Ceva în legătură cu Evanghelia de duminică: [fiul rătăcit]
Pr. Iosif Trifa - Tâlcuiri culese din ziare
Acum duminică, avem la rând Evanghelia fiului rătăcit.
S-au spus multe şi s-au scris şi mai multe despre această Evanghelie. Şi se vor mai vorbi şi scrie multe încă, dar nimeni şi niciodată nu va putea spune tot despre înţelesul acestei Evanghelii care arată nemărginita dragoste a lui Dumnezeu, pentru omul care se întoarce la El.
Nemărginită este această dragoste şi nici un om, oricât de curat ar fi el, nu va fi vrednic îndeajuns de ea, şi nu va putea s-o răsplătească îndeajuns niciodată. Precum orice copil, nu va putea răsplăti îndeajuns niciodată dragostea şi grija ce-au purtat-o faţă de el, părinţii lui. Niciodată nu va putea răsplăti şi cu nici un preţ din lume, nopţile nedormite ale mamei lui, lacrimile ei, îngrijorările ei, suferinţele ei. Precum nu va putea răsplăti nici purtarea de grijă şi dragostea mare şi tăinuită a tatălui său.
Un fiu niciodată nu le va putea răsplăti pe acestea îndeajuns. Oricâţi bani, oricâte averi le-ar da el. Poate însă să le răsplătească întrucâtva, cu aceea ce i-au dat şi i-au purtat părinţii; cu dragostea şi ascultarea lui faţă de ei. E mic şi preţul acesta pe lângă jertfele ce le-au făcut ei pentru el.
Dragostea şi ascultarea e singurul preţ cu care un fiu mai poate să-şi plătească din datoria cea mare ce o are către părinţii săi.
Aşa e şi cu noi, fiii şi copiii Tatălui ceresc. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică (Ioan 3, 16).
Dar lumea de azi nesocoteşte tocmai această nemărginită dragoste. Calcă în picioare tocmai această nemărginită Jertfă. Cei mai mulţi dintre copiii de azi ai Tatălui ceresc, au părăsit casa părintească şi dragostea părintească. Au plecat în lume, după carne, după plăceri, după petreceri, după pofte...
Cei mai mulţi copii ai Tatălui ceresc, nu voiesc nici să audă de Tatăl lor, nu voiesc să se mai întoarcă la El.
Păcatele şi poftele lumii i-au vrăjit, i-au încântat, i-au legat cu lanţuri grele, de care ei nu se mai pot şi nici nu vor, să se mai dezlege!
În pustia lumii acesteia, întâlneşti atâţia fii rătăciţi ai Tatălui ceresc păscând porcii tuturor păcatelor şi fărădelegilor, fără să se mai gândească la Tatăl lor şi la casa lor părintească.
Fiului rătăcit, spune Evanghelia, că i se făcuse dor de casă şi de belşugul ce-l avusese odată.
Dar eu cred că nu i se făcuse dor atât de belşugul de mâncări şi averi ce-l avusese acasă, cât de dragostea tatălui său. Această aducere aminte de dragostea tatălui său l-a făcut să plângă cu amar. Şi să se întoarcă, rugându-l să-l primească măcar ca pe o slugă, ca pe un servitor.
El ar fi primit cu bucurie să fie servitor la curtea tatălui său, numai să-l poată vedea, să-i poată auzi graiul, să-l poată simţi pe tatăl său lângă el.
Această dragoste l-a pus pe fiul rătăcit pe drumul întoarcerii, această dragoste trezită în el, l-a făcut să cadă plângând la picioarele părintelui său şi stăpânului său.
De aici, de la acest punct, de la această dragoste, ar trebui să pornească şi întoarcerea noastră la Dumnezeu!
Tu fiule rătăcit al Tatălui ceresc, care păstoreşti prin pustia acestei lumi, toţi porcii lui Satana: beţia, minciuna, sudalma, desfrânarea, focul, trufia, etc, - de această dragoste ar trebui să-ţi aduci tu aminte. Această dragoste care a mers până la jertfirea Fiului Său pentru tine şi păcatele tale, de această dragoste ar trebui să-ţi aduci aminte şi această dragoste nemărginită ar trebui să te facă să te întorci la El. Acasă la El!...
O, de ţi-ai da seama iubitul meu, de dragostea cea mare şi nemărginită a Tatălui ceresc, eu cred că nici o clipă nu ai mai sta în păgânătatea ta, în faptele tale cele rele.
O, de-ai vedea pe Tatăl Cel ceresc cum aşteaptă în prag întoarcerea ta acasă la El, de-ai simţi dorul şi dragostea Lui, eu cred că nici o clipă nu ai mai sta acolo unde eşti, departe de El, de casa Lui, de dragostea Lui!...
Fratele meu! Ridică-ţi ochii de la pământ, de la averi, de la plăceri, de la patimi; ridică-ţi ochii către Tatăl ceresc, către casa Lui, către dragostea Lui pe care tu ai le-ai părăsit, ridică-ţi ochii şi-L vei vedea cum aşteaptă în prag venirea ta, întoarcerea ta, căinţa ta!
Întoarce-te la El, şi-L vei vedea venind în calea ta, iertător, zâmbitor, iubitor.
El te aşteaptă fratele meu, de ce nu vii la El? De ce întârzii în faptele tale rele? Dragostea Lui te aşteaptă... vino astăzi la El!
Traian Dorz.