Cel mai greu cuvânt
Traian Dorz - Cântări Luptătoare
C-o mână pe Cuvântul lui Dumnezeu Cel Drept
cu cealaltă mână pe viaţa mea din piept,
în faţa conştiinţei, în Faţa Celui Sfânt
şi-n faţa tuturora - spun cel mai greu cuvânt.
N-am vrut întâietate, mi-e martor Dumnezeu
n-aş fi-ndurat pentru-asta un ceas din chinul meu.
N-am vrut cu nimeni ceartă de vorbe fără rost
ci apăr adevărul aşa cum ştiu c-a fost.
N-am vrut să fac partidă, nu vreau
şi nu voi vrea
ci vreau să-mi ţin statornic şi drept
credinţa mea.
Nu m-am atins de-avutul nici celui mai hain
ci vreau solia sfântă cum mi-am primit, s-o ţin,
cum ştiu că ne-a lăsat-o înaintaşul sfânt
pe patul morţii sale cu ultimu-i cuvânt.
N-am vrut nici să mă apăr oricât am fost călcat
ci nu pot să-mi las steagul pe care am jurat,
căci am o conştiinţă şi-n faţa Celui Sfânt
am să răspund odată de-un bun şi-un legământ.
Eu ştiu cum ne-a fost calea,
căci de copil am stat
la cot cu-naintaşul, şi-alături am luptat,
el m-a-nvăţat: - aşa e! aşa să ştii să spui
Hristos aşa-ţi va cere răspuns în faţa Lui.
- De-aceea strig, de-aceea nu voi tăcea nicicând,
cum aş scăpa de-osândă, dac-aş trăda tăcând?
cum aş scăpa când astăzi văd bine că se vrea
schimbată-nvăţătura aşa cum n-a fost ea?
schimbată calea Oastei, schimbat al ei duh bun
şi rostul ei, şi ţinta
- iar eu să nu v-o spun?
Să tac? Să nu le apăr, trezind pe fraţii mei?
- dar cum aş fi-atunci faţă de Domnul şi de ei?
N-am interes, nu caut nici laude nici bani,
nu m-au tocmit în slujbă nici prieteni nici duşmani
nu urmăresc câştiguri din drumul sfânt să-mi fac
n-am fost bogat vreodată, dar azi sunt mai sărac.
Sunt învăţat cu foamea şi munca cea mai grea
nu ţin la-mbrăcămintea şi nici la viaţa mea,
nici nu ţin la părerea ce lumii i-o trezesc
eu cinstea ce stă-n haină, puţin o preţuiesc.
Nimic n-am ce să-mi apăr nici prieteni
nici idei
mai scump mi-e adevărul ca toţi cei scumpi ai mei.
Nu sunt gelos pe nimeni oricât ar fi-nzestrat
căci fiecare-şi are răspunsul lui de dat.
Nu contrazic pe nimeni, nu asta urmăresc,
ci apăr pân-la moarte un bun nepământesc.
Nu fac vreo nedreptate nici celui mai străin
ci lupt să-mi apăr fraţii de-abateri şi dezbin,
nu duşmănesc pe nimeni oricât mi-ar fi vrăjmaş
ci vreau să-mi nalţ solia şi steagul de ostaş,
nu vreau să am nici prieteni, nici gând
străin de-ai mei
ci vreau, mergând cu fraţii, să fiu în tot, ca ei.
Nu vreau să iau nici plată nici dar de la străin
mai bine rabd de foame decât cu ei să-nchin.
Nu vreau s-aduc iscoade străine printre fraţi,
nu vreau s-ascund ce curse ne-ntind cei vinovaţi,
nu vreau să seamăn ură, - n-au drept cei ce bârfesc,
nu-i nimenea pe lume să nu pot să-l iubesc
aducă-şi fiecare aminte în ce fel
a fost faţă de mine - şi eu faţă de el...
Nu vreau să-mi apăr viaţa, nici numele
- aveam
destule căi să le-apăr dac-asta urmăream
căci martor mi-este Domnul că şi-astăzi pas cu pas
trec numai prin primejdii în fiecare ceas.
Ci astăzi când văd glasuri plătite vinovat
să strâmbe calea Oastei cu sunet încurcat,
când fraţi ce nu-şi dau seama, un drum greşit aleg
când minţi neluminate nu văd şi nu-nţeleg,
când mulţi, chiar şi din frunte
nu văd spre ce-s împinşi
şi mulţi pe drumuri strâmbe în mreji străine-s prinşi
- doresc să strig cu toată puterea mea acum:
treziţi-vă! - acesta e-al morţii voastre drum!
Treziţi-vă! - e ceasul, e clipa să vedeţi
cât de străini de Oaste şi drumul ei sunteţi!
Treziţi-vă!
- şi-ntoarceţi la primul crez şi gând
cu lacrimi, fiecare, întâiul drum luând,
o inimă şi-o cale s-avem cu toţii iar
aceasta va aduce Lucrării foc şi har.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
... Dar, o să treacă Oastea şi peste-acest impas
căci Dumnezeu, El Însuşi, o poartă pas cu pas
vor trece şi-aste valuri cum şi-altele-au trecut
ci Oastea va rămâne pe drumu-i cunoscut,
ca ieri vor fi şi mâine atâţia dintre noi
ce ne-ascultând, pieri-vor prin curse şi noroi
sunt scrise toate acestea demult că vor fi-aşa
- ci Oastea va învinge căci Domnul e cu ea.
Pieri-vor şi-acei ce-astăzi pun piedici
de vreun fel
ci Oastea mai departe va merge către Ţel.
Se va vorbi de dânşii ca de-un trecut amar
ci Oastea străluci-va crescând din har în har.
Pieri-vor toţi cei care-i fac rău fără temei
ci Oastea cea curată va-nvinge peste ei.
Hristos aşa a vrut-o dintâi, şi-aşa o vrea
aşa luptând va creşte şi va învinge-aşa.
Sunt mulţi în ea nevrednici, vor fi şi-n viitor!
- ei vor pieri, şi alţii lua-vor locul lor,
nu Oastea o să piară, - n-o lasă Dumnezeu
pieri-vor cei nevrednici ce-o tulbură mereu.
... Voi care veţi ajunge Măreţul Timp, să ştiţi
de-aceste adevăruri atunci să v-amintiţi
c-atunci o să-nţelegeţi ce scump a fost plătit
cu jertfe Adevărul ce voi l-aţi moştenit
şi că de ce, puterea sau duhul cel mai rău
pe ea n-a fost s-o poată clinti din drumul său.
Hristos şi Adevărul o să plătească-atunci
la cei ce-au strâns cu lacrimi,
cu jertfe şi cu munci
la cei rămaşi statornici ce-au ars dar n-au lăsat
Lucrarea să se-abată din drumul ei curat,
- dar va plăti cu flăcări pe merit şi pe-acei
ce-au păgubit Lucrarea căutând foloase ei
şi s-au făcut unelte viclenilor vrăjmaşi
vânzându-şi moştenirea şi crezul de ostaşi.
Atunci o să se vadă că azi în tot ce-am spus
dreptatea şi-adevărul şi sufletul mi-am pus...
... Cui vrea să înţeleagă, cu cugetul curat
i-nfăţişez acestea cu adevăr jurat.
Cu singura dorinţă: a binelui folos
să fim şi noi şi Oastea pe voia lui Hristos
să biruie Lumina,
cel rău să fie-nvins
să fim un gând şi-un suflet
pe-ntregul ţării-ntins.
Să-ndepărtăm din cuget tot ce-i străin primit,
să fim şi noi şi Oastea aşa cum am pornit
să ne-mplinim cu toţii curatul legământ
de care vom răspunde în faţa Celui Sfânt...
- Cui nu vrea să-nţeleagă, privească-mă nebun
şi strice mai departe,
nimic n-am să-i mai spun
va răsplăti odată Dreptatea ne-ndoios,
- acesta mi-e cuvântul
- în faţa lui Hristos!