Cine Mă urăşte pe Mine, urăşte şi pe Tatăl Meu.
După cum iubirea de Hristos este dovedită de către orice ucenic al Său prin păzirea şi ascultarea Cuvintelor Sale (Ioan 14, 15-23),
- acela Îl urăşte pe Hristos, fiindcă luptă împotriva unităţii Bisericii, împotriva dragostei frăţeşti şi împotriva adevărului Dumnezeiesc.
Vremi îndelungate, în anii prigonirilor, Lucrarea Domnului şi Biserica Domnului n-a putut avea, spre a-şi păstra unitatea şi spre a-şi împlini misiunea ei, ca mijloc de îndrumare şi ca unealtă de ascultare pentru cei veniţi la Domnul, decât dragostea ei şi Cuvântul lui Hristos şi rugăciunea şi lacrimile frăţeşti.
Căci nici o putere de pe lume în afară de aceste mijloace ale lui Hristos, nu-l poate face pe nimeni să-şi părăsească păcatul şi să devină un om nou, cinstit, vrednic şi bun.
Nici o putere de pe lume nu-l poate ţine pe cineva curat lângă Hristos şi ascultător de fraţi decât aceasta: Cuvântul lui Dumnezeu, Rugăciunea şi Dragostea frăţească.
Dacă pe un suflet nu-l mai leagă de Hristos dragostea,
dacă nu-l îndeamnă cu evlavie la sfinţirea vieţii Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu
şi dacă nu-l ţine în unitatea şi ascultarea frăţească rugăciunea şi lacrimile,
- atunci ce legi oare l-ar mai putea obliga la aceasta?
Cine, dinafară, l-ar mai putea sili să fie credincios adevărat în învăţătura şi frăţietatea lui, dacă aceste puteri ale Duhului Sfânt nu-l silesc dinăuntrul său?
Nimic nu-l mai poate ţinea dinafară, pe cine nu-l ţine dinăuntrul său nimic.
În Lucrarea şi Biserica Domnului au venit şi vin mulţi,
dar de rămas, n-au rămas decât acei care au fost legaţi de Hristos şi de fraţi, nu prin porunci şi legi omeneşti, ci prin porunca dragostei şi prin legea lacrimilor.
În Lucrarea şi Biserica Domnului vor mai veni încă destui,
dar orice ar fi fost aceşti veniţi şi orice ar părea ei că sunt, oricât de mult s-ar lăuda ei şi ar promite, - cu adevărat lucrători ai lui Hristos şi cu adevărat folositori Frăţietăţii Creştine, nu vor fi decât acei care dincolo de orice obligaţii şi rânduieli dinafară stabilite, vor fi alipiţi de Hristos prin căldura dragostei inimii lor ascultătoare şi smerite, iar de fraţi, prin părtăşia curată la rugăciunea şi la lacrimile lor.
Acest adevăr poate că este şi explicaţia pentru ce Domnul a lăsat Lucrarea Lui, timp îndelungat, fără statute şi fără regulamente scrise. Fără dispoziţii care să fixeze obligaţii şi tipare cu porunci şi reguli de legi şi obligaţii.
Căci acestea, oricât ar fi de calde şi de largi, nu-l pot, numai ele, încălzi pe cel rece. Nici lărgi pe cel îngust.
Dar a lăsat Hristos pe totdeauna şi tuturor alor Săi, porunca şi condiţia dragostei, a ascultării şi a lacrimilor. Acestea, când sunt aşa cum trebuie să fie, înlocuiesc nespus mai desăvârşit orice lege şi orice regulament.
O, ce bine le vede acestea cel treaz
şi ce adânc le simte cel curat
şi ce desăvârşit le împlineşte cel ascultător!
În felul acesta Dumnezeu Însuşi alege pe oricine îl vede El că este vrednic
şi înalţă pe oricine vede El că este smerit
şi laudă pe acela pe care îl vede El că nici nu se gândeşte la nici o laudă, lucrând în smerenia inimii sale cu Dumnezeul său.
Aşa se aleg şi se dovedesc cei care iubesc pe Hristos, cu adevărat, - şi se urăsc pe ei înşişi
şi aşa se aleg şi se dovedesc şi cei care Îl urăsc pe Isus şi se iubesc numai pe ei înşişi.
Slavă veşnică Ţie Isuse Doamne, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru care iubeşti Biserica Ta şi ţii atât de mult la Lucrarea Ta.
Tu i-ai lăsat Bisericii Tale legea şi rânduiala dragostei, Cuvântul şi lacrimile lor.
Pentru ca prin ascultarea acestora să se dovedească totdeauna adevăraţii Tăi credincioşi. Adevăraţii Tăi ucenici şi adevăraţii Tăi lucrători.
Şi prin trăirea acestora Lucrarea Ta să se păstreze totdeauna vie şi totdeauna proaspătă.
Oricine nu rămâne în dragoste, în ascultare şi în lacrimi, rămâne izolat şi va pieri,
iar Tu vei duce Lucrarea Ta mai departe prin alţii, care vin şi rămân în aceste trei virtuţi.
Slavă Ţie pentru că aşa ai găsit Tu cu cale să lucrezi şi în Frăţietatea Oastei Tale. Şi aşa este drept.
Te rugăm păstrează-i mereu grija Ta Oastei Tale, şi rămâi în ea pe totdeauna viu şi lucrător prin iubire, prin Cuvânt şi prin lacrimi.
Amin.
+
Dac-ai luptat în viaţă să te ridici prin ură,
o clipă-i ridicarea dar veşnică-i căderea...
- dac-ai căzut, iubindu-i pe alţii cu căldură
o clipă este moartea, dar veşnică-nvierea.