Foto Traian Dorz

Cât puteți bucurați-vă iară!

Traian Dorz - Istoria unei Jertfe Vol. 2

Cât puteți bucurați-vă iară
de al păcii și-al strângerii dar
și-adunați-vă-n inimi comoară
de credință, tărie și har.
Însă mâine, când iar vreo-ncercare
va veni să aleagă-ntre voi,
fiți statornici, fiți tari cu răbdare
ca nici unul să nu dea-napoi!
Dacă unii-nfricați de ispită
vor privi și vor sta tremurând,
le-amintiți de cununa slăvită
și de-acei ce-o câștigă răbdând.
Nu v-abateți din calea pe care
v-ați legat și-ați pornit la-nceput
cu credință mereu, cu răbdare,
vă urmați drumul drag, cunoscut.
Dacă unul mai slab s-ar abate
vă rugați și-l chemați înapoi,
ca uniți să răzbiți și prin toate
să nu piară nici unul din voi.
Când în față va sta Ghețimanii
și Golgota va cere vieți,
suferind, fiți mai tari ca dușmanii
- nu-i ca jertfa triumf mai măreț!
Căci la capăt lumina-nvierii
și cununa vieții de-apoi
și răsplata
și slava-nfierii
vă așteaptă s-ajungeți și voi.
Articol 42 din 53
Folosește săgețile ← → pentru navigare