
Crucea-I Semnul Jertfei
Traian Dorz - Cântarea Veșniciei
Crucea-I Semnul Jertfei
Domnului Hristos
Crucea este Steagul
celui credincios,
- fericit ostașul
ce-a purtat mereu
Semnu-acesta vrednic
pân-la Dumnezeu.
Focul este semnul
veacului de-acum,
viitorul lumii
este jar și scrum
- fericit creștinul
ce-a ales mereu
calea cea spinoasă
pân-la Dumnezeu.
Dragostea curată
sufere acum
adevărul plânge
părăsit pe drum
- dar ferice-aceia
care-și duc mereu
crucea lor curată
pân-la Dumnezeu!