Foto Traian Dorz

Credeți lucrările!

Traian Dorz - Hristos - Păstorul nostru

Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeți pe Mine, credeți măcar lucrările acestea, ca să ajungeți să cunoașteți și să știți că Tatăl este în Mine și Eu sunt în Tatăl.
Nu poți fi obligat să crezi totdeauna vorba cuiva, dar lucrările lui, ești obligat să le crezi.
Vorbele unui om sunt adesea ceea ce nu este el,
sau sunt ceea ce ar trebui să fie...
dar faptele omului sunt totdeauna ceea ce este omul.
De cuvintele cuiva poți să nu ții seamă,
dar de lucrările lui, nu poți să nu ții.
Cu atât mai mult este adevărat lucrul acesta când este vorba de Hristos.
Lucrările Sale sunt materializarea, sunt întruparea Cuvintelor Lui.
Crezând Cuvântul Său, crezi în lucrările Sale, și crezând lucrările Sale crezi Cuvântul Său.
Pentru că fiecare Cuvânt al Lui, se întrupează la timpul Său, într-o lucrare, într-un eveniment, într-o împlinire.
Profețiile lui Hristos devin istorie,
făgăduințele Lui devin realitatea
și fiecare Cuvânt al Său devine trup, adică eveniment, vreme rânduită împlinirii sale,
după cum fiecare mugur bun de pom, devine rod
și bobocul devine floare, - la vremea lui.
Istoria de astăzi este profeția Lui sigură făcută ieri.
Făgăduințele Lui sigure de astăzi, vor fi realitatea sigură de mâine.
Căci nimic nu este mai sigur din cer și de pe pământ, decât împlinirea Cuvântului Dumnezeiesc (Psalm 102, 25-27; Luca 16, 17; 1 Petru 1, 25).
Dacă credeți Istoria și Realitatea, Trecutul și Prezentul, atunci voi credeți chiar Cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă tocmai profețiile Sale le-a lucrat acestea.
Dacă credeți faptele, voi credeți Cuvântul, căci ele sunt în El.
Și dacă credeți în prezentul de azi, care era viitorul ieri, voi trebuie să credeți și în viitorul de azi, care este prezentul de mâine.
Fiindcă viitorul va fi sigur, absolut și exact, întocmai așa, cum îl înfățișează Cuvântul lui Hristos.
Va fi numai întruparea lui. După cum boabele care sunt acum în maci, sunt holdele verzi din primăvara viitoare,
și pâinea din toamna care le va urma.
Nu veți avea nici o dezvinovățire dacă nu le veți crede.
Lucrările lui Hristos sunt una și aceeași cu Cuvintele Lui.
Iar crezând lucrările lui Hristos, veți ajunge să credeți în El.
Dar numai dacă veți fi sinceri.
Și veți gândi înțelept.
Slavă Doamne Numelui Tău Mare și Sfânt,
slavă Puterii și Înțelepciunii Tale cu care ai spus Adevărul
și cu care îl duci la îndeplinire.
Slavă Ție Marele nostru Dumnezeu și Atotputernic Stăpân, din înalt și până în adânc,
dintr-o parte până în cealaltă,
noi plini de încredere neclintită în tot adevărul Cuvintelor Tale, ne închinăm Ție
mărturisind Atotputernicia Ta
și neclintita noastră încredere în toate făgăduințele Tale,
și rămânând adânc smeriți înaintea Ta Doamne, Te lăudăm cu credință și cu dragoste, strigând din tot sufletul nostru:
Slavă, Slavă, Slavă veșnică Numelui Tău Sfânt.
Amin.
Articol 82 din 92
Folosește săgețile ← → pentru navigare