Ceva despre spălatul şi tunsul oilor

Sub mâna „tunzătorului” şi noi trebuie să stăm ca „o oaie fără de glas”. Să ne predăm „tunsului”

Întocmai ca o oaie pe care o ia tunzătorul şi îi tunde toată lâna, aşa face şi Domnul cu copiii Lui: îi „tunde”, luându-le toate plăcerile din lumea aceasta şi trecându-i prin încercări şi suferinţe. De câte ori vine rândul nostru la această operaţie a tunsului, noi să ne supunem, aşa cum S-a supus El: „...ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund...”. Mi-e teamă însă că noi ne deschidem prea tare gura când soseşte acel timp.

Mai întâi gândiţi-vă că o oaie răsplăteşte grija şi osteneala stăpânului prin faptul că e tunsă, că îşi dă lâna ei. Ne dă şi carne, când este tăiată, însă, cât timp trăieşte, unica plată pe care oaia o dă păstorului este lâna şi laptele.

Şi noi trebuie să răsplătim grija Păstorului nostru cel Bun. Iar răsplata noastră este aceasta umilă şi slabă: să ne predăm tunsului, să suferim când El ne cheamă la suferinţă.

Încercările sunt foarfeca Păstorului nostru. Suferinţa e timpul tunsului.

În timpul acestui tuns - dacă-l înţelegem - noi suntem nişte bune oi ale lui Hristos şi cu bucurie suferim, zicând: „Eu mă supun, o Doamne, ca Tu să iei de la mine totul şi să faci cu mine ce vrei, căci eu nu mai sunt al meu, ci sunt al Tău, răscumpărat de Tine cu un preţ scump”.