Drept răspuns, Isus i-a zis: Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.
Când tu lucrezi cu Dumnezeu,
sau când El lucrează cu tine,
- cele mai multe dintre întâmplările vieţii tale nu le poţi înţelege la timpul lor.
Întâmplările mari, zilele mari, momentele mari, ca şi munţii cei înalţi, nu le vezi de lângă ele,
ci trebuie să ajungi mai departe de ele, ca să le poţi vedea mărimea şi frumuseţea adevărată şi întreagă.
Trebuie să mai faci un drum, - uneori greu de tot.
Să te mai depărtezi un timp, - uneori lung de tot
- şi numai când, după aceea, te uiţi înapoi, abia atunci începi să cuprinzi ceva din măreţia lângă care ai fost.
Să pricepi ceva din lumina care strălucise uimitor lângă tine,
şi să desprinzi ceva din veşnicia de care te atinseseşi.
O, câte din lucrurile Domnului
şi câte din descoperirile Sale
şi câte din cuvintele şi minunile Lui cu noi,
făcute zilnic, le-am înţeles noi oare la timpul lor?
Şi de câte ori am răstălmăcit şi noi multe din acestea,
înţelegându-le fricos sau sucit,
sau îngust sau dureros.
Dar cele mai multe din chiar cele mai frumoase şi mai fericite dintre lucrările Lui cu noi, - nu le-am înţeles atunci.
Numai după aceea, câteodată mult prea târziu, am început să vedem.
Atunci ne-a căzut ca o maramă şi ca nişte solzi de pe ochii minţii, falsa impresie pe care ne-o formasem şi sucitul gând pe care ni-l făcusem, în clipa întâmplării, pe care atunci n-o pricepeam,
- dar acum ne iluminăm, ca şi cum am ieşi dintr-un îndelungat şi întunecos mormânt.
O, ce fericită este iluminarea priceperii acesteia! Slavă veşnică Duhului Sfânt care ne-o descopere.
Dar cel dintâi simţământ este după aceea durerea ascuţită şi amară: De ce n-am înţeles atunci?
Experienţa noastră nu se încheia nici cu suferinţele noastre nici cu moartea noastră.
Experienţele sunt ca o tratare a seminţei.
Moartea este ca semănarea ei în pământ, spre alt rod, pentru care este rânduită,
adică spre continuarea experienţei eterne, pentru care a creat-o Înţelepciunea şi Dragostea Eternă.
Căci altfel, de ce nu ne naştem cunoscând de la început totul? Pentru a realiza în această viaţă totul, dacă această viaţă este totul?
De ce această viaţă ne este doar ca o şcoală. Şi abia când suntem bătrâni, cunoaştem ceva, dacă am învăţat ceva bun - într-adevăr?
Spre ce ne-ar folosi această cunoaştere la sfârşitul vieţii acesteia? Dacă numai aceasta, şi numai atâta ar fi viaţa?
Cine ar mai face experienţele costisitoare, dacă nu va avea când să se folosească de învăţăturile lor?
Cine oare ar mai trata o sămânţă pe care ar îngropa-o ca să putrezească dacă n-ar avea nici un viitor? Şi dacă n-ar avea nici un folos? Şi dacă n-ar avea nici o nădejde?
O, nu... suflete al meu, nu...
- Ci totul are un Dumnezeiesc şi minunat înţeles şi rost şi ţintă...
Să nu te îndoieşti de nimic din acestea niciodată!
- Tot ce nu înţelegi tu acum, nu te grăbi să înţelegi greşit. Fiindcă va veni timpul să înţelegi cu adevărat, limpede şi frumos mai târziu.
Dacă se petrec în viaţa ta, fără voia ta, şi fără o urmare directă, a faptelor tale, întâmplări de neînţeles, - nu te grăbi să-ţi formezi o părere încă.
Pentru ca nu cumva să te întristezi degeaba, când de fapt ar trebui să te bucuri...
pentru ca să nu cârteşti, când de fapt ar trebui să lauzi pe Domnul
şi pentru ca să nu te descurajezi, atunci când de fapt ar trebui să te umpli de îmbărbătare sfântă şi de bucuroasă nădejde, în încrederea lui Dumnezeu.
De cele mai multe ori faptele Domnului sunt neobişnuite. Şi momentan de neînţeles.
- De aceea când lucruri de neînţeles ţi se întâmplă, ţie, sau vezi că se întâmplă Lucrării Lui, crede adânc că Mâna Domnului lucrează.
Şi dacă nu-L poţi lăuda plin de bucurie, cel puţin taci şi laudă-L plin de smerenie.
Căci după aceea, aşa de fericit ai să înţelegi totul. Iar ca să nu fii ruşinat atunci, fii încrezător acum.
Domnul şi Dumnezeul tău, ştie totdeauna ce face!
Slavă veşnică Ţie Doamne şi Dumnezeule care Singurul faci minuni,
pentru toate lucrurile minunate sau cutremurătoare, pe care le-ai făcut şi le faci pentru noi, slavă Ţie.
Te rugăm Doamne Isuse să ne dăruieşti inimii noastre totdeauna o încredere liniştită în Mâna Ta Sfântă,
până când vei dărui minţii noastre o lumină fericită asupra înţelesului lucrărilor Tale.
Nu ne lăsa niciodată Doamne Isuse, să ne pierdem bunul cumpăt, orice ar fi să vedem, să auzim, sau să ajungem.
Ci să avem o temeinică încredinţare că totul este cu înţelepciune şi cu dragoste rânduit, sau îngăduit, de Tine,
totul, spre cel mai mare bine al nostru, de aici, sau din veşnicie.
În faţa minunilor Tale Doamne, dăruieşte-ne o credinţă smerită şi ascultătoare, plină de siguranţa că totul se va sfârşi plin de lumină şi de bucurie pentru Tine şi pentru noi.
Iar încrederea aceasta fă să n-o pierdem oricât de lung ar fi drumul de la faptă - până la înţelesul ei.
Amin.