - după ce simt cum scapă de orișice necaz, cu gândul și ochii inimii lor țintă la Isus Cel Răstignit, dar nu-l pot uita nici pe părintele Trifa.
Slăvit să fie Domnul!
Ioan Diniș, notar - ostaș al Domnului
Gurasada - Hunedoara.
Apel către toți frații ostași din țară.
Din ultimele numere ale foii noastre dragi Isus Biruitorul, am luat cu toții cunoștință despre surprinzătoarea întorsătură ce a luat chestiunea judecății păr. Iosif. Spun - surprinzătoare - întrucât pe conștiința fiecăruia dintre noi mai apasă nedreptatea ce i s-a făcut la Sibiu, în cele două instanțe de judecată. Și cu toții ne punem toată încrederea noastră în chipul fericit în care așteptam să ia sfârșit acest dureros conflict înaintea Sf. Sinod.
S-ar putea ca până la sfârșit încrederea noastră în acest înalt for de judecată să nu fie dezmințită cu atât mai mult cu cât hotărârile luate poartă însăși pecetea Sf. Duh, sub umbrirea Căruia lucrează.
S-ar putea ca însuși Sibiul - pe nume: I.P.S. Mitropolit Nicolae, - să ne dea de sf. sărbători ale Învierii Domnului - ca dar - restabilirea ordinei dintru început a lucrurilor: împăcarea.
Noi, cei înrolați în această frăție care este și vrea să rămână o avangardă a Bisericii și încrezători în spiritul de dreptate și de părintească oblăduire de care trebuie să fie însuflețiți ierarhii noștri - o dorim, o așteptăm, o sperăm. În razele de lumină ale acestei speranțe vom înțelege mai bine și cuvintele de aur ce se repetă prin sf. Biserici pe tot timpul acestor sărbători ale bucuriei creștine: să iertăm toate pentru Înviere și așa să strigăm: Hristos a Înviat...
Dar întorsătura din ultimul timp ne-a lăsat tuturor o teamă în suflet: aceea ca hotărârile celor dintâi instanțe de judecată bisericească să nu tragă la Sf. Sinod în cumpănă mai mult ca dorința noastră de pace și liniște. Și atunci socotesc de bine ca această dorință a noastră a tuturor să se facă auzită la Sf. Sinod când va fi judecată pricina păr. Iosif și să ne găsească - totodată - făcând zid strâns împrejurul său. I.P.S. Sa Mitropolit Nicolae să nu ia în nume de rău această solidaritate a noastră cu păr. Trifa. Dragostea ce-o avem pentru dânsul nu știrbește cu nimic filialul respect ce îl datorăm I.P.S. Sale.
Apoi dorința de a-l vedea pe păr. Trifa în locul în care s-a dovedit a fi de mare folos Bisericii noastre, nu credem a știrbi cu nimic din Ortodoxia în care Oastea s-a menținut în cadrul sf. Biserici ai cărei fii suntem și vrem să rămânem.
De încheiere, eu aș propune următorul lucru: să se facă de unul din frații ostași mai mari o respectuoasă rugare atât către Sf. Sinod cât și către I.P.S. Sa Mitropolit Nicolae, care să cuprindă doririle noastre de mai sus: apoi această rugare să fie publicată odată cu acest apel în numărul de Paști al foii, spre a lua cunoștință toți frații ostași care să-și trimită adeziunea lor la rugarea amintită - prin semnături - fie la Sibiu, fie la București, fratelui Oprișan, spre a fi prezentate atât Sf. Sinod cât și I.P.S. Mitropolit.
- În lumina acestor propuneri, doresc ca Învierea Domnului - Sărbătoarea împăcării noastre cu Dumnezeu - să ne aducă, drept dar, și împăcarea între noi.
Preot Gh. V. Eogoride, Lăloaia - Bacău.
Cuvânt de ordine către frații ostași
Fraților mei iubiți de pretutindeni!
Vă strig și eu cuvântul meu de dragoste - către Hristos, către Biserică, care este Trupul Lui. Cuvântul meu de dragoste către adevărata mântuire.
Stați pe loc, nu vă smintiți. Stați neclintiți în credința și dragostea ce ați primit-o - prin credința și dragostea părintelui nostru prea iubit și scump - Iosif Trifa. Să nu cădeți nicidecum, din ce ați ajuns voi astăzi.
Liniște și pace!... Chiar mai vârtos, întăriți-vă și vă îmbărbătați!
Ceea ce se face cu părintele nostru în veci nepărăsit și neuitat și atât de nedreptățit, se face nu altceva decât după Evanghelie. Evanghelia - în toată măreția ei - se împlinește și asupra părintelui Iosif. Dacă este prigonit așa cum este, - apoi e un semn vădit că el calcă drept pe urmele adevăratului apostol al lui Isus. Că merge pe calea și ușa cea strâmtă, care duc la Dumnezeu. E un semn vădit că haina cea frumoasă preoțească, - haina cea îngerească, o poartă în adâncul inimii, - cu toată credința, cu un cuget bun și treaz. O poartă cu toată sfințenia și cu frica lui Dumnezeu, - care este rădăcina și începutul Înțelepciunii Dumnezeiești.
Eu unul deloc nu mă smintesc. Ci mai mult mă întăresc în credința mea când privesc nedreptatea unui preot adevărat, - precum este păr. Trifa. Când îl văd prigonit și pedepsit - alături de stâlpii Bisericii, - sf. Ioan Gură de Aur (caterisit de 3 ori), sf. Vasile cel Mare (de 6 ori) și sf. Chiril din Alexandria (de 15 ori), - atunci chiar îl fericesc pe scumpul nostru prigonit de oameni, - dar atât de mult iubit și ocrotit de Dumnezeu.
Fraților iubiți! - Să facem un zid tare de credință și de dragoste în jurul părintelui Iosif Trifa. - În jurul Bisericii adevărate. În jurul lui Isus Cel Răstignit și Înviat. - În jurul Adevărului Dumnezeiesc.
Să ne readucem aminte de învățăturile Dumnezeiești care ni s-au dat la foaie - despre cei fricoși, despre Cruce și despre cei biruitori. - Și să fim cu îndrăzneală sfântă.
Să avem inima sf. Vasile cel Mare, care zicea: Întru toate noi purtăm smerenie și blândețe, dar când cineva ar vrea să ia de la noi pe Dumnezeu și dreptatea Lui, atunci nu ne temem de nici unul.
Eu unul, - pentru dreptatea lui Dumnezeu, - sunt gata să-mi pun și haina preoțească cea din afară, rămânând cu cea mai scumpă a inimii, pe care nu îmi va lua-o nimeni.
Fraților! - Liniște, credință și statornicie, - până la capătul luptei noastre pământești!...
- Domnul Isus Hristos, Maica Lui și toți sfinții să fie în ajutorul nostru!
Păr. Vladimir Popovici, ostaș - Basarabia
Și glasurile miilor de adunări și suflete, ca acestea:
Suntem gata pentru plug și pentru jertfă.
Iubite Părinte Iosif,
Multe am avut să vă aducem la cunoștință din cele ce se petrec pe fronturile Hunedoarei, dar nu am voi să vă înmulțim durerea, ci vă zicem doară și noi adunați în cele trei adunări avute în comunele: Rădăștia de Jos în 25 martie, Batiz în 27 martie și în Silvașul de Jos în 29 martie. Din partea noastră fiți liniștiți, orice-ați auzi despre noi să nu vă întristeze. Suntem alături de Sf. voastră.
Noi ne vom sili a da rapoartele cele mai importante prin rugăciunile noastre către Scumpul nostru Mântuitor Isus, Regele Cel Mare, de la care totodată cerem și ajutor și putere spre a ne învrednici să putem rămânea buni ostași ai Lui și buni apărători ai sfintei Biserici alături de sfinția voastră și împreună cu frații și ofițerii cei care nu părăsesc frontul în vreme de primejdie. Suntem gata și pentru plug și pentru jertfă.
Slăvit să fie Domnul Isus Biruitorul. (Urmează iscăliturile a sute de frați din comunele: Batiz, Sântămăria de Piatră, Cerna Cinciș, Crișeni, Huși, Măceni, Sebeș-Alba, Nădiștea de Sus, Ocolișul Mare, Nădiștea de Jos, Silvașul de Jos, Ohaba Streiului, Băcia, Simeria, Călanul Mic, Hunedoara, Boj, Bărăști, Nucșoara, Ciopia, Vad, etc.
Din rugăciunile înaintate Sf. Sinod
- Biserica Antim București. Rugarea unor frați din jud. Teleorman. În chestiunea judecății părintelui Iosif s-au înaintat la Sf. Sinod multe rugări de la frați din toată țara. Din cele multe, dăm rugarea de mai jos:
Înalt Prea Sfințite Stăpâne,
Cu adâncă smerenie, noi ostașii Domnului din parohiile: Purani, Pielea, Puțintei, Mărgănești, Grosu, Schitu-Poenari și Atârnați, jud. Teleorman, venim în fața Înalt Prea Sfinției Voastre pentru a Vă ruga, ca împreună cu întreg Sf. Sinod să dați ceruta iertare părintelui Iosif de la Sibiu.
Noi, dintru început, am fost rătăciți, fie în ghearele sectanților - unii - fie în ghearele Satanei - alții. Citind însă scrierile duhovnicești - pline de duh, - ale părintelui Iosif Trifa și articolele sale din ziarul Oastea Domnului, iar mai pe urmă Isus Biruitorul, am cunoscut pe Domnul, Evanghelia Lui și Biserica Lui și ne-am întors din calea rătăcirii.
De unde până aici urmam calea răului - calea păcatului - urmăm acum calea Bisericii. Până aici ocoleam Biserica și pe preot și căutam să-i facem rău, acum împreună cu preoții noștri facem zid de apărare contra răului.
Prin scrierile sale, părintele Iosif Trifa ne-a îndemnat întotdeauna să avem respect față de mai marii Bisericii.
Chiar atunci când a fost caterisit de sf. Mitropolie - Sibiu și chiar și acum nu încetează de-a ne spune aceasta.
Sunt puțini preoți, Înalt Prea Sfințite Stăpâne care pot face ceea ce a putut să facă părintele Trifa, pentru binele Bisericii noastre strămoșești. Pentru acest bine, cerem cu lacrimi în ochi, iertarea sa, iertarea cerută acum pentru a doua oară, dacă s-a abătut cumva de la prevederile canonice.
Având deplină încredere în dreapta judecată a Înalt Prea Sfinției Voastre, care întotdeauna n-ați încetat să lăudați activitatea părintelui Trifa - precum și a întregului Sf. Sinod. Rămânem al Înalt Prea Sfinției Voastre fii duhovnicești. (Urmează iscăliturile a 66 de frați și surori).
...Sunt hotărât! - Părinte Iosife, de puțin timp am înființat și în parohia noastră Oastea Domnului al cărei întemeietor sunteți P.C. Voastră... și această Lucrare a luat un avânt nespus de mare.
Sunt hotărât P.C. Părinte a duce lupta în așa fel încât necazurile și privațiunile ce le-ați suferit până azi să fie laurii care să vă încununeze fruntea.
De altfel știm că laurii răsplății cerești i-ați dobândit, iar noi dorim tot mai mult să vă vedem fericit.
Vă sărutăm întru Domnul Isus Hristos,
Paroh pr. Nicolae Călinescu
Com. Urdeni - jud. Vlașca.
...Fiecare din noi să se gândească ce mult a suferit Domnul Isus, iar dacă El ca Fiu al lui Dumnezeu a răbdat atâtea pentru noi, apoi oare noi să ne speriem că cineva se supără când Îl vestim pe Domnul?
Cu toate amenințările, cu toate vorbele rele, cu toate ispitele ce ne vin din toate părțile, noi care ne-am pus ființele noastre la Crucea Jertfei Mântuitorului, un lucru trebuie să știm: niciodată înapoi!
Slăvit să fie Domnul!
Preot Iancu Moldiș, ostaș - Corod - Tecuci.
...Hristos a Înviat! - Scumpul nostru părinte, Domnul să-ți umple inima cu pacea Lui... Citesc foaia cu cutremurare și cu rugăciune: o Doamne, dă Duhul înțelepciunii și al descoperirii celor ce conduc acum Biserica.
Scumpe părinte Iosif, știu că Domnul nu te va părăsi niciodată căci ești unealta Lui. Chiar și această suferință dovedește că ești un ales al Domnului.
Sora Maria Brăiloiu - București.
...O propunere pentru un congres al Oastei.
Subsemnații, - ca de altfel toți frații din țară, - adânc mâhniți de judecata în chestiunea părintelui Iosif Trifa, propunem ca în cursul lunii mai a.c. să se convoce un congres general al Oastei Domnului la București la care să ia parte toți frații mai mari - preoți și mireni - și frați delegați din toate comunele din țară - spre a ne sfătui asupra bunului mers al mișcării spre binele și întărirea sfintei noastre Biserici.
Rugăm să se facă pregătirile necesare în vederea ținerii acestui congres și să i se fixeze data, lansându-se apoi un apel către ostașii Domnului din întreaga țară prin revista noastră dragă Isus Biruitorul și prin ziarul Universul.
La acest congres ar putea lua parte cât mai mulți frați din oricare parte a țării profitând de reducerea care se acordă pe C.F.R. cu ocazia Lunii Bucureștilor (Congresul acesta n-a mai avut loc. Dragostea fierbinte a moștenitorilor de la București nu mai vedea acum nici un interes să riște nimic).
Oradea, la 8 aprilie 1936
avocat Pavel Malița, plut. maj. Eftimiu Florea, înv. Hera Dumitru.
Rugarea părintelui N. Munteanu Muntmarg. - Adresată sfintei episcopii a Romanului:
Prea Sfințite Stăpâne,
Cu adâncă smerenie avem onoare a Vă raporta următoarele:
Știți prea bine, Prea Sfințite Stăpâne, câtă înviorare duhovnicească a stârnit în Biserica noastră lucrarea pastorală a preotului Iosif Trifa de la Sibiu! Într-adevăr o muncă de uriaș, într-o vreme de multă ticăloșie și necredință omenească.
Lucrarea pastorală de peste două decenii a părintelui Iosif Trifa n-a ieșit din albia Ortodoxiei. Din răutate și neștiință multe s-au colportat pe seama Oastei Domnului. Cât răsunet a avut în Suedia preotul Vizellgren, care prin acțiunea lui de trezire a stins focul alcoolismului în țara lui și totuși acel preot a fost întrecut în mare măsură de lucrarea pastorală a preotului Iosif Trifa.
Preotul Vizellgren a sculat lumea în contra beției; preotul Iosif Trifa a ridicat sute de mii de oameni împotriva tuturor păcatelor și i-a îngenuncheat la picioarele Crucii Mântuitorului nostru Isus Hristos. El cu multă jertfă și cu multe lacrimi a aprins mii de lumini în candelabrul Bisericii Creștine Ortodoxe.
Știți foarte bine diferendul dintre I.P.S. Sa Mitropolit Nicolae și preotul Iosif Trifa - sufletul mișcării Oastei Domnului...
Preotul Iosif Trifa n-a greșit dogmatic. El nu s-a abătut de la doctrina dogmatică a Bisericii Creștine Ortodoxe. Toată literatura lui religioasă și tot scrisul lui gazetăresc sunt o aleasă comoară de care preoțimea - în mare parte - s-a folosit și se folosește în lupta ei pastorală.
Preotul Iosif Trifa trebuie reținut în ierarhia Bisericii.
Mi-aduc aminte câtă stăruință a depus Sf. Sinod în 1925 ca să-l reînnoiască de la erezie pe Tudor Popescu, fostul preot de la Cuibul cu Barză din București. I.P.S. Sa Nicolae a fost delegat de Sf. Sinod să ia un interogatoriu de la Tudor Popescu cu privire la mărturisirea lui de credință. S-a depus multă stăruință pentru ca Tudor Popescu să revină la ortodoxie, dar Tudor Popescu nu a revenit...
Astăzi când cazul preotului Iosif Trifa este de o covârșitoare însemnătate în Biserica noastră, cred, Prea Sfințite Stăpâne, că o revizuire a procesului în cauză este în sentimentul mișcării Oastea Domnului și a întregii Biserici din această țară. Procesul preotului Iosif Trifa este procesul mișcării Oastei Domnului.
Eu mă gândesc cu multă strângere de inimă la întorsătura pe care se poate s-o ia mișcarea Oastei Domnului, când caterisirea preotului Iosif Trifa va rămâne definitivă. Atunci se poate întâmpla să avem cea mai mare tulburare în Biserica noastră, care va întrece orice margini. Ce vom face noi preoții în fața furtunii? Să nu se uite că aproape în fiecare parohie din această țară se găsesc ostași, oameni care râvnesc după mântuirea sufletului și care țin la preotul Iosif Trifa, ca la un vrednic duhovnic. Să se aibă în vedere sutele de mii de fii ai Bisericii care au fost treziți la o viață duhovnicească de smeritul preot Iosif de la Sibiu...
Vă rugăm, cu adâncă smerenie, Prea Sfințite Stăpâne, să fiți în Sf. Sinod purtătorul de cuvânt al tuturor fiilor duhovnicești din mișcarea Oastei Domnului ce se găsesc presărați pe meleagurile eparhiei Prea Sfinției Voastre și cereți - la revizuirea procesului - iertare pentru preotul Iosif Trifa din partea Sf. Sinod, spre pacea ce trebuie să stăpânească în sânul sfintei noastre Biserici.
Vă sărutăm mâinile al Prea Sfinției Voastre prea supus,
Paroh preot N. Munteanu Muntmarg.
Ce scriu frații din comunele Igești și Vama - Bucovina.
Ce au făcut cărțile și foile Oastei într-un sat atacat de trei secte.
Cucernice părinte Trifa,
Oastea Domnului de aici merge în plină înaintare alături de sf. voastră, pe altul nu știm căci numai cărțile și predicile sf. voastre au putut să străbată în inimile noastre cele rele și pline de fărădelegi. Înainte de a ne scrie în Oaste credeam că suntem creștini așa cum se cere, mai cu Dumnezeu, mai cu Satana. Noi nu ne dam seama că pentru mântuirea sufletului trebuie să trăim cu totul altfel. De vreo opt ani citim cărțile și foile sf. voastre dar n-am găsit nicăieri să fi fost scris ceva contra învățăturilor și dogmelor sf. noastre Biserici, ci tot mereu ne-ați apropiat de sf. noastră Biserică.
În satul nostru nu știm de unde și cum s-a ivit secta adventiștilor și aceștia făceau mare propagandă pentru a duce oameni în secta lor.
Mai pe urmă s-a ivit o altă sectă așa-zisă baptistă și aceasta iar făcea propagandă mare și la urmă s-a mai ivit una, numită penticostală. Vă spunem sincer de la inimă și adevărat - nu mințim - Domnul știe și ne este martor, căci dacă nu se ivea și în satul nostru Oastea Domnului Isus Biruitorul, mulțumită Domnului și sf. voastre, aceste secte aveau de gând să dezbine aproape tot satul.
Noi ne întrebăm: dacă nu era Oastea Domnului și mai ales predicile cele vii și puternice ale sf. voastre ce se întâmpla în satul nostru? Cred că numai predicile puternice ale sf. voastre ne-au salvat satul de la rătăcire și dezbinări.
Astăzi în satul nostru din trei secte ce erau a rămas numai una și asta-i slabă.
Cucernice părinte,
Vă facem mărturisire căci oricum s-ar hotărî cu judecata, noi nu ne vom despărți de sf. voastră, ci vom lucra și lupta mereu înainte pentru Domnul și Biserica Sa cea vie.
Gh. I. Heriotescu - ostaș, Igești - Storojineț
Prea Cucernice Părinte Trifa,
...Populația din istoricul orășel Vama, cât și de pe întreaga vale a Moldoviței - care s-a adăpat de ani de zile la izvorul nesecat al învățăturilor frumoase ce Sf. V. le trimiteați în acest colț al țării - cu cea mai mare durere - a luat cunoștință din foi, despre încercările ce se fac pentru îndepărtarea Sf. V. din rândurile preoților, - spre a vă mări astfel și mai mult durerile sufletești ce cu greu le-ați suportat până acum.
Și ne întrebăm cu toții nedumeriți: cu ce ați greșit atât de mult, să meritați o pedeapsă atât de aspră?
Știm cu toții ce ați făcut pentru Biserica lui Hristos cea adevărată, - dar mai știm în același timp că adeseori binele e răsplătit cu rău, mai ales atunci când politica murdară e amestecată până și în Biserică.
Dar consolați-vă! - Căci de-ar fi chiar definitiv să rămână acea neașteptată sentință de judecată, - Sf. V. totuși veți rămâne în sufletele credincioșilor Preotul Trifa - acel preot adevărat care a știut să aducă suflete la pocăință, într-o vreme de grea criză morală.
Și dacă în zilele noastre se poate trece cu atâta ușurință peste tot ce ați putut și ați putea încă face pentru sfânta noastră Biserică Ortodoxă, - gândim atunci că mai târziu, istoria le va spune pe toate.
Dar se cuvine să mai așteptăm încă ultimul cuvânt al celui mai înalt for bisericesc, Sf. Sinod - iar până atunci ne vom ruga cu toții lui Dumnezeu ca să întoarcă toată mânia ce se pornește în contra Sf. V.
Cu sărutări de mână
Carp Pântea, cantor bis. Ort. Rom. - Vama, Bucovina.
Și astfel de scrisori soseau cu sutele nu numai pe adresa păr. Iosif ci și pe adresa Sf. Sinod la București și a Mitropolitului Bălan la Sibiu, arătând marea frământare și durerea trezită în Biserică și popor de sentința nedreaptă și samavolnică dată împotriva omului lui Hristos.
Dar neînțeleasa ură și împietrire a inimii celor ce erau atunci în locul de răspundere din Biserică - nu s-a înduplecat de glasul poporului, care era atunci glasul lui Dumnezeu.
Asupra sentinței care a fost dată la Sibiu nu s-a mai revenit.
La cererea de grațiere înaintată de către părintele Iosif în martie 1936, - s-a primit abia după cinci luni, în August, - un răspuns nu de la București ci de la Sibiu.
Iată acest răspuns:
Nr. 3545/13-VIII-1936
Domnului Iosif Trifa – Sibiu
Prin cererea de grațiere din 10-III- a.c. adresată I.P.S. Sale Patriarh Miron, președintele Sf. Sinod București, ai declarat că îți recunoști greșeala pentru care ai fost caterisit.
Motivele procesului disciplinar pentru care ai fost dat în judecată și judecat în forurile disciplinare, au fost:
1. Ai afirmat în scris că nu ai avut încredințare de la autoritatea bisericească în activitatea de preot ca redactor la Lumina Satelor și muncitor la Oastea Domnului și al suplimentului cu acest nume al Luminii Satelor, afirmațiune care constituie o negare a doctrinei Ortodoxe despre Biserică, despre autoritatea bisericească și temeiul canonic al slujbei de preot al Bisericii.
2. Ai fost somat de Consiliul Arhiepiscopesc să dai socoteală de gestiunea de la Lumina Satelor și Oastea Domnului, atunci când la cerere proprie, pe motiv de boală, ți-ai dat demisia din slujba preoțească ce-ai avut-o în Biserică. Acestei somații nu te-ai conformat și n-ai luat nici un angajament valabil.
3. Ai transcris pe numele D. tale și deții și astăzi pe nedrept tipografia Oastea Domnului, cumpărată pe banii care nu-ți aparțineau și la somația de a arăta cu cât ai contribuit din mijloace proprii, nu ai dat nici un răspuns.
4. Ai scos gazeta Isus Biruitorul fără aprobare din partea autorității bisericești, pricinuind frământări în sânul Bisericii.
5. Prin purtarea - și prin cele ce le-ai scris de când ți-ai dat demisia din slujba bisericească, te-ai rupt de Biserică nesocotind normele disciplinare și canonice ale ei și considerând mișcarea Oastea Domnului ca un teren particular, ai săvârșit tentativele de a trece în schismă în care ai așezat și pe credincioșii grupați în mișcarea Oastea Domnului.
6. Ai pretextat printr-o vedenie prin care Domnul Însuși te-ar fi îndemnat să mergi pe calea rătăcită pe care ai apucat.
Acestea sunt în esență gravele abateri de care te-ai făcut vinovat și pentru care ți s-a aplicat, conform normelor disciplinare, pe dreptate, pedeapsa caterisirii.
Întrucât dorești sincer să dobândești iertare din partea Bisericii și îți recunoști gravele greșeli ce le-ai săvârșit, ai ultimul prilej:
1. De a retracta în scris în mod categoric și specificat afirmațiunile de sub nr. 1, făcând mărturisire de credință în conformitate cu credința ortodoxă.
2. Să dai socoteală de gestiunea de la Lumina Satelor și Oastea Domnului.
3. Să te obligi a restitui tipografia Oastea Domnului, având să fii bonificat de contribuția din averea proprie, dovedită cu acte valide.
4. Să sistezi imediat apariția publicației Isus Biruitorul.
5. Să te întorci sub disciplina Bisericii și sub normele canonice ale ei, fără rezerve.
6. Să retractezi blasfemia de a fi identificat pe Domnul prin vedenia ce ai pretextat, cu rătăcirea în care te-ai aruncat din vina proprie (Litera se răzbunase potrivit firii ei!).
Câtă vreme persiști în aceste rătăciri, cererea de grațiere nu poate fi considerată ca serioasă și sinceră. Grațierea în asemenea condiții este imposibilă, fiindcă ea n-ar însemna decât confirmarea însăși a rătăcirilor arătate.
În nădejdea că răspunsul și angajamentele ce le vei lua vor cuprinde condițiile satisfăcătoare ale iertării cerute, te sfătuim părintește să-ți faci examenul de conștiință cu toată sinceritatea și obiectivitatea, cugetându-te la bucuria de a putea fi împăcat cu sf. Biserică, cu adevărul și disciplina ei.
Răspunsul îl așteptăm în decurs de zece zile de la primirea acestei adrese, ca să putem înainta Sf. Sinod raportul și propunerile ce ni s-au cerut în legătură cu cererea de grațiere ce i le-ai adresat.
Cu arhierești binecuvântări
Nicolae
Arhiepiscop și Mitropolit.
La acest document s-a dat răspunsul de mai jos:
Înalt Prea Sfințite Stăpâne,
Înaintând Sf. Sinod o cerere de iertare în privința caterisirii mele, am așteptat în liniște rezultatul acestei cereri, depunându-mi cauza în părinteasca dragoste a părinților sfintei noastre Biserici.
Stăpânit de dorul și dorința vie de a-mi continua și sfârși viața ca slujitor al sfântului altar, în tot timpul acesta și în tot decursul acestui an, am ferit activitatea mea publicistică de orice ieșiri.
Primind acum adresa de sub nr. 3545/13-VIII-1936, mă bucur că mi se dă prilejul ca și de data aceasta să-mi exprim dragostea și alipirea mea de sfânta Biserică. Și dorul și dorința de a-mi pune darul și viața în slujba ei, până la sfârșit.
Aceasta și pentru evitarea tulburării din mișcarea Oastea Domnului.
Stăpânit de aceste dorințe, răspund următoarele:
1. Fac solemn mărturisire de credință că am ținut și țin să rămân în toate învățăturile de credință și de dogmă ale sfintei noastre Biserici ortodoxe, retractând tot ce s-ar fi strecurat în scrierile și declarațiile mele, contrar doctrinei Bisericii.
Timp de 12 ani am muncit până la jertfă în slujba Bisericii neabătându-mă cu nimic de la învățăturile și dogmele ei. Iar dacă după eruperea conflictului de la Oastea Domnului, sub imperiul amărăciunilor și împrejurărilor, am avut ieșiri și expresii contrar doctrinelor de credință, ca un fiu credincios al Bisericii Ortodoxe, - le retractez, iar I.P.S. Sale Mitropolit Nicolae îi păstrez toată recunoștința pentru tot binele ce mi l-a făcut.
2. În ceea ce privește gestiunea de la Lumina Satelor, eu nu am fost administratorul propriu-zis al bunurilor materiale de aci. Împrejurările ulterioare au făcut numai ca eu să rămân și să mă îngrijesc și de aceste lucruri care de abia la sfârșitul anului 1931, le-am luat în mână, așa cum le-am găsit. Registre de contabilitate n-am găsit și nici nu s-au ținut. Am găsit doar o situație deficitară. Tot împrejurările au dus în vara anului 1934, la trecerea administrației pe seama Arhiepiscopiei, delegat de ea fiind preotul Gheorghe Secaș. Gestiunea foii s-a predat așa cum se găsea cu creditori și debitori. Asupra trecutului posed doar acte justificative: mandate poștale specificate, registre de casă, etc., pe care sunt gata să le pun în dispoziția unor delegați ai Arhiepiscopiei, care împreună cu mine și cu fostul administrator, să valorifice și să constate întreaga gestiune.
3. Tipografia Oastea Domnului, după cum am declarat în repetate rânduri a fost și este pusă în slujba mișcării Oastea Domnului. Așa am înțeles și în consecință așa am lucrat cu ea. Dintru început, tipografia a fost scrisă pe numele meu, conform contractului cu firma Schelter și Giesecke din 24-I-1929, - brevetul de industrie nr. 11.862/1929, etc., deoarece legile țării cer ca orice proprietate să aibă un proprietar juridic. Oastea Domnului, ca organizație, n-a fost și nu este o persoană juridică, de aceea nu poate poseda proprietăți. În cazul de față, dacă Biserica și frații ostași n-ar mai avea încredere în felul cum este pusă de mine în slujba Oastei Domnului această tipografie, eu sunt gata și declar că cedez cu titlu judiciar tipografia Oastea Domnului, credincioșilor din Oastea Domnului, constituiți ca o persoană juridică sub auspiciile Arhiepiscopiei din Sibiu, rămânând ca aceasta să constate cât am pus prin sacrificiul propriu în cumpărarea și susținerea ei. Și s-o administreze ei, spre scopurile Oastei Domnului. (Fiți vrednici, voi urmașii lui, de acest demn și superior suflet! Cu câtă frumusețe de caracter, smerenie, bunăcuviință, - dar și cu câtă hotărâre rămâne în demnitatea adevărului și în conștiința dreptății cauzei sale!).
4. Foaia Isus Biruitorul am scos-o și în urma faptului că gestul meu din pragul anului 1935 fusese în parte greșit înțeles, dându-mi-se absolvare totală de a mai avea vreo legătură cu mișcarea Oastea Domnului - ori eu aveam toată datoria morală față de credincioșii care i-am trezit la o viață nouă, să le trimit hrană sufletească spre creșterea lor duhovnicească și mai ales spre întărirea celor mai slabi de credință, care tulburați de conflictul ce transpirase deja în opinia publică începură a fi pescuiți de secte.
Desfășurarea ulterioară a conflictului a ținut în stare de apariție această foaie.
În momentul în care conflictul este aplanat și clarificat în fața credincioșilor din mișcarea Oastea Domnului și mi se dă posibilitatea ca printr-un alt organ de presă, pus ca și tipografia în serviciu, după conducerea și administrarea Oastei Domnului, constituită juridic, sub patronajul și auspiciile Arhiepiscopiei din Sibiu, să pot lucra și eu mai departe după puterile mele pentru hrănirea și creșterea duhovnicească a celor din Oastea Domnului - eu sunt gata să sistez imediat apariția foii Isus Biruitorul, ținând - firește - seamă pentru anul acesta și de obligația morală și materială față de miile de abonați ce-i am.
5. Mă supun întru totul disciplinei bisericești fără nici o rezervă!
Recunosc doctrina Bisericii creștine Ortodoxe în toată întregimea și curăția ei - și declar că voi lucra în cadrul canoanelor și legiuirilor bisericești. Timp de 12 ani de zile mi-am pus darul, sănătatea și viața într-o muncă istovitoare pusă în slujba Bisericii și în slujba Oastei Domnului. Doresc din tot sufletul să continui această luptă care îmi este dragă. Cer singura mulțumire să mi se dea putința de-a putea lucra nestingherit și nejignit, dar având contactul și controlul direct al ierarhului meu.
6. Referitor la vedenie, eu țin să declar încă odată că prin aceasta n-am urmărit vreo atașare a maselor de ostași față de mine. Eu am împărtășit doar, credincioșilor de la fronturi, un vis al meu pe care l-am avut și pe care nu l-aș putea nega ca realitate.
Înalt Prea Sfințite Stăpâne,
Prin răspunsul acesta, dictat de conștiința mea de fiu credincios al Bisericii mele, îmi depun din nou cauza în părinteasca dragoste a I.P.S. Voastre și a părinților din Sf. Sinod. Îmi depun în fața I.P.S. Voastre și a părinților din Sf. Sinod toată munca și jertfa mea de preot, cu umila rugare și dorință să-mi pot săvârși viața în munca și jertfa aceasta. (Ce cumplită răspundere angaja această sfâșietoare și dramatică rugăminte, această cutremurătoare înfățișare a unei astfel de munci, de jertfe, de vieți!).
Sibiu, la 19 August 1936
Cu fiască supunere
Iosif Trifa, preot.
În tot acest timp, foaia Isus Biruitorul apărea regulat, plină de mari biruințe și binecuvântări. Aproape pe fiecare pagină erau titluri care vesteau biruințe ale Domnului ca acestea:
- O mare biruință: cele patru nunți lumești din com. Opaci, jud. Tighina - Basarabia - se duc la nunta fraților ostași.
Scrie Nistor Melnic - Chișinău.
- 50 de tineri depun legământ cu Domnul - în com. Matca, jud. Tecuci.
Scrie fr. Paraschiv Sârghie - Corod.
- Era să sară în Mureș și să se spânzure N.N. din Cugir, dar cărțile Oastei l-au întors.
Scrie Ilie Marini - Săsciori.
- Din birt, - casă de rugăciuni. Așa s-a petrecut minunea schimbării casei fr. Damian din Ilova, jud. Severin prin Lucrarea Oastei Domnului.
Scrie Ienia N. - Ilova.
- Și preotul a plâns... plânge toată biserica la adunarea Oastei din com. Bărbătești, jud. Vâlcea. Poate de când e lumea n-au plâns cu atâta putere oamenii păcatele lor cât au plâns mai ales cei de prin satele noastre de pe aici, în urma cuvântului vestit de frații ostași.
Scrie Gh. Moise - Bărbătești.
- Vestitul bandit Coroiu, își abonează în închisoare foaia și cărțile Oastei...
Scrie sora lui, Aneta Coroiu - Botoșani.
- Bilanțul duhovnicesc al Oastei în 1935...
Zeci de mii de suflete predate Domnului. Sute de adunări mari cu participanți din mii de comune în număr de peste 63.000 de suflete și 150 steaguri ostășești. S-au sfințit anul trecut alte 20 de steaguri... S-au răspândit sute de mii de foi, cărți și Biblii.
Scrie Urdea Nicolae, elev C.F.R. - Cluj.
- Nopțile Domnului s-au ținut în sute de localități. În Roșia de Secaș s-a ținut până dimineața. Casa unde erau adunați frații a fost înconjurată de oameni înarmați cu bețe și așteptau să iese afară ca să le tragă o sfântă bătaie (pentru oamenii lumești bătaia e sfântă). Dar frații și surorile s-au rugat și au cântat toată noaptea. Astfel că așteptătorii săturându-se de frig și așteptare s-au împrăștiat. În casă s-au rușinat să vină să-i bată...
Au făcut legământ 16 suflete.
Scrie Ilie Hoteza.
- Un strigăt de durere...
Pe aici prin Dobrogea preoții ne pun mari piedici spunând că așa au ordin de la P.S. Episcopul Gherontie ca să desființeze Oastea dacă este în parohia lor... De ce nu ne spun ei să ne ferim de păcate și de rătăciri, de ce ne spun să ne ferim de Cuvântul lui Dumnezeu și de Oastea Lui? Dar Domnul este cu noi.
Scrie Miron Popescu, Mocirla-Verde - Constanța.
- Toată biserica plângea...
În com. Priscăreni - Storojineț am avut o mare adunare. Părintele ne-a rugat să cântăm și când am cântat Tinerime rătăcită, plin de putere ne-a ținut o vorbire înflăcărată... ardeam cu toții și din adâncul sufletului am făcut apoi și eu o chemare. Întreagă biserica plângea. O mare mulțime s-a predat Domnului.
Scrie Leon Andronic, ostaș, Dornești - Rădăuți.
- În com. Glăvideni - Romanați...
Primarul ne-a învoit cu bucurie să facem adunare și să vindem cărțile Oastei. Pe la jumătatea adunării au venit jandarmii - ne-au luat cu ei. Primarul, frații și toată lumea a venit după noi la post... Ne-au oprit, să nu mai dăm cărți, dar lumea striga în gura mare că nimeni nu e stăpân pe banii lor. Să oprească jandarmii pe cei ce fură și beau - nu pe cei ce vor să se întoarcă la Dumnezeu...
Atunci primarul a ridicat mâinile în sus și a strigat: Ura, să trăiască Oastea Domnului - și să ne trecem cu toții în Oaste...
Încă 23 de suflete s-au hotărât pentru Domnul.
Scrie Marin P. Guicin, Vlădila - Romanați.
- Nu L-au cunoscut până acum pe Domnul...
Cu 12 căruțe și pe jos am mers mulți în 12 ianuarie în satul Blânzi - Tecuci. În biserică, la programul Oastei a vorbit cutremurător părintele Tașcă... Nu L-am cunoscut până acum pe Domnul iar talantul Lui l-am ținut ascuns. Deci făgăduiesc că de acum înainte toată ființa mea am s-o pun la picioarele Crucii
Mântuitorului și voi începe lupta în contra ispititorului. Vom face și aici o Oaste vie...
A doua zi au venit la mine frați și surori spunând cu lacrimi: Ce facem părinte că la școală d-na învățătoare ne-a bătut fetele cu palme, le-a dat cu capul de pereți și le-a aruncat afară din școală pentru că au fost ieri la Blânzi, cu Oastea?...
Scrie preot ostaș Iancu Moldiș - Corod.
- Și-a vândut pământul ca să cumpere cărțile Oastei spre a le împrăștia multora ca să se întoarcă la Dumnezeu, iar un tânăr frate țigan, Hărciog Vichentie, a învățat să citească numai de dragul Bibliei.
Scrie Gheorghe Voica - Vărmaga.
- Dacă n-ar fi fost Oastea Domnului...
Viață nouă și Dumnezeiască primim prin prețioasa foaie Isus Biruitorul, care pătrunde acum în zeci de case din comuna noastră. Dacă n-ar fi fost Oastea Domnului, jumătate din comuna noastră ar fi trecut acum la adventiști...
Scrie D. G. Ștefănescu, Coraș - Prahova.
- Din cârciumă, casă de adunare a Oastei în com. Vama Buzăului, iar în ea se adună acum peste 200 de frați ostași.
Scrie Gh. I. Gal, ostaș.
- Au făcut ostaș - pe fiul cârciumarului, tinerii ostași din Homorâciu - Prahova. Ei au câștigat astfel de partea lor prin râvnă și dragoste pe preotul locului și cântărețul bisericii, care vin acum în mijlocul lor.
Scrie Șt. A. Ciocea.
Nu putem cuprinde aici decât aceste câteva din miile de fapte și de biruințe minunate care se petreceau în vremea aceea pe tot întinsul țării ca o dovadă despre cu ce mare putere se răspândea Cuvântul cel Viu și minunat al lui Dumnezeu în țara noastră prin Lucrarea Oastei Domnului.
Și despre ce mare frământare cuprinsese toată țara și Biserica, alegând puternic ceea ce era viu, din ceea ce era mort pentru Hristos - datorită jertfei și lanțurilor Părintelui Iosif.
Slăvit să fie Domnul!
Meditații:
Noi trebuie să ne vărsăm sângele pentru Hristos cu atâta bunăvoință cu câtă ar vărsa cineva apă. Și cu atâta ușurință să ne dezbrăcăm de trup cu câtă ne dezbrăcăm de haine...
Noi care suntem ostașii lui Hristos.
Sf. Ioan Gură de Aur - Omilia Evrei