Crucea şi Jertfa
Traian Dorz - Răsplata Ascultării
1 - O, Nemuritoare şi strălucită Cruce a Jertfei lui Isus!
Lângă tine îngenunchează dragostea noastră şi de tine se leagă speranţele noastre.
Sub tine se îngroapă slăbiciunile noastre, şi de tine este pironită osânda noastră.
În tine este puterea noastră şi spre tine înălţăm mâinile şi privirile noastre.
De tine ne alipim inimile pătrunse de fiorul celei mai recunoscătoare dintre câte iubiri datorăm pe pământ sau în cer
în viaţa aceasta trecătoare
sau în cea veşnică.
2 - Nici în pământ şi nici în cer n-am avea loc, dacă nu am fi stat noi lângă tine Cruce şi Jertfă a lui Hristos,
- dacă nu ai fi stat tu lângă noi.
Căci nici în viaţa aceasta şi nici în viaţa veşnică, n-am avea nici o bucurie dacă nu am fi aflat-o pe aceea care ne-o aduci tu nouă,
sau ţi-o aducem noi ţie.
Recunoştinţă şi credincioşie veşnică ţie nemuritoare şi strălucită Cruce a lui Isus Hristos, - Dulcele şi Scumpul nostru Mântuitor.
Crucea Lui este dreptarul după care ne călăuzim
şi Semnul Dumnezeiesc care ne luminează orientarea credinţei noastre.
Aţi văzut Steaua Polară de pe cerul nopţii?
- Ea este braţul drept al unei cruci din patru stele, aşezate în forma perfectă a Crucii.
4 - Priviţi cerul într-o noapte înstelată - şi veţi vedea că Steaua Polară este de fapt o Cruce Polară.
Cele patru stele luminoase dintre care face parte Steaua Polară, sunt aşezate în forma perfectă a unei cruci.
În noaptea când am descoperit şi eu - acest lucru, tot sufletul meu s-a luminat deodată de acel adevăr scump care m-a fericit şi m-a zidit mai deplin.
O ce mare este acest semn.
Punctul unic nemişcat din Univers, nu este o stea - ci este Crucea.
După ea se orientează totul.
5 - Să fie şi acest semn văzut - o dovadă şi un temei mai mult, de a ne apropia şi a rămâne pe totdeauna lângă Crucea lui Isus.
Acolo la capătul Miază-Noaptei, punctul nemişcat este nu Steaua ci Crucea.
După ea să ne călăuzim toţi, căci Acolo este Locul Locuinţei Celui Preaînalt.
Cel în jurul Căruia se învârteşte totul.
6 - Nimic nu te mângâie mai mult, dar nici nu te doare mai adânc - decât a vedea lângă suferinţa ta pe fiinţa cea mai iubită şi cea mai îndurerată.
La nimic nu te gândeşti la cea din urmă despărţire decât la soarta fiinţei celei mai scumpe şi mai singure,
care rămâne în urma ta.
Nu te doare de nimeni pe lume mai mult decât de mama ta, când rămâne şi văduvă şi orfană...
7 - Dacă Dumnezeu a pus în orice inimă de fiu adevărat - iubirea de mamă - acest uman şi divin simţământ, - cum oare lui Isus să nu-I fi fost acest simţământ mai înalt şi mai desăvârşit decât la oricine, - faţă de Mama Sa?
În Inima Sa tot ce este nobil şi frumos - era într-o nespus mai mare măsură decât în oricare altă inimă omenească.
Şi ce simţământ este mai frumos pe lume ca dragostea şi grija de mama ta?
8 - Dacă pe noi care suntem răi, El ne-a făcut în stare să iubim atât de mult pe mama care ne-a născut,
care ne-a crescut
şi care ne-a însoţit suferind pentru noi cu o dragoste, cu o grijă unică pe lume,
- cum oare să nu fi avut El Însuşi Cel nespus de Bun, - o astfel de iubire dar nespus mai mare, - pentru Maica Lui,
care a fost cea mai sfântă, cea mai bună, cea mai iubitoare şi cea mai zdrobită mamă - de pe lumea aceasta?
9 - Chiar şi numai gândul la mama ta, îţi umple sufletul de înfiorare şi ochii de lacrimi, oricând.
Dar în vremea suferinţei, odată cu gândul acesta, vin în suflet toate amintirile vieţii,
toate simţămintele legate de numele mamei,
care pentru fiecare om, sunt cele mai scumpe şi mai frumoase amintiri din viaţa lui.
10 - Cine ne-a iubit cu adevărat pe noi, acela n-a putut niciodată să nu aibă şi despre mama noastră, decât cele mai respectuoase, mai sfinte şi mai cereşti gânduri.
Cum cât mai mult atunci, cine Îl iubeşte cu adevărat pe Hristos, cum ar putea vreodată să nu aibă pentru Preasfânta Lui Mamă, decât nişte sfinte şi fericite gânduri?
De un preţ nespus mai nalt, decât despre oricare altă mamă din lumea asta!
11 - Cea mai bună dovadă că Preasfânta Mamă a lui Isus, n-a avut pe nimeni altcineva pe lume, decât pe El, este faptul că în clipa morţii Sale, Fiul Sfânt Se îngrijeşte de un susţinător al mamei Sale, - încredinţând-o în ocrotirea ucenicului Său Ioan.
Ucenicul statornic şi nedespărţit.
Luaţi aminte voi care nu vă temeţi a vorbi cu gânduri necuviincioase despre Maica Domnului.
12 - Cunoscând cât suferise şi cât ar fi suferit mai departe în familia aceea lui Cleopa unde era Mama Sa, - Fiul Dulce o ia de acolo în faţa a doi martori - cele două Marii: - Maria Magdalena şi Maria lui Cleopa,
şi tot în faţa lor o încredinţează ucenicului iubit Ioan
- ca unui adevărat al doilea fiu al ei.
13 - Fiule, iată Mama ta - ne spune şi nouă Domnul nostru.
Căci prin Isus, Preasfânta Născătoare este şi Mama noastră, a fiecăruia din cei care suntem „fraţi” mai mici ai lui Isus.
Să o luăm deci şi noi în respectul şi în cinstirea noastră ca nişte fii vrednici şi credincioşi ai dragostei lui Hristos, - cum a făcut Sfântul Ioan.
14 - Încredinţându-l pe Ioan, Sfintei Sale Mame, Mântuitorul dorea să-i mângâie inima ei prea zdrobită, - dându-i un nou reazem, un nou fiu.
Punând în locul Lui, rămas prea gol, cea mai vrednică iubire pe care o putuse afla printre oameni.
Arătându-i în locul Fiului Iubit care i se lua acum, un alt fiu iubit care i se dădea...
15 - Nimeni nu se făcuse atât de vrednic de încrederea şi de iubirea lui Hristos, ca ucenicul rămas lângă El în toate împrejurările grele.
După ce a suferit totul, rămânând nedespărţit, - Hristos îl învredniceşte pe statornicul ucenic de cea mai mare şi mai sfântă slujbă.
Îl face pe Ioan înlocuitorul Său.
Îi încredinţează cea mai duioasă şi mai sfântă datorie:
- datoria unică de fiu, pe care numai El, Isus, o putea împlini faţă de Maica Lui.
16 - Dumnezeu nu încredinţează nimănui un dar scump
şi nu-i dă în grijă nimănui comorile Sale, decât după ce acela s-a dovedit răbdător în necaz.
După ce a rămas statornic în cele mai grele încercări
şi după ce s-a păstrat nedespărţit de Hristos până la moarte.
Domnul i-a vorbit atunci despre botezul cel greu şi despre paharul cel amar, prin care se va dovedi cine este cel vrednic să aibă această cinste.
17 - Acum când Ioan renunţase demult la orice dorinţă de întâietate, iată Dumnezeu îi dă acest loc sfânt,
cinstea cea sfântă de a sta împreună cu Maica Sa Sfântă unul de-o parte şi celălalt de alta a Crucii Lui,
- adică a Tronului Său Slăvit, a Scaunului Său Împărătesc care era Crucea, - mai strălucită ca orice tron,
mai măreaţă ca orice slavă,
mai aleasă ca orice altă cinste.
Fiindcă locul sfânt din veşnicie, este acela de care te învredniceşti prin suferinţă lângă Hristos aici şi acum.
18 - Cinstea eternă este cea pe care ţi-o câştigi prin părtăşia la Crucea lui Isus acum.
De întâietate nu te araţi vrednic cu adevărat, decât după ce ajungi la acea stare duhovnicească din care n-o mai ceri, din care te şi ruşinezi că vreodată ai dorit-o.
19 - Slava de a suferi lângă Hristos este mai mare decât oricare altă slavă.
Harul de a pătimi împreună cu El este mai mare ca oricare alt har.
Şi cinstea pe care o primeşti acolo unde ţii mai puţin la tine, şi mai mult la El, - te va aşeza într-o veşnică lumină,
în locul cel mai lângă Isus.
20 - Din ceasul acela ucenicul a luat-o pe Maica Domnului la el acasă.
Nici Preasfânta Mamă nu avea o casă a ei pe pământ.
Ce bine că unii ucenici mai au şi case!
Şi mai ales că ei au pus aceste case în slujba lui Dumnezeu şi a celor preaiubiţi ai Lui.
O, Dumnezeul nostru, ia-ne în slujba Ta cu tot ce avem.
Amin.