Cap. 9 - În vremea aceea...
Traian Dorz - Istoria unei Jertfe Vol. 2
„...Şi cei mai mulţi din fraţi, îmbărbătaţi de lanţurile
mele au şi mai multă îndrăzneală să vestească
fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu...”
Filipeni, 1, 12-17
Un om trimes de Dumnezeu nu umblă pe pământ printre trupuri, ci printre suflete. Nu vede veşminte ci dureri. Şi nu lucrează numai pentru timp ci pentru veşnicie. De aceea faptul lui e de a umbla, de a vedea şi lucra nu este ca a celorlalţi. Iar lumea, nefiind de al ei, îl respinge. Şi odată ce el este neobişnuit celorlalţi oameni, ei nu se liniştesc până ce scapă de el, omorându-l.
Aşa s-a făcut cu toţi preoţii lui Hristos dinainte, cu El Însuşi - şi apoi cu cei de după El (1 Tes. 2, 15).
Fiecare epocă avându-şi iudeii ei. Şi fiecare profet ucigaşii săi, din mijlocul aceleaşi tagme. Şi pentru mereu acelaşi motiv al neconformării cu ceilalţi.
Dar profetul lui Hristos nu are de ales între două soluţii, fiindcă el nu are decât una: jertfa.
Prin aceasta una se dovedeşte profetul - după cum s-a mai spus. Fiindcă solia cu care a venit el este mai presus de orice.
Noi cei din jurul omului binecuvântat vedeam bine acest adevăr. Şi tot aşa vedeau toţi fraţii din ţară şi de peste hotare, ai căror ochi fuseseră luminaţi de Duhul Sfânt.
De la începutul cernerii am văzut că zecile de mii ale lui David (care deveniseră sute de mii acum) nu încetaseră a-şi arăta dragostea şi credincioşia lor faţă de păstorul care i-a scos la păşunea cea aleasă şi la izvoarele mântuitoare ale Cuvântului lui Hristos.
Aici am o duioasă amintire personală de atunci.
Câteva luni după ce am plecat la Sibiu, eu încă umblam în portul meu de la ţară, cu cămaşa mea de pânză albă şi cojocelul înflorit, cum umblasem şi la şcoală la Oradea.
Îndată însă ce părintele s-a putut scula, în primăvara lui 1935, într-o zi îmi spune:
- Dragă Dorz, nu se mai poate să umbli aşa. Noi mergem împreună şi lumea crede că tu eşti servitorul meu. Mie nu-mi place aşa. Vino să mergem într-o prăvălie şi am să-ţi cumpăr şi ţie un costum de haine de oraş.
- Vă rog nu, părinte, - am protestat eu îndurerat. Nu pot să îmbrac haine de oraş. Vă rog lăsaţi-mă aşa cu portul meu... (Nu ştiu de ce îmi părea ca o trădare, ca un păcat faţă de părinţii şi strămoşii mei, lepădarea de portul meu ţărănesc)...
- Nu se poate, tu nu vezi? - aici nu mai eşti la ţară! N-ai ce să faci. Şi mie mi-a venit greu să mă dezbrac de sumăniţă cândva, dar a trebuit. Cămăşile tale sunt şi de pânză groasă, biata sora Liţa nici nu poate să le spele. Astea se spală cu maiul, la vale...
Am cedat cu lacrimi... Mergeam spre Strada Ocnei atunci, de la turnul cu ceas în jos. După ce am trecut pe sub pod, părintele a intrat pe stânga într-o prăvălie de haine... M-a tras de mână după el, ca pe un condamnat.
- Un costum de haine pentru acest tânăr, vă rog - zise părintele. Şi negustorul îmi pune în braţe primul meu costum orăşenesc, de care nu m-am bucurat deloc.
Acasă, m-au îmbrăcat cu toţii ca pe o mireasă plângând... Ce prost eram. Toţi făceau haz de nesocoteala mea. În clipa aceea eram atât de nenorocit, încât mi-a părut nespus de rău că am venit la oraş.
Dar, fiecare minune ţine trei zile... După trei zile m-am obişnuit. Acum nimeni nu mai întoarce capul după mine când treceam pe stradă... Asta îmi era ca şi cum scăpasem de o mare povară... Nimic nu-mi păruse mai rău înainte decât când mă opreau diferiţi trecători să mă întrebe:
- De unde eşti băiete? Sau: ce fel de port este ăsta?... Ori, pipăindu-mă, se mirau:
ce cojocel frumos!
Acum scăpasem. Şi asta mă bucura mult.
Am purtat acest costum până am plecat la armată, un an şi jumătate. Dar după cojocelul meu de atunci am avut parcă totdeauna o părere de rău.
Toată vara anului 1935 am petrecut-o cu părintele Iosif zi de zi, aproape numai singur. Încă din primăvară atât fr. Marini cât şi Vonica îmbolnăvindu-se mai greu - fuseseră internaţi la Spitalul de Stat, jos lângă Zidurile Cetăţii. Îi vizitam atunci zilnic, fiind în acelaşi salon amândoi. Mergeam la ei chiar peste orele îngăduite, cu ajutorul fr. Vasile Roşianu care era brutar la Spital şi vorbise cu portarul să-mi dea voie să merg la ei, ori de câte ori voi avea nevoie. De la ei, apoi, mergeam la părintele la sanatoriu.
Când au ieşit din spital, au ieşit tot amândoi deodată, venind pe jos până la librăria din strada Avram Iancu, unde eram noi. Erau amândoi atât de slabi încât veneau ţinându-se de mână. În piaţă era să-i doboare o rafală de vânt, dar treceau chiar pe lângă un salcâm - şi s-au apucat de el, ţinându-se până a slăbit vântul.
Îndată după Paşti au plecat apoi pentru odihnă şi întremare, fiecare acasă, Marini la Săsciori iar Vonica la Poiana, urmând ca îndată ce se vor mai reface, - să vină din nou...
Opriş plecase încă din vremea când era oprită foaia - şi se stabilise la Simeria Veche.
La fel făcuse şi Elena Tol care fusese şi ea mai înainte la librărie. Apoi a plecat şi Alexandru Moraru... Mai rămăseseră dintre tineri fr. Titus şi Viorel cu administraţia. Sora Tily cu abonamentele. Şi fr. Popovici cu cărţile. Dintre tinerii din Sibiu mai harnici erau fraţii Vasile şi Grigore Roşian, apoi Comiza şi încă câţiva care au plecat. (Aceştia luau adesea cuvântul în adunare şi unii vorbeau frumos). Apoi mai erau o seamă de tinere ca surorile Jenica şi Vetuţa Avrigeanu, Aurica Munteanu, Maria Stanciu, surorile Bucur şi multe altele care pe atunci bucurau adunările prin coruri, poezii şi rugăciuni rostite cu putere.
În afară de aceşti tineri am cunoscut atunci pe mulţi alţii, veniţi din alte localităţi şi judeţe. Mai puternic eram legat de aceia dintre tineri pe care îi vedeam mai harnici şi activi. Unii dintre ei s-au impus încă de atunci printr-o puternică trăire în Hristos şi printr-o înflăcărată participare la lupta Domnului.
În primele luni l-am cunoscut astfel pe I. V. Spiridon, care pe atunci era student la Facultatea de Drept. M-am ataşat mult de acest frate. El era un băiat sărac. Avea numai mamă, în Avrig, lângă Sibiu. Era un poet talentat. Scria frumos... Părintelui îi plăcea mult de el şi se bucura nespus de mult când ne vedea cum lucram amândoi împreună. Adesea ne asculta cu bucurie când îi citeam fiecare din noile lucrări ale noastre. I. V. Spiridon era mai talentat şi citea nespus mai frumos ca mine. Îmi plăcea şi mie foarte mult să-l ascult citind. Avea aşa un dar de a citi încât şi cea mai slabă poezie apărea nespus de frumoasă după ce o citea el.
Adeseori petreceam ceasuri întregi stând amândoi pe vreo bancă în parc şi lucrând la poezii. Ne luam la întrecere împreună, care scriem mai repede o poezie. De multe ori m-a întrecut. Apoi eu corectam poezia lui iar el pe a mea... Şi le publicam la foaie.
Părintelui i-a plăcut mult mai ales una din poeziile lui: Începe o luptă, se înalţă un steag... care mai târziu a devenit cântare.
Într-o zi părintele îmi spuse:
- Văd că vă iubiţi tare mult... Ia-l şi pe el cu tine la noi. Acum şi aşa Marini şi Vonica sunt plecaţi. Până vin ei, poate sta şi el la noi.
- Vă mulţumesc părinte, - am răspuns fericiţi amândoi deodată.
Ce fericiţi am fost şi ce spornic am lucrat cele câteva luni împreună.
Pe urmă prietenul meu I. V. Spiridon, urmându-şi şcoala a plecat... A ajuns profesor şi scriitor. Apoi ne-am văzut tot mai rar, până când ne-am pierdut de tot unul de celălalt...
O, mărimile lumii acesteia, câte aripi curate au frânt şi câte suflete şi părtăşii sfinte au nimicit. Oare mai trăieşti pe undeva dragul meu I. V.? Îţi mai aduci aminte ce mi-ai scris pe fotografia ta care mi-ai dat-o la despărţire? - Iată ce-ai scris tu atunci:
„Când licăresc în zările albastre
lumini de-argint, în nopţi cu lună pline,
- să-ţi aminteşti de visurile noastre
de inima ce bate pentru tine”.
cu drag fratelui meu cel mai bun Tr. Dorz
I. V. Spiridon.
... Dacă mai trăieşti pe undeva şi dacă aceste rânduri îţi vor cădea sub ochi - aş dori şi eu să-ţi aminteşti de dragostea lui Hristos Domnul nostru pentru care şi inima ta bătea atât de fierbinte atunci. Inima Lui bate încă pentru tine. Iar lângă a Lui, iată şi inima fratelui tău, cum l-ai numit tu, nu te-a uitat. Dovadă şi lacrimile acestor rânduri. Tu ai fost una din acele inimi puţine şi scumpe, de care tinereţea mea a dorit să nu se mai despartă.
O, dacă şi tu L-ai fi urmat pe Isus alături de noi pe această cale spinoasă şi strălucită, ce urme frumoase ai fi lăsat.
Dacă mai auzi, poate nu-i prea târziu...
Un altul dintre aceşti tineri fraţi era Popa Petru, din Sebeş-Alba. Cu el, la fel, m-am împrietenit chiar din momentul întâlnirii. Îmi plăcea felul lui hotărât - şi minunatul lui dar de vorbire.
Dintre toţi tinerii care vorbeau atunci prin adunări îmi plăcea cel mai mult să-l ascult pe el şi pe încă trei. Pe fr. Marini, pe Vasile Roşianu şi pe Viorel... Frumos vorbea pe atunci fr. Viorel Trifa, fiindcă sufletul lui atunci era în întregime curat şi plin de o sfântă înflăcărare numai pentru Domnul Isus. Mai târziu n-a mai fost tot aşa, ce dureros lucru!...
Toţi aceştia, afară de fratele Marini, eram de aceeaşi vârstă, născuţi în acelaşi an. (Fratele Marini era mai mare ca noi cu câţiva ani).
Un alt tânăr harnic pe atunci era Urdea Nicolae, elev la o şcoală C.F.R., născut într-o comună Ţânţari de prin judeţul Braşov. El s-a ataşat cu toată inima de Domnul şi era nelipsit în toate vacanţele lui din mijlocul adunărilor. Ajunsese ca unul de al familiei între noi, fiindcă pe atunci era foarte harnic şi descurcăreţ. Oriunde era nevoie de făcut câte ceva Urdea Nicolae era gata îndată să pună mâna. Îi plăcea să ţină evidenţe, să întocmească statistici, să organizeze adunări, să ducă şi să aducă veştile frăţeşti... Mai târziu, la Cluj, fr. Urdea ne-a fost de mult ajutor în lucrul Domnului.
Acuma s-a îngropat undeva într-o gară, într-un serviciu şi într-un mare regret. Ce păcat!
Dintre mulţii care au venit şi au trecut, s-au mai oprit acolo în anul următor doar doi Ioni: Ion Capătă de la Săsciori-Alba şi Ion Fulea de la Loameş-Sibiu.
Pe Capătă l-a adus în toamnă fr. Marini, când a venit de acasă, după ce se mai însănătoşise puţin.
Lui Ion Fulea (eliberat din armată şi căutând un serviciu) - i s-a făcut un loc la librărie, la administrarea şi trimiterea cărţilor...
Capătă s-a stabilit în casă cu noi în locul lui I. V. Spiridon care plecase. Fratele Marini care îl adusese, îl avea foarte aproape (fiind consăteni)... El l-a şi introdus pe Capătă în tainele scrisului.
După plecarea mea în armată iar a părintelui la Braşov, - grija foii rămăsese un timp aproape numai în seama fratelui Marini. Atunci Capătă i-a fost de un bun ajutor... Dar el n-a putut sta continuu la Sibiu din cauza lipsurilor materiale. Mai pleca pe câte un timp şi sta pe la Săsciorii lui, unde avea numai mamă...
De fratele Capătă îmi amintesc din vremea aceea ca de o fire foarte retrasă şi ciudată. Avea nişte lucruri pe care nu ştiu de ce şi le tot ascundea de mine. De câteva ori m-am prefăcut că vreau să i le iau... S-a împotrivit până la lacrimi. Am spus că i le voi lua când va dormi. Dar le-a ascuns de neaflat. De fapt nici nu avusesem asta de gând, dar nu ştiu de ce l-am necăjit atunci...
Cu această fire a lui ciudată, a rămas pentru mine pe totdeauna fr. Capătă ca o fiinţă cu o mare parte din viaţa lui şi din gândurile sale cam ascunse...
Foaia apărea regulat... Părintele slăbuţ dar destul de voios şi întremat, a lucrat harnic toată vara lui 1935 - şi numai cu neînsemnatul meu ajutor, ducând în spate toată foaia şi cărţile noi care trebuiau scoase.
Eram nelipsit de lângă el atunci de dimineaţă până noaptea târziu... În după amiezile frumoase ieşeam amândoi de la sanatoriu şi o luam pe câte o stradă spre marginea oraşului dinspre Şelimbăr. Acolo oraşul era şi mai liniştit, străzile goale, iar de peste gardurile grădinarilor se aplecau în calea noastră o pădure de trandafiri, de lilieci, de salcâmi şi de tot felul de alţi arbuşti înfloriţi.
Din câte o curte se mai luau după noi câte un câine sau doi câini mai mari, petrecându-ne cu lătrături şi cu colţii puternici pe tot drumul nostru pe lângă gardul acela de fier, de după care ne ameninţau lătrăturile supărătoare.
Odată când de după un gard un astfel de câine mare se luase furios după noi, părintele se opri o clipă şi uitându-se cu tristeţe în ochii lui zise:
- Nu sunt destui care latră după noi? De ce nu ne laşi măcar tu în pace?... Taci şi du-te!
Atunci am văzut mirat cum animalul parcă ruşinat şi-a plecat capul în jos şi întorcându-se înapoi, s-a dus în treaba lui mârâind ceva.
Părintele îşi întoarse spre mine ochii lui voioşi şi faţa zâmbitoare zicând:
- Ai văzut?... Ai văzut cu cât sunt mai superioare uneori animalele decât oamenii?...
Şi continuă:
- Ştii, există un poet nu prea cunoscut care a scris o poezie plină de înţeles. Dacă îmi aduc bine aminte poezia lui suna cam aşa:
Erau flămânzi un om şi-un câine.
- Am rupt bucata mea de pâine
şi-am dat la om, căci mi-a cerut
... iar câinele-a plecat tăcut.
Mâine, acelaşi om şi-acelaşi câine.
- Am dat bucata mea de pâine
la câinele - şi mai flămând
... iar omul m-a-njurat plecând.
Atunci mi-am zis amar: - la pâine,
vezi care-i om şi care-i câine!
După o pauză de tristeţe părintele adăugă:
- Cândva şi animalele acestea vor osândi pe oamenii care s-au înfruptat din pâinea binefacerilor lui Hristos, dar apoi s-au întors şi au muşcat pe Binefăcătorul lor.
Era în vremea când cei de după gardul Mitropoliei muşcau cu toţii dinţii lor cei mai veninoşi.
În ţară Lucrarea Domnului mergea cu mari biruinţe. Dar diavolul era peste tot plin de turbare. Lupta era cumplită ca într-o lume complet păgână...
Fraţii care mergeau cu Biblia prin sate şi oraşe erau mulţi din ei, luaţi pe la posturile de jandarmi, bătuţi, schingiuiţi şi ameninţaţi cu judecăţi şi cu închisoare. Unii erau daţi pe mâna autorităţii chiar de către preoţii năpustiţi asupra lor ca nişte fiare. Se petrecea ceva de neînchipuit.
Toate aceste încercări grele arătau nu numai decăderea religioasă în care ajunsese cea mai mare parte a celor chemaţi să fie îndrumători într-o ţară şi într-o biserică creştină - ci arătau şi frumuseţea sufletească a celor care dovedeau un zel pentru Hristos asemenea primilor creştini.
Iată spre exemplu doar câteva din cele scrise prin foaie numai într-un răstimp de câteva săptămâni...
...Adă bâta să-i omor... Pe ziua de 2 ianuarie am fost în com. Titeşti, la fr. Florea Chiţoran. Când au auzit fraţii au venit cu toţii la adunare la auzirea Evangheliei şi să ia sămânţa din Cuvântul lui Dumnezeu.
Satan a simţit această foamete şi iată că suntem chemaţi la primărie. Şeful de post şi notarul ne cer actele şi ne întreabă ce e cu noi. Am spus că suntem din Oastea Domnului.
- Aşteptaţi să vină popa că el este cu credinţa! iată-l că vine.
- Ce-i cu voi?
- Am venit pe la fraţii noştri.
- De unde sunteţi?
- Din Oastea Domnului Isus!
- Mergeţi, dar să nu tulburaţi comuna.
Seara s-au strâns fraţi din trei comune. Când să facem rugăciunea iată-l pe primar plin de mânie:
- Ce e cu voi mă? Aţi adunat pe toţi cerşetorii aici în comuna mea?
Noi cântam cu toţii Blândul Păstor. Când iată intrând pe uşă socrul părintelui strigând:
- Ce-i cu bărboşii ăştia care au adunat lumea aici? Adă bâta să-i omor... (Şi înjurând cumplit Numele Bunului Dumnezeu). Adă pe popa mă să-i dea afară.
Iată că vine preotul. Ce aţi făcut tulburarea asta aicea mă?
- Părinte, noi n-am făcut nici o tulburare - i-au răspuns fraţii din loc. Fraţii noştri au venit la noi - şi ne petrecem în rugăciuni şi cântări. Dar uite oile sf. tale cum vin cu bâta şi cuţite să ne omoare...
Şi zice părintele către fraţi: Ce căutaţi aici mă? Mergeţi acasă! Dacă vă chemam eu nu veneaţi!
- Părinte, ziseră fraţii: când eram la crâşmă nu ne mânai să mergem acasă, - acuma de la Domnul ne goneşti.
Socrul preotului zice: ăştia trebuie bătuţi, dacă le trebuie pocăinţă...
A venit şeful de post şi a făcut linişte. El a fost mai înţelegător şi cu voia lui Dumnezeu ne-am continuat adunarea.
Cei trei nazirei din Covurlui
...În 22 dec. eram în satul Posat cu cărţile şi foile Oastei. După ieşirea din biserică, noi câţiva fraţi ne-am tras de-o parte cântând cântările Oastei. Oamenii care beau şi fumau - că era hram - s-au tras către noi şi ascultau, dar venind primarul ne-a oprit spunând că stricăm datinile, iar dascălul cu ţigara în gură ne-a spus să plecăm imediat de acolo.
Am fost chemat la postul de jandarmi învinuit că sunt sectar adventist. Dl. şef mi-a dat un pumn înjurând pe Bunul Dumnezeu. I-am zis să nu mai înjure că e păcat mare, iar dânsul mă silea să înjur şi eu...
Dl. sergent instructor mi-a spus: mă, nu vrei să te laşi de Oastea Domnului?
- Nu, niciodată nu mă voi lăsa, - i-am răspuns eu.
Atunci el a prins a mă bate cu pumnii peste cap. Apoi a ordonat soldatului să mă lege cu lanţuri şi să mă arunce în beci. Soldatul a adus lanţurile şi m-a legat strâns de tot. Când a adus lanţurile eu am zis: Slăvit să fie Domnul! Am sărutat lanţurile şi am aşezat mâinile cu bucurie să fiu legat. Aceasta era cam la ora 2 din zi şi mă băgară în beci unde mă ţinură până la ora 10 seara legat.
...Am auzit atunci pe soţia şefului strigându-l pe sală să nu-mi facă mie nici un rău că toate câte mi le va face el mie se vor întoarce asupra lor (ea cunoştea bine ce este Oastea Domnului). Dar şeful îi spune că are ordin de la preot...
După un timp mă scoate şi strigând cu multă ameninţare îmi cere iarăşi să mă las de Oastea Domnului. Eu i-am răspuns că nu mă las niciodată.
Atunci mai erau acolo şi alţi trei oameni. Eu le-am arătat urmele lanţurilor pe mâini. Am fost aruncat iarăşi în beci. Soţia şefului de post a venit acolo la mine şi mi-a spus multe cuvinte de îmbărbătare zicând să nu mă las de Oastea Domnului ci să rabd toate cu bucurie...
La orele 11 noaptea iarăşi m-au chemat la cercetare...
A doua zi a venit şi părintele la post, m-a învinuit şi mi-a zis să mă las de Oaste. Eu am răspuns că niciodată şi i-am spus că acasă îmi tremură copiii de frig şi soţia a împrumutat lemne din sat.
Atunci iarăşi m-au băgat în beci... Şi cam după o oră vin la mine să vadă ce fac. Eu stam în genunchi şi mă rugam, iar dl. şef mă întrebă cu o voce groaznică: - ce faci tu aicea mă? Eu i-am răspuns că mă rog la Domnul Isus... M-a întrebat a doua oară tot aşa, iar eu i-am răspuns la fel. Atunci s-a repezit la mine şi a început să mă bată cu pumnii peste cap, mă trântea pe jos, mă izbea de pereţi şi-mi zicea: mă, nu te laşi de Oaste? - eu răspundeam că nu mă las.
Mi-a zis: să te laşi de rele! Eu i-am răspuns: de ce rele? - dar el nu-mi spunea ci mă bătea înainte...
A venit apoi şi instructorul. Şi după ce au obosit mi-au poruncit să le cânt o cântare de la Oastea Domnului. Eu am cântat plângând... iar dl. şef mi-a zis după aceea: când veţi avea adunare să mă chemi să vin şi eu...
Acum se prefăceau că le pare rău că m-au bătut şi râdeau de mine.
Eu le-am mulţumit în Numele Domnului şi m-am rugat lui Dumnezeu să-i ierte.
Apoi mi-au dat drumul acasă.
Sava Acostăchioaiei - ostaş Dorohoi.
...Tăiat cu cuţitele
...Cucernice părinte Trifa, iată rândurile acestea vi le scriu din spital. Am ajuns şi aici din pricina lui Isus Cel Răstignit. Am luptat din cât am putut în comuna unde sunt să-L vestesc pe Domnul, iar Satan pentru asta s-a înfuriat şi a îndemnat pe nişte oameni de ai lui, duşmani ai lui Isus Biruitorul (Petre Vasile, Nicolae P. Vasile, Const. P. Vasile şi încă alţi patru) - m-au atacat pe la spate şi m-au tăiat cu cuţitele în spate şi la mâna stângă. Acum sunt în spital... Asta pentru că m-am străduit să le vestesc pe Isus ca nici ei să nu piară ci să aibă viaţa veşnică. Nu-i nimic însă, Domnul Isus care ştie şi vede totul va răsplăti fiecăruia.
Dragomir Oprea - portar - ostaş
Găvăneşti – Buzău
...Vom fi legaţi cu jandarmii...
...Cucernice părinte Iosif... Cu ajutorul Domnului s-a înfiinţat şi la noi Oastea, dar avem multe greutăţi din partea părintelui nostru care ne-a spus să nu mai cântăm cântările Oastei că aduce jandarmii să ne lege. Să nu le cântăm nici în casă nici afară că aceste cântări, zice el, sunt bune să le cânte lumea numai în case pustii, că zice că-s adventiste.
Iar sf. sa a înfiinţat un cor pe care îi învaţă să cânte chiar şi în biserică şi anume cântări ca acestea: Cucule pană galbenă, Păsărică de Gilort, etc...
Noi însă nu deznădăjduim. Ne rugăm Domnului pentru ei toţi - şi luptăm înainte.
Slăvit să fie Domnul.
D. S. Ianciu, M. Crângemeanu şi Ioachim Pârvu
Stoineşti – Romanaţi
...Gadarenii din Soreşti...
...După masă a avut loc adunarea Oastei în mijlocul satului Soreşti - Buzău, sub cerul liber, unde s-a vestit puternic Evanghelia naşterii din nou. Părintele Bănică din loc a îndemnat lumea din sat să îmbrăţişeze Oastea Domnului... Au mai vorbit şi alţi fraţi, iar surorile au declamat poezii şi cântări.
Între timp Satan şi-a format o ceată a lui care au început să strige şi să ameninţe... - Nu ne trebuie Oastea Domnului, să plece spurcaţii aceştia de la noi. Şi să nu mai vină să ne rătăcească - să plece şi preotul cu ei cu tot.
Atunci fratele Mihai Lemnaru văzând planul Satanei s-a urcat pe un scaun cu steagul într-o mână şi cu Sfânta Scriptură în alta strigând puternic: Foc fraţilor! S-a aprins satul de focul iadului, iar noi voim să-l aprindem de al lui Hristos. Şi cu lacrimi a mărturisit puternic pocăinţa şi mântuirea prin întoarcerea tuturor la Dumnezeu, căci sfârşitul este aproape.
Toată mulţimea a izbucnit în lacrimi iar cei ce huleau au rămas de ruşine şi până la urmă le-a părut rău de cele ce făcuseră.
Fr. Costică I. - Soreşti - Buzău.
...I-a bătut până şi-a rupt bâta de ei...
...La sfârşitul frumoasei adunări din Mereteu - Vurpăr, Alba, diavolul înfuriat care zbierase tot timpul pe afară împotriva Oastei prin unii oameni, a adus pe primarul cu încă doi, tocmai în timpul când eram îngenuncheaţi la rugăciune. A strigat să tacă cei ce se rugau şi a cerut celor trei fraţi din Pian: Pavel, Ştefan şi Chimuţ să se legitimeze şi i-a dus la postul de jandarmi. Fraţii din sat au vrut să meargă şi ei, dar primarul le-a dat cuvântul că nu li se va întâmpla nimic.
Pe drum, cei din ceata primarului tot voiau să-i lovească dar primarul viclean se tot prefăcea că-i opreşte. Ajungând acasă primarul a intrat iar pe fraţi i-a dat în grija celor doi ce fuseseră cu el să-i ducă la post. Dar cum s-a despărţit primarul de ei, unul din cei doi s-a apucat cu bâta pe fraţi şi cale de 2 km, nu i-a slăbit din loviturile barbare. A dat până şi-a rupt bâta de ei. Le-a luat apoi pe ale fraţilor (căci şi ei aveau bâte, dar nici măcar nu s-au apărat cu ele) şi tot drumul i-au dus în lovituri fără număr şi în îngrozitoare înjurături. Fratele Chimuţ care era şchiop rămăsese mai în urmă cu celălalt om, dar Pavel şi Ştefan au răbdat cele mai multe din loviturile date, ca nişte mucenici zicând numai: Îţi mulţumim frate şi Domnul să-ţi ierte toate păcatele acestea... Iar omul-fiară îi lovea atunci şi mai crunt.
Ajungând la postul de jandarmi, în loc să-i ducă înăuntru le-a dat din nou lovituri. Pe fr. Ştefan l-a lovit peste genunchi atât de rău încât de abia a mai putut să se târască până acasă. Sora Eleonora, soţia lui, spune că tot trupul i-a fost negru de lovituri...
Dar fraţii sunt bucuroşi că au avut fericirea să sufere pentru Domnul care - zic ei - i-a învrednicit de un aşa mare dar.
Totuşi credem că e prea mult chiar şi pentru păgânătatea zilelor noastre.
...După ce fraţii fuseseră arestaţi, ceilalţi fraţi şi surori au plecat pe la casele lor. Ieşind în stradă s-au pomenit dintr-odată cu o ploaie de pietre ce cădeau asupra lor... Două surori au fost lovite cel mai greu...
Ilie Marini şi Viorel Cătănici
...Buni de împuşcat...
...Scumpe părinte Iosif... deşi n-am raportat nimic, noi suntem la datorie alături de sf. ta şi toţi fraţii din părţile acestea... Dar tare ne doare pe noi părinte că la început când s-a format Oastea la noi şi era alt preot în sat, venea aproape tot satul în biserică la adunare. Dar azi, după ce a venit un alt preot a început să ne batjocorească. Şi a strigat în contra Oastei în biserică zicând că noi suntem buni de împuşcat şi multe alte vorbe rele îndemnând pe oameni să nu asculte de noi - să trăiască tot cum au trăit şi până acum.
După asta mare parte din oameni n-au mai venit la Oaste nici la biserică, ci s-au întors iarăşi la chefuri, ospeţe şi beţii ca mai înainte...
Pe noi părinte, tare ne doare lucrul acesta. Dar noi slăvim pe Domnul şi luptăm înainte...
D. Olaru, Drăgăneşti - Vaslui
...Ca să-i liniştească pe cei ce râdeau în adunare,
îşi dă palme până îl podideşte sângele...
...Iată spre pildă în seara aceasta se aude vuietul petrecerilor de la primăria noastră şi ce teribilă creştinătate: bal cu concursul preotului nostru... Pe când vorbeam în adunare iată intră pe uşă doi flăcăi venind de la bal, râzând tare ca să ne facă sminteală cu râsul lor... Unii din adunare au început să râdă cu ei.
Fratele Sava s-a sculat strigând: fraţilor, nu voiţi să ascultaţi de Cuvântul lui Dumnezeu? - eu vă dau un sfat: când veţi mai veni în adunarea Domnului şi vă va mai grămădi râsul să vă daţi aşa un rând de palme... Şi zicând acestea le arătă cum să-şi dea palme numărându-şi 1, 2, 3, 4, 5, 6 palme... Când a ajuns la 6 - sângele a început a-i curge... iar adunarea nu mai râdea ci toţi au început a plânge în hohote...
În lacrimile lui s-a spălat şi fratele de sângele său rugându-i pe fraţi să ţină seama de Sângele Domnului Isus care a fost vărsat pentru păcatele şi neascultările noastre. Apoi le-a sărutat mâna la toţi, ne-am îmbrăţişat, ne-am iertat cu toţii. Am îngenuncheat la rugăciune şi plângând ne-am rugat până când a venit vremea să mergem la biserică... Am mers cântând prin sat spre biserică. Dar autorităţile pentru o cântare sfântă m-au dat pe mine în judecată, iar acum se laudă că ne vor face nu ştiu ce... Au venit şi mulţi din cei de la bal... Am cântat cu toţii în biserică.
Dar noi mergem înainte şi pentru toate - slăvit să fie Domnul!
S. A. Costăchioaie - com. Buda, jud. Dorohoi.
...Şirul e lung dar nu-l mai continuăm. Am redat doar aceste câteva, ca să se vadă că Evanghelia adevărată fiind aceeaşi - lumea în care se propovăduieşte această Evanghelie nu s-a schimbat nici ea. Cum şi diavolul a rămas mereu acelaşi potrivnic al credinţei adevărate.
Cuvântul Domnului nostru care a zis: Dacă aţi fi din lume lumea ar iubi ce este al ei, dar pentru că nu sunteţi din lume şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea (Ioan 15, 18-19) - s-a împlinit totdeauna cu ai Săi, - şi se va împlini mereu, până la venirea Sfârşitului.
Dar din cele câteva exemple dinainte se poate vedea mereu şi ce dragoste înflăcărată faţă de Domnul era în toţi fraţii atunci.
O, dacă râvna înaintaşilor noştri ar aprinde şi inima noastră a celor de azi şi a celor de mâine spre o râvnă ca a lor pentru Hristos!...
Fraţilor, fiţi vrednici de înaintaşii voştri în Lucrarea Domnului, după Cuvântul cel Sfânt care zice: aduceţi-vă aminte de înaintaşii voştri... şi urmaţi-le credinţa (Evrei 13, 7). Numai astfel vom ajunge şi noi lângă Domnul Isus, acolo unde sunt ei acum.
Un alt lucru vrednic de laudă în Hristos este curajul şi dragostea cu care au sărit în sprijinul părintelui Iosif o mare parte din preoţii credincioşi şi din intelectualii Oastei şi de data aceasta.
Scrisorile lor, pline de respect faţă de ceea ce trebuia să însemne autoritatea bisericească, erau totuşi pline de o îndurerată constatare a nedreptăţii făcute împotriva părintelui Iosif.
Şi de un cutremurător apel la înţelepciunea şi conştiinţa necesară spre îndreptarea lucrurilor cât mai grabnic.
Dăm mai jos astfel unele din aceste scrisori publicate doar tot în răstimpul a câtorva săptămâni prin foaia Isus Biruitorul din anul 1936:
Scrisoarea preaiubitului nostru frate Lt. Colonel Coman Ionescu,
adresată I.P.S. Sale Patriarhului Dr. Miron Cristea.
Înalt Prea Sfinţite Stăpâne,
Luând cunoştinţă din foaia Isus Biruitorul de judecata făcută de Sf. Sinod, prin care părintele nostru drag, Iosif Trifa, de la Sibiu, a fost scos afară din sfânta noastră Biserică, cu adâncă smerenie rog pe Prea Sfinţia Voastră să ţineţi socoteală la rugăciunea unui intelectual, care s-a întors la Hristos şi Biserica Sa mântuitoare în urma chemării la pocăinţă a părintelui Iosif Trifa.
În Numele Domnului nostru Isus Hristos şi al sfintei Sale Biserici, întemeiată de El pentru mântuirea sufletelor noastre şi pentru liniştirea şi mângâierea sufletelor întristate a celor 120.000 de ostaşi ai Domnului din ţara întreagă, Vă rugăm Înalt Prea Sfinţite Stăpâne, să dispuneţi revederea judecăţii făcută de Sf. Sinod, şi să-l redaţi Sfintei Biserici, pentru tot ce a lucrat sfinţia sa, pentru întărirea credinţei în Dumnezeu, în Domnul nostru Isus Hristos şi Biserica Sa.
Părintele Iosif Trifa a întors din drumul păcatului şi a chemat la Domnul şi Biserica Lui o mulţime de suflete, pentru care a luptat şi suferit trupeşte până aproape de mormânt, iar sufleteşte atâtea dureri, prigoane şi întristări.
Domnul nostru Isus Hristos, care vede şi ştie toate, îi va răsplăti la Judecata Sa cea dreaptă şi-l va ferici în viaţa cea de veci.
Alături de sfânta noastră Biserică şi slujitorii aleşi ai Domnului nostru Isus Hristos, care timp de 2.000 de ani a chemat şi cheamă lumea să se întoarcă la Dumnezeu, părintele nostru scump Iosif Trifa, a strigat după noi timp de 14 ani să ne întoarcem la Hristos şi Biserica Lui, îndemnând la ascultare de ierarhia întemeiată de Domnul şi transmisă prin Sfinţii Săi Apostoli, slujitorilor de astăzi ai sfintei Sale Biserici.
Următori glasului sfintei Biserici, al îndemnului cald şi chemării părintelui Iosif, prin foaia Oastea Domnului de la Sibiu s-au întors la Domnul zeci de mii de suflete, care nu mai pot trăi astăzi fără legătura continuă cu el şi care sunt în stare să trăiască numai în biserică, slăvind pe Domnul ziua şi noaptea.
Dacă părintele Iosif a greşit ceva, rog smerit pe Înalt Prea Sfinţia Voastră şi pe Înalt Preasfinţitul Mitropolit Bălan, să-l ierte - şi odată cu mine, vă roagă toţi ostaşii Domnului din ţara întreagă, pentru binele sfintei noastre Biserici, bucuria noastră a tuturora, pacea şi unirea tuturor ostaşilor Domnului şi pentru liniştea sufletească a aceluia care şi-a ruinat sănătatea pentru binele Bisericii şi mântuirea sufletelor noastre.
Înalt Prea Sfinţite Stăpâne,
Respectuos Vă fac o mărturisire din inimă curată:
Dacă judecata Sf. Sinod va hotărî scoaterea din Biserică a părintelui Iosif, rămânând un simplu mirean, eu nu mă despart de sfinţia sa, fiindcă nu pot uita pe un binefăcător al sufletului meu şi-l voi însoţi cu dragostea şi recunoştinţa mea, până la mormânt. Şi ca mine, cred că vor face toţi ostaşii Domnului fiindcă suntem convinşi că părintele nostru Iosif a lucrat şi va continua a lucra până la sfârşitul vieţii sale, pentru binele sfintei noastre Biserici, pentru întoarcerea la Hristos Domnul a cât mai multe suflete şi pentru mântuirea sufletelor noastre.
Primiţi Înalt Prea Sfinţite Stăpâne, sfinte şi smerite salutări în Domnul nostru Isus Hristos, Mântuitorul şi Izbăvitorul sufletelor noastre.
Lt. Colonel Coman Ionescu – Huşi
Un alt smerit cuvânt.
Scumpul nostru părinte Trifa!
Cât de bun şi milostiv este Dumnezeul nostru că S-a îndurat cu a Sa dragoste nemărginită de a întări pe robul Său, ca să primească cu atâta linişte sufletească şi această judecată care trebuie să vină.
Căci nimeni altul, - noi toţi, - şi nici lumea întreagă dacă vă venea în ajutor, nu vă putea întări în răbdare şi mulţumire cum a făcut-o Domnul. Numai El ştie cum să Se îngrijească de robii Săi cu care mai are de împlinit ceva în viaţa aceasta.
El, care foloseşte pe robul Său la ridicarea unei vieţi cu adevărat creştinească şi plăcută lui Dumnezeu, a ştiut să-l întărească şi în această legătură, făcându-l să înţeleagă că nu se va petrece altceva cu el decât se va împlini voia Tatălui din cer.
În faţa acestei judecăţi se vede cât de bun şi milostiv este Dumnezeu că El nu părăseşte pe robul Său, ci îl întăreşte cu Duhul Sfânt, îl îndeamnă să nu se tulbure.
Noi, ostaşii Domnului puşi în faţa acestei judecăţi nu avem drept să criticăm faptele şi actele conducătorilor Bisericii noastre şi nu putem fi judecătorii nimănuia, dar fiindcă judecata pronunţată a atins partea cea mai simţitoare din corpul nostru, nu putem zice că nu o simţim cu toţii, căci am ascunde adevărul, am fi nişte laşi şi nevrednici de numele ce-l purtăm. Nu voim să venim în apărarea părintelui Trifa că el n-are lipsă de apărarea noastră, pe el îl apără Dumnezeu, - dar ca ostaşi, avem şi noi un cuvânt de spus, pe care-l mărturisim fără frică.
Mărturisim uniţi în credinţă şi cuget că ne este foarte greu să rupem legătura şi să trăim în duşmănie cu acela care este legat de sufletele noastre. Căci el nu face altceva decât vesteşte cu tărie pe Isus Cel Răstignit şi deschide ochii tuturora cu chemările sfinte să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu. Este foarte greu să rupem legătura cu acela care prin scrierile şi învăţăturile sale ce le trimite săptămână de săptămână în ţara întreagă şi cu sutele de mii de cărţi împrăştiate printre credincioşi, vorbeşte neîncetat cu noi şi ţine aprinsă lumina făcliei de dragoste ce s-a aprins în inimile noastre pentru Domnul. Câţi dintre noi nu am cădea din nou în fărădelegi şi întuneric dacă nu ne-ar ţine aprinsă lumina inimii noastre acest mare vinovat! Ia gândiţi-vă numai la cântările Oastei care răsună de la un capăt la celălalt al ţării, când le cântă toţi cei necăjiţi - după ce simt cum scapă de orişice necaz, cu gândul şi ochii inimii lor ţintă la Isus Cel Răstignit, dar nu-l pot uita nici pe părintele Trifa.
Slăvit să fie Domnul!
Ioan Diniş, notar - ostaş al Domnului
Gurasada - Hunedoara.
Apel către toţi fraţii ostaşi din ţară.
Din ultimele numere ale foii noastre dragi Isus Biruitorul, am luat cu toţii cunoştinţă despre surprinzătoarea întorsătură ce a luat chestiunea judecăţii păr. Iosif. Spun - surprinzătoare - întrucât pe conştiinţa fiecăruia dintre noi mai apasă nedreptatea ce i s-a făcut la Sibiu, în cele două instanţe de judecată. Şi cu toţii ne punem toată încrederea noastră în chipul fericit în care aşteptam să ia sfârşit acest dureros conflict înaintea Sf. Sinod.
S-ar putea ca până la sfârşit încrederea noastră în acest înalt for de judecată să nu fie dezminţită cu atât mai mult cu cât hotărârile luate poartă însăşi pecetea Sf. Duh, sub umbrirea Căruia lucrează.
S-ar putea ca însuşi Sibiul - pe nume: I.P.S. Mitropolit Nicolae, - să ne dea de sf. sărbători ale Învierii Domnului - ca dar - restabilirea ordinei dintru început a lucrurilor: împăcarea.
Noi, cei înrolaţi în această frăţie care este şi vrea să rămână o avangardă a Bisericii şi încrezători în spiritul de dreptate şi de părintească oblăduire de care trebuie să fie însufleţiţi ierarhii noştri - o dorim, o aşteptăm, o sperăm. În razele de lumină ale acestei speranţe vom înţelege mai bine şi cuvintele de aur ce se repetă prin sf. Biserici pe tot timpul acestor sărbători ale bucuriei creştine: să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigăm: Hristos a Înviat...
Dar întorsătura din ultimul timp ne-a lăsat tuturor o teamă în suflet: aceea ca hotărârile celor dintâi instanţe de judecată bisericească să nu tragă la Sf. Sinod în cumpănă mai mult ca dorinţa noastră de pace şi linişte. Şi atunci socotesc de bine ca această dorinţă a noastră a tuturor să se facă auzită la Sf. Sinod când va fi judecată pricina păr. Iosif şi să ne găsească - totodată - făcând zid strâns împrejurul său. I.P.S. Sa Mitropolit Nicolae să nu ia în nume de rău această solidaritate a noastră cu păr. Trifa. Dragostea ce-o avem pentru dânsul nu ştirbeşte cu nimic filialul respect ce îl datorăm I.P.S. Sale.
Apoi dorinţa de a-l vedea pe păr. Trifa în locul în care s-a dovedit a fi de mare folos Bisericii noastre, nu credem a ştirbi cu nimic din Ortodoxia în care Oastea s-a menţinut în cadrul sf. Biserici ai cărei fii suntem şi vrem să rămânem.
De încheiere, eu aş propune următorul lucru: să se facă de unul din fraţii ostaşi mai mari o respectuoasă rugare atât către Sf. Sinod cât şi către I.P.S. Sa Mitropolit Nicolae, care să cuprindă doririle noastre de mai sus: apoi această rugare să fie publicată odată cu acest apel în numărul de Paşti al foii, spre a lua cunoştinţă toţi fraţii ostaşi care să-şi trimită adeziunea lor la rugarea amintită - prin semnături - fie la Sibiu, fie la Bucureşti, fratelui Oprişan, spre a fi prezentate atât Sf. Sinod cât şi I.P.S. Mitropolit.
- În lumina acestor propuneri, doresc ca Învierea Domnului - Sărbătoarea împăcării noastre cu Dumnezeu - să ne aducă, drept dar, şi împăcarea între noi.
Preot Gh. V. Eogoride, Lăloaia - Bacău.
Cuvânt de ordine către fraţii ostaşi
Fraţilor mei iubiţi de pretutindeni!
Vă strig şi eu cuvântul meu de dragoste - către Hristos, către Biserică, care este Trupul Lui. Cuvântul meu de dragoste către adevărata mântuire.
Staţi pe loc, nu vă smintiţi. Staţi neclintiţi în credinţa şi dragostea ce aţi primit-o - prin credinţa şi dragostea părintelui nostru prea iubit şi scump - Iosif Trifa. Să nu cădeţi nicidecum, din ce aţi ajuns voi astăzi.
Linişte şi pace!... Chiar mai vârtos, întăriţi-vă şi vă îmbărbătaţi!
Ceea ce se face cu părintele nostru în veci nepărăsit şi neuitat şi atât de nedreptăţit, se face nu altceva decât după Evanghelie. Evanghelia - în toată măreţia ei - se împlineşte şi asupra părintelui Iosif. Dacă este prigonit aşa cum este, - apoi e un semn vădit că el calcă drept pe urmele adevăratului apostol al lui Isus. Că merge pe calea şi uşa cea strâmtă, care duc la Dumnezeu. E un semn vădit că haina cea frumoasă preoţească, - haina cea îngerească, o poartă în adâncul inimii, - cu toată credinţa, cu un cuget bun şi treaz. O poartă cu toată sfinţenia şi cu frica lui Dumnezeu, - care este rădăcina şi începutul Înţelepciunii Dumnezeieşti.
Eu unul deloc nu mă smintesc. Ci mai mult mă întăresc în credinţa mea când privesc nedreptatea unui preot adevărat, - precum este păr. Trifa. Când îl văd prigonit şi pedepsit - alături de stâlpii Bisericii, - sf. Ioan Gură de Aur (caterisit de 3 ori), sf. Vasile cel Mare (de 6 ori) şi sf. Chiril din Alexandria (de 15 ori), - atunci chiar îl fericesc pe scumpul nostru prigonit de oameni, - dar atât de mult iubit şi ocrotit de Dumnezeu.
Fraţilor iubiţi! - Să facem un zid tare de credinţă şi de dragoste în jurul părintelui Iosif Trifa. - În jurul Bisericii adevărate. În jurul lui Isus Cel Răstignit şi Înviat. - În jurul Adevărului Dumnezeiesc.
Să ne readucem aminte de învăţăturile Dumnezeieşti care ni s-au dat la foaie - despre cei fricoşi, despre Cruce şi despre cei biruitori. - Şi să fim cu îndrăzneală sfântă.
Să avem inima sf. Vasile cel Mare, care zicea: Întru toate noi purtăm smerenie şi blândeţe, dar când cineva ar vrea să ia de la noi pe Dumnezeu şi dreptatea Lui, atunci nu ne temem de nici unul.
Eu unul, - pentru dreptatea lui Dumnezeu, - sunt gata să-mi pun şi haina preoţească cea din afară, rămânând cu cea mai scumpă a inimii, pe care nu îmi va lua-o nimeni.
Fraţilor! - Linişte, credinţă şi statornicie, - până la capătul luptei noastre pământeşti!...
- Domnul Isus Hristos, Maica Lui şi toţi sfinţii să fie în ajutorul nostru!
Păr. Vladimir Popovici, ostaş - Basarabia
Şi glasurile miilor de adunări şi suflete, ca acestea:
Suntem gata pentru plug şi pentru jertfă.
Iubite Părinte Iosif,
Multe am avut să vă aducem la cunoştinţă din cele ce se petrec pe fronturile Hunedoarei, dar nu am voi să vă înmulţim durerea, ci vă zicem doară şi noi adunaţi în cele trei adunări avute în comunele: Rădăştia de Jos în 25 martie, Batiz în 27 martie şi în Silvaşul de Jos în 29 martie. Din partea noastră fiţi liniştiţi, orice-aţi auzi despre noi să nu vă întristeze. Suntem alături de Sf. voastră.
Noi ne vom sili a da rapoartele cele mai importante prin rugăciunile noastre către Scumpul nostru Mântuitor Isus, Regele Cel Mare, de la care totodată cerem şi ajutor şi putere spre a ne învrednici să putem rămânea buni ostaşi ai Lui şi buni apărători ai sfintei Biserici alături de sfinţia voastră şi împreună cu fraţii şi ofiţerii cei care nu părăsesc frontul în vreme de primejdie. Suntem gata şi pentru plug şi pentru jertfă.
Slăvit să fie Domnul Isus Biruitorul. (Urmează iscăliturile a sute de fraţi din comunele: Batiz, Sântămăria de Piatră, Cerna Cinciş, Crişeni, Huşi, Măceni, Sebeş-Alba, Nădiştea de Sus, Ocolişul Mare, Nădiştea de Jos, Silvaşul de Jos, Ohaba Streiului, Băcia, Simeria, Călanul Mic, Hunedoara, Boj, Bărăşti, Nucşoara, Ciopia, Vad, etc.
Din rugăciunile înaintate Sf. Sinod
- Biserica Antim Bucureşti. Rugarea unor fraţi din jud. Teleorman. În chestiunea judecăţii părintelui Iosif s-au înaintat la Sf. Sinod multe rugări de la fraţi din toată ţara. Din cele multe, dăm rugarea de mai jos:
Înalt Prea Sfinţite Stăpâne,
Cu adâncă smerenie, noi ostaşii Domnului din parohiile: Purani, Pielea, Puţintei, Mărgăneşti, Grosu, Schitu-Poenari şi Atârnaţi, jud. Teleorman, venim în faţa Înalt Prea Sfinţiei Voastre pentru a Vă ruga, ca împreună cu întreg Sf. Sinod să daţi ceruta iertare părintelui Iosif de la Sibiu.
Noi, dintru început, am fost rătăciţi, fie în ghearele sectanţilor - unii - fie în ghearele Satanei - alţii. Citind însă scrierile duhovniceşti - pline de duh, - ale părintelui Iosif Trifa şi articolele sale din ziarul Oastea Domnului, iar mai pe urmă Isus Biruitorul, am cunoscut pe Domnul, Evanghelia Lui şi Biserica Lui şi ne-am întors din calea rătăcirii.
De unde până aici urmam calea răului - calea păcatului - urmăm acum calea Bisericii. Până aici ocoleam Biserica şi pe preot şi căutam să-i facem rău, acum împreună cu preoţii noştri facem zid de apărare contra răului.
Prin scrierile sale, părintele Iosif Trifa ne-a îndemnat întotdeauna să avem respect faţă de mai marii Bisericii.
Chiar atunci când a fost caterisit de sf. Mitropolie - Sibiu şi chiar şi acum nu încetează de-a ne spune aceasta.
Sunt puţini preoţi, Înalt Prea Sfinţite Stăpâne care pot face ceea ce a putut să facă părintele Trifa, pentru binele Bisericii noastre strămoşeşti. Pentru acest bine, cerem cu lacrimi în ochi, iertarea sa, iertarea cerută acum pentru a doua oară, dacă s-a abătut cumva de la prevederile canonice.
Având deplină încredere în dreapta judecată a Înalt Prea Sfinţiei Voastre, care întotdeauna n-aţi încetat să lăudaţi activitatea părintelui Trifa - precum şi a întregului Sf. Sinod. Rămânem al Înalt Prea Sfinţiei Voastre fii duhovniceşti. (Urmează iscăliturile a 66 de fraţi şi surori).
...Sunt hotărât! - Părinte Iosife, de puţin timp am înfiinţat şi în parohia noastră Oastea Domnului al cărei întemeietor sunteţi P.C. Voastră... şi această Lucrare a luat un avânt nespus de mare.
Sunt hotărât P.C. Părinte a duce lupta în aşa fel încât necazurile şi privaţiunile ce le-aţi suferit până azi să fie laurii care să vă încununeze fruntea.
De altfel ştim că laurii răsplăţii cereşti i-aţi dobândit, iar noi dorim tot mai mult să vă vedem fericit.
Vă sărutăm întru Domnul Isus Hristos,
Paroh pr. Nicolae Călinescu
Com. Urdeni - jud. Vlaşca.
...Fiecare din noi să se gândească ce mult a suferit Domnul Isus, iar dacă El ca Fiu al lui Dumnezeu a răbdat atâtea pentru noi, apoi oare noi să ne speriem că cineva se supără când Îl vestim pe Domnul?
Cu toate ameninţările, cu toate vorbele rele, cu toate ispitele ce ne vin din toate părţile, noi care ne-am pus fiinţele noastre la Crucea Jertfei Mântuitorului, un lucru trebuie să ştim: niciodată înapoi!
Slăvit să fie Domnul!
Preot Iancu Moldiş, ostaş - Corod - Tecuci.
...Hristos a Înviat! - Scumpul nostru părinte, Domnul să-ţi umple inima cu pacea Lui... Citesc foaia cu cutremurare şi cu rugăciune: o Doamne, dă Duhul înţelepciunii şi al descoperirii celor ce conduc acum Biserica.
Scumpe părinte Iosif, ştiu că Domnul nu te va părăsi niciodată căci eşti unealta Lui. Chiar şi această suferinţă dovedeşte că eşti un ales al Domnului.
Sora Maria Brăiloiu - Bucureşti.
...O propunere pentru un congres al Oastei.
Subsemnaţii, - ca de altfel toţi fraţii din ţară, - adânc mâhniţi de judecata în chestiunea părintelui Iosif Trifa, propunem ca în cursul lunii mai a.c. să se convoce un congres general al Oastei Domnului la Bucureşti la care să ia parte toţi fraţii mai mari - preoţi şi mireni - şi fraţi delegaţi din toate comunele din ţară - spre a ne sfătui asupra bunului mers al mişcării spre binele şi întărirea sfintei noastre Biserici.
Rugăm să se facă pregătirile necesare în vederea ţinerii acestui congres şi să i se fixeze data, lansându-se apoi un apel către ostaşii Domnului din întreaga ţară prin revista noastră dragă Isus Biruitorul şi prin ziarul Universul.
La acest congres ar putea lua parte cât mai mulţi fraţi din oricare parte a ţării profitând de reducerea care se acordă pe C.F.R. cu ocazia Lunii Bucureştilor (Congresul acesta n-a mai avut loc. Dragostea fierbinte a moştenitorilor de la Bucureşti nu mai vedea acum nici un interes să rişte nimic).
Oradea, la 8 aprilie 1936
avocat Pavel Maliţa, plut. maj. Eftimiu Florea, înv. Hera Dumitru.
Rugarea părintelui N. Munteanu Muntmarg. - Adresată sfintei episcopii a Romanului:
Prea Sfinţite Stăpâne,
Cu adâncă smerenie avem onoare a Vă raporta următoarele:
Ştiţi prea bine, Prea Sfinţite Stăpâne, câtă înviorare duhovnicească a stârnit în Biserica noastră lucrarea pastorală a preotului Iosif Trifa de la Sibiu! Într-adevăr o muncă de uriaş, într-o vreme de multă ticăloşie şi necredinţă omenească.
Lucrarea pastorală de peste două decenii a părintelui Iosif Trifa n-a ieşit din albia Ortodoxiei. Din răutate şi neştiinţă multe s-au colportat pe seama Oastei Domnului. Cât răsunet a avut în Suedia preotul Vizellgren, care prin acţiunea lui de trezire a stins focul alcoolismului în ţara lui şi totuşi acel preot a fost întrecut în mare măsură de lucrarea pastorală a preotului Iosif Trifa.
Preotul Vizellgren a sculat lumea în contra beţiei; preotul Iosif Trifa a ridicat sute de mii de oameni împotriva tuturor păcatelor şi i-a îngenuncheat la picioarele Crucii Mântuitorului nostru Isus Hristos. El cu multă jertfă şi cu multe lacrimi a aprins mii de lumini în candelabrul Bisericii Creştine Ortodoxe.
Ştiţi foarte bine diferendul dintre I.P.S. Sa Mitropolit Nicolae şi preotul Iosif Trifa - sufletul mişcării Oastei Domnului...
Preotul Iosif Trifa n-a greşit dogmatic. El nu s-a abătut de la doctrina dogmatică a Bisericii Creştine Ortodoxe. Toată literatura lui religioasă şi tot scrisul lui gazetăresc sunt o aleasă comoară de care preoţimea - în mare parte - s-a folosit şi se foloseşte în lupta ei pastorală.
Preotul Iosif Trifa trebuie reţinut în ierarhia Bisericii.
Mi-aduc aminte câtă stăruinţă a depus Sf. Sinod în 1925 ca să-l reînnoiască de la erezie pe Tudor Popescu, fostul preot de la Cuibul cu Barză din Bucureşti. I.P.S. Sa Nicolae a fost delegat de Sf. Sinod să ia un interogatoriu de la Tudor Popescu cu privire la mărturisirea lui de credinţă. S-a depus multă stăruinţă pentru ca Tudor Popescu să revină la ortodoxie, dar Tudor Popescu nu a revenit...
Astăzi când cazul preotului Iosif Trifa este de o covârşitoare însemnătate în Biserica noastră, cred, Prea Sfinţite Stăpâne, că o revizuire a procesului în cauză este în sentimentul mişcării Oastea Domnului şi a întregii Biserici din această ţară. Procesul preotului Iosif Trifa este procesul mişcării Oastei Domnului.
Eu mă gândesc cu multă strângere de inimă la întorsătura pe care se poate s-o ia mişcarea Oastei Domnului, când caterisirea preotului Iosif Trifa va rămâne definitivă. Atunci se poate întâmpla să avem cea mai mare tulburare în Biserica noastră, care va întrece orice margini. Ce vom face noi preoţii în faţa furtunii? Să nu se uite că aproape în fiecare parohie din această ţară se găsesc ostaşi, oameni care râvnesc după mântuirea sufletului şi care ţin la preotul Iosif Trifa, ca la un vrednic duhovnic. Să se aibă în vedere sutele de mii de fii ai Bisericii care au fost treziţi la o viaţă duhovnicească de smeritul preot Iosif de la Sibiu...
Vă rugăm, cu adâncă smerenie, Prea Sfinţite Stăpâne, să fiţi în Sf. Sinod purtătorul de cuvânt al tuturor fiilor duhovniceşti din mişcarea Oastei Domnului ce se găsesc presăraţi pe meleagurile eparhiei Prea Sfinţiei Voastre şi cereţi - la revizuirea procesului - iertare pentru preotul Iosif Trifa din partea Sf. Sinod, spre pacea ce trebuie să stăpânească în sânul sfintei noastre Biserici.
Vă sărutăm mâinile al Prea Sfinţiei Voastre prea supus,
Paroh preot N. Munteanu Muntmarg.
Ce scriu fraţii din comunele Igeşti şi Vama - Bucovina.
Ce au făcut cărţile şi foile Oastei într-un sat atacat de trei secte.
Cucernice părinte Trifa,
Oastea Domnului de aici merge în plină înaintare alături de sf. voastră, pe altul nu ştim căci numai cărţile şi predicile sf. voastre au putut să străbată în inimile noastre cele rele şi pline de fărădelegi. Înainte de a ne scrie în Oaste credeam că suntem creştini aşa cum se cere, mai cu Dumnezeu, mai cu Satana. Noi nu ne dam seama că pentru mântuirea sufletului trebuie să trăim cu totul altfel. De vreo opt ani citim cărţile şi foile sf. voastre dar n-am găsit nicăieri să fi fost scris ceva contra învăţăturilor şi dogmelor sf. noastre Biserici, ci tot mereu ne-aţi apropiat de sf. noastră Biserică.
În satul nostru nu ştim de unde şi cum s-a ivit secta adventiştilor şi aceştia făceau mare propagandă pentru a duce oameni în secta lor.
Mai pe urmă s-a ivit o altă sectă aşa-zisă baptistă şi aceasta iar făcea propagandă mare şi la urmă s-a mai ivit una, numită penticostală. Vă spunem sincer de la inimă şi adevărat - nu minţim - Domnul ştie şi ne este martor, căci dacă nu se ivea şi în satul nostru Oastea Domnului Isus Biruitorul, mulţumită Domnului şi sf. voastre, aceste secte aveau de gând să dezbine aproape tot satul.
Noi ne întrebăm: dacă nu era Oastea Domnului şi mai ales predicile cele vii şi puternice ale sf. voastre ce se întâmpla în satul nostru? Cred că numai predicile puternice ale sf. voastre ne-au salvat satul de la rătăcire şi dezbinări.
Astăzi în satul nostru din trei secte ce erau a rămas numai una şi asta-i slabă.
Cucernice părinte,
Vă facem mărturisire căci oricum s-ar hotărî cu judecata, noi nu ne vom despărţi de sf. voastră, ci vom lucra şi lupta mereu înainte pentru Domnul şi Biserica Sa cea vie.
Gh. I. Heriotescu - ostaş, Igeşti - Storojineţ
Prea Cucernice Părinte Trifa,
...Populaţia din istoricul orăşel Vama, cât şi de pe întreaga vale a Moldoviţei - care s-a adăpat de ani de zile la izvorul nesecat al învăţăturilor frumoase ce Sf. V. le trimiteaţi în acest colţ al ţării - cu cea mai mare durere - a luat cunoştinţă din foi, despre încercările ce se fac pentru îndepărtarea Sf. V. din rândurile preoţilor, - spre a vă mări astfel şi mai mult durerile sufleteşti ce cu greu le-aţi suportat până acum.
Şi ne întrebăm cu toţii nedumeriţi: cu ce aţi greşit atât de mult, să meritaţi o pedeapsă atât de aspră?
Ştim cu toţii ce aţi făcut pentru Biserica lui Hristos cea adevărată, - dar mai ştim în acelaşi timp că adeseori binele e răsplătit cu rău, mai ales atunci când politica murdară e amestecată până şi în Biserică.
Dar consolaţi-vă! - Căci de-ar fi chiar definitiv să rămână acea neaşteptată sentinţă de judecată, - Sf. V. totuşi veţi rămâne în sufletele credincioşilor Preotul Trifa - acel preot adevărat care a ştiut să aducă suflete la pocăinţă, într-o vreme de grea criză morală.
Şi dacă în zilele noastre se poate trece cu atâta uşurinţă peste tot ce aţi putut şi aţi putea încă face pentru sfânta noastră Biserică Ortodoxă, - gândim atunci că mai târziu, istoria le va spune pe toate.
Dar se cuvine să mai aşteptăm încă ultimul cuvânt al celui mai înalt for bisericesc, Sf. Sinod - iar până atunci ne vom ruga cu toţii lui Dumnezeu ca să întoarcă toată mânia ce se porneşte în contra Sf. V.
Cu sărutări de mână
Carp Pântea, cantor bis. Ort. Rom. - Vama, Bucovina.
Şi astfel de scrisori soseau cu sutele nu numai pe adresa păr. Iosif ci şi pe adresa Sf. Sinod la Bucureşti şi a Mitropolitului Bălan la Sibiu, arătând marea frământare şi durerea trezită în Biserică şi popor de sentinţa nedreaptă şi samavolnică dată împotriva omului lui Hristos.
Dar neînţeleasa ură şi împietrire a inimii celor ce erau atunci în locul de răspundere din Biserică - nu s-a înduplecat de glasul poporului, care era atunci glasul lui Dumnezeu.
Asupra sentinţei care a fost dată la Sibiu nu s-a mai revenit.
La cererea de graţiere înaintată de către părintele Iosif în martie 1936, - s-a primit abia după cinci luni, în August, - un răspuns nu de la Bucureşti ci de la Sibiu.
Iată acest răspuns:
Nr. 3545/13-VIII-1936
Domnului Iosif Trifa – Sibiu
Prin cererea de graţiere din 10-III- a.c. adresată I.P.S. Sale Patriarh Miron, preşedintele Sf. Sinod Bucureşti, ai declarat că îţi recunoşti greşeala pentru care ai fost caterisit.
Motivele procesului disciplinar pentru care ai fost dat în judecată şi judecat în forurile disciplinare, au fost:
1. Ai afirmat în scris că nu ai avut încredinţare de la autoritatea bisericească în activitatea de preot ca redactor la Lumina Satelor şi muncitor la Oastea Domnului şi al suplimentului cu acest nume al Luminii Satelor, afirmaţiune care constituie o negare a doctrinei Ortodoxe despre Biserică, despre autoritatea bisericească şi temeiul canonic al slujbei de preot al Bisericii.
2. Ai fost somat de Consiliul Arhiepiscopesc să dai socoteală de gestiunea de la Lumina Satelor şi Oastea Domnului, atunci când la cerere proprie, pe motiv de boală, ţi-ai dat demisia din slujba preoţească ce-ai avut-o în Biserică. Acestei somaţii nu te-ai conformat şi n-ai luat nici un angajament valabil.
3. Ai transcris pe numele D. tale şi deţii şi astăzi pe nedrept tipografia Oastea Domnului, cumpărată pe banii care nu-ţi aparţineau şi la somaţia de a arăta cu cât ai contribuit din mijloace proprii, nu ai dat nici un răspuns.
4. Ai scos gazeta Isus Biruitorul fără aprobare din partea autorităţii bisericeşti, pricinuind frământări în sânul Bisericii.
5. Prin purtarea - şi prin cele ce le-ai scris de când ţi-ai dat demisia din slujba bisericească, te-ai rupt de Biserică nesocotind normele disciplinare şi canonice ale ei şi considerând mişcarea Oastea Domnului ca un teren particular, ai săvârşit tentativele de a trece în schismă în care ai aşezat şi pe credincioşii grupaţi în mişcarea Oastea Domnului.
6. Ai pretextat printr-o vedenie prin care Domnul Însuşi te-ar fi îndemnat să mergi pe calea rătăcită pe care ai apucat.
Acestea sunt în esenţă gravele abateri de care te-ai făcut vinovat şi pentru care ţi s-a aplicat, conform normelor disciplinare, pe dreptate, pedeapsa caterisirii.
Întrucât doreşti sincer să dobândeşti iertare din partea Bisericii şi îţi recunoşti gravele greşeli ce le-ai săvârşit, ai ultimul prilej:
1. De a retracta în scris în mod categoric şi specificat afirmaţiunile de sub nr. 1, făcând mărturisire de credinţă în conformitate cu credinţa ortodoxă.
2. Să dai socoteală de gestiunea de la Lumina Satelor şi Oastea Domnului.
3. Să te obligi a restitui tipografia Oastea Domnului, având să fii bonificat de contribuţia din averea proprie, dovedită cu acte valide.
4. Să sistezi imediat apariţia publicaţiei Isus Biruitorul.
5. Să te întorci sub disciplina Bisericii şi sub normele canonice ale ei, fără rezerve.
6. Să retractezi blasfemia de a fi identificat pe Domnul prin vedenia ce ai pretextat, cu rătăcirea în care te-ai aruncat din vina proprie (Litera se răzbunase potrivit firii ei!).
Câtă vreme persişti în aceste rătăciri, cererea de graţiere nu poate fi considerată ca serioasă şi sinceră. Graţierea în asemenea condiţii este imposibilă, fiindcă ea n-ar însemna decât confirmarea însăşi a rătăcirilor arătate.
În nădejdea că răspunsul şi angajamentele ce le vei lua vor cuprinde condiţiile satisfăcătoare ale iertării cerute, te sfătuim părinteşte să-ţi faci examenul de conştiinţă cu toată sinceritatea şi obiectivitatea, cugetându-te la bucuria de a putea fi împăcat cu sf. Biserică, cu adevărul şi disciplina ei.
Răspunsul îl aşteptăm în decurs de zece zile de la primirea acestei adrese, ca să putem înainta Sf. Sinod raportul şi propunerile ce ni s-au cerut în legătură cu cererea de graţiere ce i le-ai adresat.
Cu arhiereşti binecuvântări
Nicolae
Arhiepiscop şi Mitropolit.
La acest document s-a dat răspunsul de mai jos:
Înalt Prea Sfinţite Stăpâne,
Înaintând Sf. Sinod o cerere de iertare în privinţa caterisirii mele, am aşteptat în linişte rezultatul acestei cereri, depunându-mi cauza în părinteasca dragoste a părinţilor sfintei noastre Biserici.
Stăpânit de dorul şi dorinţa vie de a-mi continua şi sfârşi viaţa ca slujitor al sfântului altar, în tot timpul acesta şi în tot decursul acestui an, am ferit activitatea mea publicistică de orice ieşiri.
Primind acum adresa de sub nr. 3545/13-VIII-1936, mă bucur că mi se dă prilejul ca şi de data aceasta să-mi exprim dragostea şi alipirea mea de sfânta Biserică. Şi dorul şi dorinţa de a-mi pune darul şi viaţa în slujba ei, până la sfârşit.
Aceasta şi pentru evitarea tulburării din mişcarea Oastea Domnului.
Stăpânit de aceste dorinţe, răspund următoarele:
1. Fac solemn mărturisire de credinţă că am ţinut şi ţin să rămân în toate învăţăturile de credinţă şi de dogmă ale sfintei noastre Biserici ortodoxe, retractând tot ce s-ar fi strecurat în scrierile şi declaraţiile mele, contrar doctrinei Bisericii.
Timp de 12 ani am muncit până la jertfă în slujba Bisericii neabătându-mă cu nimic de la învăţăturile şi dogmele ei. Iar dacă după eruperea conflictului de la Oastea Domnului, sub imperiul amărăciunilor şi împrejurărilor, am avut ieşiri şi expresii contrar doctrinelor de credinţă, ca un fiu credincios al Bisericii Ortodoxe, - le retractez, iar I.P.S. Sale Mitropolit Nicolae îi păstrez toată recunoştinţa pentru tot binele ce mi l-a făcut.
2. În ceea ce priveşte gestiunea de la Lumina Satelor, eu nu am fost administratorul propriu-zis al bunurilor materiale de aci. Împrejurările ulterioare au făcut numai ca eu să rămân şi să mă îngrijesc şi de aceste lucruri care de abia la sfârşitul anului 1931, le-am luat în mână, aşa cum le-am găsit. Registre de contabilitate n-am găsit şi nici nu s-au ţinut. Am găsit doar o situaţie deficitară. Tot împrejurările au dus în vara anului 1934, la trecerea administraţiei pe seama Arhiepiscopiei, delegat de ea fiind preotul Gheorghe Secaş. Gestiunea foii s-a predat aşa cum se găsea cu creditori şi debitori. Asupra trecutului posed doar acte justificative: mandate poştale specificate, registre de casă, etc., pe care sunt gata să le pun în dispoziţia unor delegaţi ai Arhiepiscopiei, care împreună cu mine şi cu fostul administrator, să valorifice şi să constate întreaga gestiune.
3. Tipografia Oastea Domnului, după cum am declarat în repetate rânduri a fost şi este pusă în slujba mişcării Oastea Domnului. Aşa am înţeles şi în consecinţă aşa am lucrat cu ea. Dintru început, tipografia a fost scrisă pe numele meu, conform contractului cu firma Schelter şi Giesecke din 24-I-1929, - brevetul de industrie nr. 11.862/1929, etc., deoarece legile ţării cer ca orice proprietate să aibă un proprietar juridic. Oastea Domnului, ca organizaţie, n-a fost şi nu este o persoană juridică, de aceea nu poate poseda proprietăţi. În cazul de faţă, dacă Biserica şi fraţii ostaşi n-ar mai avea încredere în felul cum este pusă de mine în slujba Oastei Domnului această tipografie, eu sunt gata şi declar că cedez cu titlu judiciar tipografia Oastea Domnului, credincioşilor din Oastea Domnului, constituiţi ca o persoană juridică sub auspiciile Arhiepiscopiei din Sibiu, rămânând ca aceasta să constate cât am pus prin sacrificiul propriu în cumpărarea şi susţinerea ei. Şi s-o administreze ei, spre scopurile Oastei Domnului. (Fiţi vrednici, voi urmaşii lui, de acest demn şi superior suflet! Cu câtă frumuseţe de caracter, smerenie, bunăcuviinţă, - dar şi cu câtă hotărâre rămâne în demnitatea adevărului şi în conştiinţa dreptăţii cauzei sale!).
4. Foaia Isus Biruitorul am scos-o şi în urma faptului că gestul meu din pragul anului 1935 fusese în parte greşit înţeles, dându-mi-se absolvare totală de a mai avea vreo legătură cu mişcarea Oastea Domnului - ori eu aveam toată datoria morală faţă de credincioşii care i-am trezit la o viaţă nouă, să le trimit hrană sufletească spre creşterea lor duhovnicească şi mai ales spre întărirea celor mai slabi de credinţă, care tulburaţi de conflictul ce transpirase deja în opinia publică începură a fi pescuiţi de secte.
Desfăşurarea ulterioară a conflictului a ţinut în stare de apariţie această foaie.
În momentul în care conflictul este aplanat şi clarificat în faţa credincioşilor din mişcarea Oastea Domnului şi mi se dă posibilitatea ca printr-un alt organ de presă, pus ca şi tipografia în serviciu, după conducerea şi administrarea Oastei Domnului, constituită juridic, sub patronajul şi auspiciile Arhiepiscopiei din Sibiu, să pot lucra şi eu mai departe după puterile mele pentru hrănirea şi creşterea duhovnicească a celor din Oastea Domnului - eu sunt gata să sistez imediat apariţia foii Isus Biruitorul, ţinând - fireşte - seamă pentru anul acesta şi de obligaţia morală şi materială faţă de miile de abonaţi ce-i am.
5. Mă supun întru totul disciplinei bisericeşti fără nici o rezervă!
Recunosc doctrina Bisericii creştine Ortodoxe în toată întregimea şi curăţia ei - şi declar că voi lucra în cadrul canoanelor şi legiuirilor bisericeşti. Timp de 12 ani de zile mi-am pus darul, sănătatea şi viaţa într-o muncă istovitoare pusă în slujba Bisericii şi în slujba Oastei Domnului. Doresc din tot sufletul să continui această luptă care îmi este dragă. Cer singura mulţumire să mi se dea putinţa de-a putea lucra nestingherit şi nejignit, dar având contactul şi controlul direct al ierarhului meu.
6. Referitor la vedenie, eu ţin să declar încă odată că prin aceasta n-am urmărit vreo ataşare a maselor de ostaşi faţă de mine. Eu am împărtăşit doar, credincioşilor de la fronturi, un vis al meu pe care l-am avut şi pe care nu l-aş putea nega ca realitate.
Înalt Prea Sfinţite Stăpâne,
Prin răspunsul acesta, dictat de conştiinţa mea de fiu credincios al Bisericii mele, îmi depun din nou cauza în părinteasca dragoste a I.P.S. Voastre şi a părinţilor din Sf. Sinod. Îmi depun în faţa I.P.S. Voastre şi a părinţilor din Sf. Sinod toată munca şi jertfa mea de preot, cu umila rugare şi dorinţă să-mi pot săvârşi viaţa în munca şi jertfa aceasta. (Ce cumplită răspundere angaja această sfâşietoare şi dramatică rugăminte, această cutremurătoare înfăţişare a unei astfel de munci, de jertfe, de vieţi!).
Sibiu, la 19 August 1936
Cu fiască supunere
Iosif Trifa, preot.
În tot acest timp, foaia Isus Biruitorul apărea regulat, plină de mari biruinţe şi binecuvântări. Aproape pe fiecare pagină erau titluri care vesteau biruinţe ale Domnului ca acestea:
- O mare biruinţă: cele patru nunţi lumeşti din com. Opaci, jud. Tighina - Basarabia - se duc la nunta fraţilor ostaşi.
Scrie Nistor Melnic - Chişinău.
- 50 de tineri depun legământ cu Domnul - în com. Matca, jud. Tecuci.
Scrie fr. Paraschiv Sârghie - Corod.
- Era să sară în Mureş şi să se spânzure N.N. din Cugir, dar cărţile Oastei l-au întors.
Scrie Ilie Marini - Săsciori.
- Din birt, - casă de rugăciuni. Aşa s-a petrecut minunea schimbării casei fr. Damian din Ilova, jud. Severin prin Lucrarea Oastei Domnului.
Scrie Ienia N. - Ilova.
- Şi preotul a plâns... plânge toată biserica la adunarea Oastei din com. Bărbăteşti, jud. Vâlcea. Poate de când e lumea n-au plâns cu atâta putere oamenii păcatele lor cât au plâns mai ales cei de prin satele noastre de pe aici, în urma cuvântului vestit de fraţii ostaşi.
Scrie Gh. Moise - Bărbăteşti.
- Vestitul bandit Coroiu, îşi abonează în închisoare foaia şi cărţile Oastei...
Scrie sora lui, Aneta Coroiu - Botoşani.
- Bilanţul duhovnicesc al Oastei în 1935...
Zeci de mii de suflete predate Domnului. Sute de adunări mari cu participanţi din mii de comune în număr de peste 63.000 de suflete şi 150 steaguri ostăşeşti. S-au sfinţit anul trecut alte 20 de steaguri... S-au răspândit sute de mii de foi, cărţi şi Biblii.
Scrie Urdea Nicolae, elev C.F.R. - Cluj.
- Nopţile Domnului s-au ţinut în sute de localităţi. În Roşia de Secaş s-a ţinut până dimineaţa. Casa unde erau adunaţi fraţii a fost înconjurată de oameni înarmaţi cu beţe şi aşteptau să iese afară ca să le tragă o sfântă bătaie (pentru oamenii lumeşti bătaia e sfântă). Dar fraţii şi surorile s-au rugat şi au cântat toată noaptea. Astfel că aşteptătorii săturându-se de frig şi aşteptare s-au împrăştiat. În casă s-au ruşinat să vină să-i bată...
Au făcut legământ 16 suflete.
Scrie Ilie Hoteza.
- Un strigăt de durere...
Pe aici prin Dobrogea preoţii ne pun mari piedici spunând că aşa au ordin de la P.S. Episcopul Gherontie ca să desfiinţeze Oastea dacă este în parohia lor... De ce nu ne spun ei să ne ferim de păcate şi de rătăciri, de ce ne spun să ne ferim de Cuvântul lui Dumnezeu şi de Oastea Lui? Dar Domnul este cu noi.
Scrie Miron Popescu, Mocirla-Verde - Constanţa.
- Toată biserica plângea...
În com. Priscăreni - Storojineţ am avut o mare adunare. Părintele ne-a rugat să cântăm şi când am cântat Tinerime rătăcită, plin de putere ne-a ţinut o vorbire înflăcărată... ardeam cu toţii şi din adâncul sufletului am făcut apoi şi eu o chemare. Întreagă biserica plângea. O mare mulţime s-a predat Domnului.
Scrie Leon Andronic, ostaş, Dorneşti - Rădăuţi.
- În com. Glăvideni - Romanaţi...
Primarul ne-a învoit cu bucurie să facem adunare şi să vindem cărţile Oastei. Pe la jumătatea adunării au venit jandarmii - ne-au luat cu ei. Primarul, fraţii şi toată lumea a venit după noi la post... Ne-au oprit, să nu mai dăm cărţi, dar lumea striga în gura mare că nimeni nu e stăpân pe banii lor. Să oprească jandarmii pe cei ce fură şi beau - nu pe cei ce vor să se întoarcă la Dumnezeu...
Atunci primarul a ridicat mâinile în sus şi a strigat: Ura, să trăiască Oastea Domnului - şi să ne trecem cu toţii în Oaste...
Încă 23 de suflete s-au hotărât pentru Domnul.
Scrie Marin P. Guicin, Vlădila - Romanaţi.
- Nu L-au cunoscut până acum pe Domnul...
Cu 12 căruţe şi pe jos am mers mulţi în 12 ianuarie în satul Blânzi - Tecuci. În biserică, la programul Oastei a vorbit cutremurător părintele Taşcă... Nu L-am cunoscut până acum pe Domnul iar talantul Lui l-am ţinut ascuns. Deci făgăduiesc că de acum înainte toată fiinţa mea am s-o pun la picioarele Crucii
Mântuitorului şi voi începe lupta în contra ispititorului. Vom face şi aici o Oaste vie...
A doua zi au venit la mine fraţi şi surori spunând cu lacrimi: Ce facem părinte că la şcoală d-na învăţătoare ne-a bătut fetele cu palme, le-a dat cu capul de pereţi şi le-a aruncat afară din şcoală pentru că au fost ieri la Blânzi, cu Oastea?...
Scrie preot ostaş Iancu Moldiş - Corod.
- Şi-a vândut pământul ca să cumpere cărţile Oastei spre a le împrăştia multora ca să se întoarcă la Dumnezeu, iar un tânăr frate ţigan, Hărciog Vichentie, a învăţat să citească numai de dragul Bibliei.
Scrie Gheorghe Voica - Vărmaga.
- Dacă n-ar fi fost Oastea Domnului...
Viaţă nouă şi Dumnezeiască primim prin preţioasa foaie Isus Biruitorul, care pătrunde acum în zeci de case din comuna noastră. Dacă n-ar fi fost Oastea Domnului, jumătate din comuna noastră ar fi trecut acum la adventişti...
Scrie D. G. Ştefănescu, Coraş - Prahova.
- Din cârciumă, casă de adunare a Oastei în com. Vama Buzăului, iar în ea se adună acum peste 200 de fraţi ostaşi.
Scrie Gh. I. Gal, ostaş.
- Au făcut ostaş - pe fiul cârciumarului, tinerii ostaşi din Homorâciu - Prahova. Ei au câştigat astfel de partea lor prin râvnă şi dragoste pe preotul locului şi cântăreţul bisericii, care vin acum în mijlocul lor.
Scrie Şt. A. Ciocea.
Nu putem cuprinde aici decât aceste câteva din miile de fapte şi de biruinţe minunate care se petreceau în vremea aceea pe tot întinsul ţării ca o dovadă despre cu ce mare putere se răspândea Cuvântul cel Viu şi minunat al lui Dumnezeu în ţara noastră prin Lucrarea Oastei Domnului.
Şi despre ce mare frământare cuprinsese toată ţara şi Biserica, alegând puternic ceea ce era viu, din ceea ce era mort pentru Hristos - datorită jertfei şi lanţurilor Părintelui Iosif.
Slăvit să fie Domnul!
Meditaţii:
Noi trebuie să ne vărsăm sângele pentru Hristos cu atâta bunăvoinţă cu câtă ar vărsa cineva apă. Şi cu atâta uşurinţă să ne dezbrăcăm de trup cu câtă ne dezbrăcăm de haine...
Noi care suntem ostaşii lui Hristos.
Sf. Ioan Gură de Aur - Omilia Evrei