Cei din urmă și cei dintâi...
Traian Dorz - Săgețile biruitoare
1 - Când picioarele sunt descălțate, ce preț mai poate avea capul împodobit?
Când picioarele sunt murdare, cine mai poate lăuda ochii și mâinile?
Când picioarele sunt lovite, chinuite și uitate, - ce simțire poate să mai fie în inimă?
Nu uitați pe frații cei smeriți. Ocupați-vă de sufletele cele mai din urmă. Domnul vă va judeca după ei.
2 - O, voi copii ai Lucrării Domnului, luminători ai adunărilor și inima frățietății sfinte,
uitați-vă spre picioarele voastre, spre sufletele smerite ale adunării Domnului.
Când Domnul va putea lăuda întâi picioarele bisericii Sale, atunci toată ființa Lucrării Sale va fi frumoasă.
Atunci și voi veți avea o strălucire și un preț adevărat în ochii Lui.
3 - Când dragostea lui Hristos a venit să caute mai întâi pe cei ce erau mai apăsați,
să vindece pe cei mai căzuți
și să spele pe cei mai din urmă.
Să aveți și voi gândul acesta care era în Hristos.
Atunci, abia atunci, - vom fi gata cu toții pentru cea mai fericită rugăciune.
Suntem gata, vino Doamne Isuse,
vino repede Iubitule!
4 - Orice iubire adevărată se dovedește a fi singura care să stăpânească peste inima pe care o iubește.
Căci orice lucru din lume se mai poate împărți... și pâinea, cât de puțină.
Și haina și timpul și mila și bucuria.
- Numai dragostea adevărată nu se poate împărți niciodată.
Dragoste adevărată de Hristos nu se mai poate împărți cu nimeni. El zice: Oricine mai iubește pe altcineva ca pe Mine, - nu este vrednic de Mine.
5 - Dar și sufletul iubitor de Dumnezeu, nici nu mai dorește să-și împartă dragostea de El cu nimeni altcineva din lume.
Și acest suflet spune tot așa: pune-mă ca o pecete (unică) pe inima Ta.
6 - Vino Doamne Isuse, este strigătul care a fost chemat, prin toate veacurile, Revenirea lui Hristos, de către dragostea alor Lui.
De către suferințele alor Lui.
De către jertfele nenumărate și grele ale Lucrării Sale vii și sfinte.
Și acest strigăt sfâșietor va răsuna mereu, din gura tuturor generațiilor alor Lui, - până ce El va veni.
Și va face dreptate.
7 - Spre Venirea Domnului s-au înălțat brațele celor ce nu mai puteau de dor, sau de foame, sau de chinuri, sau de singurătate,
ale celor care din iubirea pentru El s-au despărțit de tot ce putea fi pentru ei o plăcere și o desfătare pământească.
Ei au renunțat la tot ce era un drept și al lor pe lumea asta.
O, ce dulce va împlini Domnul Isus rugăciunea și așteptarea acestor preaiubiți ai Lui,
- atunci când va fi ceasul acestei minuni.
8 - Din dragostea pentru Hristos, ai Lui au renunțat de bunăvoie la tot ce putea fi pentru ei o desfătare și o comoditate pe pământ
și alegând mai bine crăpăturile munților, sau arșița pustiilor, sau singurătatea zidurilor, - ei au dorit să se păstreze numai ai Lui. Și numai pentru El.
Spre dragostea Domnului Isus, ei au înălțat de pe rugurile veacurilor cele mai fierbinți rugăciuni de iubire,
- nimeni niciodată n-a mai fost iubit atât cât Domnul Isus Hristos.
9 - O, câte valuri și câte ape puternice s-au năpustit de-a lungul veacurilor, ca să stingă focul dragostei de Hristos din sufletele iubiților Lui.
Dar nimeni și nimic n-a putut s-o nimicească.
Și tot așa nu va putea-o nimici nici în viitor. Ci dimpotrivă: - cu cât vor fi furtunile mai mari, cu atât focul ei va crește mai puternic.
10 - Din temnițele călăilor lor, mâinile însângerate, schingiuite, străpunse și zdrobite, ale celor care au ales mai degrabă - să se despartă de libertatea lor, de familiile lor, de avuțiile lor și de viața lor,
în chipul cel mai groaznic, decât să se despartă de Dumnezeul lor în chipul cel mai murdar,
- au rămas încleștate de Isus.
Dragostea și moartea i-a făcut nemuritori și pe ei, ca pe El.
11 - Când Biserica Domnului nu este gata pentru Venirea Lui, ce ar mai putea face El,
- spre a-i trezi dragostea ei și a o face să se gândească mai cu groază și cu rușine la starea ei supărătoare?
Cum să vină El s-o găsească în halul acesta?
Dar și ce ar mai putea să facă - și n-a făcut încă pentru ea?
O, nu vedeți voi că bunătatea și așteptarea lui Hristos este cea mai puternică înștiințare pentru noi?
12 - Câte solii a trimis Domnul să anunțe Biserica Sa ca să fie gata!
Și ea încă tot nu-i gata.
Câte cuvinte i-a trimis din drumul spre ea?
Și ea nu s-a gândit la ele atâta cât ar fi trebuit.
Câte semne i-a dat ca s-o înștiințeze:
- dar vai, înfățișarea ei, casa ei și lucrurile ei Îl împiedică și Îl fac să zăbovească...
Starea ei Îl împiedică pe El să vină. Lenevia ei Îl face pe El să zăbovească.
13 - Domnul Isus este la ușă, dar El vede că înăuntrul Casei Sale nimic nu-i gata.
Ai casei se aud certându-se și luptându-se unii cu alții.
El este la fereastră - dar lucrurile ei dinăuntrul Casei Sfinte sunt toate răvășite.
Este chiar aici, - dar cum să Se arate, când totul este așa cum este?
O, dacă noi am fi gata, - ce repede ar veni Preaiubitul nostru Isus!
14 - Doriți să vină Domnul? - bine faceți fraților mei,
- dar pregătiți-I mai întâi Venirea Sa!
Faceți pace în Casa Domnului, între copiii Domnului, între adunările Domnului.
Aranjați lucrurile dinăuntrul vostru.
Puneți-vă de acord cu învățătura și cu sărbătorile,
cu propovăduirea și cu răspunderile voastre.
Acestea Îl fac să zăbovească.
15 - Sfințiți umblarea voastră,
curățiți cărările voastre.
Înfrumusețați pe toți ai voștri prin virtuțile lui Hristos.
Atunci nimic nu-L va mai împiedica să Se arate.
Atunci va veni repede ca o căprioară și ca un cerb tânăr,
căci toți munții vor fi plini de miresme,
- și căile de flori.
16 - Dar... orice așteptare, oricât de lungă - tot are și ea un sfârșit.
poate să vină acum, poate să mai întârzie cine știe cât.
Oare tu suflet drag ești gata? Pregătește-te căci în curând nu vei mai avea timp, nici să mergi să-ți cumperi puțin untdelemn.
17 - Sufletul este ca un chiriaș vremelnic în lumea asta, ca un musafir al trupului nostru.
Orice stare a lui pe pământ este foarte nesigură și în orice clipă îi poate veni solia plecării acasă, în viața cealaltă - la domiciliul său adevărat și etern.
Gândește-te la el, nu-l uita. Nimic nu-i atât de scump.
18 - Singur sufletul ne ține viața în trupul nostru.
Câtă vreme sufletul este în noi, atâta vreme trăim, creăm, cugetăm, viețuim cu trupul.
Îndată ce sufletul pleacă din trup, ceea ce mai rămâne din trup este doar un hoit, care peste câteva clipe începe să se strice, să putrezească, să miroase încât nu poți să stai lângă el.
Dacă n-ar fi sufletul - n-ar fi viață în trupul nostru.
19 - Tot ceea ce este atrăgător și drag în ființa omului, este al sufletului. Și pentru suflet.
Îndată ce sufletul pleacă din trup, - oricât ți-a fost cândva de drag acest trup, te înfioară și nu mai dorești să te apropii de el.
De altfel orice apropiere de un trup mort, nu numai că respinge, dar devine cu totul nefirească - necurată - nedorită.
Ce frumos este sufletul curat. El dă frumusețe și trupului.
20 - Numai respectul față de morții sfinți, este mai mare decât toate gândurile omenești și firești, care te îndepărtează de morți.
Pe acești morți sfinți din pricina comorii cerești pe care au purtat-o în aceste vase de lut, trebuie să-i atingem totdeauna cu evlavie.
Fiindcă un conținut sfânt, a sfințit și vasul în care a fost ținut. Sufletul lor sfânt, sfințește tot ce atinge - fiindcă Dumnezeu locuiește în el.
O Doamne, sfințește-ne astfel pe toți.
Amin.