Cel care a rămas în Constanța
Pr. Iosif Trifa - Pe urmele Mântuitorului
Din călătoria la Ierusalim au rămas multe vederi și simțiri de-a pururi săpate în inima mea. Între acestea e și una văzută la plecare, în portul Constanța.
Între cei sosiți să plece la Ierusalim era și unul care nu putea pleca. Era un țăran dintr-un județ de dincolo de Carpați. Venise și el adus de dorința fierbinte de a putea pleca la Locurile Sfinte. Dar, vai, n-avea documentele în regulă. Nu umblase îndeajuns să-și facă toate actele necesare, și acum nu putea pleca. Parcă-l văd, sărmanul, cum umbla încoace și încolo cerând mila și îngăduința autorităților. Era un om cu bună stare materială. Îmbia bani... îmbia o cauțiune de 20.000 lei ca să poată și el pleca... Ar fi fost gata să-și pună în cumpănă toată averea, numai să poată și el pleca. Însă, vai, cauza lui și călătoria lui erau pierdute. Legile cu călătoria în țările străine sunt foarte aspre. Nimeni nu-l mai putea ajuta.
Când am plecat, el a rămas plângând. L-am văzut de pe vapor cum ne petrecea cu ochii plini de lacrimi. L-am văzut din depărtare, cu mâinile întinse spre noi, spre răsărit... Sărmanul!
Părea că strigă în urma noastră: „Fie-vă milă de mine!... Nu mă lăsați!... Luați-mă și pe mine!...”.
Ca un fulger mi-a străpuns inima această întâmplare. O simt și azi în inima mea. O simt azi cu un adânc înțeles sufletesc.
O călătorie este și viața noastră, o călătorie spre alte tărâmuri, o călătorie spre Ierusalimul cel Ceresc. Viața noastră trebuie să fie o pregătire pentru această călătorie. Moartea trebuie să ne afle gata cu toate „documentele” trebuincioase pentru a putea pleca spre Ierusalimul cel Ceresc (cu o viață plină de fapte bune). Însă, vai, cele mai multe suflete, în ceasul plecării, nu vor avea „documentele” necesare, pentru că cei mai mulți oameni nici habar n-au să-și strângă din vreme aceste „documente” pentru călătoria sufletului.
Cel rămas la Constanța îmbia bani, îmbia toată averea lui, numai să poată pleca și el... Dar totul era în zadar... Era prea târziu...
În clipele morții, așa vor vedea și cei păcătoși că toți banii lor, toate bogățiile, toate lumeștile lor desfătări sunt o zădărnicie. Sufletul are nevoie de altceva ca să poată pleca spre Ierusalimul cel Ceresc.
Eu mă înfior azi nu de mila celui ce a rămas în Constanța, ci de mila păcătoșilor care în ceasul morții vor alerga și ei în toate părțile să poată pleca spre Ierusalimul cel Ceresc, dar atunci va fi prea târziu, prea târziu...
Să nu uităm că viața noastră e o călătorie spre Ierusalimul cel Ceresc. Să nu uităm că viața noastră trebuie să fie o pregătire pentru această călătorie.
Iubiților cititori ai acestor însemnări! Luptați-vă lupta cea bună, pliniți-vă datoria și călătoria, ca să ne întâlnim pe urmă cu toții în Ierusalimul cel Ceresc, în Cetatea cea Sfântă, unde ne așteaptă Domnul, ca să trăim cu El în vecii vecilor! Amin.