
Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a și fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele Singurului Fiu al lui Dumnezeu.
Cred că noi nu trebuie să judecăm pe nimeni niciodată.
Căci dacă judecăm pe un suflet care crede, judecăm pe unul care nu va mai fi judecat de Dumnezeu (Ioan 5, 24; Rom. 8, 33-34),
atunci judecata noastră, venind totuși, este o judecată nedreaptă. Și știm că oricine judecă pe nedrept, va fi osândit de Dumnezeu.
Dacă judecăm pe un suflet care nu crede, judecăm pe unul care a și fost judecat și osândit.
Judecându-l și osândindu-l și noi pe deasupra,
după ce el odată a fost judecat și osândit după dreptate și deplin de către Acela care este Negreșit,
atunci judecata noastră vine pe deasupra, și iarăși este nedreaptă.
Și știm că oricine judecă pe nedrept, va fi osândit de Dumnezeu.
Și apoi cine ești tu ca să judeci pe robul altuia?
Este oare robul tău?
Nu-și are el Stăpânul său?
Nu-i ține seama Stăpânul lui de faptele sale?
Nu atât pentru păcatele lor vor fi judecați oamenii, că pentru păcatele lor a fost judecat Hristos și osândit Hristos!
Ci oamenii vor fi judecați pentru necredința,
pentru împietrirea și pentru nepăsarea inimii lor,
care n-a vrut să primească mesajul ceresc, Solia Marii Iubiri Dumnezeiești, Jertfa Răscumpărătoare a lui Hristos, care li s-a adus cu atâta îndurare și preț.
Căci în felul acesta ei au respins favorul cel mare care li s-a făcut de Tatăl Ceresc. Au jignit Bunătatea și Slava Lui.
Au călcat cu dispreț peste Jertfa plină de iubire și atât de scumpă a lui Hristos. Și au batjocorit pe Duhul harului, care le-a înfățișat-o cu atâta cutremurătoare coborâre până la om!
Nesocotindu-I harul Său,
disprețuind Cuvântul și Jertfa Sa,
lumea a batjocorit Autoritatea Dumnezeului Veșniciei, sfidându-L. Pentru această uriașă fărădelege, chiar și cei ce vor fi judecați vor recunoaște că Dumnezeu n-a fost nici nedrept, nici răzbunător față de ei osândindu-i.
Căci în clipa aceea vor vedea cu adevărat ce rău mare au făcut nesocotindu-L.
O, Marele nostru Dumnezeu,
noi știm că toate judecățile Tale sunt drepte, de aceea Îți mulțumim cu atâta recunoștință pentru iertarea pe care ne-a adus-o Dragostea Ta,
nouă celor ce pentru faptele noastre am fi meritat pedeapsa Ta.
Și pentru că bunătatea Ta S-a îndurat și ne-a dăruit credința care duce la mântuire prin ascultarea Adevărului.
Te rugăm să ai milă mereu și răbdare și pentru ceilalți care încă n-au venit la Tine,
până când vor fi mântuiți și ai noștri cu toții.
Amin.