Căci Eu n-am vorbit de la Mine Însumi, ci Tatăl, care M-a trimis, El Însuşi Mi-a poruncit ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc.
Domnul Isus a spus:
Căci Eu n-am vorbit de la Mine Însumi, ci Tatăl care M-a trimes, El Însuşi Mi-a poruncit,
- ce trebuie să spun
- şi cum trebuie să vorbesc.
Tatăl Însuşi a voit ca Solia Sa trimisă lumii să fie desăvârşită şi în fond şi în formă.
Şi în miez şi în coajă.
Şi în conţinutul ei lăuntric şi în înfăţişarea ei dinafară.
Nimic din ce a făcut Dumnezeu nu este decât aşa.
Tatăl poruncise ce Cuvânt al Său să spună Domnul Isus, - şi tot El poruncise şi cum să fie spus acest Cuvânt al Său.
Căci nu are importanţă numai ce spui, ci are şi cum spui.
Nu are însemnătate numai unde mergi ci şi cum mergi până acolo.
Căci poate fi o ţintă bună, dar dacă mijloacele pe care le întrebuinţezi ca să ajungi această ţintă sunt rele, - atunci totul este întinat.
Poţi tu merge la biserică, dar dacă mergi rău, trecând peste semănături, ce ai făcut?
Poţi tu spune un îndemn bun, dar dacă îl spui cu un gând răstit, sau nervos, sau batjocoritor, - totul va fi zadarnic.
Poţi tu ajuta pe cineva, dar dacă îi dai dispreţuind, sau batjocorind, sau întristând pe cel căruia îi dai, mai bine să nu-i mai dai deloc.
Mulţi spun adesea ceea ce trebuie să spună, dar nu şi vorbesc cum trebuie să vorbească.
Spun despre întoarcerea la Dumnezeu, dar nu trăiesc cum trăieşte un om întors la Dumnezeu.
Spun despre Jertfa Domnului Isus, dar nu vorbesc şi nu trăiesc ca unul care a căpătat răscumpărarea ei.
Spun despre viaţa cu Hristos, dar nu vorbesc ca acela care trăieşte puternic şi ascultător din toată inima această viaţă.
Se roagă lui Dumnezeu, dar nu se înfăţişează într-o stare după voia Lui în timpul rugăciunii lor.
Mulţi cred că numai credinţa este de-ajuns şi că faptele nu mai au însemnătate.
Mulţi cred că iubirea cu buzele, cu cuvintele, cu cântările, este de-ajuns, iar cum se trăieşte cu fapta şi cu adevărul în această iubire, lasă neîmplinit.
Mulţi cred că-i de-ajuns să mergi la biserică sau la adunare, iar cum stai, cum asculţi, cum te porţi acolo, nu-i important.
Dar nu numai miezul are însemnătate ci şi coaja, căci Dumnezeu le-a făcut pe amândouă, spre a nu fi una fără alta.
Nu numai conţinutul ci şi forma, căci nu pot una fără cealaltă, fiindcă aşa le-a rânduit Dumnezeu.
Dumnezeu le-a rânduit pe toate. Iată chiar şi în ce priveşte înfăţişarea Lăcaşului Său de rugăciune, cât de amănunţit le-a poruncit El, chiar şi formele dinafară, până chiar şi amănuntele îmbrăcămintei celor care trebuie să se înfăţişeze înaintea Lui (Levitic 8, 1-9).
Ca să învăţăm cu câtă grijă se cere în toate privinţele făcută slujba lui Dumnezeu
şi cu câtă evlavie se cuvine să umblăm în tot ce ne porunceşte El.
Orice lipsă, orice neglijenţă, orice scăpare din vedere în ce priveşte respectarea poruncilor lui Dumnezeu, în Vechiul Testament, era pedepsit necruţător,
pentru ca oamenii, oricum ar fi fost ei, să se pătrundă până la cutremur, de respectul şi sfinţenia pe care o cere Dumnezeu de la ai Săi în toate împrejurările.
Cum să ne permitem atunci oricare dintre noi, să nu ascultăm în totul de voia lui Dumnezeu, cu atât mai mult acum în Noul Legământ, când pilda ascultării Domnului nostru Isus Hristos, ne porunceşte şi mai puternic cum trebuie să fim.
De multe ori, din coajă ştii cum să preţuieşti miezul,
şi după faptele dinafară, vezi credinţa cuiva din inima lui.
După învăţătură şi după roade preţuieşti duhul, pe care nu-l vezi,
şi după felul cum spune cineva, preţuieşti ce spune el.
Dumnezeu le vrea pe amândouă frumoase şi bune.
Şi nu primeşte niciodată pe una fără cealaltă.
Dacă vrem să facem binele trebuie neapărat să-l şi înfăptuim bine.
O, Dumnezeule Binecuvântat în veci, Dumnezeule al Desăvârşirii, slavă desăvârşită Numelui Tău Sfânt.
Te rugăm Doamne să ne ierţi de toate faptele nedesăvârşite, pe care ne-ai văzut făcându-le, atunci când nici nu cunoşteam voia Ta şi nici nu ştiam cum s-o facem.
Şi dăruieşte-ne Doamne, nu numai înţelepciunea ca să cunoaştem ce ne ceri Tu,
ci şi grija să împlinim voia Ta, într-un chip vrednic de Tine,
pentru ca şi miezul şi coaja faptelor noastre, să fie sănătoase şi curate.
Ai milă Doamne de noi, când din înşelăciunea păcatului şi din uşurătatea noastră vinovată ne vom amăgi crezând că dacă facem ceva, este de-ajuns,
şi nu căutăm ca ceea ce facem să fie făcut până în cele mai mici amănunte, aşa cum doreşti Tu de bine, de frumos, de simţit şi de la timp.
Ci dă-ne Doamne înţelepciunea de a nu dispreţui forma când căutăm miezul.
De a nu fi nepăsători de vasul în care ţinem mirul Tău.
Şi de a nu uita de îmbrăcămintea şi poziţia noastră când stăm să ne rugăm Ţie şi în Casa Ta sau în casele noastre.
Amin.
+
Taci până-nţelegi - şi numai după aceea să grăieşti
- tăcerea dacă nu vei şti-o în veci nu ştii nici să vorbeşti.