De încheiere, ceva despre Ierusalimul cel Ceresc

Cu ajutor de la Dumnezeu, am scris în această carte pe larg despre tot ce am văzut și am simțit la Ierusalim. Însă afară de acest Ierusalim mai este Ierusalimul cel Ceresc, locul pe care l-a gătit Domnul tuturor credincioșilor.

La Ierusalim n-am putut merge decât o mână de oameni. Unii n-au avut bani, alții n-au putut câștiga pașapoarte, pe alții nu i-au ajutat puterile trupești. Însă spre Ierusalimul cel Ceresc e deschisă calea tuturor. Toți sunt chemați să facă această călătorie. Trebuie însă pregătire și pentru acest Ierusalim.

Cartea aceasta a ieșit să pregătească sufletele pentru Ierusalimul cel Ceresc; a ieșit să ajute sufletele a dobândi Ierusalimul cel Ceresc. Nici călătoria la Ierusalim, nici cartea aceasta n-ajută la nimic dacă nu vom putea călători la Ierusalimul cel ceresc.

De mare dar ne-am învrednicit noi, cei ce am văzut Ierusalimul. Dar acest dar e nimic față de ce vom vedea în Ierusalimul cel Ceresc.

Imaginea de mai jos închipuie icoana Ierusalimului celui Ceresc, care s-a arătat Evanghelistului Ioan în Insula Patmos. „Și m-a dus pe mine îngerul - scrie Evanghelistul Ioan - într-un munte mare și înalt și mi-a arătat mie Cetatea cea mare, Ierusalimul cel Sfânt.

Cetatea era înconjurată cu un zid mare și înalt, având douăsprezece porți, și la porți, doisprezece îngeri... Și ulița cetății era de aur curat ce strălucea cum strălucește cristalul... Și cetatea n-are trebuință de soare, nici de lună ca să o lumineze, căci o luminează slava lui Dumnezeu și făclia ei este Mielul...

Și noapte nu va mai fi acolo și trebuință nu au de făclie și de lumina soarelui, căci Domnul Dumnezeu îi luminează pe ei” (Apoc 21, 10-27; 22, 1-5). „Și eu, Ioan, am auzit glas mare, zicând: «Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei și ei vor fi poporul Lui și Dumnezeu Însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. Și va șterge Dumnezeu orice lacrimă din ochii lor și moarte nu va fi mai mult, nici plângere, nici strigare, nici durere»” (Apoc 21, 2-4).

Evanghelistului Ioan i s-a arătat în această vedenie Ierusalimul cel ceresc, răsplata și fericirea veșnică a celor credincioși, a celor care au trăit și trăiesc o viață cu Domnul.

O, ce răsplată, ce fericire îi așteaptă pe cei credincioși! Aceștia vor intra prin porțile Ierusalimului Ceresc. Ceea ce ochii n-au văzut, urechile n-au auzit și mintea omenească nu poate să-și închipuie îi așteaptă pe cei credincioși în cealaltă lume. „Ei vor locui împreună cu Dumnezeu și Dumnezeu Însuși va fi cu ei”. Însă celor păcătoși le stă închisă această fericire. „Iar afară de cetate stau câinii și fermecătorii, și desfrânații, ucigașii, închinătorii la idoli (cei care trăiesc în patimi rele) și oricine iubește minciuna și trăiește în minciună...” (Apoc 22, 15). „Partea lor este iazul ce arde cu foc și cu pucioasă” (Apoc 21, 8).

Dragă cititorule! Noi n-avem locuință stătătoare aici pe pământ. „Noi n-avem aici cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare, al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu” (Evr 13, 14; 11, 10).

Noi avem o altă locuință, pe care ne-a făgăduit-o Domnul când a zis: „În casa Tatălui Meu sunt multe lăcașuri... Eu Mă duc să vă pregătesc vouă loc. Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde Eu sunt să fiți și voi” (In 14, 1-4).

Dragă suflete! Domnul Iisus Hristos pe toți ne-a făcut „moștenitori” ai Ierusalimului celui Ceresc. Ne-a făcut prin Jertfa cea Sfântă a Sângelui Său. Însă, vai, cei mai mulți dintre oameni își pierd partea lor de moștenire cerească. Despre Esau ne spune Biblia că și-a vândut partea lui de moștenire și de moștenitor, pentru lăcomia unui blid de linte. Așa își vând și oamenii de azi partea lor de moștenire din Ierusalimul cel ceresc pentru lăcomia poftelor, plăcerilor și patimilor lumești. O, ce lucru grozav! Pentru o clipă de plăcere lumească, omul își pierde o veșnicie de fericire cerească. Nu te alipi, dragă suflete, nu te alipi de această lume și de ispitele ei!

Chemarea noastră este să călătorim mereu cu sufletul spre Ierusalimul cel Ceresc, spre Domnul, spre viața cea veșnică. „Cei izbăviți de Domnul vom merge spre Sion cu cântece de biruință...” (Is 35, 10). Din această ticăloasă viață vom trece acolo unde pomii întruna înfloresc și apele sunt vii, unde nu se aude nici un suspin, unde nu este nici noapte, nici moarte. Vom cânta și noi cu îngerii o cântare pe care nimeni de pe pământ n-o știe și vom avea bucurii pe care nimeni din această lume nu le cunoaște.

Să apucăm, iubiților cititori, pe calea cea strâmtă care duce în sus spre culmile Ierusalimului cel sufletesc! Să apucăm pe calea ce duce „Acasă”, la Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Iubiți cititori, care ați fost la Ierusalim și care n-ați putut merge la Ierusalim! Ne așteaptă iarăși un pelerinaj... Ne așteaptă pelerinajul cel mare spre Ierusalimul cel Ceresc. Pentru călătoria la Ierusalim am făcut mari pregătiri: de bani, pașapoarte, haine etc. Să ne pregătim și de celălalt pelerinaj! Să fim gata, că nu știm ziua și ceasul când pânzele se vor ridica și corabia va pleca!

Să atragem și pe alții spre Ierusalimul Ceresc. O, e plină lumea de cei care aleargă spre „iazul cel de foc”, spre pieirea veșnică! În numele Domnului Iisus, chemați-i înapoi din calea aceasta. Spuneți-le că Tatăl Ceresc îi așteaptă cu iertare, ca pe fiul cel pierdut. Spuneți-le că „moartea păcătoșilor este cumplită”, după cum este și răsplata păcătoșilor.