Colaborarea în Domnul

1 - Să ne dăm toate silinţele să înaintăm în Duhul Domnului la o tot mai strânsă şi mai rodnică împreună lucrare frăţească.

Eforturile personale pe care ni le dăm fiecare pentru a obţine cât mai frumoase performanţe duhovniceşti în lucrările de creaţie - sunt lăudabile şi sunt necesare.

Dar este un efort şi mai lăudabil şi mai necesar, acela de a ajunge la o împreună-lucrare de grup.

2 - Când Mântuitorul i-a învăţat pe apostolii Săi sfinţi că trebuie să devină fiecare un vas ales în slujba lui Dumnezeu - le-a vorbit totdeauna la plural şi nu la singular: Voi toţi sunteţi fraţi. Toţi trebuie să ajungeţi una. Să gândiţi la fel, să simţiţi la fel, să vorbiţi la fel şi să lucraţi la fel.

3 - Realizarea fiecăruia personal la cel mai înalt nivel creator este o taină înaltă. Dar este una şi mai înaltă ca aceasta, realizarea în grup, a unui şi mai înalt nivel de creaţie. Aceasta numai Hristos şi Duhul Sfânt o poate face.

4 - Un grup de creaţie nu-l anulează pe nici unul dintre membrii săi, dar prin împreună-lucrarea tuturor se ajunge acolo unde este idealul Evangheliei: Hristos în toţi - toţi în Hristos.

5 - Napoleon a zis: când vreau să se facă un lucru, îl încredinţez la unul singur. Când vreau să nu se facă, îl încredinţez la mai mulţi.

Hristos însă spune altfel: Împreună-lucrarea unui grup în Hristos, realizează nu numai mai repede, dar şi mai bine lucrarea încredinţată lor de Dumnezeu. Când condiţiile o permit şi sufletele sunt în Duhul, - acesta este cel mai înalt ideal şi aduce realizarea cea mai frumoasă.

6 - Membrii acestui grup unit, deşi lucrează fiecare aparte, când se adună împreună îşi împărtăşesc unul altuia tot ce au creat. Aceasta apoi trece în dezbaterea tuturor, şi fiecare simte lucrarea creată ca un bun al Frăţietăţii, al Domnului - şi contribuie cu ce poate la înfrumuseţarea ei, fără nici un gând egoist.

Ce înaltă şi curată conştiinţă este asta!

7 - Acolo unde lucrătorii Domnului s-au obişnuit cu munca împreună, unul observă o deficienţă, altul alta; unul propune o îmbunătăţire, altul alta. Şi totul se încheie fericit pentru toţi.

Ce har dă Domnul acolo unde fraţii lucrează armonios împreună. Şi ce pagubă veşnică se produce acolo unde nu este colaborare între fraţii lucrători.

8 - Ura vrăjmaşului lui Dumnezeu iată cât de mult a reuşit să stabilească o strânsă şi puternică legătură, unire şi colaborare între toţi slujitorii săi, insuflându-le aceeaşi ură de moarte împotriva lui Hristos şi a tot ce este al Lui, - din orice parte a lumii ar fi şi în orice fel ar lucra, cei ce urăsc pe Hristos sunt mânaţi de aceeaşi ură cu toţii împotriva Numelui lui Dumnezeu şi a bisericii Lui.

De ce oare iubirea lui Dumnezeu n-a putut încă să-i unească atât de strâns pe închinătorii lui Hristos, pentru a colabora la fel pentru cauza Lui?

9 - Să ne împărtăşim fiecare tuturor tot ce Domnul ne-a descoperit deosebit şi frumos nouă. În felul acesta fiecare, îmbogăţind pe alţii se îmbogăţeşte şi el prin ceilalţi cu tot ce Dumnezeu le-a descoperit lor.

Ce frumos este acest circuit de valori şi ce binecuvântare aduce el fiecăruia şi tuturor.

10 - Să ne dăm toate silinţele ca să ne creăm cât mai dese ocazii de acestea - şi să folosim cu toată dragostea din plin aceste mijloace sfinte spre slava lui Dumnezeu şi lărgirea Împărăţiei Lui în noi şi între noi.

11 - Acolo unde se formează o adunare a Domnului, se presupune că totdeauna se va găsi cineva îndreptăţit şi dator să se ocupe de această adunare, şi să răspundă pentru ea.

Aşa este, şi aşa trebuie să fie oriunde se doreşte ordinea şi armonia între fraţi.

Duhul Domnului doreşte să aşeze în fruntea adunării totdeauna pe cei mai smeriţi. Duhul firii pământeşti împinge pe cei mai îngâmfaţi.

Ce bine este când reuşeşte Domnul.

Şi ce rău este când reuşeşte vrăjmaşul.

12 - Să fim geloşi pentru Lucrarea Domnului şi să ţinem cu toată inima la tot ce este al ei. Să-i pregătim hrana cea mai gustoasă la mesele ei duhovniceşti. Cele mai dulci cântări, cele mai plăcute cuvântări, cele mai înalte rugăciuni, cele mai curate meditaţii.

13 - Să-i privim totdeauna cu cea mai mare dragoste şi admiraţie pe fraţii şi surorile noastre, fără să vedem nici un cusur la nici unii şi să nu îngăduim nimănui să ni-i vorbească de rău. Dacă le vedem scăderi - să le acoperim cu rugăciune. Dacă descoperim slăbiciuni, să le îndreptăm cu lacrimi şi blândeţe. Dacă avem de făcut mustrări, să le facem mai mult în genunchi, cum a făcut Samariteanul Milostiv când dezinfecta ranele fratelui căzut.

14 - Să fim geloşi pentru specificul Frăţietăţii noastre, rânduit ei de Duhul Sfânt. Tot ce-i al ei frumos - să facem şi mai frumos. Tot ce-i al ei bun - să-l facem şi mai bun. Tot ce-i al ei câştigat cu jertfe - să-l păstrăm cu scumpătate ca pe lumina ochilor noştri. Aceasta este o gelozie după voia lui Dumnezeu, fiindcă este scris: dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, este mai rău decât un păgân (1 Tim. 5,8).

15 - Tot ce facem pentru Domnul trebuie să fie cel mai adânc gândit, cel mai cu grijă aranjat, cel mai inspirat realizat. Să nu ne ispitească gândul de a face mult, ci în primul rând de a face bine. Nu neapărat cantitatea, norma, grămada. Poţi face o sută de cizme într-o noapte şi poate că vor fi bune. Dar dacă vrei să faci o sută de poezii, sau o sută de cântări bune, - asta nu mai merge.

Cine vrea să facă o sută de poezii pe noapte, acela mai bine să doarmă.

16 - Tot ce facem să fie făcut cu dragoste şi de cea mai înaltă calitate, chiar dacă facem numai o lucrare pe lună, dar asta să rămână. Toţi cei care o văd sau o aud, sau o gustă - să poată spune: asta da, e într-adevăr inspiraţie.

De obicei la o astfel de lucrare nu mai ai nevoie să corectezi nimic. Ce vine direct de Sus, vine gata.

17 - Marii oameni ai lui Dumnezeu care au creat ceva nemuritor în Istorie, în literatură, în artă - erau părtaşi firii Dumnezeieşti şi au realizat o trăire de acest fel. Numai aşa au putut ei da omenirii valori la care noi, întinzându-ne pe vârful degetelor priceperii noastre, abia dacă putem să le atingem partea lor cea mai de jos.

18 - Prin trăirea lor superioară, oamenii superiori, au putut comunica cu acele zone inaccesibile mulţimii în care Dumnezeu le-a împărtăşit adevărurile Lui nemuritoare.

Ei s-au putut întinde atât de sus până unde Dumnezeu a putut să coboare spre ei. Acolo s-a făcut contactul cu Divinul. Şi s-a născut creaţia nemuritoare.

19 - Noi simţim uneori ceva divin, dar vag şi prea îndepărtat. Dar când încercăm să materializăm aceste simţăminte ne izbim de greutatea că nu avem mijloacele cu care să le înfăţişăm pe măsura revelaţiei.

20 - Lucrările neobişnuite şi eterne n-au corespondent de exprimare în limbajul obişnuit şi trecător. Pentru lucrurile cereşti nu avem termen de comparaţie pe pământ, nici cuvinte prin care să le exprimăm... Toţi cei ce au scris Cuvântul lui Dumnezeu în limba omenească s-au izbit de această insuficienţă a mijloacelor de exprimare.

Adevărurile din existenţa veşnică le putem pricepe numai prin credinţă. Ea este singura care înţelege limbajul lor.

Dumnezeul nostru, Te rugăm dă-ne-o să-l înţelegem...

Amin.