Ce înfăţişare are azi Marea Moartă

Când am fost în pelerinaj la Ierusalim - în toamna anului 1925 - am văzut şi Marea Moartă. În cartea cu însemnările călătoriei la Ierusalim se află scris pe larg şi despre Marea Moartă. Dăm şi în cartea aceasta unele amănunte.

Iordanul şi Marea Moartă se află, de la Ierusalim spre răsărit, la o depărtare de 30 km.

O cale lungă şi grea. Trecem prin locuri sterpe şi pustii. Ce lucruri grozave! Ori încotro te uiţi - numai dealuri pustii, arse de soare şi spălate de ploi. Nici o verdeaţă, nici un picur de apă.

Şi tot coborâm şi iar coborâm. De la Ierusalim până la Marea Moartă este un coborâş mare. Parcă e o predică şi acest coborâş, parcă predică şi el zicând: aşa e şi viaţa când apuci a te coborî spre apele morţii şi ale pieirii sufleteşti.

În sfârşit, iată Marea Moartă. În ce înfundătură grozavă e această apă! Marea Moartă se află la 420 m sub suprafaţa Mării Mediterane. E aceasta o adâncime unică în felul ei. Marea Moartă e cea mai joasă dintre toate apele câte sunt pe suprafaţa pământului. E singura în felul ei pe toată suprafaţa pământului. Când te uiţi înapoi, pe unde am ajuns aici, parcă te-ai fi coborât în fundul lumii, atât de joasă este această mare. Când te apropii de Marea Moartă simţi un aer apăsat şi greu ce iese din catranul cel mult ce-l are această apă. Apa mării e liniştită de tot şi negricioasă; parcă şi înfăţişarea ei îţi dă un fior al morţii.

Închipuiţi-vă o apă mare înconjurată din toate părţile de pustietate şi moarte. Nici un vânt nu mişcă această apă, nici un fel de mişcare nu vezi cât poţi pătrunde cu ochiul; nici un val, nici o pânză de corabie, nici o vietate, nici o mişcare. Parcă e o apă şi o lume încremenită. Un fior de groază te cuprinde. Abia ai apucat să scapi din praful şi căldura înăbuşitoare a drumului şi a pustiului să ajungi la o apă, şi când ajungi la apă, abia apuci să scapi de ea. Un fior de groază, de dezgust şi de tristeţe - scrie un scriitor englez - simţi când ajungi la Marea Moartă. Cauţi să te depărtezi cât mai curând de aceste locuri blestemate!

Urmările şi urmele păcatului doar nicăieri în lume nu se văd aşa de înfiorător şi de grăitor ca aici, la locul unde au fost Sodoma şi Gomora.

Dăm mai jos chipul Mării Moarte. În apele ei nu trăieşte nici un fel de vietate. Peştii care vin din Iordan se petrifică, aşijderea şi lemnele. În chip se văd câteva ramuri, petrificate, scoase din apele mării.

Iordanul se varsă în Marea Moartă, dar apele lui se evaporă repede amestecându-se cu sărătura cea grozavă.

Apa Mării Moarte e cea mai sărată dintre toate apele din lume. O mie de kg de apă conţin o sută kg de sare. E atât de sărată această apă încât de vrei să te cufunzi în ea nu poţi căci te ţine la suprafaţă. Sunt călători englezi care îşi iau cartea de citit, se dezbracă şi întinzându-se cu faţa în sus peste faţa apei, citesc din carte aşa cum ai citi tolănit pe iarbă. Sărătura îi ţine deasupra apei. Dar să te ferească Dumnezeu să nu-ţi ajungă apa în ochi, în gură sau pe nas, căci nu te mai ustură, ci te arde ca şi când ai pune foc. Un om ce se scaldă în Marea Moartă, când iese din apă nu-l mai cunoşti, e tot încărcat cu sare de parcă-i nins.

Iată ce scrie un englez care s-a scăldat în apa acestei mări. Am intrat - scrie englezul - în mare cu convingerea că se înoată foarte uşor, dar am fost surprins când am constatat că nu mă puteam servi de picioare, care rămâneau afară din apă, şi numai cu mâinile înaintam foarte puţin. Se pare că pluteşti pe o apă uleioasă; ea este neplăcută la atingere şi te simţi rău în ea. Trebuie să înoţi pe o coastă; având astfel o mână şi un picior în apă, se poate înainta cu mai multă uşurinţă.

Neavând punct de sprijin îndestulător, nu eram stăpân pe mişcările mele şi eram ridicat şi aruncat la dreapta şi la stânga. Într-una din aceste mişcări involuntare, am băut puţin din această apă îngrozitoare. Intenţia mea fusese de a bea puţin dar am înghiţit mai multă decât mi-a fost pofta: pot deci spune că apa aceasta este tot ce poate fi mai amar şi mai greţos; limba şi cerul gurii îmi erau ca arse, căpătai un puternic acces de tuse, şi repede am luat-o spre ţărm. Două zile, întruna, am simţit amărăciune şi sărătură în gura mea.

Pe lângă că e sărată, Marea Moartă e şi adâncă. La nord unde am fost noi, are o adâncime de 400 m, la sud e mai mică. În lungime Marea Moartă are 90 km, iar în lăţime 54 km.

Pe acest loc s-a petrecut fioroasa pieire a cetăţilor Sodoma şi Gomora din Biblie. Cele spuse în Biblie sunt lucruri adevărate. Arabii numesc această mare şi azi, Marea lui Lot, o numire ce a trecut din veac în veac şi din popor în popor. Locul unde au fost cetăţile Sodoma şi Gomora e în partea sudică a Mării Moarte. Pe ţărmul din sud-vestul mării e un platou de stâncă ce a fost odată vatra unei cetăţi. În apropierea acestui loc a fost cetatea Sodoma şi acest orăşel ar fi fost cruţat pentru Lot. Până la anul 1200 s-au văzut urmele orăşelului Ţoar. Nu departe de acest loc a fost şi cetatea Gomora. În marginea mării se vede o stâncă de sare petrificată căreia arabii îi zic până în ziua de azi, soţia lui Lot, spunând că aici s-a prefăcut în sare soţia lui Lot (dăm alături chipul acestei stânci).

Învăţaţii au cercetat şi ei să afle dacă ar fi adevărate cele spuse în Biblie. De fapt au aflat că în adâncul Mării Moarte sunt crăpături mari făcute de zguduiri puternice. Însăşi marea e cufundată în pământ. Focul şi pucioasa despre care spune Biblia că au plouat peste Sodoma şi Gomora - zice un învăţat - aievea s-au şi întâmplat.

Scoarţa pământului arată că un cutremur a fost pe aici şi fulgerele din cer au aprins pucioasa şi asfaltul ce erau pe acest loc şi astfel a ars şi s-a scufundat ţinutul întreg. Iată deci că şi ştiinţa spune că adevărate sunt istoriile biblice.

Înainte de prăpăd, ţinutul acesta era plin de toate bunătăţile, de aceea s-a aşezat Lot aici. Acum însă e o pustietate ce împrăştie fior de moarte. Nimic, nici un fel de verdeaţă nu creşte în jurul acestor ape otrăvite. Nimeni, nici pasăre, nici om nu locuiesc pe aici. Îndată ce vine seara, nici un călător nu mai cutează a trece prin aceste locuri, atât sunt de înspăimântătoare.

Doar nicăieri în lume nu se văd urmele şi urmările păcatului aşa de înfiorător şi grăitor ca aici la faţa locului unde au fost Sodoma şi Gomora.

O, cum n-am eu putere să aduc pe toţi păcătoşii la Marea Moartă să le arăt urmele şi urmările păcatului! Să vadă cu ochii şi să simtă cu inima urmele şi urmările păcatului!

Foc! Foc!

Foc! Foc! - strigă odată cât ce putu un preot în mijlocul predicii sale din biserică, observând că oamenii dorm, în loc să asculte Cuvântul lui Dumnezeu.

- Ce-i, ce-?... unde arde? - strigară oamenii trezindu-se speriaţi din somn şi amorţeală.

- Arde în iad, dragii mei - răspunse preotul - s-a aprins şi arde focul iadului pentru cei care dorm în vremea când se propovăduieşte Cuvântul lui Dumnezeu!