Drept răspuns, Isus i-a zis: Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.
Când tu lucrezi cu Dumnezeu,
sau când El lucrează cu tine,
- cele mai multe dintre întâmplările vieții tale nu le poți înțelege la timpul lor.
Întâmplările mari, zilele mari, momentele mari, ca și munții cei înalți, nu le vezi de lângă ele,
ci trebuie să ajungi mai departe de ele, ca să le poți vedea mărimea și frumusețea adevărată și întreagă.
Trebuie să mai faci un drum, - uneori greu de tot.
Să te mai depărtezi un timp, - uneori lung de tot
- și numai când, după aceea, te uiți înapoi, abia atunci începi să cuprinzi ceva din măreția lângă care ai fost.
Să pricepi ceva din lumina care strălucise uimitor lângă tine,
și să desprinzi ceva din veșnicia de care te atinseseși.
O, câte din lucrurile Domnului
și câte din descoperirile Sale
și câte din cuvintele și minunile Lui cu noi,
făcute zilnic, le-am înțeles noi oare la timpul lor?
Și de câte ori am răstălmăcit și noi multe din acestea,
înțelegându-le fricos sau sucit,
sau îngust sau dureros.
Dar cele mai multe din chiar cele mai frumoase și mai fericite dintre lucrările Lui cu noi, - nu le-am înțeles atunci.
Numai după aceea, câteodată mult prea târziu, am început să vedem.
Atunci ne-a căzut ca o maramă și ca niște solzi de pe ochii minții, falsa impresie pe care ne-o formasem și sucitul gând pe care ni-l făcusem, în clipa întâmplării, pe care atunci n-o pricepeam,
- dar acum ne iluminăm, ca și cum am ieși dintr-un îndelungat și întunecos mormânt.
O, ce fericită este iluminarea priceperii acesteia! Slavă veșnică Duhului Sfânt care ne-o descopere.
Dar cel dintâi simțământ este după aceea durerea ascuțită și amară: De ce n-am înțeles atunci?
Experiența noastră nu se încheia nici cu suferințele noastre nici cu moartea noastră.
Experiențele sunt ca o tratare a seminței.
Moartea este ca semănarea ei în pământ, spre alt rod, pentru care este rânduită,
adică spre continuarea experienței eterne, pentru care a creat-o Înțelepciunea și Dragostea Eternă.
Căci altfel, de ce nu ne naștem cunoscând de la început totul? Pentru a realiza în această viață totul, dacă această viață este totul?
De ce această viață ne este doar ca o școală. Și abia când suntem bătrâni, cunoaștem ceva, dacă am învățat ceva bun - într-adevăr?
Spre ce ne-ar folosi această cunoaștere la sfârșitul vieții acesteia? Dacă numai aceasta, și numai atâta ar fi viața?
Cine ar mai face experiențele costisitoare, dacă nu va avea când să se folosească de învățăturile lor?
Cine oare ar mai trata o sămânță pe care ar îngropa-o ca să putrezească dacă n-ar avea nici un viitor? Și dacă n-ar avea nici un folos? Și dacă n-ar avea nici o nădejde?
O, nu... suflete al meu, nu...
- Ci totul are un Dumnezeiesc și minunat înțeles și rost și țintă...
Să nu te îndoiești de nimic din acestea niciodată!
- Tot ce nu înțelegi tu acum, nu te grăbi să înțelegi greșit. Fiindcă va veni timpul să înțelegi cu adevărat, limpede și frumos mai târziu.
Dacă se petrec în viața ta, fără voia ta, și fără o urmare directă, a faptelor tale, întâmplări de neînțeles, - nu te grăbi să-ți formezi o părere încă.
Pentru ca nu cumva să te întristezi degeaba, când de fapt ar trebui să te bucuri...
pentru ca să nu cârtești, când de fapt ar trebui să lauzi pe Domnul
și pentru ca să nu te descurajezi, atunci când de fapt ar trebui să te umpli de îmbărbătare sfântă și de bucuroasă nădejde, în încrederea lui Dumnezeu.
De cele mai multe ori faptele Domnului sunt neobișnuite. Și momentan de neînțeles.
- De aceea când lucruri de neînțeles ți se întâmplă, ție, sau vezi că se întâmplă Lucrării Lui, crede adânc că Mâna Domnului lucrează.
Și dacă nu-L poți lăuda plin de bucurie, cel puțin taci și laudă-L plin de smerenie.
Căci după aceea, așa de fericit ai să înțelegi totul. Iar ca să nu fii rușinat atunci, fii încrezător acum.
Domnul și Dumnezeul tău, știe totdeauna ce face!
Slavă veșnică Ție Doamne și Dumnezeule care Singurul faci minuni,
pentru toate lucrurile minunate sau cutremurătoare, pe care le-ai făcut și le faci pentru noi, slavă Ție.
Te rugăm Doamne Isuse să ne dăruiești inimii noastre totdeauna o încredere liniștită în Mâna Ta Sfântă,
până când vei dărui minții noastre o lumină fericită asupra înțelesului lucrărilor Tale.
Nu ne lăsa niciodată Doamne Isuse, să ne pierdem bunul cumpăt, orice ar fi să vedem, să auzim, sau să ajungem.
Ci să avem o temeinică încredințare că totul este cu înțelepciune și cu dragoste rânduit, sau îngăduit, de Tine,
totul, spre cel mai mare bine al nostru, de aici, sau din veșnicie.
În fața minunilor Tale Doamne, dăruiește-ne o credință smerită și ascultătoare, plină de siguranța că totul se va sfârși plin de lumină și de bucurie pentru Tine și pentru noi.
Iar încrederea aceasta fă să n-o pierdem oricât de lung ar fi drumul de la faptă - până la înțelesul ei.
Amin.