
Ceea ce ne dă Hristos
Traian Dorz - Întâi să fim
1 - Tot ce a rămas și va rămâne durabil și valoros în lumea aceasta, este numai ceea ce ne-a dat și ne dă Hristos și cei inspirați de El... În toată literatura lumii, în toată muzica și arta omenească, n-a rămas și nu va rămâne de valoare și de durată decât ceea ce a izvorât și va mai izvorî din Duhul și din dragostea lui Hristos.
2 - Dacă a rămas ceva nemuritor în poezie, în cântare, în orice domeniu de creație, - au rămas numai operele create spre slava lui Dumnezeu, ceea ce a izvorât din sentimentul și adorația lui Hristos.
3 - Tot ce nu-și are izvorul în credința și în dragostea lui Hristos, oricâtă artă, chiar geniu dacă s-ar pune în ele, se devalorizează, se pulverizează, se întunecă și se pierd. Ca niște uscături care le arde focul timpului, ca niște pleavă ce o spulberă trecerea veacurilor, ca niște gunoaie ce le duce apa uitării.
4 - Sufletele oamenilor Îl caută și însetează după Dumnezeu... Și acesta este un semn că tot ce-i frumos și plăcut și fericit este numai în Dumnezeu... Poezia, cântarea, meditația, arta inspirată, sunt mijloacele cele mai fericite prin care Dumnezeu Se apropie de sufletele oamenilor - și ele se apropie de El.
5 - Așa trebuie ca noi să-L apropiem pe Dumnezeu de oameni și pe oameni de Dumnezeu. Dacă doresc poezia, să-L găsească pe Hristos într-o poezie inspirată și vrednică de El. Să creăm această poezie.
6 - Dacă doresc cântarea, să-L găsească pe Dumnezeu într-o cântare vrednică de El, plină de fior sfânt, de zbor divin, de lacrimi alinătoare. Să creăm această cântare.
7 - Dacă doresc meditația, adevărul, petrecerea, înălțarea duhovnicească, - să îngrijim să le dăm într-o atmosferă totdeauna fericită în prezența înălțătoare a lui Dumnezeu și a îngerilor Săi. Să ne străduim să le creăm totdeauna această atmosferă întâi și întâi prin starea noastră înșine, apoi și prin toate producțiile creației noastre din Hristos și pentru El.
8 - Tot ce creăm și vom crea noi de aici înainte - să ne străduim să pornească de la acest nivel. Nimic să nu fie sub el. Dacă noi ne vom da într-adevăr toate silințele de care suntem capabili, Harul lui Dumnezeu ne va face saltul fericit peste capacitatea noastră.
9 - Dumnezeu ne dă nouă prin aceste însușiri puterea de a întineri mereu, pentru că seva lor trece prin ființa noastră, vine din rădăcina cea puternică și veșnic tânără a Buciumului Vieții care este Hristos Domnul.
10 - În Hristos nimeni nu este bătrân... iată frații și părinții noștri în Domnul, ce tineri și ce plini de vlagă duhovnicească sunt și acum... Ei cântă cu noi, aleargă cu noi, veghează cu noi, sunt alături de noi parcă tot mai tineri, așa cum spune psalmul sfânt: Plini de suc și verzi, întineriți și întinerind ca vulturul...
11 - Dar cei care sunt fără Hristos viu și puternic în inima și în viața lor, - deși la ani sunt tineri, ca viață și ca vlagă duhovnicească ei deja sunt îmbătrâniți. Sunt oameni epuizați, suflete stoarse care nu mai au nici o putere, nici o voioșie, nici un scop în viața lor. Ce existență veștedă, ce viață goală, ce hibernare leșinată au sufletele acestea!... Păcat de viața lor care dacă s-ar altoi cu adevărat în trunchiul lui Hristos, ce tinerețe și vigoare divină ar primi dintr-o dată în ei.
12 - O, ce sens veșnic și fericit a dat vieții noastre unirea noastră și sudarea noastră în Hristos! Să ne devotăm Lui cu toată puterea ființei noastre. Să nu umblăm după El șchiopătând și tânjind, ci cu toată voioșia și entuziasmul unui tineresc avânt, în toate zilele și stările vieții noastre.
13 - Să ne alipim mai strâns de Isus Domnul nostru, Izvorul puterii, să facem acel contact divin cu El, cum face becul cu uzina de la care capătă lumină și căldură.
14 - Să ne strângem de Hristos și să stăm atât de uniți cu El încât să nu ne despartă nici un fir de păr. El ne dă vieții noastre nu numai cel mai înalt sens, ci ne împlinește și absolut toate trebuințele noastre chiar și cele trupești.
De nimic nu duc lipsă, dar chiar de nimic, - cei ce se încred în El. Toți cei ce au făcut așa, - au văzut. Toți cei ce vor mai face, - vor vedea...
15 - Când avem anii înainte, ni se pare că nu vor trece niciodată, atât de lungi ni-i vedem. Când îi avem în urmă, ni se pare că au fost numai un vis, atât de scurți ni-i simțim.
16 - În clipa când auzi pentru prima dată chemarea lui Dumnezeu, chiar atunci să-I și deschizi inima și chiar atunci să-I și predai viața ta, nu mai amâna nici o clipă și nu-ți mai lăsa nepredat nimic...
Această grabnică ascultare a ta va însemna nespus de mult pentru tine în fața Domnului.
17 - Mulți dintre cei ce au amânat clipa legământului lor pentru altădată, - n-au mai ajuns data aceea. Și mulți dintre cei ce nu I-au predat Domnului toată inima lor de la început, s-au obișnuit așa și nu și-au mai predat-o niciodată. Astfel s-au pierdut și unii și alții.
18 - Cei care au viața în urma lor, au moartea în fața lor. Și de dușmanul din față vezi mai ușor cum să te păzești, - dar de cel din spate nu. De aceea este mai însemnat lucru să te întorci la Dumnezeu tânăr, când ai dușmanul morții înapoia ta și nu-l vezi, decât bătrân când îl ai în față și te aștepți să-l înfrunți oricând.
19 - Cine se predă Domnului Isus și trăiește cu El, acela are asigurată viața veșnică și în veac el nu va vedea nici chipul fioros al morții. Nu îngerul morții va veni să-i ia sufletul, ci va veni Mântuitorul Dulce Isus, care a zis:...Eu Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine...”
20 - Hristos S-a așezat toată viața noastră între vrăjmașii noștri și noi. Ei L-au lovit pe El și nu pe noi.
În fața morții Hristos Domnul nostru S-a așezat între noi și ea. Moartea L-a străpuns pe El, - iar noi am scăpat.
Câtă vreme suntem în Hristos, noi nu putem fi nici loviți nici amenințați direct de nimic. Domnul Isus ne-a spus: Iată Eu sunt cu voi ca să vă scap. Nu vă temeți de nimic.
Doamne Isuse, fii binecuvântat în veci, Stânca noastră de scăpare și Adăpostul nostru fericit.
Amin.