Moartea şi nemurirea
Traian Dorz - Săgețile biruitoare
1 - Chiar şi trupul nostru este nemuritor, fiindcă nimic nu se pierde. Nu există moarte în înţeles de nimicire, ci numai o trecere în altă existenţă...
Când suntem puşi în pământ, noi nu suntem înmormântaţi pe totdeauna, ci suntem doar semănaţi pentru o vreme,
- după cum este scris: Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire şi înviază în neputrezire... este semănat trup firesc şi înviază trup duhovnicesc (1 Cor. 15, 40-44).
2 - Înviază acelaşi trup, nu altul, dar sub o altă formă.
Ca grăuntele de grâu, - când este semănat are o formă, când iese şi înviază, - are o altă formă. Dar nu-i altul ci este acelaşi.
O, de am trăi în aşa fel încât la Învierea din morţi, să avem parte de lumina şi de soarta celor buni şi nemuritori!...
3 - În tot ce a făcut Dumnezeu, atât în lumea materială cât şi în cea spirituală, El a aşezat un echilibru pe care îl păstrează mereu în toate vremile şi în toate cazurile.
Şi după cum ceasul lui Dumnezeu nu întârzie în ce priveşte vremurile, - tot aşa nici echilibrul Lui nu se strică - în ce priveşte ordinea.
4 - Este în toate lucrurile un echilibru neclintit şi neschimbat, pentru că Cel Drept şi Bun, Cel Înţelept şi Puternic aşa le-a întocmit,
- fiindcă numai aşa se poate continua viaţa şi existenţa pe pământ.
În ziua când acest echilibru s-ar răsturna, - viaţa s-ar nimici.
5 - Dacă Dumnezeu lipseşte pe om de auz, El îi dă priceperea de a înţelege vorbirea după mişcarea buzelor, - acesta este un echilibru.
Dacă îl lipseşte pe om de vedere, îi dă auzul şi pipăitul mai fin şi memoria mai ascuţită.
Dacă îl lipseşte de o mână, îi pune mai multă putere în cealaltă.
Dacă îl lipseşte de un picior, îl face mai tare pe celălalt.
- Acestea sunt echilibrul lui Dumnezeu.
6 - Dacă lasă Dumnezeu o primăvară ploioasă, aduce o toamnă uscată.
Dacă face o vară grea, aduce o iarnă uşoară.
Dacă îi merge omului prea bine, îi îngăduie şi necazuri.
Dacă are omul o viaţă mai grea, - îi îngăduie şi bucurii.
Dacă îi dă omului copii mulţi, îi face şi cuminţi şi sănătoşi.
Dacă are omul viaţa grea, îi face moartea uşoară
- şi dacă îi merge prea bine în lumea asta, îl lasă să plătească în lumea cealaltă...
Acesta este echilibrul făcut de Dumnezeu!
7 - Orice păcat este o stricare a echilibrului divin, fiindcă loveşte în ordinea aşezată de Dumnezeu în toate.
Oricine păcătuieşte împotriva voii lui Dumnezeu sau contra semenilor săi, loveşte brutal şi duşmănos în însăşi legea vieţii şi a existenţei, provocând tulburare şi haos.
Şi echilibrul lui Dumnezeu cere pentru orice păcat - o ispăşire pe măsura lui.
8 - De aceea după orice păcat care este o greutate aruncată pe o parte a balanţei, trebuie să vină şi o pedeapsă de aceeaşi măsură aruncată de cealaltă parte a aceleiaşi balanţe.
Fiecare păcat îşi primeşte plata după mărimea şi după greutatea sa.
Şi orice judecată, la fel.
9 - Dar şi orice faptă bună trebuie să primească - răsplata ei.
Dumnezeul Dreptăţii şi al Iubirii le-a făcut aşa.
Şi ce minunat este lucrul acesta în ochii noştri
- şi în ai Lui.
10 - Timpul de dinaintea unei sărbători este ajunul sărbătorii, este timpul pregătirii pentru sărbătoare.
Vremea de dinaintea unei întâlniri, este vremea pregătirii pentru întâlnirea care vine.
Pentru orice întâlnire este nevoie de o vreme de pregătiri.
Numai aşa bucuria împlinirii este deplină.
Cum ne pregătim noi pentru întâlnirea cu Dumnezeul nostru?
11 - Mâncările cele gustoase ale sărbătorii
şi hainele cele alese pentru întâlnirea cea mult dorită,
nu se pregătesc atunci - ci ele trebuiesc pregătite din ajun.
Cine nu-şi pregăteşte mâncarea din ajun, nu are ce să mănânce în sărbătoare.
Şi cine nu-şi pregăteşte haina mai dinainte de nuntă, nu are cu ce să intre la ospăţul nunţii.
Aici este vorba de sărbătoarea mântuirii veşnice!
12 - Înştiinţarea Domnului că El vine pe nori, că orice ochi Îl vor vedea - şi cei ce L-au străpuns,
- este cât se poate de adevărată şi de cutremurătoare.
Ea ne este repetată mereu, în fiecare zi şi fiecăruia dintre noi, tocmai pentru ca să ne pătrundem de marea trebuinţă pe care o avem fiecare şi toţi de a ne pregăti pentru întâlnirea Lui cea mare
şi pentru sărbătoarea cea veşnică a Ospăţului care va începe atunci.
13 - O, ce dar mare de la Dumnezeu sunt pentru noi fraţii bătrâni, lucrătorii statornici, scriitorii credincioşi, ostenitorii harnici, care din tinereţea lor au devenit ucenici ai Domnului Hristos.
Ei neîncetat au stat cu El în toate necazurile şi luptele Lui...
Ei zi şi noapte au ascultat Cuvântul Lui şi au adâncit tainele Lui.
De aceea cuvintele lor sunt întocmai Cuvintele Lui.
14 - Ucenicii statornici ai Domnului, sunt cei care primind pâinea din Mâinile Domnului, - nu şi-au păstrat nimic pentru ei,
- ci ne-au împărţit-o mai departe nouă, mulţimii flămânde.
Binecuvântat să fie ucenicul credincios, care se uită pe sine, în folosul altora şi spre slava Domnului său.
15 - Înaintaşii noştri sfinţi, primind învăţătura, au păstrat-o nestricată, neadăugată - şi nescăzută, întocmai cum au primit-o ei
- şi întocmai aşa ne-au transmis-o şi nouă ştiind bine că numai în felul acesta noi vom putea fi părtaşi deplin împreună cu ei la aceeaşi muncă şi la aceeaşi răsplată.
16 - Credinţa se primeşte prin auzirea învăţăturii.
Nimeni nu poate crede până nu aude mai întâi.
Nimeni nu poate face ceva până ce nu-i învăţat mai întâi, ce să facă şi cum să facă.
Şi fiecare va face după cum i s-a spus.
Fiecare va crede după cum a fost învăţat.
Fiecare va căpăta credinţa după cum i s-a dat învăţătura.
17 - O credinţă curată şi dreaptă, nu poţi avea decât din învăţătura cea curată şi dreaptă.
Iar învăţătura dreaptă şi curată n-o poate da decât un învăţător curat şi drept.
18 - O, ce puţini fraţi sfinţi mai avem noi azi.
O, ce puţini scriitori sfinţi, ce puţini învăţători sfinţi şi profeţi sfinţi...
Ei sunt acei misionari care au ochii pătrunzători cu care străbat viitorul
- şi cu acel duh înzestrat cu care pătrunde tainele
şi cu acel simţământ fierbinte cu care se golesc pe ei înşişi pentru ca să ne umple pe noi.
O, cât de puţin îi preţuim când îi avem
şi cât de mult îi vom plânge mâine, când nu-i vom mai avea.
19 - Zilele de sărbătoare, zilele sfinte şi deosebite, sunt zile ale Domnului, zile care trebuiesc închinate numai Lui,
petrecute numai cu El,
folosite numai spre slava lui Dumnezeu.
O, ce puţine sunt aceste sărbători pentru mulţi astăzi!
20 - Meditaţia asupra Tainelor Sfinte,
munca de a le putea înţelege şi limpezi,
dorinţa de a le putea împărtăşi între un vocabular înţeles celorlalţi fraţi,
- precum şi participarea cu toate puterile noastre de pricepere şi de simţire la toată desfăşurarea lucrărilor lui Dumnezeu,
- iată ce trebuie să fie şi pentru noi, toată trăirea în Ziua şi în zilele Domnului.
Doamne Dumnezeul nostru, fă să le putem trăi cu toţii adânc şi puternic toate acestea în toate sărbătorile Tale.
Şi ale noastre.
Amin.