Foto Traian Dorz

Chiar când iubirea

Traian Dorz - Cântarea Veșniciei

Chiar când iubirea cea mai scumpă mie
s-ar despărți, Isus, de viața mea
iubirea Ta-mi va fi pe veșnicie
nedespărțită, - ea, o, numai ea.
Chiar când cel mai iubit mi s-ar desparte
uitând tot legământul ce-l făcu,
nedespărțit pe viață și pe moarte
îmi vei rămâne Tu, - o, numai Tu!
De-aceea n-am nimic mai scump să-mi fie
ca Tu și ea, - acum și-n veci apoi
- despartă-mi-se toți pe veșnicie
dar să-mi rămâneți voi, - o, numai voi!
Articol 103 din 250
Folosește săgețile ← → pentru navigare