
Tot ce-ai avut
Traian Dorz - Hristos - Vița vieții noastre
Tot ce-ai avut pe lume mai sfânt ca Dumnezeu
îți va ajunge-un blestem aici și-n veci mereu.
Numai Hristos mai poate
ierta al tău păcat
dar vino, vino, vino
cât poți să fii iertat.
Tot ce-ai avut în viață mai drag ca pe Hristos
va chinui-al tău suflet etern și nemilos.
Tot ce-ai avut nainte ca dragostea mai sfânt
îți va zdrobi odihna de-aici și din mormânt.
Tot ce-ai avut în față ca cinstea mai de preț
va cere-o ispășire cât sute de vieți.
Tot ce-ai avut în faptă nedemn și necinstit
îți va striga-n Gheenă un blestem nesfârșit.
Tot ce-ai avut în gânduri viclean și desfrânat
va fi mocirla-n care de viu vei fi-ngropat.
Tot ce-ai avut în vorbe nedrept și rușinos
te va goni-n osândă din fața lui Hristos.
O vino, vino, vino, cât încă poți să vii
că și spre Cer zadarnic te-ntorci dacă-ntârzii!
+
Cel statornic stă pe-o gleznă
când nu poate pe-amândouă
dar nu-și părăsește locul
nici pe soare nici pe plouă
- rămâi și tu-ntotdeauna în întâia ta credință
asta-ți dă și frumusețe și respect și biruință.