Cel Adevărat și cel mincinos
Traian Dorz - Alergarea Stăruitoare
1 - Fiecare om își are Hristosul pe care și-l merită.
Cine are un cuget curat, un duh smerit, o inimă sinceră, o minte sănătoasă, o umblare sfântă, o viață ascultătoare de Dumnezeu, acela Îl are pe Hristosul Cel Adevărat, Smerit, Iubitor, Luminos și Sfânt.
Cine are o inimă neascultătoare, o fire ambițioasă, o umblare dezbinătoare, o vorbire prefăcută sau vicleană, o viață răvășită și rătăcită, acela are un hristos mincinos, înșelător și dubios ca și el.
Chipul dumnezeului fiecăruia se oglindește pe chipul său sufletesc, se vede pe felul de viață, pe toată umblarea și lucrarea sa.
2 - Dacă Hristosul Cel Adevărat este Dumnezeul și Stăpânul tău, tu vei fi ceva asemănător cu El.
Vorba ta va semăna cu a Lui,
inima ta, duhul tău, gândurile și cugetele tale vor fi asemenea alor Lui.
Și tu vei merge pretutindeni lipit de El,
după cum un magnet puternic duce lipit de el, firul de fier pe care l-a smuls din praful sau noroiul de unde zăcuse înainte.
3 - Plata păcatului nu este numai moartea cea trupească de la capătul zilelor celui păcătos.
Și nici numai moartea și osânda și uitarea din existența cea veșnică, de după Judecata cea din Urmă...
- ci este chiar și în această existență de dinainte de aceste două morți înfiorătoare.
În această existență nefericită, cu atât mai mult cu cât spurcăciunea patimilor rele și scârboșenia urmărilor acestora, sunt mai respingătoare decât haznaua și mai grețoase ca viermii din ea.
Căci păcatul târăște după el în spurcăciune pe omul lui, după cum își duce o scroafă puii ei, prin mocirlă după ea.
4 - Viața veșnică se găsește numai în Hristos Domnul nostru,
după cum lumina se găsește în soare sau sunetul în instrument.
Acela care trăiește în Hristos va fi totdeauna o lumină - după cum cine este un instrument va avea totdeauna un sunet.
5 - Nici un credincios adevărat nu s-a mântuit singur ci numai împreună și cu alții.
Nici unul din nesfârșita mulțime a biruitorilor ajunși la strălucirea Slavei veșnice n-a ajuns acolo numai cu propria lui mântuire - ci și cu a altora...
După cum și Mântuitorul nostru n-a suit în ceruri numai El Singur cum venise din ceruri, - ci când S-a întors înapoi la Tatăl, a intrat prin Arcul de Triumf al Veșniciei în fruntea unui nesfârșit popor de răscumpărați ai Săi.
El era doar Pârga celor Adormiți.
6 - Fiecare credincios adevărat intră în cer în fruntea unui număr de alți frați și surori chemați de el la Dumnezeu
- și aduși de râvna și de ostenelile lui la mântuire...
7 - În cer nu intră singur decât cel mântuit în ultima clipă, cum a fost tâlharul de pe cruce. Cel care nu mai are nici o zi de viață și nici un prilej să-i mai cheme și pe alții,
să se mai roage și pentru alții
să mai facă tot ce poate pentru ca și alții să vină la Isus împreună cu el...
Ce tristă este mântuirea singur!...
8 - Ce faci tu pentru mântuirea neamului nostru, pentru biserica noastră, pentru credința și familia noastră?
Ce faci pentru familia ta, pentru copiii tăi, pentru soțul tău, părinții tăi, frații și surorile tale?
Ce faci tu pentru satul sau orașul tău, pentru patria ta și pentru generația ta înaintea lui Dumnezeu și în Numele Lui?
Dorești tu fierbinte mântuirea tuturor semenilor tăi și te rogi tu necurmat lui Dumnezeu pentru aceasta?
Sau nici nu te-ai gândit la asta până acum?
Dacă nici nu te gândești la mântuirea ta, este un semn dureros că nici tu nu o ai.
9 - Niciodată eu nu voi putea fi un bun credincios al Bisericii lui Hristos, dacă mai întâi nu sunt un bun membru al bisericii din orașul sau satul meu
al adunării din localitatea mea
al familiei frățești între care m-am născut din Duhul Sfânt.
10 - Niciodată nu te vei mântui nici tu pe tine, dacă nu vei căuta cu tot dinadinsul să duci și pe alții la mântuirea lor.
Cine se roagă numai pentru sine și cine urmărește numai folosul său, - acela este o urâciune înaintea lui Dumnezeu.
O adevărată bucurie și plăcere pentru Hristos este numai acela care face totul pentru mântuirea și fericirea veșnică a altora.
11 - Râvna este o lucrare a inimii, - priceperea este o lucrare a minții.
Râvna este din dragoste, priceperea vine din adevăr.
Râvna este mișcarea, priceperea este conducerea acestei mișcări.
Orice lucrare a inimii fără o bună îndrumare a minții, este ca o mașină puternică în mers, dar fără o conducere puternică pe direcția cea bună.
O astfel de mașină cu cât este mai puternică și cu cât merge mai repede, cu atâta se va prăbuși mai curând și se va nimici mai total.
12 - O lucrare a dragostei puternice, plină de râvnă și de simțire, de pietate și de sentiment - are totdeauna nevoie și de o îndrumare luminoasă și limpede, înțeleaptă și cumpătată a unei inteligențe sănătoase,
călăuzită și ea de adevărul învățăturii drepte și sănătoase.
13 - O lucrare a adevărului, oricât de bine orientată ar fi ea,
oricât de limpede i-ar fi învățătura
și oricât de drept i-ar fi drumul,
- fără căldura, fără puterea, fără râvna unei iubiri înflăcărate pentru Hristos, va îngheța pe loc,
- ca o mașină perfectă, dar fără o energie care să-i dea mișcarea și tăria...
14 - Nici râvna fără pricepere, nici priceperea fără râvnă...
Nici dragostea fără adevăr, nici adevărul fără dragoste.
Nici inima fără braț, nici brațele fără inimă.
Nici picioarele fără ochi, nici ochii fără picioare,
- ci numai împreună, aceste daruri Dumnezeiești trebuie mereu să le cerem și să le avem.
Fiecare la locul său, la timpul său și la slujba sa.
Aceasta atât în umblarea fiecăruia dintre noi, cât și în lucrarea și umblarea noastră a tuturor împreună, - ca trup al lui Hristos, format din toți.
15 - Ce bine-i când râvna noastră este îndrumată de înțelepciune - și ascultă de ea.
Și ce bine-i când priceperea noastră e însuflețită de râvnă și umblă împreună cu ea.
Atunci toată lucrarea noastră este bună și frumoasă.
Și bună înăuntru și frumoasă în afară.
16 - Înțelepciunea este tot un dar al Duhului Sfânt cum este și Dragostea.
În înșiruirea acestor daruri descrise la 1 Cor. 12, 8-10, darul înțelepciunii este pomenit în fruntea celorlalte...
Poate și pentru că oricâte celelalte daruri, dacă nu sunt îndrumate de o pricepere plină de lumina Duhului Sfânt, nu numai că nu vor ști cum să lucreze cu cel mai bun folos, dar ar putea să lucreze chiar și în cel mai rău fel.
17 - Nu alungați dintre voi pe frații înțelepți și nu-i disprețuiți.
Nu lepădați sfaturile lor și nu vă grăbiți să-i judecați cu asprime când ei caută să vă arate drumuri pe care voi încă nu le vedeți.
Ascultați-i când ei caută să vă facă să primiți adevăruri pe care voi încă nu le înțelegeți.
Dacă ei sunt în adevărul învățăturii de la început și trăiesc în legătura dragostei frățești, - străduiți-vă să primiți și lumina lor și să umblați în această lumină pe drumurile duhovnicești. Căci ei sunt ochii voștri.
Și vai de trupul care nu-și ascultă ochii.
18 - Vremile sunt în continuă schimbare, cum sunt ținuturile prin care călătorim. Iar trebuințele Lucrării Domnului se modifică și ele după vremile pe care le străbatem.
De aceea și felul de lucru trebuie îmbunătățit mereu, pentru un spor cât mai bun.
Cei ce văd mai departe, ne sunt de trebuința cea mai mare...
Mai mult decât cei ce văd numai prea aproape.
19 - Nenorocirea cea mai mare nu-i atunci când omul nu știe nimic, - ci este atunci când știe rău.
Rătăcirea cea mai primejdioasă nu este a celui care merge cu teamă necunoscând drumul... Căci acesta îndată ce va întâlni pe cineva care știe, îl va întreba și îl va afla.
20 - Ci rătăcirea cea mai primejdioasă este a celui care a apucat pe un drum rău, dar este încredințat că este pe drumul cel mai bun.
Acela nu numai că nu va mai întreba și nu va mai asculta pe nimeni care l-ar îndruma bine, - dar chiar va disprețui pe toți cei ce nu vor merge pe drumul lui. Și îi va osândi ca fiind toți niște rătăciți.
Pe un astfel de om nici Dumnezeu Însuși nu-l mai poate salva, fiindcă el merge voit și încăpățânat la pieirea sa, nemaicunoscând pe nimeni.
Aceasta este mândria care merge totdeauna înaintea prăbușirii.
Doamne Isuse, Te rugăm dă-ne ochii curați care să ne înștiințeze și picioare smerite care să-i asculte.
Amin.