Şarpele din grădina Edenului pândeşte azi din sticla de alcool

Biblia ne spune că oarecând şarpele diavol a înşelat pe strămoşii noştri cu un măr şi cu acest măr i-a atras în moarte trupească şi sufletească. Azi se pare că şarpele diavol a aflat un altfel de „măr” cu care îi înşală pe oameni şi-i atrage la moarte şi pieire. Acest „măr” e sticla de băutură. Diavolul pune şi această patimă în faţa omului ca un măr mic, ca un păhărel de băutură. Patima beţiei se începe cu un măr, cu cel dintâi pahar, şi se gată cu pieire trupească şi sufletească. Mărul cu care a ispitit diavolul pe Adam şi Eva se pare că, în zilele noastre, e păhărelul cu alcool.

Şarpele din grădina Edenului pândeşte azi din sticla de alcool.

Mărul cel din rai a fost un izvor de nesfârşite răutăţi trupeşti şi sufleteşti pentru neamul omenesc. Aşa-i şi sticla cu băutură, un izvor de răutăţi: sudălmi, bătăi, omoruri, desfrânări etc., etc... Mărul cel din rai li s-a părut lui Adam şi Eva frumos la vedere şi dulce la gustare, dar pe urmă amare au fost roadele lui. Aşa-i şi băutura, precum zice Sfânta Scriptură: „Nu te uita la băutură când face spume în pahar; alunecă uşor, dar pe urmă muşcă ca un şarpe şi înţeapă ca o viperă. Ochii tăi se vor uita după muiere străină şi gura ta va grăi prostii. Şi vei fi ca un om culcat în mijlocul mării şi ca un cârmaci ce doarme la cârmă...” (Prov 23, 31-34).

Din sticla de alcool, şarpele diavol muşcă de moarte trupul şi sufletul omului. Cu ajutorul alcoolului, şarpele diavol bea vlaga cea trupească şi sufletească a omului.

Fugiţi de alcool ca de şarpele ce muşcă de moarte.

Fratele meu! Te-a muşcat şarpele-alcool? Scapă îndată la Domnul Iisus, căci El singur te poate tămădui şi scăpa.

Un rege al morții: Alcoolul

În Franţa, la Paris, s-a ţinut odată un concurs, o întrecere, despre cel mai bun tablou în care să se vadă toate relele şi răutăţile ce le face alcoolul.

Premiul acestui concurs l-a câştigat tabloul ce se vede alături. În acest tablou, pictorul a înfăţişat alcoolul în chipul unui rege înfricoşat al morţii.

Potrivită asemănare, căci cu adevărat alcoolul stăpâneşte în lume ca un rege înfricoşat. Împărăţia lui n-are hotar. Întrece toate împărăţiile din lume. Nici o împărăţie n-are atâţia „supuşi” şi nici un rege n-are atâţia soldaţi ca regele-alcool.

Precum se vede în chip, acest rege are de o parte, ca emblemă, cuţitul.

Asta înseamnă crimele, omorurile ce le face alcoolul. Cele mai multe bătăi şi omoruri se fac în stare de beţie.

De cealaltă parte, regele-alcool are ca emblemă un cap de om tâmpit. Asta înseamnă că alcoolul tâmpeşte şi îndobitoceşte pe om. Aproape toţi tâmpiţii, hăbăucii şi nebunii sunt jertfele alcoolului.

Ca hlamidă (haină regală), regele-alcool are o haină ruptă şi zdrenţăroasă. Asta înseamnă sărăcia şi mizeria ce o face alcoolul. Băutura îl face pe om calic; pe el şi pe copiii lui.

De gât îi atârnă, ca brăţară, un ştreang. Asta înseamnă ştreangul cu care îşi fac moarte unii din cei apucaţi cu băutura. Alcoolul dă şi cele mai multe sinucideri. Urmaşii lui Iuda se recrutează aproape toţi dintre cei apucaţi cu alcoolul.

Tronul acestui rege se vede aşezat pe o grămadă de cioburi, de lucruri sparte din care iese praf şi fum. Asta înseamnă ruina materială şi sufletească ce o face alcoolul acolo unde îşi aşază scaunul lui. Din om bogat şi de omenie, alcoolul face un sărăntoc, un mişel şi prăpădit. Dintr-un om sănătos, face un putregai.

La picioarele acestui tron se vede şi un şarpe, o viperă. Aceasta este vipera păcatului despre care zice Scriptura: „Nu te uita la băutură când face spumă în pahar, căci pe urmă muşcă ca un şarpe şi înţeapă ca o viperă” (Prov 23, 31-34). Nimic nu aţâţă aşa tare poftele ca alcoolul.

La picioarele acestui tron blestemat se vede şi curgând ceva. Sunt lacrimile mamelor, soţiilor, copiilor etc... care suferă pe urmele beţivilor. Sunt lacrimile copilaşilor ce rabdă foame şi frig, în vreme ce taţii lor beau la crâşmă, beau sănătatea lor... beau pâinea lor... beau şi viaţa lor.

La picioarele tronului se văd şi lanţuri de fier. Acestea sunt lanţurile cele înfricoşate cu care patima băuturii leagă pe om.

Alcoolul are lanţuri înfricoşate cu care îi leagă pe oameni şi îi face robii lui. Beţivul este un rob legat în lanţurile alcoolului.

Oh, ce rege înfricoşat este alcoolul! Împărăţia lui e împărăţia ticăloşiei trupeşti şi sufleteşti... Împărăţia lui este împărăţia mizeriei şi ruinii trupeşti şi sufleteşti... Împărăţia lui este împărăţia robiei trupeşti şi sufleteşti... Împărăţia lui e împărăţia morţii trupeşti şi sufleteşti.

Se vorbeşte despre grozăveniile războaielor. Dar aceste războaie sunt o nimica toată faţă de războiul ce-l face alcoolul. Milioane şi milioane de oameni cad şi mor moarte de erou pentru regele alcool şi împărăţia lui. Milioane şi milioane de suflete cad în prinsoarea şi lanţurile acestui rege înfricoşat.

Regele alcool omoară mai mulţi oameni decât toate războaiele pământului. Şi pe deasupra, omoară şi sufletele oamenilor.

Oameni buni, feriţi-vă de alcool! Feriţi-vă de împărăţia şi de robia acestui rege mişel şi înfricoşat!

Iată „Împăratul!” la care se închină creștinii de azi

Un creştin este făcut a se închina Făcătorului său.

„Unde este Împăratul cel curând născut, să ne închinăm Lui?”, întrebau magii la naşterea Mântuitorului. Şi s-au închinat Lui împreună cu păstorii.

Însă, vai, creştinii de azi au aflat un alt «împărat» la care se închină. Se închină la idolii desfătărilor, banilor, plăcerilor şi păcatelor. În special însă se închină creştinii de azi la un idol mare şi cumplit: alcoolul.

Milioane şi milioane de închinători are acest „rege” mişel şi ucigaş. Crai şi păstori, bogaţi şi săraci, proşti şi învăţaţi, plugari şi cărturari..., oameni din toate tagmele, din toate ţările, din toate limbile şi seminţiile se închină în faţa acestui „împărat” înfricoşat.

De-a dreapta şi de-a stânga lui se văd cei doi sfetnici: diavolul şi cârciumarul. Prin ei lucrează acest „împărat”. Roade bogate culege şi unul, şi altul. Diavolul îşi umple iadul cu „supuşii” lui, iar cârciumarul îşi umple punga (şi râde de ticăloşia şi prostia creştinilor). Iar „supuşii” ce câştigă? Spitalul, temniţa şi iadul: moarte trupească şi sufletească.

Ah, ce creştinătate mincinoasă trăim! Ah, cum îşi dau creştinii viaţa şi sufletul pentru acest împărat al morţii. Vai, cum înfundă creştinii temniţele, spitalele şi iadul, închinându-se la acest împărat cumplit.

Oameni buni, feriţi-vă de alcool!

Testamentul unui beţiv

În oraşul Osvego, din America, un beţiv a lăsat următorul testament:

„Părinţilor mei le las moştenire mâhnire destulă pentru bătrâneţe. Fraţilor mei, ruşine şi supărare. Soţiei mele îi las o viaţă plină de mizerie şi inima bolnavă ce i-am zdrobit-o. Iar copiilor mei, pe lângă sărăcie şi mizerie, le mai las şi ruşinea că tatăl lor a murit în ticăloşia băuturii”...

Îngerul păzitor al beţivului

Despre fiecare om se spune că are un înger păzitor care-l însoţeşte nevăzut pe tot locul şi-l apără de primejdii.

Şi beţivul are un astfel de „înger păzitor”. Iată-l în chipul de alături. „Îngerul păzitor” al beţivului este moartea. Acest „înger păzitor” îl însoţeşte pe tot locul pe cel beţiv.

Acest „înger păzitor” îl aruncă pe cel beţiv în apă, în foc, în zăpadă, în temniţă, în spital, în mormânt şi în iad.

Vai de cei ce şi-au predat viaţa în seama acestui fioros „înger păzitor”.

„Al tempo perduto”

Un prieten îmi spunea că, umblând astă-vară prin Italia, a văzut într-un loc o cârciumă pe care scria: „Al tempo perduto”, adică: „La timpul pierdut”.

Potrivită firmă! Cu adevărat, vremea cea scumpă ce o petrece omul la birt este o vreme pierdută pentru suflet, pierdută pentru împărăţia lui Dumnezeu. Este însă această „vreme pierdută” un mare câştig pentru împărăţia iadului.