
Ce slab e glasul meu
Traian Dorz - Hristos - Pacea noastră
Ce slab e glasul meu Isuse,
cât vreau să spun, și tot nu pot
- cuvântul meu e doar o rază
iar harul Tău, - e-un soare tot.
Minune, zic că-i al Tău Nume
dar ce puțin e cât am spus
Îți zic Iubire, - mult e Doamne
dar mult mai mult e ce-i nespus.
Îți zic... dar orișicât Ți-aș zice
nevrednic simt orice cuvânt
- încep să caut atunci, dar nu e
pe-a Ta măsură, nici un cânt.
Încep să plâng... cu imn de lacrimi
să mă înalț să Te cuprind
ce mare-i lacrima, dar Tu ești
și mai departe strălucind...
Alerg înfrânt la Contemplare
și-ngenuncheat tăcând, Te-ador
și-abia atunci Ți-ajung aproape
și Te cuprind odihnitor...
Oricât aș vrea să spun vreodată
simt totu-nchis... și mă supun
chiar ce-aș dori să spun mai dulce
nu-mi este-ngăduit să spun.
+
Cine crede-n Cel ce este
Ne-nțeles, Nepipăit
fără formă
fără sunet
fără margini și sfârșit,
mai presus de tot ce este
mai etern ca tot ce nu-i
- s-a eliberat de moarte și-i unit cu slava Lui.