Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, n-ar avea păcat; dar acum, n-au nici o dezvinovăţire pentru păcatul lor.
Tot despre cei neascultători şi nestatornici a zis Domnul şi aceste vorbe, apăsând şi mai mult pe marea răspundere care o au acei care, venind odată la Hristos
şi cunoscând Cuvântul Său
şi luând parte la lucrarea Lui,
- ajung totuşi nişte răufăcători ai Lucrării Sale, prin nestatornicia lor.
Ce mare rău pot face lucrărilor lui Hristos acei oameni care cunoscând Cuvântul Lui, nu-L ascultă cu o inimă smerită şi cu un cuget curat
şi nu trăiesc cu un mers statornic Cuvântul Domnului
şi nu-L mărturisesc cu o umblare după dreptarul învăţăturii sănătoase de la început,
nici cu o viaţă curată în totul după voia sfinţeniei Domnului.
Ci având când o învăţătură, când alta, neascultătorii umblă când într-o parte, când în alta,
cred când într-un fel când în altul,
vorbesc şi fac când aşa, când altfel...
Când o iau într-o parte, sar peste margine,
când se pomenesc că umblă prin gropi, o iau iarăşi în partea cealaltă tot aşa.
Şi astfel niciodată nu merg pe drumul de mijloc, pe linia sănătoasă şi dreaptă, statornici şi serioşi.
Pe astfel de oameni îi vezi când prea sectari când prea formalişti.
Când li se spune de către un lucrător o învăţătură vrăjmaşă contra Bisericii, sau a Tainelor şi învăţăturilor ei, - acest fel de oameni nestatornici şi uşuratici sunt gata îndată să arunce lucrul Domnului ca pe nişte idoli, să lepede Crucea Domnului ca pe un chip cioplit, să batjocorească pe Preacurata Fecioară şi Sfânta Maică a Domnului, cu cele mai nelegiuite şi mai satanice cuvinte...
Sunt gata să calce astfel în picioare şi să dispreţuiască tot ce cinstiseră cu evlavie toţi strămoşii şi părinţii lui... şi chiar ceea ce cinstise şi el, până atunci...
Când, câteodată şi câte unii, se trezesc că făcând astfel, prea au luat-o razna, devin apoi iarăşi din nişte sectarişti fanatici, din nou nişte necruţători formalişti habotnici tot aşa de înrăiţi.
Şi după cum înainte tunau şi fulgerau împotriva celor care nu făcuseră ca ei, tot aşa acum fac iarăşi aşa împotriva acelora care fac tocmai cum făcuseră ei ceva mai înainte.
Iar acei credincioşi adevăraţi care au un mers statornic şi ţin drumul de mijloc, fără abateri nici la dreapta nici la stânga, au mereu multe necazuri din pricina acestor oameni nestatornici.
Cel mai mare rău, este că totdeauna nestatornicii aceştia caută, şi găsesc dezvinovăţiri pentru păcatele pe care le fac.
Inima şi conştiinţa lor îi mustră, iar spre a-şi înăbuşi mustrările cugetului, mintea lor vinovată caută în Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu versete al căror înţeles l-ar putea lăţi şi întinde ca să-şi acopere cu el urâţenia păcatului, de care ei nu vor să se despartă şi nici să se pocăiască într-adevăr.
Cred că dintre toate păcatele mari, pe care le poate face un om căzut din Duhul lui Hristos, cel mai mare păcat este acela că atunci când face răul, caută dezvinovăţiri pentru răul său, chiar în Cuvintele lui Dumnezeu.
În felul acesta omul umblă să-L facă numai pe Dumnezeu vinovat de neascultarea lui.
Caută să-şi arunce vina sa asupra Cuvântului Dumnezeiesc.
Ca şi cum tocmai de aceea ar face aşa cum face, fiindcă vrea să împlinească ceea ce este scris - aşa se îndreptăţesc ei.
Cum să nu fie blestemaţi şi osândiţi astfel de oameni!
Cum să nu fie vai de acela care în loc de pocăinţă şi îndreptare caută versete prin care să se dezvinovăţească, - şi nu să se îndrepte!
O, Preabunule Isuse, ai milă de noi şi nu ne lăsa să ajungem niciodată să umblăm păcătuind pe calea Ta.
Nici să respingem bunele înştiinţări şi mustrarea frăţească atunci când suntem biruiţi de vreo ispită şi înşelaţi de vreun păcat.
Dar mai ales trezeşte-ne, chiar şi cu nuiaua Ta Doamne, când vom fi orbiţi de Satana, şi în loc să ne îndreptăm umblarea şi să părăsim cu frică păcatul, vom căuta dezvinovăţiri pentru păcatul nostru şi îndreptăţiri pentru neascultarea noastră.
Căci chiar căutarea de dezvinovăţiri pentru păcatul nostru ne-ar fi un păcat şi mai mare. Şi găsirea de justificări, - ne va fi spre o osândă şi mai grea.
Iar pe cei care de multă vreme zac într-o astfel de stare, ai milă Doamne şi îi trezeşte până nu va fi prea târziu.
Amin.
+
Când e lipsă-n rugăciune, amânări şi nepăsare
ştii că-n suflet sunt ispite şi păcate şi pierzare
după cum când curtea-i spartă ştii că-n casă-i sărăcie
şi credinţa, ca belşugul, o păstrezi prin vrednicie.