Cel care a rămas în Constanţa

Din călătoria la Ierusalim au rămas multe vederi şi simţiri de-a pururi săpate în inima mea. Între acestea e şi una văzută la plecare, în portul Constanţa.

Între cei sosiţi să plece la Ierusalim era şi unul care nu putea pleca. Era un ţăran dintr-un judeţ de dincolo de Carpaţi. Venise şi el adus de dorinţa fierbinte de a putea pleca la Locurile Sfinte. Dar, vai, n-avea documentele în regulă. Nu umblase îndeajuns să-şi facă toate actele necesare, şi acum nu putea pleca. Parcă-l văd, sărmanul, cum umbla încoace şi încolo cerând mila şi îngăduinţa autorităţilor. Era un om cu bună stare materială. Îmbia bani... îmbia o cauţiune de 20.000 lei ca să poată şi el pleca... Ar fi fost gata să-şi pună în cumpănă toată averea, numai să poată şi el pleca. Însă, vai, cauza lui şi călătoria lui erau pierdute. Legile cu călătoria în ţările străine sunt foarte aspre. Nimeni nu-l mai putea ajuta.

Când am plecat, el a rămas plângând. L-am văzut de pe vapor cum ne petrecea cu ochii plini de lacrimi. L-am văzut din depărtare, cu mâinile întinse spre noi, spre răsărit... Sărmanul!

Părea că strigă în urma noastră: „Fie-vă milă de mine!... Nu mă lăsaţi!... Luaţi-mă şi pe mine!...”.

Ca un fulger mi-a străpuns inima această întâmplare. O simt şi azi în inima mea. O simt azi cu un adânc înţeles sufletesc.

O călătorie este şi viaţa noastră, o călătorie spre alte tărâmuri, o călătorie spre Ierusalimul cel Ceresc. Viaţa noastră trebuie să fie o pregătire pentru această călătorie. Moartea trebuie să ne afle gata cu toate „documentele” trebuincioase pentru a putea pleca spre Ierusalimul cel Ceresc (cu o viaţă plină de fapte bune). Însă, vai, cele mai multe suflete, în ceasul plecării, nu vor avea „documentele” necesare, pentru că cei mai mulţi oameni nici habar n-au să-şi strângă din vreme aceste „documente” pentru călătoria sufletului.

Cel rămas la Constanţa îmbia bani, îmbia toată averea lui, numai să poată pleca şi el... Dar totul era în zadar... Era prea târziu...

În clipele morţii, aşa vor vedea şi cei păcătoşi că toţi banii lor, toate bogăţiile, toate lumeştile lor desfătări sunt o zădărnicie. Sufletul are nevoie de altceva ca să poată pleca spre Ierusalimul cel Ceresc.

Eu mă înfior azi nu de mila celui ce a rămas în Constanţa, ci de mila păcătoşilor care în ceasul morţii vor alerga şi ei în toate părţile să poată pleca spre Ierusalimul cel Ceresc, dar atunci va fi prea târziu, prea târziu...

Să nu uităm că viaţa noastră e o călătorie spre Ierusalimul cel Ceresc. Să nu uităm că viaţa noastră trebuie să fie o pregătire pentru această călătorie.

Iubiţilor cititori ai acestor însemnări! Luptaţi-vă lupta cea bună, pliniţi-vă datoria şi călătoria, ca să ne întâlnim pe urmă cu toţii în Ierusalimul cel Ceresc, în Cetatea cea Sfântă, unde ne aşteaptă Domnul, ca să trăim cu El în vecii vecilor! Amin.