Conștiința împlinirii datoriei
Traian Dorz - Mărturisirea Strălucita
1 - Abia când ai ajuns îndrumătorul multora, vei simți - și trebuie să simți, toată zdrobitoarea greutate a marii răspunderi pe care o ai, atât pentru cei ce te urmează, cât și pentru adevăr.
Înalta conștiință a marii tale datorii, trebuie atunci să te chinuie neîncetat, cu teama că nu ți-ai făcut-o niciodată îndeajuns de bine și îndeajuns de mare,
îndeajuns de vrednică și îndeajuns de frumoasă
așa cum s-ar fi cerut.
2 - Cu cât e mai înalt locul pe care îl ocupi, cu atâta este mai largă și aria răspunderii tale: față de Trecut, pentru Prezent și pentru Viitor.
Față de Dumnezeu ai o mare răspundere pentru mântuirea sau pierzarea oamenilor dați în răspunderea ta.
Față de oameni ai această răspundere pentru fericirea sau nefericirea lor.
Pentru sufletul și trupul lor, care sunt niște goluri neumplute de-ajuns niciodată.
3 - Lupta de a-ți face astfel datoria, te va chinui neîncetat, pentru că niciodată nu vei ajunge să împaci deplin aceste mari trebuințe:
- căutând să asculți de Dumnezeu, vei nemulțumi pe mulți oameni,
- ascultând pe oameni, vei nesocoti adeseori pe Dumnezeu.
Împăcând și pe Dumnezeu și pe oameni, te vei sacrifica totdeauna pe tine.
4 - Când ți se pare că nu mai ai nici o luptă, atunci să fii cel mai treaz,
căci cea mai mare primejdie te pândește tocmai atunci când crezi că ai scăpat de orice primejdii,
și răul din alții nu-ți poate face atâta pagubă ca răul din tine.
5 - Când nu mai ai nici un mai mare peste tine, atunci caută să fii cel mai supus marii tale datorii!
Conștiința răspunderii să ți-o simți cea mai grea, tocmai atunci când n-ai pe nimeni mai mare peste tine, care să-ți poruncească și să te mustre.
Fiindcă dacă atunci cazi, - ești căzut pe totdeauna, - nu mai are cine să te înștiințeze, nici cine să te ridice.
Dacă de acolo de sus greșești, nefericirea ta este nemăsurat de mare.
Și paguba ta de neînlocuit.
6 - Luptă-te să dobândești cunoașterea, dar niciodată să nu-ți închipui că ai dobândit-o deplin,
ca să nu-ți spui: Acum știu!...
că tocmai atunci se poate să rămâi de rușine, fiindcă numai Dumnezeu cunoaște TOT Adevărul.
7 - Noi, oricare am fi,
și oricine ne-ar părea nouă că suntem,
și oricât credem că am fi ajuns de sus pe scara cunoașterii,
- prin chiar firea și starea noastră de oameni mărginiți,
suntem atât de puțin cunoscători, ca toți oamenii.
Acela dintre noi care știe cel mai mult, își dă seama cel mai bine de adevărul că nu știe nimic.
De aceea să ne temem mereu de Dumnezeu și de păcat,
pentru ca să rămânem totdeauna smeriți și alipiți de Hristos, spre a ne păzi El și scăpa de ispite și de păcat.
8 - Domnul Isus le-a spus că ei, ucenicii Lui, nu vor pleca singuri - ci vor fi alungați.
Nu se vor duce risipindu-se fiecare dintre ei din voia lui însuși, și nici din vina sa - ci ei vor fi risipiți.
Îi vor risipi alții,
îi vor împrăștia alții,
îi vor sili alții să fugă, lăsându-L Singur, nu numai pe El - Domnul lor, ci însingurându-se și ei fiecare, unul de celălalt.
9 - Ce grozav de dureroasă este uneori cernerea pe care diavolul o aduce!
Dar Dumnezeu o îngăduie,
peste ucenicii Domnului Isus.
În ceasul acela lovitura este năucitoare pentru toți ucenicii. Nimeni dintre ei nu mai poate judeca nimic limpede.
Nimeni nu-și mai poate stăpâni și coordona actele, faptele, vorbele, gândurile și reflexele sale.
Nimeni nu-și poate păstra calmul lucid, cumpătul sănătos, controlul normal.
10 - În primul moment intervine zăpăceala loviturii neprevăzute, iar ceea ce face omul în această zăpăceală, nu vine nici din rațiune, nici din sentiment, - ci din instinct.
Nu vine nici din minte, nici din inimă, ci din fire, din reflex.
Abia după aceea, la unii mai degrabă, la alții mai târziu, începe întâi mintea să pună rânduială în lucruri, - apoi inima în sentimente.
Și numai după aceea lucrurile reintră iarăși în normal.
11 - Ce bine este în clipele grele că mintea cunoscuse mai dinainte adevărul,
și că inima era încredințată despre El.
Când aceste două puteri revin la locurile lor, sufletul omului se redresează repede, iar omul ajunge îndată iarăși lângă Domnul său
și lângă frații lui.
12 - Și pe voi, frații mei, Satana v-a cerut să vă cearnă cum cerni grâul.
Și vă va mai cerne de multe ori.
Dar să știți bine că și pentru voi Mântuitorul Atotștiutor S-a rugat și Se roagă și Se va mai ruga,
- până la sfârșitul tuturor cernerilor.
Aveți credință în rugăciunea Lui.
13 - Nu vă pierdeți niciodată mintea și inima, când va veni lovitura și când veți fi risipiți, fiecare la ale lui dureri și singurătăți.
Nici nu vă învinuiți atunci unii pe alții, - căci nu voi ci o iscoadă și un vânzător va fi marele vinovat, pentru toate cele ce au venit și vor mai veni peste voi.
Un vrăjmaș și un prigonitor va fi adevăratul răspunzător pentru risipirea, pentru dezbinările și pentru durerile voastre.
Diavolul va fi blestematul urzitor al tuturor acestor suferințe ale voastre și ale Domnului vostru.
Diavolul - și uneltele sale dintre voi.
Și ei le vor și ispăși!
14 - După cum a venit ceasul cernerii, a venit și cernerea; tot așa când va trece ceasul ei, va trebui să treacă și ea.
Reveniți-vă după trecerea ei, în simțirile voastre sănătoase și puternice, cât mai curând, - voi toți cei care ați rămas cu inima curată, după cernerea Satanei.
Și căutați să dregeți împreună cu Domnul, și cât mai repede - spărtura dintre voi. Pentru ca diavolul să n-o facă și mai mare.
Și păcatul să nu facă pagube și mai multe.
15 - Suflete curat și credincios, oricât de mare ar fi vreodată risipirea din jurul tău, tu nu descuraja.
Oricât de singur vei fi ajuns vreodată, tu nu deznădăjdui, Tatăl tău Cel Ceresc va fi cu tine totdeauna.
Tatăl tău Cel Ceresc nu te va lăsa niciodată singur.
16 - Dumnezeu poate, în înțelepciunea Lui nepătrunsă, să îngăduie uneori risipiri în toate părțile a scânteilor Sale
dar tocmai aceasta va lucra la aprinderea unei mai puternice vâlvătăi a dragostei Lui, spre cât mai mulți din cei ce zăceau în întuneric.
Și pentru o cât mai largă răspândire a Focului Său cel Ceresc, care dorește El să fie aprins cât mai curând.
17 - Niciodată Mântuitorul n-a făgăduit la ai Săi comoditate pe pământ.
În locul unde tot ce este rău trebuie dărâmat cu luptă
și tot ce este bine trebuie zidit cu muncă,
- acolo niciodată nu va fi ușor pentru cei ce luptă și pentru cei ce zidesc.
Unde tot ce este vechi se părăsește atât de greu și tot ce este nou se primește cu atâta împotrivire,
- acolo trimișilor lui Hristos li se va cere mereu sânge și sudoare.
18 - În locurile unde tot ce este minciună și păcat este ținut cu atâta strășnicie și tot ce este adevăr și neprihănire este învățat cu atâta nevoință,
- acolo va fi lipsă nu numai de o hotărâre definitivă,
sau de o jertfă totală,
dar și de o muncă și o luptă încordată și îndelungă.
19 - Mântuitorul a ținut totdeauna să-i încredințeze de neclintit pe ai Lui, asupra celor două mari adevăruri de care, oricât de grea și de îndelungată va fi lupta și munca lor, - ei trebuie să fie permanent siguri. Și de care niciodată să nu se îndoiască, anume că:
- Întâi: Sfârșitul lor va fi biruitor oricât va ținea lupta lor.
- Al doilea: Că El va fi cu ei până la biruința finală. Aici un al treilea adevăr nu mai există.
20 - În timpul marilor lupte și ale încordatelor munci, comenzile sunt scurte și puține.
Atunci nu mai este nici timp pentru mult, și nu mai este nici nevoie.
Tot ce fusese nevoie să fie știut, li se spusese mai dinainte, în timpul pregătirii lor pentru asta.
Acum ostașii Domnului avem nevoie numai de cele două scurte încredințări, dar de neclintit.
Că ei vor birui.
Și că Hristos este cu ei.
- Așa Te rugăm Doamne Isuse, să ne faci și pe noi.
Amin.