Bunătatea lui Dumnezeu
Traian Dorz - Alergarea Stăruitoare
1 - Noi înșine ne mirăm adeseori zicând cu durere: Vai cât de rău este omul, cât de rea este lumea, cât de nelegiuiți sunt oamenii...
Și așa este.
Dar nu ne mirăm mai degrabă și nu spunem: O, cât de Bun, cât de nemărginit de Bun, cât de neînțeles de Bun este Dumnezeu... Care cu toate că lumea e așa rea, că oamenii sunt atât de nelegiuiți - Dumnezeu totuși îi rabdă,
și totuși le dă,
Lui totuși Îi este milă, El totuși îi iubește.
Într-adevăr cât de mare este Bunătatea lui Dumnezeu...
2 - Aceasta este uimirea și aici stă toată taina dragostei celei nespus de mari a lui Dumnezeu: Bunătatea Lui.
Pentru acești nelegiuiți a murit Hristos spre a-i izbăvi nu numai de sub blestemul păcatului moștenit prin firea lor omenească de la Adam, întâiul lor părinte căzut... Ci și de sub blestemul propriului lor păcat, săvârșit de fiecare om, din propria lui voință, ca act al propriei sale neascultări de porunca Dumnezeului său...
3 - Jertfa Mântuitorului cuprinde în Sine nu numai Prețul mântuirii lumii întregi ci și prețul mântuirii fiecărui suflet omenesc în parte.
Și de aceea trebuie ca Jertfa Aceasta s-O primească toată omenirea ca singurul Preț al Răscumpărării ei din osânda și moartea păcatului în întregimea lui;
și trebuie să o primească și fiecare suflet în parte, - pentru partea lui de vină ca fiu al omenirii și ca participant la păcatul ei.
4 - Orice altă dragoste în afară de a lui Dumnezeu n-ar putea atât de mult.
Orice dragoste omenească are o margine mai mult sau mai puțin apropiată. Numai dragostea lui Dumnezeu este fără margini.
Ea rabdă totul, nădăjduiește totul, sufere totul și acopere totul - până la sfârșitul vieții omului, a fiecărui om.
Dar și atunci la sfârșit, nu dragostea lui Dumnezeu se sfârșește - ci viața omului.
Iar judecata osânditoare de la sfârșitul vieții omului neascultător de Dumnezeu, - nu Hristos o aduce, ci o aduce păcatul omului neascultător.
5 - Nu judecătorul îl condamnă pe un criminal - ci crima lui îl condamnă. Judecătorul n-are cu el nimic, crima lui are. Ea nu-l lasă. Ea îl osândește.
Tot așa va fi și la Judecata lui Hristos. Păcatul omului va striga după el.
Cuvintele lui îl vor osândi.
Faptele lui îl vor condamna.
6 - Cum se va întâmpla judecata păcatului asupra păcătosului, nu știm. Pentru că fiecare păcat va căpăta un chip, un grai, o mărime.
Fiecare cuvânt vinovat la fel.
Fiecare gând, fiecare pas, fiecare loc al păcatului vor căpăta forma, greutatea, mărimea, urâciunea, violența, grozăvia și cine mai știe ce alte înfățișări ale păcatului făcut...
Și toate acestea împreună, vor osândi pe cel ce a săvârșit acele păcate.
7 - Tot așa nevinovăția, dreptatea, sfințenia, Cuvântul, Adevărul, Iubirea - și toate virtuțile vătămate prin păcatul omului, se vor ridica și ele ca martori acuzatori împotriva celui neascultător de Dumnezeu.
8 - Nu te teme suflete bun de nimic ce are să ți se întâmple, sau ce te amenință. Puterea lui Dumnezeu și dragostea Lui care a avut atâta milă și bunătate față de tine prin toate cele ce ai trecut înainte de a-L cunoaște și a-L primi în inima ta ca Mântuitor al tău,
- te va păzi și te va izbăvi. Cu atât mai mult acum când ai devenit din vrăjmaș un fiu al Lui, din potrivnic un ascultător și din străin un slujitor credincios al Lui.
9 - Să nu uităm niciodată și nici unii că mântuirea noastră noi o vom dobândi fiecare numai ca sfârșit al credinței noastre (1 Petru 1, 9).
Nici la oameni nu-i altfel, - atunci cum să fie la Dumnezeu?
10 - Într-o lumină mică, vedem puține pete pe înfățișarea noastră.
Dar pe măsură ce lumina aceasta crește, ea ne descoperă alte și alte pete pe care înainte nu le văzusem, - iar acum văzându-le trebuie să facem totul spre a ni le înlătura...
- dacă dorim ca starea noastră să fie cât mai vrednică de locul și de Numele Domnului nostru Isus Hristos în fața căruia am fost puși să stăm.
11 - Noi care eram atât de harnici în ceea ce privește răul când eram sub robia Satanei, de ce acum când am ajuns înfiați de Dumnezeu să fim niște leneși în slujba Lui?
N-ar dovedi asta oare că noi suntem niște necredincioși față de Binefăcătorul nostru?
12 - Dacă atunci când mergeam la păcat, noi ne puneam toate puterile noastre să convingem și pe alții să păcătuiască împreună cu noi... Să fumeze cu noi, să bea cu noi, să fure cu noi, să înjure cu noi, să mintă cu noi, să vorbească sau să facă lucruri rușinoase împreună cu noi.
- Oare acum când am aflat pe Domnul și când mergem pe calea Lui, să nu avem noi și să nu depunem aceeași râvnă pentru Dumnezeu, măcar cât făceam altădată pentru diavolul? Oare n-am fi noi niște nelegiuiți, față de Domnul, dacă nu suntem niște înflăcărați pentru El?
13 - Când devii un om duhovnicesc, atunci umbli după lucrurile duhului și nu după ale păcatului.
Cauți foloasele lui Hristos și nu ale diavolului.
Te simți obligat față de sfințenie - și oprit cu totul față de nelegiuire. Oricine face altfel - va fi osândit.
14 - Orice nebun se gândește numai la prezent, - pe când orice înțelept se gândește numai la viitor. Aceasta este deosebirea dintre ei.
Nebunul se gândește: azi să-mi meargă bine, - de mâine nu-mi pasă! Mie să-mi ajungă - de altul n-am nici o grijă...
Cât de nebun este un astfel de nebun!
15 - Nebunul mănâncă azi tot ce are,
cheltuiește azi tot ce are,
prăpădește azi tot ce are.
Nesocotește orice dreptate,
calcă orice lege,
disprețuiește orice sfat,
nedreptățește orice semen și face tot ce vrea...
Dar urmările nefericite ale nebuniei lui nu întârzie să se arate.
De unde tot iei și nu mai pui, curând se sfârșește. Dar și unde tot pui și nu mai iei - curând se sparge!
16 - Cine cheltuiește tot ce are - ajunge curând să cheltuiască și ce nu are.
Iar cine își prăpădește tot ce i-a rămas, rămâne curând un prăpădit al tuturor.
Așa ajunge nu numai trupește ci și sufletește, oricine nu gândește de la început cum îi va fi sfârșitul drumului pe care îl ia.
Al lucrului pe care îl începe.
Al vieții pe care o duce.
17 - Prima dovadă de înțelepciune este privirea spre viitorul păcatului.
Prima groază este aceea care îl izbăvește pe om când vede sfârșitul rău care îl așteaptă mergând pe drumul păcatului său.
Frica Domnului este începutul înțelepciunii...
Și începutul fricii este înțelepciunea de a ocoli un viitor nefericit.
Oricine nu se teme de rău - nu ajunge bine. Și oricine vrea să ajungă bine, începe prin a se teme și a se feri de rău.
18 - Viitorul se poate ști sigur fără să mergi la ghicitor și fără să faci vrăjitorie sau spiritism.
Viitorul este limpede scris în Cuvântul lui Dumnezeu și fiecare pentru ca să-și cunoască sfârșitul său, n-are nevoie să întrebe decât Cuvântul Sfânt care spune:
Necaz și strâmtorare va veni (sigur și curând) peste orice suflet care face răul... dar slavă, cinste și pace va veni peste oricine face binele - și nu se are în vedere fața nimănui! (Rom. 2, 9-11).
Ce descoperire mai clară vreți decât asta?
19 - Dacă numai l-ar crede cineva binele dar nu l-ar împlini cu fapta sa, - la ce i-ar mai folosi oare?
Dacă numai aș crede eu că drumul acesta mă duce acasă, dar n-aș osteni să merg cu picioarele mele pe el - aș mai ajunge eu oare vreodată acasă?
Dacă numai aș crede că pământul acesta poate aduce un rod mai bogat, dar n-aș munci cu mâinile mele pentru acest rod - aș mai ajunge eu oare să culeg ceva?
De ce oare nu se poate înțelege odată ce zadarnică este nădejdea care se pune pe mântuirea de la începutul credinței - și nu se ostenește de a o dobândi ca sfârșit al credinței?
prin roadele unei vieți de sfințenie!...
20 - Să nu ne înșelăm singuri - și cu atât mai mult să nu ne lăsăm înșelați de acei mincinoși promițători ai unei mântuiri de la începutul credinței.
Mântuirea se primește la sfârșitul credinței - iar nu la începutul ei.
Căci mântuirea adevărată nu este un cadou, ci este un rod.
Nu este un lucru aflat - ci un premiu dobândit.
Nu este o cunună dată la pornire - ci una primită la ajungere.
Doamne Duhule Sfinte, luminează-ne deplin pe toți cu privire la acest adevăr, ca să nu ne înșele nimeni.
Amin.