Cine a iscodit cârciuma și băutura?...
Pr. Iosif Trifa - Alcoolul - duhul diavolului
În legătură cu fioroasa istorie alor trei creștini: Toader, George și Ion
Cică odată diavolul și moartea se întâlniră la sfat despre cum ar mai putea câștiga suflete pentru împărăția iadului și a morții.
- E rău de noi - zise diavolul. Pe zi ce merge, scad certurile, se împuținează bătăile, se sting sudălmile, se umplu bisericile și se golesc temnițele...
- Să ne slobozim între oameni cu atare ciumă - zise moartea.
- Nu, răspunse diavolul, această pieire nu ni-e de nici un folos, căci Hristosul oamenilor le-a lăsat vorbă să nu se teamă de cei ce omoară trupul, ci de cei ce pot omorî și sufletul lor. O astfel de pieire care să omoare și trupul, și sufletul oamenilor ne trebuie nouă.
Și se căznea Necuratul și moartea despre ce să facă. Atunci diavolul, tot mai șiret, zise:
- Eu cred că trebuie să căutăm mai adânc pieirea trupească și sufletească a oamenilor. Dumnezeu i-a dat omului minte și judecată, să vadă binele și răul și să vadă ispitele noastre. Pe acest izvor trebuie să-l tulburăm, grăi Necuratul.
Și se apucă diavolul și moartea de făcut la fel de fel de vrăji.
- Bun, ziseră tovarășii când vrăjile fură gata; dar acum trebuie să ne sfătuim cum să ducem vrăjile între oameni și să facem să le bea.
- Ne vom schimba înfățișarea și hainele - zise moartea. Eu, moartea, mă voi face negustor, iar tu vei fi ajutorul meu.
Din vrăjile noastre vom face o băutură plăcută oamenilor.
Și cei doi ortaci începură a se pregăti. Moartea își ia un chepeneag lung de negustor, iar diavolul se îmbracă în haine de popor, ca să poată mai ușor atrage pe oameni la „negoțul” ortacului său. Când fură gata, luară cu ei vrăjile și plecară să iasă între oameni.
Diavolul și moartea s-apucă de lucru...
La al 3-lea pahar începe slujba diavolului
Iată de ce meserie s-apucară cei doi ortaci după ce ajunseră în sat. Moartea se făcu cârciumar, iar diavolul, paharnic și făcător de curaj și voie bună oamenilor.
O, ce bună meserie și-a ales diavolul și moartea! E cea mai bine plătită în vremile noastre! Și, o, ce minunate isprăvi face diavolul și moartea cu această meserie!
Diavolul priveghează neîncetat și-i îndeamnă pe oameni să intre în cârciumă, „la un pahar”. Mii și mii de șoapte plăcute are diavolul pentru acest lucru. De-i omul necăjit, diavolul îndată-i gata cu șoapta: „Hai, omule, la un pahar”; de-i omul voios: „Hai, omule, la un pahar”; de-i omul ostenit: „Hai la un pahar”; de-i duminică sau atare praznic: „Hai în cârciumă, la un pahar!”... Și așa mai departe, diavolul pentru fiecare om are câte o șoaptă ce-l cheamă la cârciumă.
Și apoi dacă ai intrat în cârciumă, uitați-vă la chipul de alături și vedeți cum lucrează mai departe diavolul și moartea. Moartea scoate mereu sticle de după tarabă, iar diavolul toarnă mereu... otravă și moarte în paharele băutorilor, care, din ce beau mai mult, se simt mai voioși, mai sănătoși, mai bogați și mai viteji.
După slujba de la biserică...
Trei creștini - George, Toader și Ion - veneau tocmai de la sfânta biserică spre casă.
La mijlocul drumului le iese în cale argatul cârciumarului (Aghiuță) și, spunându-le că stăpânul a adus băutură proaspătă, îi cheamă la un pahar de gustare.
Cei trei creștini intră, se așază la masă și închină un pahar, cu vorbele: „Doamne-ajută!”; „Dumnezeu să primească sf. slujbă de azi!”.
La auzul acestor vorbe, diavolul se înfioară, dar moartea îi șoptește: „Nu te speria, ortace diavole, că numaidecât vine și rândul nostru”.
La al treilea pahar, vorba „Doamne-ajută” se schimbă în „Omoare-te dracu” - și diavolul se bucură.
La al 10-lea pahar, vorba ajunge la „o sută de draci”, iar la al 20-lea pahar răsună dumnezaiele, precistele, soarele, sfinții etc.
O, ce lucru grozav e acum aici! Cei ce numai cu câteva ceasuri mai înainte Îl lăudaseră pe Dumnezeu în sfânta biserică, acum Îl înjură și grăiesc hulă împotriva Lui, aruncând în noroi și călcând în picioare tot ce-i mare și sfânt!
Și, o, ce creștinătate mincinoasă este aici! Zice Domnul Iisus: „Nu puteți sluji la doi domni: și lui Dumnezeu, și lui Mamona” (Mt 6, 24).
Și iată, întocmai așa fac și creștinii aceștia și alții mulți ca ei.
Începe slujba morții
La al 30-lea pahar, Ion varsă băutura de pe masă.
- Ce-ai făcut, dobitocule? - urlă ceilalți doi.
- Dobitoci sunteți voi și tot neamul vostru, mă sărăntocilor, răspunde Ion.
Într-o clipă, cei trei creștini se încaieră de bătaie. George ridică bățul, Toader scoate un cuțit. S-a început și slujba morții.
Moartea parcă stă în strana morții și cântă: „Fericiți veți fi când vă veți omorî, pierzându-vă sufletul pentru mine și pentru ortacul meu, diavolul”... Iar diavolul - adică dracul - răspunde de acolo din fund: „Amin. Amin”.
Toader împlântă cuțitul în pieptul lui Ion; George îi dă și el o izbitură cu bățul în cap și într-o clipă fratele lor se răstoarnă jos fără răsuflare.
Casa diavolului se umple de sânge, iar diavolul și moartea râd de bogatul seceriș ce l-au avut.
De la cârciumă, slujba morții trece și acasă la om...
Ce fioroase isprăvi face diavolul și moartea pe la crâșme.
Dar diavolul și moartea nu se mulțumesc numai cu isprăvile ce le fac pe la crâșme, ci din crâșme își trec isprăvile și prin casele oamenilor.
Unii își bat muierile când vin beți de la crâșmă, alții chiar părinții, iar înjurăturile, vasele sparte, desfrânările, acelea pe deasupra.
Chipul de pe pagina următoare arată un astfel de lucru groaznic și fioros pe care diavolul și moartea l-au trecut din crâșmă în casa omului.
E vorba despre istoria celor trei creștini - Toader, George și Ion - care, după ieșitul din biserică, s-au băgat pe la crâșmă să „închine un pahar”. Ion a rămas mort în crâșmă. Toader a fost arestat încă în acea noapte, iar George s-a dus acasă.
Diavolul și moartea au plecat și ei cu el, să secere roadă și în casa omului.
După ce ajunse acasă beatul, soția lui începu a se tângui cu lacrimi în ochi: „Vai, bărbate dragă, uite ce faci, iar ți-ai băut banii și mintea pe la crâșmă... iar ai cheltuit banii și știi bine că n-avem nici pâine în casă... n-avem nici haine... n-avem nici lemne... pierim de rău...”.
Dar beatul înjura și din sticlă tot înghițea.
Atunci diavolul se apleacă la urechea beatului cu șoapta: „Dar ce? Bărbat ești tu la casa aceasta?... O muiere slabă îți poruncește ție?... Dar ea muncește pentru banii tăi?...”.
Și beatul, ascultând de șoapta Satanei, o dată puse mâna pe un topor și-l izbi în capul sărmanei femei, ce căzu moartă într-un lac de sânge.
Iată clipele cele mai fioroase din slujba ce o face dracul și moartea cu ajutorul băuturilor și bețiilor.
Un ucigaș șade înaintea soției sale căreia îi jurase credință și apărare în fața sf. altar.
Iată și copilașii cum se uită ca niște păsărele speriate din cuibușorul lor. Sărăcuții de ei, Doamne! Sângele și viața scumpei lor mame se scurge mereu și de acum nu vor mai avea aripile mamei care să-i încălzească. La vederea sângelui, iată, s-a trezit și beatul, dar acum ce folos... e prea târziu...
Cititorule! 80 la sută din ucigașii care zac și putrezesc prin temnițe au omorât în stare de beție. Oare nu este și aceasta o mărturie grăitoare despre cumplitele isprăvi ce le face dracul și moartea cu ajutorul băuturilor și bețiilor?
Cum râde pe urmă dracul și moartea de necazul și pierzarea celor pe care i-au îmbătat
Iată beatul cel care și-a omorât soția. A ajuns în temniță grea. Dar și mai grea decât temnița sunt chinurile sufletești ce le are. Ca și Cain din Biblie, ucigașul aude neîncetat prin întunericul temniței vocea soției sale: „Soțule dragă, soțule dragă, ce-ai făcut? De ce m-ai omorât? De ce m-ai despărțit de copii?”.
Ori încotro și-ar întoarce ochii și privirile, el vede fiorosul topor și chipul sărmanei femei.
La fereastra temniței, iată, se ivesc cei doi ortaci: dracul și moartea, care râd pe întrecute de suferințele ucigașului.
Ucigașul stă și se uită la ei lung și speriat. Îi cunoaște. Sunt cei ce i-au măsurat băutura și i-au făcut curaj la băut. Acum numai i se dezleagă ochii și înțelege totul... Dar acum e prea târziu.
Așa s-a gătat istoria celor trei prieteni care au apucat cu cârciuma și băutura; și așa se gată și azi istoria celor mai mulți bețivi (temnițele sunt cele mai grăitoare dovezi).
Plâng soțiile din pricina bărbaților bețivi, plâng copiii lor, plânge și sufletul bețivilor, numai dracul și moartea râd și se veselesc.
Cititorule! Nu te încrede în aceea că tu bei, dar nu ești bețiv. O singură beție îți poate aduce pieire sufletească și trupească. Eu am cunoscut la țară un om foarte blând. N-avusese în viața lui cu nimeni nimic. Ispita l-a băgat odată la cârciumă; s-a îmbătat; s-a luat la ceartă cu un vecin; l-a omorât și zace și azi în temniță, blestemând clipa în care s-a băgat la birt.
Doi morți am văzut...
Un lucru jalnic am văzut odată la țară. Un biet om murise fără veste în drum. Suferea cu inima și moartea l-a ajuns în drum. Îl plângeau cu jale mare copiii și soția. Ți se rupea inima de durere auzind strigăte ca aceste: „Tată dragă, scoală-te!...
Soțule dragă, de ce m-ai lăsat?”...
Dar totul era în zadar. Omul murise. El nu mai auzea plânsul și tânguirea scumpilor lui.
Tot în aceeași zi, am văzut un altfel de „mort”. Înăuntrul unei cârciumi, o femeie cu trei copilași mici își chema bărbatul acasă. Femeia plângea, copiii plângeau, dar omul stătea ticăloșit la masa de băut. Parcă nici n-auzea, nici nu vedea nimic. Bieții copilași tremurau de frig și foame, dar tatăl lor stătea parcă înțepenit și ticăloșit lângă masa cu băutură. Ți se rupea inima de jale auzind pe copii strigând: „Tată dragă, vino acasă!”, dar tatăl nici grăia, nici se mișca. Parcă n-avea nici urechi, nici inimă.
Văzând acest lucru, mi-am zis: Iată, și acesta este un mort ca și acela căzut în drum. Îl plânge și pe acesta soția, îl strigă copiii, dar el parcă-i mort: n-aude, nu vede, nu simte nimic.
Cu adevărat, bețivul este un „mort viu, un mort ce trăiește” (Apoc 3, 1). Dar oricât de grozav ar fi acest mort, el mai poate fi încă adus la viață prin suflarea și darul Duhului Sfânt. Să-L rugăm pe Duhul sfânt să-i trezească din moarte pe astfel de pierduți.
„Sus, Mărculeo, sus!”
Mărculea trăiește și azi
S-au schimbat vremile, s-a schimbat lumea. S-a dus și Mărculea. S-a dus și ursarul ce-și juca ursul prin târguri.
Și totuși Mărculea a rămas într-o altă formă; a rămas într-o formă și mai grozavă.
Băutorul, bețivul nu este altceva decât un „sus, Mărculeo” pe care îl joacă diavolul.
Ursul e tare, dar în mâna ursarului e slab și ascultător. De ce? Pentru că e legat de nas cu o verigă și e purtat de un lanț. Legat fiind în lanț, el trebuie să facă ceea ce îi poruncește ursarul. El trebuie să joace așa cum îi cântă ursarul.
Exact în aceeași situație este și bețivul. Băutura și beția este belciugul (veriga), este lanțul cu care diavolul îl leagă pe om și îl joacă cum vrea. Bețivul face - și trebuie să facă - voia diavolului. El trebuie să joace așa cum îi fluieră diavolul.
Ursarul își joacă ursul în public: prin târguri, pe străzile orașelor, prin ulițele satelor etc. Așa face și dracul. El își joacă „ursul” în public pe la cârciumi și petreceri.
„Sus, Mărculeo” de odinioară era de râs și de petrecanie, dar „Sus, Mărculeo” celălalt este de plâns pentru orice creștin adevărat.
Ursul nu se poate elibera din mâna ursarului, oricât de tare ar fi - pentru că e legat. Așa e și păcătosul și pătimașul. El este un „rob al păcatului” (In 8, 34). El este un legat în lanțurile lui Satan. Toate încercările lui de a scăpa din aceste lanțuri cu puterile lui sunt zadarnice. Lanțurile beției și altor patimi rele, le poate frânge numai Iisus Mântuitorul, pentru că El a venit anume să strice lucrurile diavolului (1 In 3, 8).
Dragă cititorule! Te-a prins și pe tine ursarul diavol în lanțurile lui! O, nu mai rămâne în această rușinoasă robie. Intră îndată în Oastea Domnului; predă-te Lui, cere ajutorul și El îndată te va scăpa.
Necuratul trece în revistă (raport) isprăvile ce le-au făcut argații lui cu alcoolul
Alcoolul este arma cea mai cumplită a diavolului, cu care junghie și omoară neîncetat sufletele oamenilor. Alcoolul este un blestem ce vine din adâncul iadului și împrăștie în lume prăpăd și pieire sufletească.
În chipul de pe pagina următoare se vede Scaraoschi, mai-marele dracilor, cum șade mulțumit pe tronul său din iad și trece mereu în revistă isprăvile ce le-au făcut argații lui prin lume cu ajutorul alcoolului.
Diavolii se prezintă în fața lui, rând pe rând, într-un șirag nesfârșit. Ei vin din cutreierarea lumii, ei vin de prin sate și orașe. Ei vin aducând butoaiele golite... se închină cu ele în fața lui Scaraoschi și raportează despre isprăvile ce le-au putut face.
- Întunecimea voastră - raportează cel dintâi sosit - cu alcoolul ce mi s-a încredințat mie am strâns 50 de mii de sudălmi, 2600 de desfrânări, 45 de bătăi mai ușoare și 40 de bătăi mai grele; am omorât cu ajutorul alcoolului 15 oameni și am adus sufletele lor aici în împărăția Întunecimii voastre”
- Brava ție, fiule - îi zice Scaraoschi, râzându-i barba de bucuria câștigului... Bine ai lucrat... Intră înăuntru, umple-ți butoiul și pleacă iarăși în lume, să sporești mai departe biruința iadului nostru.
Un al doilea diavol se prezintă la raport.
- Eu, Întunecimea voastră, am dat târcoale mai ales pe la cârciumi unde roadă bogată am secerat. Am stropit cu sânge de om 50 de cârciumi... am făcut 500 de bătăi, dintre care 200 s-au gătat cu omor... pe 300 de oameni i-am băgat în temniță, pe 300 în spital... pe 85 i-am băgat în casa de nebuni, pe 22 i-am spânzurat și sufletele lor le-am adus aici în împărăția Întunecimii voastre.
- Brava ție, fiule, - îi zise Scaraoschi, râzând de bucuria câștigului... Bine ai lucrat, umpleți iar butoiul și pleacă iarăși în lume, să sporești mai departe biruința noastră.
Al treilea diavol se prezintă la raport.
- Eu, Întunecimea voastră, cu alcoolul ce mi s-a încredințat mie am dat târcoale mai ales pe la casele creștinilor. Cu ajutorul alcoolului am băgat ceartă și neînțelegere în 400 de familii... am făcut 100 de divorțuri... am vândut la licitație 100 de averi... am lăsat pe drumuri 300 de orfani și 100 de mame...
- Eu - raportează un alt argat - am căutat cu alcoolul să fac biruință pe la orașe, între domni și muncitori. Să fii liniștit, Măria ta, că și orașele sunt pline de isprăvile noastre... le-am făcut adevărate Sodome și Gomore...
Și așa se prezintă, rând pe rând, drăceștile gloate în fața lui Scaraoschi cu raport despre fioroasele isprăvi ce le-au făcut cu ajutorul alcoolului.
Oh, ce isprăvi cumplite face diavolul cu ajutorul alcoolului! Cu adevărat, isprăvile alcoolului vin ca dintr-un adânc al iadului. O armată nevăzută a iadului parcă umblă prin lume și roadă bogată culege cu ajutorul alcoolului pentru împărăția iadului.
Alcoolul este lucrul și duhul diavolului. Feriți-vă de el!
Alcoolul face un iad din casa omului
„Ce legătură tainică este între soți - zice Sf. Părinte Tertulian - ei se roagă împreună, suferă împreună... își împart bucuriile ca și necazurile... viața lor e o viață de dragoste... și rugăciune”; iar unde sunt astfel de „doi”, acolo e și Domnul între ei (Mt 18, 20).
Dar dintr-o astfel de viață, cu ajutorul băuturii, diavolul face un iad. Unde bărbatul a apucat cu băutura, vai de soția lui, vai de copiii lui și vai de casa aceea. O astfel de casă și viață este un adevărat iad. Bețivul calcă în picioare totul. Calcă în picioare până și Biblia și cartea de rugăciune a bietei sale soții.