Viața veșnică în Domnul Iisus

O vorbire a fratelui Vasile Câmpean (Ogruțan) de la o nuntă

Iubiți frați și scumpe surori în Domnul Iisus Hristos și toți cei care sunteți de față, indiferent cu ce gând ați venit aici, indiferent ce idee v-a adus aici, noi pe toți vă salutăm în numele Domnului Iisus și am dori din suflet ca nici unul să nu vă duceți cu sufletul nemângâiat de aici, nici unul să nu vă duceți întristați.

Vreau mai întâi, cu ajutorul lui Dumnezeu, să amintesc câte ceva din cele ce le cunosc și eu din viața fraților tineri și din familia lor. Cunosc viața fratelui tânăr de când era copilaș mic aci în sătucul acesta. Îmi aduc aminte de părinții care l-au crescut. N-a fost fratele, [tatăl său], un frate vorbitor; n-a fost fratele un frate care să fie orator, dar ne-a fost un exemplu și un model de blândețe și de smerenie. La fel, sora. Și vedem că Dumnezeu nu lasă nerăsplătită o viață sinceră, o smerenie sinceră, o aplecare sinceră la poala crucii Domnului Iisus; nu le lasă nerăsplătite. Familia lor toată a fost înțelegătoare și Dumnezeu S-a îndurat spre ei, ca să vedem aici o nuntă în felul cum o vedem.

Lucrarea lui Dumnezeu, tainică, fraților și surorilor, pe care El o face la rândul Lui și în timp potrivit, este lucrarea Sa, nu a oamenilor. De multe ori noi oamenii greșim atunci când ne amestecăm în lucrurile lui Dumnezeu și credem că le-om face mai frumoase sau mai bine, sau altfel de cum le face Dumnezeu. E minunat lucru atunci când omul poate rămâne convins de lucrarea lui Dumnezeu pe care Dumnezeu o face în viața lui, în familia lui. Și-i minunat lucru atunci când putem rămâne recunoscători față de Cuvântul Lui sfânt care lucrează cu atâta putere în viața de care-i primit și-n inima de care-i ascultat și acceptat.

Mulțumim lui Dumnezeu... și dorim toți să ne îndreptăm [o clipă] inima și sufletul spre familia aceasta, spre frații aceștia bătrâni, smeriți și umili, și ascultători. Nu i-am fi putut socoti că sunt mari povățuitori, dar au fost mari trăitori. Că nu cei ce vorbesc, nu cei ce fac vâlvă, cu fală, sunt ceva înaintea lui Dumnezeu, ci aceia ce-și trăiesc viața în curăție, în sfințenie și în ascultare și recunoștință față de Cuvântul lui Dumnezeu. Ne putem aduce aminte de Cuvântul Domnului Iisus, care-i plin de putere și care a spus așa: „Nu cei ce-Mi zic «Doamne, Doamne», nu aceia... Ci aceia ce fac voia Tatălui Meu”. Mulți oameni de pe pământ se îndreaptă - mai ales în timpuri de durere, în timpuri de lipsă, în timpuri de anumite stări [grele] din viață - se îndreaptă spre Dumnezeu cu „Doamne, Doamne...”. Dar când a trecut durerea, când a trecut lipsa, când a trecut boala, când a trecut încercarea, ei nu mai caută voia lui Dumnezeu.

De aceea, fraților și surorilor, să ne rămână un model sfânt și binecuvântat familia aceasta. A fost o familie smerită și blândă așa cum o știm și o cunoaștem. Și fiind în felul acesta, nici copiii lor, deși s-au dus de la ei și prin toată țara au umblat, nu și-au uitat părinții și nu și-au uitat felul de viață pe care l-au văzut la ei, ci l-au urmat.

Mulți ne rugăm pentru ai noștri. Mulți Îi spunem lui Dumnezeu multe cuvinte, dar oare cum ne trăim viața? Ce pot ei vedea în noi? Ce pot găsi în noi?

Mulțumim fraților bătrâni care și-au crescut familia în felul acesta, mai întâi dându-se exemplu nu de vorbe multe, ci de o viață smerită și ascultătoare de Dumnezeu. Fiindcă ascultarea face mai mult decât mii de jertfe înaintea lui Dumnezeu. Cel ce nu poate asculta poate să-și aducă chiar și trupul lui jertfă, așa cum spune Cuvântul lui Dumnezeu, poate să-și împartă averea pentru hrana săracilor, poate să-și dea trupul să fie ars în foc, dar dacă el nu-L poate înțelege pe Dumnezeu, dacă el nu poate asculta de Dumnezeu, atunci nu va ajunge niciodată să-i cunoască dragostea Lui curată și măreață, care întrece orice cunoștință.

Cam atât am vrut să amintesc despre familia fraților de aici, pe care o cunoaștem. Îi mulțumind mai întâi lui Dumnezeu și apoi și fraților pentru minunata creștere și pentru minunatul exemplu ce ni-l dau. Să nu credem ceva greșit. Nu numai noi care vorbim putem fi exemple în adunare. Fiecare din adunarea lui Dumnezeu sunteți chemați să dați exemplu în locul în care v-a așezat Dumnezeu. Când Dumnezeu te-a chemat în adunare și în Lucrare, te-a pus într-un loc, soră și frate, ai ocupat un loc. Când te miști din locul în care te-a așezat Dumnezeu, toată adunarea te cunoaște, toată adunarea te vede, toți se schimbă. Dar cât timp rămâi în locul în care te-a așezat Dumnezeu, smerit, umil, ascultător, atunci poți să înțelegi Cuvântul lui Dumnezeu, poți să trăiești Cuvântul lui Dumnezeu, poți să ai Cuvântul lui Dumnezeu în inimă, în suflet și în gând. Dar când te miști din locul unde te-a așezat Dumnezeu, atunci îți cauți tu un loc al tău cum îi place eului tău. Nu uitați lucrul acesta, fraților și surorilor!

Timpul s-a scurs, dar... să nu uităm, că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Eu cred că majoritatea celor care suntem aici n-am venit pentru altceva, decât pentru că suntem flămânzi, însetați după Cuvântul lui Dumnezeu, fără de care - putem mărturisi fiecare larg, deschis: „Eu nu mai pot trăi fără Cuvântul lui Dumnezeu”. Uitați-vă la viețile care trăiesc fără Cuvântul lui Dumnezeu. Cum sunt viețile acelea? De aceea auziți spunându-se: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, pentru ca să nu păcătuiesc împotriva Ta”. Dar ce altceva te mai poate ajuta, frate și soră, să nu păcătuiești? Ce te mai poate ajuta, în afară de Cuvântul lui Dumnezeu? Mintea ta iscusită? Uită-te unde te duce mintea ta! Uită-te ce face cu tine mintea ta.

Lucrarea în care ne-a chemat Dumnezeu, fraților și surorilor, este la poala crucii Domnului Iisus. Veșnic, cât stai la poala crucii Domnului Iisus, îți vei ține privirile ațintite la El, ca la Cel răstignit în locul tău. Nu știu dacă ați citit sau dacă ați ajuns la micile cărticele, la micile broșuri cu care a început Lucrarea Oastei Domnului. La micile broșuri ce arătau inima omului. Ce minunat era zugrăvită într-un loc: inima omului, crucea Domnului Iisus și un scaun. Cât timp era eul răstignit pe cruce, Domnul Iisus stătea pe scaun și te conducea, și te comanda. Iar când eul voia să se dea de pe cruce jos, se punea pe scaun și Domnul Iisus Se suia iarăși pe cruce, în locul tău.

Să nu credem că acelea cu care a început Dumnezeu Lucrarea aceasta au fost niște lucruri cărora le-au trecut vremea și timpul; și că acum noi avem altele, mai iscusite și mai puse la rând, și mai puse la punct. Nu, fraților și surorilor! Noi nu vom avea niciodată un semn mai înalt, mai sfânt, mai binecuvântat, mai puternic decât jertfa Domnului Iisus și crucea Lui prin care ne-a mântuit. Dacă toate lucrările, toate confesiunile, toate credințele de pe pământ se vor scula de acolo și vor spune că este idol crucea, noi nu vom spune aceasta niciodată! Noi vom rămâne veșnic alipiți de crucea Domnului Iisus, stând veșnic sub poala crucii Domnului Iisus și de aici Îl vom vesti pe Domnul Iisus. De aici vom vorbi totdeauna. Cine nu vorbește de sub poala crucii Domnului Iisus nu poate vorbi nimic. N-are farmec altceva în adunarea noastră. Sub aceasta și cu aceasta ne-a trezit Dumnezeu. Aici, vă rugăm fierbinte, lăsați orice șoaptă care vă cheamă să vă sculați de aici. Înapoi, în genunchi, la poala crucii Domnului Iisus!

Fraților și surorilor, vă rugăm, înțelegeți-ne! Aduceți-vă aminte de când cântăm cântarea: „E mult de când e noapte și lumea-i bântuită / de mii de duhuri rele cu-nșelătoare șoapte”. Dar noi am crezut că ne distrează cu aceasta!... Eu am crezut că aceasta o fi vreo cântare de distrare; n-am înțeles că-i un adevăr... Uitați-vă, astăzi sunt mii de duhuri, mii de duhuri care, cu înșelătoare șoapte, vin și-ți șoptesc: „Ridică-te de-acolo. Dar nu vezi lumea cultă? Da’ de ce-ai făcut facultate? Da’ de ce te-ai dus la școală? Nu vezi tu, mintea ta nu se poate ridica? Ai să rămâi tu singur acolo?” . Noi vă mărturisim în numele cerului, în numele Domnului Iisus: de se vor scula toți, noi vom rămâne la poala crucii Domnului Iisus, de unde strig cu ochii [plini] de lacrimi: vă rugăm fierbinte pe toți frații și surorile: întoarceți-vă înapoi, să îmbrățișăm Crucea întâi.

Aud pe mulți frați propovăduind și predicând pacea. Pacea nu se predică, fraților. Pacea se trăiește. Pacea se urmărește. Nu se predică! Dragostea nu se predică. Dragostea trăiește. Dragoste e viață, nu e predică! Atunci când te-ai umplut de mii de duhuri rele și străine și când mii de șoapte în tine șoptesc fel de fel de lucruri, degeaba mai propovăduiți pacea. Că-n inima ta-i ura. În inima tai războiul. În inima ta-i răzvrătirea. Degeaba vine Cuvântul lui Dumnezeu să-l înțelegem pe Domnul Iisus care spune așa: „Vă dau pacea Mea, vă las pacea

Mea. Nu v-o dau cum v-o dă lumea, ca să nu vi se tulbure inima”. Din cauza aceasta, că noi n-am ascultat glasul Lui, că n-am rămas la glasul Lui, ni s-a tulburat inima, fraților. Trebuie să recunoaștem... M-am gândit de când am intrat aici: oare de ce amintesc toți frații despre lucrurile acestea? E vremea în care trăim. Și nu putem fi nepăsători de vremea în care trăim. Nu mai vine Satana acuma cu păcatul lumesc așa de [provocator cum vine] cu păcatul duhovnicesc.

Oare de ce Domnul Iisus a trebuit, în ultimele cuvinte, prin Matei, să spună: „Vor veni Hristoși mincinoși, vor veni proroci mincinoși și vor spune: «Eu sunt!»”.

- La noi este!

- Dar cum? Numai la voi?

- Numai la noi.

De-acolo de unde auzi cuvântul acesta: „numai la noi”; „numai eu”, ferește-te, frate și soră, ca de foc. (...) De aceea noi vă rugăm frumos și v-am rugat întotdeauna frumos, fraților și surorilor, înțelegeți-ne: nu împrumutați [nimic] din afară... Cui nu vă ajunge Domnul Iisus și jertfa Lui, aflați, fraților și surorilor, că nu vă mai mulțumește nici cerul întreg să fi al vostru. Tot ce mai are Dumnezeu de la Domnul Iisus încolo, tot să vă dea și să fie al vostru, voi veți fi nemulțumiți în cer. De ce? Cuvântul lui Dumnezeu garantează lucrul acesta și spune clar.

Frații, fiecare de la început, au căutat să vă spună cele mai alese cuvinte, cele mai bune îndemnuri. E adevărat, când te ridici să vorbești ceva în numele lui Dumnezeu, în numele Domnului Iisus, cauți să vorbești ce poți mai curat; ce poți mai ales; ce poți mai sfânt. Eu aș vrea să vă citesc ceva din Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la lucrurile de căpetenie, pe care Dumnezeu Însuși le mărturisește și le arată. [Acest cuvânt] îl puteți găsi și frățiile voastre în Epistola Întâi a lui Ioan. V-am spus că fiecare frate care vorbește caută să vorbească cât mai bine și cel mai frumos. Dar aici vine Cuvântul lui Dumnezeu și ne vorbește el și spune așa: „Dacă primim mărturia oamenilor” (dacă primiți mărturia noastră pe care v-o facem ca oameni, ca frați), să nu uităm că mărturisirea lui Dumnezeu este mai mare decât mărturisirea pe care o facem noi toți, în orice fel. Ea trece peste orice minte omenească, întrece orice adunare de creștini sau de credincioși, oricum s-ar numi ei. Și spune așa: „Și mărturisirea lui Dumnezeu este mărturisirea pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul Său”. Nu cea pe care o facem noi... Cea pe care o facem noi poate că e așa de slabă, așa de sărăcăcioasă, încât frățiile voastre vă duceți zdruncinați de aici. Cu inimile seci, neîmpăcați și nemulțumiți. Dar eu vă rog din suflet, ascultați, care vreți, mărturisirea pe care o face Dumnezeu - și v-o face și vouă, și nouă, și tuturor, și lumii întregi. „Și mărturisirea lui Dumnezeu este mărturisirea pe care o face El despre Fiul Său.” Noi vi-L mărturisim cum ne-a îngăduit Dumnezeu, dar Dumnezeu Îl mărturisește clar și sfânt. Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturisirea aceasta în El. Cine nu-L crede pe Dumnezeu Îl face mincinos, fiindcă nu crede mărturisirea pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul Său. Și mărturisirea este aceasta: „Dumnezeu ne-a dat viață veșnică", după care eu cred din tot sufletul că fiecare de aici însetează și ar dori din suflet să ajungă la această viață veșnică. Și mărturisirea este aceasta: „Dumnezeu ne-a dat viață veșnică și această viață este în Fiul Său. Cine are (nu cine crede!) pe Fiul lui Dumnezeu are viața. Cine nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viața Și aici completează și scrie așa: „V-am scris aceste lucruri ca să știți că voi care credeți în numele Fiului lui Dumnezeu aveți viață veșnică”.

Dorim viață veșnică? Această viață este Domnul Iisus! Dar acum, [pentru aceasta se cere nu numai] să-L crezi, soră scumpă, frate iubit. Ci să-L ai! Credința te-a dus până la El și El ți S-a dăruit deplin. Vrei biruință în viața ta? Nu se poate fără El. Vrei cale spre Dumnezeu? Nu se poate fără El. El este calea, El este adevărul, El este viața, El este mântuirea. Dar atunci când noi ne îndreptăm spre alte șoapte, imediat El ne lasă în pornirea gândurilor noastre, să fim bârfitori, șoptitori și așa cum ajung oamenii care nu se țin strâns legați de Capul care este Hristos.

Dumnezeu a așezat mădularele în trup și bine știm fiecare cum le-a așezat de minunat. Dacă degetul acesta e tăiat de ceva, e zdrobit de ceva, prin ce știe capul și tot trupul că el e zdrobit? El avertizează imediat tot trupul și-i bai... tot trupul intră într-un fel de doliu, că un deget s-a zdrobit. Dar de ce nu rămâne trupul liniștit? Nu se poate, fraților. Trupul strâns legat de cap își primește creșterea potrivit cu măsura de credință pe care Dumnezeu a împărțit-o fiecăruia.

Deci, fiecare de aici care am făcut un legământ de ascultare cu Dumnezeu, fie tânăr, fie bătrân, să nu uităm: dacă nu ne ținem strâns legați de capul care este Hristos, nu primim creșterea potrivit cu măsura de credință pe care Dumnezeu a împărțit-o fiecăruia. Că nu se crește spre Dumnezeu așa cum spun unii oameni: trecând din sectă în sectă sau din credință în credință. Ci se crește spre Dumnezeu cum dă Capul, cum dă Hristos. Noi suntem mădularele trupului Lui, iar El este Capul Bisericii, Capul tuturor acelora ce se țin strâns legați de El.

Noi vă rugăm fierbinte, în numele Domnului Iisus - pe cei care ați făcut un legământ de ascultare de El - vă rugăm fierbinte: [stați] strâns legați de Capul care este Hristos, să vă puteți primi creșterea potrivit cu măsura de credință pe care Dumnezeu v-a împărțit-o fiecăruia. Altfel... dacă o mână nu-i legată de corp și de cap, ea se usucă, ea se împuțește, ea e bună de aruncat. Numai mădularul care se ține strâns legat de cap e comandat de cap; și atunci el este într-o armonie și într-o bună stare. Mâna dreaptă nu ia cuțitul, să scoată ochii. De ce? E comandată de cap! Piciorul nu calcă împotriva altui mădular. Mâna nu zice: „N-am lipsă de urechi”. Ochiul nu zice: „N-am lipsă de nas”. Nu se crede ceva... Ci fiecare mădular, la locul lui, [ascultă] de Capul care este Hristos și Care îi dă potrivit măsura de creștere, după credința împărțită fiecăruia.

E minunat lucru, fraților și surorilor, înțelegeți! Dumnezeu te-a chemat din întuneric la lumină, din moarte la viață și de pe pământ la cer. Cea mai scumpă făgăduință pe care a dat-o celor ce cred în numele Lui este mărturisirea făcută de Domnul Iisus în Evanghelia după Ioan: „Cine crede în Mine și în Cel ce M-a trimis pe Mine în veac nu vine la judecată, ci trece din moarte la viață”.

Eu cred din toată inima că toți câți suntem aici credem în dreapta și sfânta judecată a lui Dumnezeu. Fiindcă Cuvântul lui Dumnezeu pe toți ne amenință oarecum, pe toți ne avertizează când spune prin Sfântul Apostol Petru: „Căci judecata stă gata să înceapă de la casa lui Dumnezeu”. Eu cred din tot sufletul că nici unul nu veți primi mai aspră plată ca mine, care v-am vestit Cuvântul lui Dumnezeu și nu l-am trăit... Dacă judecata stă gata să înceapă de la casa lui Dumnezeu - și spune Cuvântul lui Dumnezeu: „Dacă cei neprihăniți vor scăpa cu greu” -, ce se vor face cei nelegiuiți?

Dacă credem în dreapta judecată a lui Dumnezeu, atunci, fraților și surorilor, trebuie să căutăm o cale prin care să nu ajungem la judecată. Să nu ajungem la judecată... Dacă ajungi la judecata dreaptă a lui Dumnezeu, n-ai să scapi. Numai dacă nu ajungi la judecată. Domnul Iisus spune: „Ei nu vin la judecată, ci trec din moarte la viață”. De ce? Sunt ai Lui. Aduceți-vă aminte, fraților și surorilor bătrâne, cum se cânta cântarea aceea minunată (mai este și acuma scrisă în carte - vă rugăm să o căutați și să o cântați): „Să știi tu cer și tu pământ, / să știi tu soare și tu vânt, / să știi tu lume și tu gând: / eu nu mai sunt al nimănui; / eu sunt al Lui, al Lui, al Lui”.

Bunul Dumnezeu să ne ajute ca fiecare, cu un suflet plin de credință, să putem spune lucrul acesta: „Eu sunt al Domnului”. Eu așa am învățat în Lucrarea Oastei. Aici așa ați învățat. Să fiți ai lui Hristos! „Cei ce sunt în Hristos sunt făpturi noi. Cele vechi se duc”; cele vechi mor, cele vechi pier. „Iată, toate se fac noi.” Și cel ce este în Hristos se înnoiește din zi în zi, după chipul lui Dumnezeu.

Dorința sufletului nostru este una [singură], pentru toți frații și surorile. În rugăciunile noastre, în viața trăită acolo unde suntem la muncă, nu uităm să vă [pomenim] în fața lui Dumnezeu, dorind din tot sufletul ca toți frații și surorile noastre să intre înaintea noastră în Împărăția lui Dumnezeu. Cu acest dor trăim. Acesta ne este gândul, aceasta ne este viața pe care o trăim. Toți frații și surorile dorim să fie înaintea noastră în Împărăția lui Dumnezeu! Noi... chiar pe [brânci] dacă ne-om trage, numai să nu se închidă ușa în fața noastră, ci în urmă... Și dorim din suflet ca toți să ne întâlnim acolo cum ne întâlnim aici.

Cea mai mare durere, cel mai mare regret va fi acela când, din mulți pe care vă cunoaștem, vom căuta să vă găsim acolo și nu vă vom găsi; sau ne veți căuta să ne găsiți acolo și nu ne veți găsi. Căci Dumnezeu nu Se înșală... Ce seamănă omul, aceea culegem, fraților. Dacă semănăm prin firea pământească, vom secera din rodul firii pământești: putrezire și moarte, și pierzare veșnică în fața lui Dumnezeu. Numai cel ce seamănă prin Duhul [va secera viață veșnică], dacă nu cade de oboseală. Că-i obositor lucru să-l pui pe eu sub comanda Duhului lui Dumnezeu. Este greu lucrul acesta, fraților. Dați-vă seama bine câtă luptă trebuie dusă cu eul, ca să-l pui rob ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu. De ce spune Cuvântul lui Dumnezeu: „Cei ce au Duhul lui Hristos sunt ai lui Hristos; iar cei ce n-au Duhul lui Hristos nu sunt ai lui Hristos”? De ce spune:

„Cercetați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, dacă sunt ale lui Hristos”? Fiindcă în lume au ieșit mulți care mărturisesc pe Hristos în diferite feluri, chipuri și forme.

Dar să nu uităm, fraților: chiar dacă L-am mărturisi cu gura și nu-L trăim cu viața, n-am făcut nimic (...). Fiindcă El este Cale, Adevăr și Viață până la Dumnezeu. Noi nu avem de unde cunoaște pe Dumnezeu, decât așa cum ni-L face Domnul Iisus de cunoscut. Cum ți-L face [cunoscut] Domnul Iisus, tinere dragă, așa Îl cunoști pe Dumnezeu. Și cum Îl cunoști se vede în felul vieții tale, cum te comporți, cum trăiești și ce faci. Oamenii astăzi toți sunt oarecum nu vorbitori... nu mai suntem vorbitori, fraților! Acuma suntem oratori din Cuvântul lui Dumnezeu. Dar îndemnul este să ne întoarcem cu toții atenția la viața pe care o trăim în fiecare zi. Căci numai dacă trăim viața cu Dumnezeu, atunci vom fi scutiți și ne va folosi, să nu ajungem la dreapta Judecată. Iar dacă nu, Cuvântul pe care îl vestim, Cuvântul pe care îl ascultăm, în ziua dreptei Judecăți a lui Dumnezeu, ne va osândi și ne va judeca aspru. De ce? Fiindcă am fost aici la nuntă - am fost la zeci de nunți! - și am ascultat Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu l-am trăit după cum l-am auzit.

Ce trist e când auzi despre un frate, despre o soră că a căzut într-o paralizie, că a căzut într-o boală grea și grozavă... Da, fraților, se întâmplă lucrul acesta. De ce? Dumnezeu te pune la diferite feluri de încercări, fiindcă nu vrea să te duci înaintea Lui nemântuit. Nu vrea. Ci mântuit!

Eu vă las, fraților și surorilor, cu cuvântul lui Dumnezeu care ne spune: „Și-acum du-ți mântuirea aceasta până la capăt, în frică și cutremur de Dumnezeu”. „Cutremurați-vă și nu păcătuiți”, spune Cuvântul lui Dumnezeu. Căci păcatul te desparte de Dumnezeu; te rupe de Dumnezeu. Ascultarea te împreună cu Dumnezeu și te face fericit.

Acuma aș vrea să ne îndreptăm cu câteva cuvinte și către ascultătorii care au venit și cărora poate li se pare suspectă nunta aceasta; poate n-au mai văzut o nuntă ca aceasta. [Și poate se întreabă]: „Ce mai vor oamenii aceștia?... E ora... nu știu cât și aceștia nu mai încetează de vorbit. Nu mai încetează să spună ce vor ei... sau ce au ei în plan”. Noi n-avem în plan nimic. Un singur lucru vă spunem la cei care ați venit să ascultați: Dumnezeu nu dorește moartea păcătosului. Ci dorește ca toți să se întoarcă la El și să fie vii. De aceea v-a adus Dumnezeu aici. Dar băgați de seamă cum Îl ascultați și cum vă duceți de aici. Slăvit să fi Domnul!