Ce este nașterea din nou?
Traian Dorz - Cărarea tinereții curate
Iată întrebarea cea mai grea. Nu de răspuns la ea, ci de înțeles răspunsul. Căci toată lucrarea aceasta fiind o taină, o lucrare duhovnicească, nu-i ușor a fi înțeleasă.
Cum orice naștere este o taină și o durere, așa este și cu nașterea din nou. Cum nu există nici trupește o naștere fără dureri, așa nu poate fi, mai ales, aceasta. Ceea ce se naște fără durere, nu are viață, este născut mort. Cea dintâi condiție și cel dintâi semn al unei nașteri adevărate este durerea.
La primirea Cuvântului lui Dumnezeu, în ființa noastră cea veche se trezește conștiința stării noastre de păcat. Durerea pentru păcatul pe care l-am făptuit și în care am zăcut crește din ce în ce mai mult, pe măsură ce Cuvântul lui Hristos lucrează în inima noastră.
Din durere crește căința, din căință lacrimile, din lacrimi rugăciunea de izbăvire și iertare...
Din rugăciune, credința în Sângele Crucii lui Hristos, în iertarea și răscumpărarea Lui...
Din credință, primirea Duhului Sfânt...
Lucrarea Cuvântului în mintea noastră și a Duhului în inima noastră aduce schimbarea și înnoirea minții noastre, dându-ne o minte nouă cu o gândire nouă. Schimbarea și înnoirea inimii noastre dându-ne o simțire nouă.
O ființă nouă se naște în noi. O altă ființă a noastră, un alt eu al nostru, cu alți ochi, cu alt grai, cu altă inimă, cu alte umblări.
Numai că această ființă a noastră nu se naște înafară ci se naște înăuntru, crescând în vechea noastră ființă. Întocmai cum se naște un pui înăuntru, în coaja oului său.
Când ființa puiului din coaja de ou s-a împlinit și este gata pentru viață, coaja lui se sparge, iar el iese la rostul adevăratei vieți pentru care era rânduit... La viața pentru care a fost semănat în ou, pentru care s-a făcut și a înviat crescând și desăvârșindu-se până în clipa când este gata să iasă.
Nașterea din nou este ca și clipa când puiul învie acolo în coaja lui, luând ființă și căpătând chip. Luăm ființă din Hristos și căpătăm Chipul Lui (Gal. 4, 19).
E durerea primei zvâcniri spre viață. E chinul primei descătușări din moarte. E cel dintâi pas spre lumină.
Iar aceasta este durere și luptă...
Și numai după aceea se preface în bucurie (Ioan 16, 21). Într-o bucurie negrăită și strălucită, ca o despovărată eliberare, ca o fericită înviere...
Dar precum scopul vieții puiului care s-a făcut și s-a dezvoltat un timp în coaja oului său nu este ca să rămână pe totdeauna închis și mărginit în coaja sa, tot astfel marele scop al vieții și ființei noastre celei noi nu este să rămânem pe totdeauna în trupul firii pământești.
Ci firea noastră cea nouă se naște și se dezvoltă în noi, ca în coaja slabă și trecătoare a unui ou, pentru alt rost: pentru slava și pentru Împărăția cea minunată și veșnică a lui Hristos.
Și precum când vine clipa ca puiul să iasă din coaja în care a stat și s-a format o vreme, ca să pătrundă uimit într-o lume nouă, nebănuită și nemărginită, plină de o lumină și o frumusețe pe care nici nu și-o putea închipui, tot astfel întreaga noastră ființă duhovnicească va pătrunde în negrăita fericire a stării cerești pentru care este rânduită abia atunci când ni se va desface cortul acesta, învelișul acestui trup, coaja aceasta slabă pe care o vom părăsi, vom vedea în ce nouă viață intrăm.
Și precum odată eliberat din coaja sa, puiul nici n-ar mai putea, nici n-ar mai voi cu nici un preț să intre din nou în coaja lui, tot astfel și cu omul nostru cel nou, pentru nimic n-ar mai dori și n-ar mai putea să se întoarcă în vechea fire stricată și chinuitoare ca o temniță grea, în care fusese.
Așa este nașterea din nou. Aceasta este taina și acesta este rostul ei. De aceea fără ea nu se poate nici vedea nici moșteni Împărăția lui Dumnezeu, cea tainică și duhovnicească. Cum nu poate un pui fără să iasă din oul lui.
Lucrarea Domnului și Împărăția Lui se propovăduiesc în lumea aceasta, se dobândesc din lumea aceasta, dar ele nu sunt din lumea aceasta (Ioan 18, 36). Tot așa și noi. Ne naștem în lumea aceasta, suntem pentru o vreme în lumea aceasta, dar nu vom fi veșnic în ea.
De aceea în înțeleapta Sa orânduire a tuturor lucrurilor cu rostul lor, Tatăl nostru Cel Ceresc creând Taina Vieții, a păstrat această Taină sub Mâna Sa. De fiecare dată noi gândind la ea, ne minunăm de frumusețea și de înțelepciunea ei și-L slăvim pe Făcătorul și Binefăcătorul nostru.
Fericim pe toți acei care se nasc și se desăvârșesc sănătoși duhovnicește, crescând spre rostul fericit la care am fost chemați. Și deplângem pe cei care n-au ajuns să se nască sau au murit îndată după naștere în coaja lor nefericită. Aceștia vor fi aruncați cu scârbă și cu dispreț în prăpastia gunoaielor veșnice.
Dragă suflet tânăr, tu cum stai în privința aceasta?
Te-ai născut tu din nou, din Cuvântul și Duhul Domnului, sau nu? Ai tu în ființa ta trupească o altă ființă, ființa ta cea duhovnicească vie, trează și sănătoasă? Se dezvoltă omul tău cel nou în tine, după Chipul lui Hristos spre statura plinătății Lui (Efes. 4, 13) spre scopul cel veșnic pentru care a semănat-o în tine Hristos, sau nu?
Să știi că nu-i de-ajuns că te-ai născut din părinți credincioși. Din ei s-a născut trupul tău, carnea ta. Iar carnea și sângele nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Ci trebuie să te naști și tu de Sus, trebuie să te naști din nou și tu, din Dumnezeu. Altfel tu nu poți vedea Împărăția lui Dumnezeu. Părinții tăi o vor vedea, dar tu nu.
Trebuie să fim născuți cu toții din nou! Cea mai mare nenorocire a Lucrării Domnului sunt cei care vin și rămân în ea fără nașterea din nou... Căci cine este născut din Dumnezeu nu păcătuiește. Dar cine păcătuiește este de la diavolul (1 Ioan 3, 8).
Rugăciune
Dumnezeul Vieții și Învierii, slavă Ție!
Te rugăm ai milă de starea nenorocită a celor care zac morți în păcatele lor și trimite Cuvântul și Duhul Tău să-i învie la o viață nouă.
Ai milă și mai multă de cei care îndată după înviere au murit din nou și trezește-i iarăși.
Iar celor care cresc sănătos dăruiește-le roadele Duhului Vieții spre veșnica mântuire a tuturor.
Amin.