De încheiere, ceva despre Ierusalimul cel Ceresc

Cu ajutor de la Dumnezeu, am scris în această carte pe larg despre tot ce am văzut şi am simţit la Ierusalim. Însă afară de acest Ierusalim mai este Ierusalimul cel Ceresc, locul pe care l-a gătit Domnul tuturor credincioşilor.

La Ierusalim n-am putut merge decât o mână de oameni. Unii n-au avut bani, alţii n-au putut câştiga paşapoarte, pe alţii nu i-au ajutat puterile trupeşti. Însă spre Ierusalimul cel Ceresc e deschisă calea tuturor. Toţi sunt chemaţi să facă această călătorie. Trebuie însă pregătire şi pentru acest Ierusalim.

Cartea aceasta a ieşit să pregătească sufletele pentru Ierusalimul cel Ceresc; a ieşit să ajute sufletele a dobândi Ierusalimul cel Ceresc. Nici călătoria la Ierusalim, nici cartea aceasta n-ajută la nimic dacă nu vom putea călători la Ierusalimul cel ceresc.

De mare dar ne-am învrednicit noi, cei ce am văzut Ierusalimul. Dar acest dar e nimic faţă de ce vom vedea în Ierusalimul cel Ceresc.

Imaginea de mai jos închipuie icoana Ierusalimului celui Ceresc, care s-a arătat Evanghelistului Ioan în Insula Patmos. „Şi m-a dus pe mine îngerul - scrie Evanghelistul Ioan - într-un munte mare şi înalt şi mi-a arătat mie Cetatea cea mare, Ierusalimul cel Sfânt.

Cetatea era înconjurată cu un zid mare şi înalt, având douăsprezece porţi, şi la porţi, doisprezece îngeri... Şi uliţa cetăţii era de aur curat ce strălucea cum străluceşte cristalul... Şi cetatea n-are trebuinţă de soare, nici de lună ca să o lumineze, căci o luminează slava lui Dumnezeu şi făclia ei este Mielul...

Şi noapte nu va mai fi acolo şi trebuinţă nu au de făclie şi de lumina soarelui, căci Domnul Dumnezeu îi luminează pe ei” (Apoc 21, 10-27; 22, 1-5). „Şi eu, Ioan, am auzit glas mare, zicând: «Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. Şi va şterge Dumnezeu orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va fi mai mult, nici plângere, nici strigare, nici durere»” (Apoc 21, 2-4).

Evanghelistului Ioan i s-a arătat în această vedenie Ierusalimul cel ceresc, răsplata şi fericirea veşnică a celor credincioşi, a celor care au trăit şi trăiesc o viaţă cu Domnul.

O, ce răsplată, ce fericire îi aşteaptă pe cei credincioşi! Aceştia vor intra prin porţile Ierusalimului Ceresc. Ceea ce ochii n-au văzut, urechile n-au auzit şi mintea omenească nu poate să-şi închipuie îi aşteaptă pe cei credincioşi în cealaltă lume. „Ei vor locui împreună cu Dumnezeu şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei”. Însă celor păcătoşi le stă închisă această fericire. „Iar afară de cetate stau câinii şi fermecătorii, şi desfrânaţii, ucigaşii, închinătorii la idoli (cei care trăiesc în patimi rele) şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună...” (Apoc 22, 15). „Partea lor este iazul ce arde cu foc şi cu pucioasă” (Apoc 21, 8).

Dragă cititorule! Noi n-avem locuinţă stătătoare aici pe pământ. „Noi n-avem aici cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu” (Evr 13, 14; 11, 10).

Noi avem o altă locuinţă, pe care ne-a făgăduit-o Domnul când a zis: „În casa Tatălui Meu sunt multe lăcaşuri... Eu Mă duc să vă pregătesc vouă loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde Eu sunt să fiţi şi voi” (In 14, 1-4).

Dragă suflete! Domnul Iisus Hristos pe toţi ne-a făcut „moştenitori” ai Ierusalimului celui Ceresc. Ne-a făcut prin Jertfa cea Sfântă a Sângelui Său. Însă, vai, cei mai mulţi dintre oameni îşi pierd partea lor de moştenire cerească. Despre Esau ne spune Biblia că şi-a vândut partea lui de moştenire şi de moştenitor, pentru lăcomia unui blid de linte. Aşa îşi vând şi oamenii de azi partea lor de moştenire din Ierusalimul cel ceresc pentru lăcomia poftelor, plăcerilor şi patimilor lumeşti. O, ce lucru grozav! Pentru o clipă de plăcere lumească, omul îşi pierde o veşnicie de fericire cerească. Nu te alipi, dragă suflete, nu te alipi de această lume şi de ispitele ei!

Chemarea noastră este să călătorim mereu cu sufletul spre Ierusalimul cel Ceresc, spre Domnul, spre viaţa cea veşnică. „Cei izbăviţi de Domnul vom merge spre Sion cu cântece de biruinţă...” (Is 35, 10). Din această ticăloasă viaţă vom trece acolo unde pomii întruna înfloresc şi apele sunt vii, unde nu se aude nici un suspin, unde nu este nici noapte, nici moarte. Vom cânta şi noi cu îngerii o cântare pe care nimeni de pe pământ n-o ştie şi vom avea bucurii pe care nimeni din această lume nu le cunoaşte.

Să apucăm, iubiţilor cititori, pe calea cea strâmtă care duce în sus spre culmile Ierusalimului cel sufletesc! Să apucăm pe calea ce duce „Acasă”, la Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Iubiţi cititori, care aţi fost la Ierusalim şi care n-aţi putut merge la Ierusalim! Ne aşteaptă iarăşi un pelerinaj... Ne aşteaptă pelerinajul cel mare spre Ierusalimul cel Ceresc. Pentru călătoria la Ierusalim am făcut mari pregătiri: de bani, paşapoarte, haine etc. Să ne pregătim şi de celălalt pelerinaj! Să fim gata, că nu ştim ziua şi ceasul când pânzele se vor ridica şi corabia va pleca!

Să atragem şi pe alţii spre Ierusalimul Ceresc. O, e plină lumea de cei care aleargă spre „iazul cel de foc”, spre pieirea veşnică! În numele Domnului Iisus, chemaţi-i înapoi din calea aceasta. Spuneţi-le că Tatăl Ceresc îi aşteaptă cu iertare, ca pe fiul cel pierdut. Spuneţi-le că „moartea păcătoşilor este cumplită”, după cum este şi răsplata păcătoşilor.