Cel mai mare om... și Fiul omului

O vorbire a fratelui Ioan Opriș, la o adunare

(...) „Încă puțină, foarte puțină vreme, și Cel ce vine va veni și nu va zăbovi. Și cel neprihănit va trăi prin credință; dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găsește plăcere în el.”

Tot Sfântul Pavel spune, în capitolul 13: „Iisus Hristos ieri, astăzi și în veci”. Pentru că aceia care s-au legat de El, aceia care s-au predat Domnului Iisus, aceia nu s-au înșelat nici în veacul acesta și cu atât mai puțin în veacurile veșniciei.

Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu spune, punându-L în față pe Domnul Iisus și pe Sfântul Ioan Botezătorul: „Ce-ați ieșit să vedeți, trestie bătută de vânt? Sau ce-ați ieșit să vedeți, om îmbrăcat în haine moi? Aceștia sunt în casele împăraților”.

Suntem noi în stare să-I mulțumim lui Dumnezeu?... Că aici toți suntem îmbrăcați în haine moi; toți parcă suntem împărați și împărătese, toți parcă suntem prinți și prințese. Cine ne-a ridicat pe noi aici? Cine ne-a dat nouă acest belșug, din toate punctele de vedere? Și trupește, și sufletește; decât El, Mielul de pe Golgota, Domnul Iisus.

„Ce-ați ieșit să vedeți, trestie bătută de vânt?” Vreți să-l vedeți pe Ioan, pe Ioan Botezătorul, în mijlocul frățiilor voastre? Să ne ferească Dumnezeu, să nu apară în mijlocul nostru, că, cel puțin trei zile, noi n-am mai fi în stare să privim [datorită strălucirii sale], când l-am vedea pe el, marele prooroc al lui Dumnezeu, cel mai mare dintre prooroci, îmbrăcat în haine din păr de cămilă. Sfinții părinți spun că a purtat haină din păr de cămilă fiindcă părul de cămilă e aspru și nu dă tihnă și odihnă, și liniște, și pace trupului. Dar cei îmbrăcați în haine moi... de multe ori hainele moi și firea moale și molatecă ațâță plăcerile și poftele, trezește firea și-l poate nenoroci [pe om]. El era îmbrăcat în haină din păr de cămilă și încins cu o curea la mijloc. Și el învață: „Cel ce are două haine, una s-o dea celui ce n-are”.

Fraților dragi, dacă ar trebui să apărem acum în fața lui și să zică: „No, ia spune tu, Ioane, cum stai tu cu încălțămintea și cu îmbrăcămintea?” , eu ar trebui să intru imediat în pământ; și după mine poate ar mai intra și alții...

„Ce-ați ieșit voi să vedeți, om îmbrăcat în haine moi? Aceștia-s în casele împăraților. Sau trestie bătută de vânt?” Iată cât a fost bătută de vânt și ce trestie „nenorocită” a fost! Că se vorbește [despre el] până astăzi și până la sfârșitul veacurilor... dar acestea nu vor avea sfârșit. Că atunci când vom închide ochii abia se deschid veacurile; și se va tot vorbi despre el, despre Sfântul Ioan.

Și acum să trecem la Domnul Iisus. Am început cu Ioan, că Ioan a apărut să-L vestească pe Domnul: „Nu eu sunt lumina! Eu am fost trimis, zice, numai să vestesc despre lumină”.

Unde-L vedem? Cu ce grandomanie, cu ce aere a apărut El în lume și cu ce aere a dispărut El din lume? Faceți-vă un pic această oglindă pentru tot timpul de 33 de ani și vreo patru luni, cât a trăit în mijlocul nostru - în mijlocul poporului Israel. Care a fost comportarea Lui? Nu I s-a auzit glasul pe uliță, zice sfântul Cuvânt. N-a certat pe nimeni, n-a prins pe nimeni, n-a ocărât pe nimeni. Și avea această putere întreită [față de noi] și însutită, și... de milioane de ori mai mare! N-ar fi putut El să mă mustre pe mine, să mă certe pe mine, pe frăția ta pentru nenumăratele noastre gânduri necurate și cugete spurcate și vorbe murdare? Și pentru fapte netrebnice și strâmbe și sucite? Dar El n-a făcut lucrul acesta. „Fiul Omului, zice, n-a venit să judece lumea, ci s-o mântuiască.”

Așa apare, ca Mântuitor. De când a apărut în scutece, în ieslea săracă din Betleem (și nu din Betleem, căci când se spune de Betleem e o greșeală!), din spatele Betleemului, din câmp, undeva unde era peștera. Că în cetate nu s-a găsit loc pentru El. Ori la câte porți o fi bătut Sfântul Iosif și Preacurata Fecioară Maria, nu s-a deschis nici o ușă. Căci dacă s-ar fi deschis doar un cort, atunci El poate nu trebuia să tremure de frig în peșteră. Iată locul ce I l-am pregătit noi. Nu cei de-acolo [I l-au pregătit]... că la peșteră poate în momentul acela nu era nimeni. Noi I-am pregătit locul acesta. Așa L-am întâmpinat noi pe Fiul lui Dumnezeu, în peșteră.

Și apoi, mai târziu, iată, Îl vedem aplecându-Se să spele picioarele ucenicilor. Și mereu așa, mereu așa, până ajunge la Petru. Sfinții Părinți spun că cel dintâi căruia i-a spălat El picioarele a fost Iuda. În apa cea curată i-a spălat lui picioarele. Dovadă că l-a iubit... dovadă că i-a dorit și lui mântuirea. Numai că trebuia s-o vrea și el...

Fraților scumpi, când ajunge rândul lui Petru, Petru, din smerenie, a spus: „Doamne, mie nu-mi vei spăla Tu picioarele”. Domnul i-a spus scurt: „Atunci nu vei avea parte cu Mine”. Când a auzit lucrul acesta, că nu va avea parte cu El, atunci a spus: „Doamne, și mâinile, și capul, spală-mi-le”. Și Domnul a spus: „Ce este curat n-are nevoie să fie îmbăiat, să fie spălat”. Și atunci a primit și Petru și i-a spălat Domnul Iisus picioarele.

Și apoi dincolo Îl vedem pe El spânzurat între doi tâlhari. Așa au scris doi evangheliști: „între doi tâlhari”. Iar doi din evangheliști, dintre care unul Ioan, nici tâlharilor nu le-a spus „tâlhari”. Dar fiindcă tot trebuia să spună ceva despre ei, a spus că Domnul a fost atârnat între doi făcători de rele.

Cuvântul „tâlhar”, când îl spui cuiva, e cel mai josnic posibil pe fața pământului. Înseamnă hoț de drumul mare și ucigător. Ăsta-i tâlharul. Și între aceștia a fost Domnul Iisus atârnat. Pentru cine? De te vei gândi că pentru neamul lui Israel, te-nșeli amarnic. Numai [atunci nu te înșeli], dacă te gândești pur și simplu: „Pentru mine a fost El între tâlhari, împuns cu sulița în coastă, cu coroană de spini pe cap”.

Apropo la coroana de spini: un copil al meu, acuma într-o zi, îmi arată o fotografie a unui tânăr cu plete mari de la noi din comună; cu plete mari, cu mustață, cu barbă, așa cum se obișnuiește acum să se poarte. Și zice:

- Tată, știi cine-i aici în fotografia asta?

- Nu știu.

- Ion, cutare...

- Uite ce reușit i-a fost pieptănat părul și aranjat! Dacă la fotografia asta i s-ar pune și o coroană de spini pe cap, mulți poate, de dragul Domnului Iisus, ar pupa-o ca pe o icoană, că-i așa de reușită!

Dar fiul meu zice:

- Da, lui Ion dacă i s-ar pune o coroană de spini, ar trebui apăsată binișor pe cap.

De ce-o fi zis lucrul acesta? Pentru că mulți din noi am merita să purtăm coroana de spini, și nu El. Și [totuși] a purtat-o El. Chiar dacă ar fi fost numai coroana de spini, și aceasta era prea mult. Dar ocările? Dar batjocurile? Dar scuipările? Dar bătăile? Căci zice profetul: „...plugarii au arat pe spinarea Mea”.

Fraților dragi și scumpi, această icoană ne-a adus pe noi la El și această icoană ne ține lângă El! Și această icoană trebuie să ne urmărească pas cu pas: un Dumnezeu, un Hristos scăldat în sânge pe muntele Golgotei, pentru nelegiuiți, pentru spurcați, pentru cei răi, pentru blestemați, pentru ucigași, pentru stricători de casă, pentru toți nelegiuiții.

Domnul Iisus a murit în locul nostru, pentru ca noi să trăim veșnic cu El și prin El, și pentru El.

Slăvit să fie Domnul!