Ceva în legătură cu Evanghelia de duminică: [femeia cananeancă]
Pr. Iosif Trifa - Tâlcuiri culese din ziare
Acum duminică, avem la rând Evanghelia cu femeia cananeancă, ce venise la Isus și Îl ruga să-i tămăduiască fiica cuprinsă de duhul cel necurat. Isus respinge de 3 ori rugarea ei, spunând că e trimis numai la oile cele pierdute ale casei lui Israel.
Citiți cu luare aminte Evanghelia de duminică și vedeți la câtă grea încercare a pus Isus credința femeii.
De 3 ori a respins Isus rugarea ei. Întâi nu i-a răspuns nimic - spune Evanghelia. O altă femeie, mai slabă de credință, după acest refuz s-ar fi depărtat. Când te duci la cineva cu rugare și nu-ți răspunde la ea, îți vezi de drum. Tăcerea este ea însăși un răspuns. Dar cananeanca n-a disperat. A intervenit prin apostoli, însă și pe calea aceasta i-a venit un refuz categoric: spune-ți acestei femei, a zis Isus ucenicilor, că Eu sunt trimis numai la oile pierdute ale casei lui Israel; femeia aceasta nu face parte din turma oilor Mele.
Dar cananeanca nici după acest refuz nu disperă. Se adresează din nou Mântuitorului cu cuvintele: Doamne, ajută-mi.
Pentru a încerca credința femeii, Mântuitorul o refuză El Însuși, zicându-i: nu este bine să iei pâinea fiilor (adică a fiilor lui Israel) și să o arunci câinilor. Adică Isus îi spune femeii răspicat: femeie, înțelege odată, Eu sunt trimis numai la copiii lui Israel!
Se credea că, în sfârșit, acest răspuns categoric o va depărta pe femeie. Dar credința ei nu slăbește; dimpotrivă, se face și mai fierbinte și stăruitoare. Din nou cade la picioarele Mântuitorului cu vorbele: Așa este Doamne... da, recunosc și eu că sunt câine de păgân, nevrednic de nici o milă și de nici un ajutor... sunt un câine vrednic de alungat și de bătut... sunt o femeie păcătoasă, vrednică de alungare, de osândă, de pedeapsă, de pieire... dar totuși, Doamne, Te rog nu uita că și câinii trăiesc din fărâmiturile ce cad de pe masa stăpânilor... Te rog Bunule Doamne, lasă să cadă și pentru mine o fărâmă din darul și ajutorul Tău...
Atunci Domnul încheie acest examen de credință cu cuvintele: O, femeie, mare este credința ta! Facă-ți-se după cum voiești. Și fiica ei îndată s-a tămăduit.
Dragă cititorule! Ai văzut ce examen de credință dete o biată femeie păgână? Eu te întreb acum, cum stai tu în fața acestui examen?
În Evanghelia de duminică, femeia cananeancă ne arată cum trebuie să fie și credința noastră; tare, statornică, stăruitoare. De multe ori Domnul nu răspunde la rugăciunile noastre. El pune la încercare credința noastră.
Credința trebuie apoi să fie împreunată cu smerenia și recunoașterea păcatelor. Credința cea adevărată trebuie să ne aplece și pe noi la picioarele Domnului Isus, cu vorbele: Așa este Doamne! Adică ne cunoaștem și noi Doamne că suntem păcătoși, păgâni, nevrednici de ajutor, vrednici de osândă, de pedeapsă, de pieire, dar totuși cădem în fața Ta și cerem mila Ta...
O ce veste dulce și scumpă ne aduce și Evanghelia aceasta! Ea ne spune din nou că Isus a fost trimis pentru oile cele pierdute. El a venit anume pentru tine, dragă suflet pierdut, și pentru mântuirea ta.
Este însă ceva ce ne deosebește de femeia din Evanghelie. Ea era o femeie păgână și cerșea ca o păgână, o fărâmă de la masa Domnului Isus.
Noi însă suntem fiii Lui pe care El Însuși ne cheamă la masă zicându-ne: Veniți, căci iată că toate sunt gata (Luca 14, 17); orice veți cere în Numele Meu, voi face (Ioan 14, 13); Luați, mâncați (Matei 26, 26).
Însă vai, cei mai mulți creștini nu iau darurile ce li se îmbie. Femeia cananeancă umbla după Mântuitorul cerșind o fărâmă din darurile Lui - după noi umblă Mântuitorul rugându-ne și îmbiindu-ne să luăm și să gustăm din darurile mântuirii ce ni le-a câștigat pe Crucea Golgotei. Nu pentru păcate își pierd oamenii sufletul, ci pentru că nu vreau să ia mântuirea ce li se îmbie.
Isuse, preascumpul meu Mântuitor! Ca și femeia cananeancă, vin și eu la Tine. Mă aduce și pe mine un necaz mare. Unica mea fiică: sufletul meu, se chinuie cumplit în diavoleștile patimi și fărădelegi. Multe doctorii am încercat, și nimica n-am folosit. Acum vin la Tine și cu lacrimi fierbinți mă rog Ție: fie-Ți milă de mine și mă tămăduiește. Știu că nu sunt vrednic de acest dar... sunt un vrednic de osândă, de pedeapsă, de pieire, de moarte, dar eu mă țin mereu de Tine și strig mereu la Tine: Doamne ajută-mi! Oricât m-ai alunga, eu nu plec, ci strig mereu: Isuse Doamne, fie-Ți milă de mine și mă tămăduiește!
Iosif Trifa.