Foto Traian Dorz

Ce-ndemn adânc te poate

Traian Dorz - Cântarea Anilor

Ce-ndemn adânc te poate-mpinge
spre Adevărul cel mai nalt
când drumu-i tot mai greu și singur
de la un pisc, la celălalt?
Ce grele piedici poate-nfrânge
cel neclintit conștiincios,
- să nu te-afunzi umblând pe valuri
e-un drum ceresc de-anevoios.
Ce ochi curați pot fi pe lume
cei ce-Adevărul îl pătrund,
- când mii de umbre îl acopăr
și mii de neguri îl ascund?
Dar ce priveliști te-nconjoară,
ce aer fericit respiri,
ajuns să cucerești nălțimea
nebănuitelor trăiri!...
Articol 4 din 180
Folosește săgețile ← → pentru navigare