Sămânța și rodul
Traian Dorz - Alergarea Stăruitoare
1 - Fiecare rău făcut este ca un bulgăre de zăpadă pe care l-ai pornit de pe un deal înalt. Cu cât merge la vale crește mai mare... Până când undeva jos, ajunge o avalanșă uriașă care face prăpăd nemaipomenit.
Un cuvânt rău va da naștere la un gând rău, apoi la o faptă rea, apoi de la unul o va prelua altul și alții și alții...
La Judecata cea Ultimă, se va merge pe firul nenorocirilor mereu spre începutul lor - până se va ajunge la sămânța cuvântului rău pe care l-ai spus tu.
În zadar te vei îngrozi atunci de plata care ți se va da, fiindcă dacă n-ar fi fost sămânța ta, n-ar fi fost nici roadele lor.
Și judecata ți-o vei face tu singur atunci.
2 - Cugetul nostru este mijlocul prin care lucrează conștiința noastră când are să ne mustre pentru vreun rău pe care l-am făcut sau suntem pe cale să-l facem.
- Sau ne bucură când am făcut vreun bine, ori suntem pe cale să-l facem. Fiindcă acest cuget este rodul simțirii inimii noastre - și el oglindește starea acestei inimi, fie bună fie rea.
O inimă bună va avea un cuget bun.
O inimă rea va avea un cuget rău.
3 - Gândurile sunt mijlocul prin care lucrează adevărul din mintea noastră.
Și gândurile ca și cugetele, sunt îndrumate de duhul care ne stăpânește.
Dacă ne stăpânește Duhul Adevărului, gândurile noastre vor fi din Adevăr, cinstite, drepte, cumpătate, smerite, frumoase, țintind numai înfăptuirile binelui pretutindeni și pentru toți.
Dimpotrivă, dacă ne stăpânește duhul minciunii - gândurile noastre vor fi necinstite, nedrepte, necumpătate, îngâmfate, urâte și vor ținti numai scopuri egoiste, necurate și rele.
4 - Desigur, pot veni și într-o minte credincioasă gânduri necredincioase... Dar acestea sunt ca răufăcătorii care trec prin fața ușii noastre - dar nu intră să prade locuința noastră.
Sau ciorile care trec peste capul nostru, dar nu rămân să-și facă și cuib în cap la noi.
Răul nu-i că trec... Răul este când intră. Răul este când își fac loc în casă și cuib în cap.
5 - Nu suntem încă neprihăniți, ci socotiți ca neprihăniți, în nădejdea că vom ajunge odată și starea când să avem aievea această neprihănire nu numai prin făgăduință ci în realitate.
După cum un fiu este de la naștere un moștenitor de drept al tatălui său, - dar el nu intră și de fapt în stăpânirea acestei moșteniri, decât după ce devine matur și după ce se dovedește vrednic să păstreze această moștenire și știe să se folosească de ea.
6 - Conștienți de toate darurile dragostei Domnului, să nu uităm niciodată că alergarea noastră pentru moștenirea acestora, ne obligă pe noi neîncetat la cea mai mare grijă în toată umblarea și ascultarea noastră, de condițiile prin care am primit și prin care putem să păstrăm dreptul acesta. Până ce vom ajunge să intrăm deplin în stăpânirea acestor daruri făgăduite.
Numai în felul acesta vom putea păstra pacea cu Dumnezeu pe care ne-a câștigat-o Domnul nostru Isus Hristos.
7 - Dacă am intrat în pacea cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos, - să căutăm cu toată grija ca să rămânem în această pace
printr-o deplină umblare în toate condițiile Voii Sale de care depinde pacea Lui cu noi.
Și pacea Lui în noi.
8 - Dumnezeul nostru este Dumnezeul nădejdii, care face după fiecare iarnă o nouă primăvară, după fiecare noapte o nouă zi și după fiecare furtună un nou senin.
- Cum a adus după Golgota cea crâncenă, cu luptele, cu chinurile și cu moartea ei cutremurătoare - Dimineața Strălucitei Învieri, ca semn că începe o altă viață și un nou legământ. Un nou fel de relații între Dumnezeu și oameni.
9 - Golgota închipuia potopul care nimicise o lume a păcatului și prin moartea acestei lumi, dreptatea Dumnezeiască era împlinită prin pedeapsa crâncenă care osândise păcatul omenirii într-Unul Singur, în Hristos.
El luase asupra Lui Singur, ispășirea acestui păcat universal, - Își împlinise Lucrarea mântuirii...
De acum urma o nouă lume...
Începe o nouă omenire,
se năștea un nou Univers...
Curcubeul Golgotei vestea un nou Cer și un pământ nou în care se năștea și se încetățenea un nou neam de oameni născuți din Sângele Mielului, din Crucea Lui, din răscumpărarea Sa,
- cu preț veșnic și cu durată eternă.
10 - Măslinul e verde, dar e amar... E verde la privit, dar e amar la gustat. Căci și vestea iertării este frumoasă pentru cel care o primește, dar a fost amară pentru Cel care a adus-o.
E amară și lupta, suferința ostenelilor mântuirii acum, dar ea este verde și fericită în viitor pentru cel care o primește și o duce până la capăt.
11 - Ca măslinul cel și verde și amar, este și nădejdea slavei, este și lucrarea mântuirii, este și istoria și viața celor care se nasc din nou...
care iau calea lui Hristos și jugul Lui.
Care aleg soarta lui Isus pentru aici și pentru veșnicie.
Amară este acum în lumea asta suferința pentru Hristos, amară este înfrânarea, răbdarea, batjocura și prigoana pe care trebuie să o îndure în lume oricine vrea să trăiască cu evlavie în Hristos Isus,
- dar verde și fericită este pacea Lui lăuntrică, bucuria inimii Lui și nădejdea slavei de care vor fi urmate toate acestea în viața veșnică...
12 - Verde și frumoasă pare acum viața celor care fug de suferințele și de răbdarea lui Hristos,
însă amară va fi veșnic osânda ce-i așteaptă la capătul acestei scurte și amăgitoare liniști pământești.
13 - Fericit este orice suflet care alege amarul acum și verdele din viața viitoare.
Fericit este oricine se unește acum cu Hristos, chiar dacă are parte de o soartă grea în lumea aceasta, fiindcă este scris: Dacă răbdăm împreună cu Hristos vom și împărăți împreună cu El. Dar dacă ne lepădăm de El și El Se va lepăda de noi (2 Timotei 2, 12).
Aceasta este nădejdea slavei - dar acesta este și prețul ei.
14 - Înainte de a veni Domnul Isus și a primi noi nădejdea iertării și ajutorul mântuirii Lui, - ceea ce ne-a zdrobit cel mai greu și cel mai adesea inima, erau nădejdile noastre înșelate.
Câte nădejdi ne pusesem în oameni, în împrejurări, în bunuri lumești, - toate ne fuseseră înșelate și înșelătoare.
Ne-au înșelat prietenii prin nesinceritatea lor.
Ne-au înșelat vecinii, colegii, rudele, - fiecare urmărind un scop cu noi sau de la noi.
Numai nădejdea lui Hristos nu a înșelat niciodată pe nimeni.
15 - Ne-au înșelat poate soțul, soția, fratele...
Ne-au înșelat ispitele promițându-ne fericirea în schimbul păcatului.
Ne-au înșelat banii și avuțiile promițându-ne mulțumirea în schimbul luptelor, alergărilor, zbuciumului pentru a le dobândi cu orice preț, în orice fel, pe orice căi,
- iar când am ajuns să le avem - am aflat ce gust amar și ce chin apăsător aduc aceste deșertăciuni.
O, ce bine că am aflat pe Hristos și nădejdea Lui fericită!
16 - Sătui și deznădăjduiți de lume eram - am căzut la picioarele Crucii lui Isus... Și ce minune s-a produs cu noi!
Ce schimbare s-a făcut în toată ființa noastră
și ce înnoire Dumnezeiască am simțit dintr-o dată atunci!
O nădejde luminoasă a alungat din inima noastră toate amarele noastre nădejdi înșelate. Ca o mătură cerească această nădejde fericită a aruncat afară din noi toate cioburile și rămășițele iluziilor lumești sparte și răvășite.
17 - În locul tuturor nădejdilor înșelătoare - casa inimii noastre curățită și vindecată de toate aceste dureroase lovituri - s-a umplut cu soarele puternic și calm al unei nădejdi sigure, luminoase și veșnice.
Dragostea lui Dumnezeu se turna în inima noastră ca un fluviu puternic și îmbelșugat, prin Duhul Sfânt.
18 - O, ce siguranță ne-a adus nădejdea lui Hristos în toată ființa noastră!
Ce bucurie și ce despăgubire nemăsurată.
Ce îmbelșugată este revărsarea ei peste toate câmpiile noastre atât de însetate și uscate până atunci!
Nici un mijloc prin care ne-am putut arăta bucuria dobândirii acestei stări - nu-l socotim îndeajuns.
Nici un cuvânt nu-l simțim destul de cuprinzător.
Nici o rugăciune îndeajuns de întreagă.
Nici o cântare îndeajuns de frumoasă.
Nici o mulțumire îndeajuns de îndatorată.
Bucuria posesiunii unei astfel de nădejdi, este nespus mai mare și mai recunoscătoare decât toate mijloacele noastre prin care ne-am putea arăta aceasta față de Dumnezeul nostru care ne-a dăruit această nădejde.
19 - Iată, în bucuria aceasta stă taina râvnei noastre pentru Hristos - și toată osteneala noastră în a-L vesti pe El și altor semeni ai noștri.
Fericirea adevărată nu se simte niciodată bine singură. Ea dorește mereu ca toți să se împărtășească din ea.
Credinciosul fericit care a aflat nădejdea lui Hristos, nu are altă dorință decât să-i facă și pe ceilalți semeni ai săi să vină să afle și ei această stare de har.
20 - O păsărică nu stă să mănânce singură când a aflat o grămadă de grăunțe - ci se duce cu grabă și cu bucurie să cheme pe celelalte să mănânce și ele. Numai atunci poate mânca și ea fericită când se bucură toate semenele ei.
O albină, când dă de un câmp de flori încărcate de polen - nu rămâne să se îndoape singură, - ci mai întâi se duce și dă de știre și stupului ei, pentru ca și celelalte surori ale sale să vină la masa bucurie îmbelșugate.
Așa este și sufletul credincios care a aflat nădejdea care nu înșală.
Căci vai de trântorul care s-ar îndopa numai el singur...
O Doamne Isuse, ajută-ne pe toți să avem în noi din plin nădejdea slavei Tale.
Amin.