Ce să faci ca să te aprinzi? Şi ce să faci ca să nu te stingi?
Pr. Iosif Trifa - Focul cel ceresc
De când eram copil, îmi aduc aminte că aveam în casa părinţilor un cuptor scund, care nu ardea prea bine. De câte ori făceai focul, trebuia să te apleci, să sufli mult şi să lăcrimezi mult, de fumul cel mult. Iar operaţia asta trebuia făcută de câteva ori pe zi, altcum focul se stingea.
Aşa e şi cu Focul cel ceresc. El se aprinde numai dacă te apleci mai întâi în genunchi şi „sufli”, adică te rogi şi lăcrimezi. Noi suntem un „cuptor” ce nu prea arde bine. Trebuie să suflăm mereu în el, ca să ardă şi să nu se stingă.
Fratele meu! Eşti un cărbune aprins? Eşti numai un singur cărbune aprins în satul tău? Apoi nu descuraja! Tu poţi să arzi şi să rămâi aprins chiar şi numai singur fiind. Căci focul tău e de la Dumnezeu şi el rămâne câtă vreme sufli şi tu în el cu rugăciunile tale, cu cântările, cu lacrimile şi cu râvna ta. Dar, ca să te întăreşti mai mult şi să te aperi şi mai bine contra primejdiei de a te stinge, cată să mai găseşti un cărbune pe lângă cărbunele tău, şi încă unul, şi încă unul. Iar când sunteţi doi-trei cărbuni aprinşi, nu vă lăsaţi până n-aprindeţi şi satul vostru. Nu vă lăsaţi până nu faceţi o adunare a Oastei, adică un foc mai mare, la care să vă aprindeţi pe voi şi să aprindeţi şi pe alţii.
Fratele meu! Eşti singurul ostaş în satul tău? Apoi cercetează Adunarea Oastei pe care o vei afla mai aproape şi în care vei afla mai mult foc.
Oriunde veţi auzi că se face un foc mai mare, o adunare mai mare, faceţi tot ce vă este în putinţă să duceţi şi cărbunele vostru la acest foc, pentru ca el cât mai mare să fie şi cât mai mult să aprindă.
Prin rapoartele Oastei se pot citi despre călătoriile de câte douăzeci-cincizeci de kilometri şi mai mult, făcute de ostaşi în căutarea fraţilor şi a adunărilor Oastei.
Cineva îmi spunea că aceasta este o „exagerare”. Va fi!… Este exagerarea cărbunelui care caută alţi cărbuni stinşi, pe care umblă să-i aprindă. Oastea Domnului trăieşte prin astfel de „exagerări”.
Iubiţii mei fraţi ostaşi! Mare binecuvântare este să fii un suflet aprins! Mare binecuvântare este o Oaste (o adunare) aprinsă! Dar să nu uităm că este poate mai greu a ţine focul aprins decât a-l aprinde. Eşti un suflet aprins cu foc ceresc? Grijeşte mereu acest foc sfânt, ca să nu slăbească şi să nu se stingă!