Focul cel bun și focul cel rău, Focul cerului și focul iadului

Domnul Iisus a zis: „Foc am venit să arunc pe pământ și cât de mult doresc să fie aprins (Lc 12, 49). Acesta este Focul cel ceresc al Duhului Sfânt, acesta este Focul cel sfințitor, acesta este Focul cel sfânt care trebuie să aprindă lumea. Însă diavolul a alergat și aici, zicându-și: De se va aprinde lumea cu acest Foc, împărăția mea este pierdută. Față de Focul Domnului, diavolul și-a aprins și el în lume focul lui, focul cel rău, focul iadului.

Diavolul își are și el focul lui cu care îi aprinde pe oameni. Iadul își are focul lui nu numai în iad, ci și aici, pe pământ. Arde din greu în lume acest foc rău. Cred că e de prisos să-l arăt mai de-aproape. El se poate vedea în toate părțile. Lumea de azi e o adevărată Sodomă și Gomoră ce arde aprinsă de focul cel rău.

Când omul se aprinde de ură și mânie, acesta este un foc rău, un foc drăcesc. Când omul se aprinde de desfătările și plăcerile lumii - și acesta este un foc rău și de suflet pierzător. Orice patimă rea care „îl aprinde” și îl „arde” pe om este un foc drăcesc. Ce cumplit este, spre pildă, și focul beției! Bețivul „arde” dacă nu bea, iar dacă bea, arde și mai tare.

Și e de însemnat aici ce repede se aprinde în om focul cel rău! Cât trebuie să stărui pe lângă un suflet până îl aprinzi pentru Domnul! De douăzeci de ori - îmi scriau niște frați ostași - am mers într-un sat până am putut aprinde două suflete pentru Domnul.

Dar focul iadului ce repede se aprinde și ce bine arde! Văzut-ați, spre pildă, focul cel blestemat al politicii de partid... Într-o clipă aprinde satul și orașul. E destul să vină un politician bun de gură, pentru ca, în câteva ceasuri să aprindă satul cu focul cel rău al urii, al vrajbei și al încăierărilor. „Ard” satele și orașele pe timpul alegerilor, de parcă focul iadului s-a coborât aievea între oameni și în oameni.

Dar să nu credem că focul cel rău arde numai prin puterea lui. Arde, pentru că diavolul, stăpânul focului din iad, suflă mereu în el. Dintr-o scânteie se aprinde, de regulă, și focul cel rău. Iar diavolul îndată aleargă și suflă în această scânteie, până se aprinde focul. Și, după ce s-a aprins, tot cară „lemne” și nu-l lasă să se stingă. Oare nu este așa, spre pildă, cearta și mânia dintre oameni? Oare nu este așa focul politicii și focul tuturor patimilor rele?

Apoi trebuie să știți că diavolul își ațâță focul lui, folosindu-se de uneltele lui, de oamenii lui, de argații lui din lume.

Duhul Sfânt, Vântul cel ceresc, folosește oameni spre a sufla prin ei în focul Lui cel mântuitor. Tot așa face și diavolul. El folosește oameni spre a sufla prin ei în focul lui cel pierz ător.

Imaginea de alături spune foarte mult în privința aceasta. Diavolul se vede suflând în focul cel rău al certei - ca și al tuturor patimilor rele - folosind un „foale”, iar acest foale este omul. Cel ce poartă clevetiri și minciuni între oameni, cel care cară mereu lemne și vreascuri pentru focul certurilor dintre oameni, acela este un foale, prin care diavolul suflă în focul lui. Acela e un „tăciunar” al diavolului.

Diavolul își are și el făclierii lui, tăciunarii lui. E plină lumea de tăciunarii diavolului.

Lumea de azi este o uriașă Sodomă și Gomoră ce arde în focul răutăților. În Numele Domnului să alergăm și noi, ostașii Domnului, pentru a salva pe cei care se mai pot salva. Spuneți pe tot locul, iubiți frați ostași, că orice suflet care așteaptă mântuirea trebuie să fie un foc aprins pentru Domnul. Spuneți că numai acest foc scapă de focul cel pedepsitor care va veni în Ziua Judecății (2 Petru 3, 7). Spuneți că Domnul va veni ca o flacără de foc pedepsitor (2 Tes 1, 8) pentru toți cei care n-au cunoscut Focul Lui.

Spuneți că pentru toți cei care ard în focul cel rău al patimilor și păcatelor va urma focul iadului.