Cap. 9 - Înțelepciunea și puterea
Traian Dorz - Istoria unei Jertfe Vol. 1
În viața poporului nostru și în istoria Bisericii noastre așa ceva apărea cu totul nou. Chiar și pentru tânăra conducere a Bisericii ardelene care după cum am văzut era însuflețită de cele mai frumoase idealuri și dornică de a întreprinde ceva nou spre a stăvili răul și spre a da un imbold mai puternic luptei bisericii pentru însănătoșirea societății. Dar la așa ceva nici n-a gândit, nici n-a dorit. Ar fi vrut să se facă ceva nou, dar nu așa.
Începutul făcut cu Oastea nu numai că nu le apărea ceva clar, dar le prevestea ceva neplăcut. De aceea comitetul a căutat îndată să se retragă prudent, încă din primele luni. Iar conducerea aștepta ca la o răscruce, nehotărâtă, nici pentru, nici contra, ca să vadă totuși ce curs vor lua mai departe lucrurile. Ca să știe când să intervină la timp. Nu va lăsa să se meargă prea departe, dacă va vedea că se merge rău. Nici nu va împiedica dacă se merge binișor. Deocamdată îi convine în general, că se lucrează. Și că multă lume admiră și aplaudă. Are totuși mari merite omul acesta.
Începutul acesta i se părea mitropolitului Bălan și îndrăzneț și original. - Lupta păr. Iosif îi părea uneori deosebit de frumoasă. Din tot felul cum decurgeau lucrurile, autoritatea Bisericească parcă își spunea: Până păr. Trifa va ști cum să o conducă și până va putea să o stăpânească, - să-l lăsăm în pace.
Cu tăcerea noastră, care va părea tuturora o aprobare pentru ceea ce face redactorul foii noastre, - vom patrona totul, făcând să se simtă înapoia acțiunii lui, meritul nostru.
Dacă se vor ridica cumva glasuri mai tari împotriva lui, vom ști să-i luăm apărarea fără să ne angajăm prea mult, spre a nu lăsa impresia că ne luăm toată răspunderea pentru tot ce face el. În felul cum lucrează acum însă nu ne temem căci toată lucrarea deocamdată este în folosul Bisericii noastre și nu prezintă nici o primejdie pentru ea...
În vremea aceasta gazeta mergea iar Lucrarea creștea în întindere și în adâncime. Dar erau tot mai multe de făcut.
În primul rând trebuia făcută tot mai temeinic și mai puternic, lucrarea de zidire în sufletele care se trezeau. Trebuia să li se întipărească limpede și de la început în minte și în inimă învățătura și credința cea sănătoasă și dreaptă prin care fiecare din cei chemați să-și ducă frumos lupta mântuirii sale, în locul și în starea în care l-a chemat Hristos și l-a așezat Dumnezeu.
Lucrarea s-a născut în Biserica noastră strămoșească, în învățătura și în credința aceasta, Duhul lui Hristos a pus peste noi toți adevărurile prin care, trăind și lucrând, să ne aflăm mântuirea.
Ele erau și mai înainte, dar noi nu le-am trăit cu viața. Hristos era în mijlocul nostru, dar noi nu L-am cunoscut și nu L-am urmat. Acum cunoscându-L pe El să înălțăm cât mai sus și cât mai puternic Cuvântul cunoașterii și trăirii Lui, arătând prin aceasta tuturor ce viață și slavă era aici - iar noi n-o știam. Până se vor aprinde toate sufletele și toată țara noastră de focul ceresc din vremea primilor creștini și din zilele Sfântului Ioan Gură de Aur...
Bucuria celor ce-L aflau pe Domnul era ca bucuria învierii celor ce se trezeau dintr-o moarte îndelungată și adâncă. Strigătele lor fericite răsunau tot mai dese. Din toate părțile veneau veștile: și eu mă hotărăsc, - și noi ne hotărâm...
La redacția foii părintele Iosif înființase două cărți mari: una era Cartea Oastei, în care erau înscriși la rând, cu numele lor în frunte cu el, toți cei intrați în Oastea Domnului, în ordinea și cu data intrării fiecăruia. Ce minunat era să vezi pe paginile ei numele celor care trimiseseră aici scrisori, sau veniseră să se înscrie ei înșiși cu mâna lor, după cum spunea profetul Isaia 44, 5 - al Domnului sunt.
Cealaltă carte era Cartea Amintirilor în care își scriau impresiile lor cei care erau în trecere pe la Sibiu. Un timp, și pe aceste cărți le-a avut în grija sa părintele Iosif. Ele au ajuns cu vremea mai multe volume și erau niște documente de un preț nespus de mare.
Cu venirea nenorocirilor peste Lucrarea Domnului, printre multe alte lucruri de un preț nebănuit de mare - s-au pierdut și acestea. Poate pentru ca să rămână cu adevărat numai numele celor care au fost scriși în Cartea cea Veșnică a Domnului nu într-aceasta trecătoare. Numai numele acelora care fiind credincioși până la moarte, au făcut ca numele lor să rămână strălucite pe totdeauna în fața Domnului și a Lucrării Sale.
Dar dacă totuși s-ar fi păstrat aceste cărți, s-ar vedea în ele pe lângă mărturia frumoasă a celor statornici, - și mărturia cutremurătoare împotriva acelora care și-au călcat legământul și după ce fuseseră spălați de Sângele lui Hristos, s-au întors iarăși la noroiul din care fuseseră scoși, cufundându-se în pierzare pe totdeauna...
Adeziunile din primii ani, erau publicate în gazetă și fiecăruia, păr. Iosif îi răspundea tot prin gazetă câteva cuvinte de luminos îndemn și de caldă bucurie, statornicind astfel părtășia unei adânci legături care va închega sufletul lui de al lor în Hristos pe totdeauna. Aceste răspunsuri luminoase vor constitui pe totdeauna condiții mântuitoare pentru oricine vrea să fie un slujitor al lui Hristos și un ostaș al Său. Strânse la un loc, aceste răspunsuri vor constitui cândva o carte plină de luminoase și neîntrecute învățături mântuitoare.
Spicuim aici doar câteva din aceste răspunsuri spre a folosi celor viitori ca o dovadă despre cum de sfântă s-a cerut de la început să fie viața acelora care doresc să-și afle mântuirea în Hristos - prin Lucrarea aceasta a Oastei Lui.
Primul răspuns scris și publicat în urma chemării din zorii Anului Nou 1923, este al lui Ioan Buzaș din Jucul Românesc. El scria:
Domnule redactor! vin și eu cu drag și mă alătur ca tovarăș și ostaș al Mântuitorului nostru Isus Hristos, împotriva faptelor celor mai urâte și păgânești, beția și sudalma, ca să luptăm cu credință împotriva vrăjmașului nostru diavolul, să-l supunem sub picioarele noastre.
Rog pe Bunul și Mântuitorul nostru Hristos, ca să ne ajute în anul acesta nou, să mergem înainte cu spor de fapte bune până la sfârșitul anului și atunci să putem sta cu fața sus înaintea Conducătorului nostru Hristos. Să ne ajute Bunul și Mântuitorul nostru Hristos, ca să putem atrage cât mai mulți în tovărășia noastră, ca să cunoască toți ce e tovărășia noastră. Să cunoască toți ce e lumina și binele sufletesc...
Jucul Românesc, la 25 ianuarie 1923
Ioan Buzaș, econom, invalid
Sub această scrisoare păr. Iosif adaugă:
Fii binevenit în Oastea noastră, dragul nostru tovarăș de luptă. Pe cât știu eu, până acum nu suntem mulți care am iscălit hotărârea. Dar nu ne pasă. De am fi numai câțiva, noi mergem înainte după Conducătorul nostru Hristos. Văzând faptele noastre cele bune, se vor alătura și alții la noi și Oastea noastră va spori din an în an.
Și încă ceva: lângă numele tău văd scris invalid. Asta înseamnă că ai dat o parte din sănătatea corpului tău pentru învierea țării noastre. Sufletul tău este însă întreg, sănătos și frumos. Eu mă gândesc la altfel de invalizi rămași după război. Mă gândesc la cei mulți pe care i-a orbit, i-a șchiopătat și i-a ciungit păcatul. Aceștia sunt invalizii cei cu adevărat schilavi și nenorociți. Pe aceștia să-i atragem în Oastea noastră.
L. S. nr. 5 din 11 februarie 1923
În L. S. Nr. 7 din 25 februarie 1923, răspunde, printre altele, la scrisoarea lui Gh. Greavu, următoarele: ...fii binevenit în Oastea noastră iubite tovarășe de luptă... Lumea este plină de păcate, dar tocmai acest lucru trebuie să ne îndemne la luptă, să mergem cât mai mulți în fronturile mântuirii sufletești. Mișcarea noastră, dragă George, trebuie să fie, trebuie să se facă, aluatul cel bun din Evanghelie (Mat. 13, 33) ca să dospească frământătura nouă în traiul nostru și al semenilor noștri. Fii și tu un astfel de aluat... ca alții văzând faptele noastre cele bune să intre și ei în Oastea noastră.
În L. S. nr. 10 din 18 martie 1923, răspunde altor noi înscriși: Fiți bine veniți dragii noștri, în Oastea noastră care din zi în zi tot mai mare se face. Oastea noastră nu va rămâne numai la aceste două porunci: să nu bei și să nu sudui, ci va merge tot mai departe pe urmele Mântuitorului...
L. S. nr. 43 din 4 noiembrie 1923 scria lui George Andreica din Mândruloc: De acum, dragă George, tu începi o viață nouă, începi viața cea adevărată plină cu bucuria și fericirea cea adevărată. Ca oarecând Saul pe drumul Damascului, tu mergeai pe drumul pierzării tale sufletești, iar această gazetă ți-a scos în cale lumina lui Isus Hristos care te-a întors din calea morții. Spune și povestește, dragă George tuturor, despre minunile pe care le-a făcut Domnul Isus în sufletul tău.
În L. S. nr. 47 din 2 decembrie 1923, el răspunde lui Victor Stoica din Tohanul Nou:
Fii binevenit în Oastea noastră iubitul nostru ostaș. Lângă numele tău văd scrisă vorba vopsitor, adică meseria din care trăiești. O, ce lucruri minunate faci cu meseria ta. Intri într-o casă murdară, te apuci de lucru, și când o deschizi e alta. E curățită și zugrăvită frumos de n-o mai cunoști. Așa trebuie, iubitul nostru ostaș, să se schimbe și să se înnoiască și viața ta și a noastră, după ce te-ai hotărât să-L primești pe Domnul Isus în casa sufletului tău...
...Și sute de multe altele...
Luminoasa evanghelie de la început
Chiar și din puținele lucruri pe care le-am putut extrage în capitolele scrise până aici, se poate vedea limpede cât de luminoasă și de curată a fost Evanghelia pe care a primit-o prin descoperire Dumnezeiască acest nou apostol ales de Dumnezeu prin care ne-a fost înnoită solia mântuirii nouă, în zilele noastre, în poporul nostru, în biserica noastră.
Propovăduindu-L pe Hristos Cel Viu, aflarea Lui prin nașterea din nou și vestirea Lui prin o viață predată și trăită cu plinătate pentru El, credința și mărturisirea Lui Isus Cel Răstignit prin toată vorbirea și fapta inspirate de Cuvântul și Duhul Sfânt, erau poruncile de aur și de foc din care s-a închegat Evanghelia trăită și propovăduită în Oastea Domnului de la începutul ei.
Păr. Iosif și Oastea Domnului făceau astfel cu fapta pentru biserica noastră, - deși nu se tot pomenea numele bisericii la fiecare rând sau cuvânt, - de mii de ori mai mult decât acei care tot repetau numele bisericii până la nerăbdarea ascultătorilor lor.
O, ce Evanghelie strălucită era aceasta! Ce lumină căpătau prin ea și pentru ea toate învățăturile și practicile biblice ale credinței și bisericii noastre. Ce înalt înțeles dădea cunoașterea și trăirea lui Hristos întregii noastre vieți religioase! Oastea Domnului a făcut dintr-odată un salt ceresc în cunoașterea și trăirea Evangheliei în biserica și în credința noastră. Și acest salt ceresc l-a făcut prin viața și mărturisirea sfântă a păr. Iosif, acest mare om trimes de Dumnezeu la noi, cu acest mesaj divin, cu această solie Dumnezeiască a cărei însemnătate abia atât de puțini au putut-o simți.
Evanghelia propovăduită de păr. Iosif prin toată credința și trăirea lui, era de o curăție și de o valoare ca aceea a sfinților apostoli, a sfinților Părinți, a sfinților martiri și mucenici din vremile de aur ale creștinismului. După cum spune sf. ap. Petru către cei care au căpătat o credință de același preț cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos (2 Petru 1, 1)... Iar lucrul acesta este dovedit de aceleași roade care însoțeau atunci Evanghelia și mărturisirea făcută de ei. Este dovedit de minunile de convertire, de învierile din moartea păcatului, de vindecările de bolile patimilor, de înnoirile și transformările făcute de Duhul Sfânt în viața celor ce veneau în Oaste acum. Asemenea acelora de atunci din Faptele și Epistolele sfinților apostoli!
O, încă odată: ce fericit ar fi fost viitorul poporului nostru dacă cei răspunzători de soarta poporului și bisericii, ar fi înțeles atunci glasul Domnului. Și dacă ar fi sărit cu toții să ajute la împlinirea fericită a planului lui Dumnezeu cu noi și pentru noi, - prin Lucrarea aceasta minunată.
Privind la acest miraculos început, oricine își poate ușor închipui la ce rezultat fericit s-ar fi ajuns curând dacă acei care aveau răspunderea și puterea în țară și în biserică, ar fi înțeles marea valoare și slăvitul scop al acestei Lucrări duhovnicești pentru poporul nostru și pentru încă cine știe câte alte popoare și generații.
Biblia și credința cea vie și lucrătoare ne-ar fi adus curând într-o stare din care toate problemele, chiar și cele economice, naționale și politice - nu numai cele confesionale, ar fi fost rezolvate în chip fericit și definitiv.
Istoria și viața noastră ar fi luat alt curs. Poate am fi fost feriți chiar și de ororile și nenorocirile celui de al doilea război care a trecut și peste noi atât de cumplit, - ca și de urmările acestuia. Pentru că alta ar fi fost atunci cumințenia conducătorilor și alta ar fi fost calea prin care s-ar fi căutat rezolvarea după voia lui Dumnezeu a problemelor nerezolvate care au dus la conflictul nimicitor de vieți și de bunuri de neînlocuit. Și altfel ar fi fost Intervenția Divină în cursul istoriei noastre. Acesta este adevărul!
Până la cea din urmă clipă a graiului meu vorbit și scris, doresc și eu să strig tuturor celor prezenți și viitori din această Lucrare Sfântă: priviți spre Evanghelia începutului ei: priviți adânc și priviți cutremurați de ce slăvită și curată calitate era Evanghelia care am primit-o noi: ce puternică era credința și ce sfântă era viața acelora care ne-au vestit nouă Cuvântul lui Dumnezeu. Priviți apoi ce sublim a fost felul și sfârșitul felului lor de viețuire. Și veți ști prin aceasta cât de mare este datoria pe care o aveți voi de a le urma credința, de a le trăi exemplul, de a le prelua Evanghelia, de a vă menține la același slăvit nivel în Hristos (Evrei 13, 7)...
Mai târziu, după mulți ani și după multele necazuri și izbeliști, ceea ce va fi mai dureros ca toate pierderile de la Oaste nu va fi nici pierderea bunurilor materiale, poate nici pierderea multor vieți și prilejuri, cât pierderea din vedere a acelei slăvite și curate calități de vestire și trăire a luminoasei Evanghelii de la început.
Înțelepciunea în găsirea formelor și cuvintelor inspirate de Dumnezeu, dădea acelei Evanghelii lumina cerească prin care erau aduși cu miile la Soarele Hristos și la lumina Lui minunată, oameni care atâta vreme rătăciseră și zăcuseră în întunericul neștiinței și al păcatului.
Puterea dragostei și puterea sfințeniei izvorâte din totala predare și trăire în Hristos a celui și a celor ce duceau solia acestei Evanghelii, - era taina marilor biruințe pe care le avea Evanghelia și mărturisirea lor.
Dăruirea păr. Iosif în slujba Domnului era totală. Curăția sfințeniei vieții lui era totală.
Viața lui de rugăciune și părtășie cu Domnul Isus era atât de înaltă încât ne-a inspirat tuturor celor care am trăit lângă el un respect sfânt.
Aceasta ne-a dat nu numai explicația minunilor care se făceau prin el, dar și nivelul până la care este dator să ajungă sau să năzuiască neîncetat oricine va vrea să poarte mai departe solia unei astfel de Evanghelii în Lucrarea Oastei, până la venirea Domnului.
Mult mai târziu când am auzit pe câte un avântat cerând toiagul păr. Iosif, mă gândeam cu amărăciune câtă ușurătate și nepricepere avea acest neștiutor. Poate parcurgând până la capăt șirul mărturiilor scrise în cartea asta despre istoria unei jertfe, - acela care va mai cere acest toiag își va da mai bine seama ce pahar și ce botez presupune o astfel de solie (Marcu 10, 38).
Trecând hotarul în 1924, Lucrarea Oastei era în plin avânt duhovnicesc. Denumirea de Isus vă cheamă propusă de primul congres de astă vară, n-a prins. Curând nici nu se mai pomenește de această denumire ci numai despre Oastea noastră. Încet, încet, apoi prin scrisorile și răspunsurile dintre ostași și păr. Trifa denumirea Lucrării se transformă în Oastea lui Hristos sau Oastea lui Isus. Până la urmă se statornicește la Oastea Domnului - și așa va rămâne pe totdeauna.
Astfel denumirea care a rămas definitivă, n-a fost propusă special de nimeni. Ea a venit de la Duhul Sfânt prin toți, pe nesimțite, din felul de a scrie și de a vorbi al tuturor membrilor ei. A statornicit-o însăși caracterul Lucrării, al chemării, al luptei și muncii ei. Al rostului și scopului pentru care fusese născută în biserica și poporul nostru, în vremea și în împrejurările noastre. Totuși ea apare prima dată în răspunsurile date de păr. Iosif celor ce intrau în ea.
Lupta începută anul trecut, era dusă cu o tot mai puternică hotărâre. Foaia se răspândea cu repeziciune în țară și peste hotare, purtând focul puternic al Duhului Sfânt și aprinzând tot mai multe suflete și localități.
Gustul duhovnicesc trezit, cerea mereu noi scrieri și nouă hrană, tot mai multă și tot mai felurită pentru nevoile sufletești ale celor ce căutau pe Domnul.
Sărăcia și lipsa noastră de carte duhovnicească atunci era totală. Nu aveai să pui nimic în mâna celui ce-ți cerea așa ceva. Foamea și setea după auzirea Cuvântului creștea, iar numărul flămânzilor creștea și el. În curând nu va ajunge numai gazeta. Vor trebui cărți tot mai multe și mai felurite. Iar pentru asta va trebui un centru, o librărie care să se ocupe cu trimiterea lor. Va trebui până la urmă poate o tipografie prin care să le procuri, fiindcă puținele tipografii care sunt, pe lângă că-s atât de aglomerate sunt și peste măsură de scumpe...
Dar toate acestea erau deocamdată în anul 1924 gânduri care i se limpezeau ca o trebuință de viitor. Acum însă, așa ceva îi este încă cu neputință. Acum era numai gazeta la care muncește din greu, dar fericit fiindcă vede crescând minunat rodul ostenelilor și jertfelor sale pentru Domnul.
În tot acest al doilea an continuă lupta cu răspândirea și adâncirea Bibliei. Se inițiază prin foaie o Școală Biblică, cu întrebări și răspunsuri din Biblie și se fixează premii în bani și în cărți pentru cele mai bune. Începutul l-a făcut cu un abonat din America, Ilie Laza, care a trimis redacției 5 dolari care să fie dați premiu pentru cel mai bun răspuns la 4 întrebări biblice puse de dânsul...
În adaosul la scrisoarea lui Ilie Laza păr. Iosif spune:
Iată un lucru de toată lauda. Lumina Satelor se trudește acum de ani de zile să trezească în cititorii ei dragostea și plăcerea de a citi în Biblie și ne bucurăm foarte mult când unul din abonații noștri, cuprins și aprins de râvnă pentru Cuvântul lui Dumnezeu, s-a gândit astfel să ajute Lucrarea Domnului. Noi ne trudim să-i împroprietărim pe toți cu țarina bogată a Bibliei. Fratele Ilie ne vine în ajutor. Cuminte lucru ai făcut dragă Ilie, căci umblând oamenii după cei 5 dolari prin Biblie, unii dintre ei poate vor afla comoara cea ascunsă...
L. S. nr. 23 din 15 iunie 1924
Curând după aceasta a urmat alt concurs cu un premiu de 1.000 de lei la care păr. Iosif adăuga: ...ne bucurăm din toată inima pentru această școală minunată și mântuitoare. Și o sprijinim să devină tot mai cuprinzătoare...
L. S. nr. 46 din 23 noiembrie 1924
Au urmat apoi alte și alte inițiative de acest fel în slujba citirii și răspândirii Bibliei, încurajate cu premii și cu publicitate. Toate acestea împreună cu tâlcuirile minunate susținute număr de număr prin foaia Lumina Satelor au dus la setea și cererea după Biblie în o așa măsură cum nu cunoscuse poporul nostru niciodată.
Astfel prin Oastea Domnului păr. Iosif a răspândit în țara și în poporul nostru milioane de Biblii și părți ale ei, contribuind nespus de mult nu numai la însănătoșirea vieții morale care am văzut-o cum era îndată după primul război mondial, - dar și la ridicarea nivelului cultural și material al poporului nostru. Nenumărați au fost acei oameni care, prin întoarcerea la Domnul au învățat să citească și să îndrăgească Biblia și cărțile bune luminându-și mintea și familia. Astfel scăpând de vicii și păcate, au scăpat și de sărăcie și de boli.
Cine va cerceta vreodată cu bună credință stările acelor vremuri și ani nu va putea să nu recunoască marele merit al Oastei Domnului și al păr. Iosif în marele salt chiar și cultural pe care l-a făcut viața poporului nostru, din întunericul analfabetismului spre lumina culturii.
Cuvântul și Duhul lui Hristos erau toată înțelepciunea și puterea Oastei.
Slăvit să fie Domnul.