Taina și evlavia ei
Traian Dorz - Răsplata Ascultării
1 - Sfânta Maică stătuse o vreme la Nazaret, cu Fiul ei, în casa bunului Iosif, a acestui om drept, temător de Dumnezeu și respectuos cu Sfânta Ființă care îi fusese încredințată prin îngerul lui Dumnezeu.
El avusese grija Preacuratei Fecioare și a Dumnezeiescului Fiu.
Dar bunul și dreptul Iosif murise demult, iar Fiul Își luase Mama din cetatea cea potrivnică (Matei 4, 13).
Iar acum Maica Sa nu mai avea loc nici acolo. Ioan o va lua acasă la el.
Va avea în sfârșit și ea un loc sfânt, lângă un fiu sfânt.
2 - Lângă Crucea lui Isus nu poți sta nepăsător față de Sfânta Sa Mamă.
Nu poți sta fără Preasfânta Ființă de care Hristos a fost legat prin Lucrarea Voinței lui Dumnezeu.
Nu poți sta, cu atât mai mult, dacă ești un batjocoritor și un disprețuitor al acestui Vas Sfânt, fără de care Dumnezeu n-a vrut să facă mântuirea lumii.
Și nici chiar mântuirea ta!
O, dacă ai avea cinstea și smerenia de a înțelege.
3 - Este surprinzător cum își poate închipui cineva, - credincios pretinzându-se - că prețuiește pe Hristos, disprețuind în același timp pe Mama Sa,
- chiar pe acea Ființă aleasă prin care Dumnezeu Fiul S-a adus pe lume în vederea mântuirii.
Pe chiar mijlocul unic, prin care s-a făcut cu putință mântuirea și împlinirea marii făgăduințe.
Pe chiar Ființa cea mai aleasă, cea mai apropiată și cea mai iubită inimii lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Fiul ei.
4 - Ce minunat credincios este Ioan. El o pomenește pe Preacurata Maică, cea dintâi lângă Crucea lui Isus.
Și numai după aceea pe alții. Pe el nici nu se pomenește.
Dar Hristos l-a făcut pomenit pe veci.
Și l-a așezat pe totdeauna la cinstea cea mai înaltă, tocmai pentru astea.
Ce minunat vedem acum cine erau cei doi vrednici a sta unul de-a dreapta și altul de-a stânga lui Isus în slava Sa.
5 - Isus a spus: „s-a isprăvit” - numai după ce încredințase pe Mama Sa, ucenicului Său.
Numai după ce îți faci ultima datorie, s-a sfârșit cu adevărat totul.
Numai după ce ai făcut tot ce ți-a stat în putință pentru cei rămași în grija ta și în urma ta, numai după aceea trebuie să poți merge liniștit spre moarte.
6 - Aș zice chiar că, după pilda Domnului Isus, n-ar trebui să putem merge liniștit spre moarte, până când n-am rezolvat încă față de conștiința noastră - problema Maicii Domnului.
Această problemă depinzând și ea de gingășia unei conștiințe care cultivă cu adevărat intimitatea cu Isus.
7 - De fapt pentru acei ucenici care au gustat dulcea intimitate a lui Hristos,
care și-au plecat capul pe Sânul Lui Dulce,
care au ascultat tainele Inimii Lui,
care s-au pătruns de fiorul simțămintelor Sale și au intuit, fără cuvinte, Voia Sa, doar privind felul Lui,
- pentru aceștia, problema respectului și cinstirii Preasfintei Fecioare și Mame, - este bine rezolvată demult
și este privită sfântă și potrivită cu adevărul.
8 - După ce ai împlinit și tu voia lui Dumnezeu, cu privire la misiunea ta cea mare
- nu uita nici de îndatoririle tale față de familia ta, față de toți ai tăi.
Dar mai ales față de părinții tăi rămași fără sprijinul tău.
Cuvântul lui Dumnezeu spune că acela care nu îngrijește de ai săi și mai ales de cei dați în seama sa, - s-a lepădat de credință și este mai rău decât un necredincios (1 Tim. 5, 8).
9 - O, ce duioasă pildă ne-a lăsat nouă și în privința asta Domnul Isus, prin grija plină de iubire față de Maica Sa Sfântă.
Într-adevăr Isus a știut că numai după aceea a sfârșit totul
până a rezolvat și acest lucru pe care nimeni altcineva nu mai era să-l rezolve în locul Lui, afară de El,
- nu S-a întors liniștit spre Tatăl.
10 - O, ce gol ar fi rămas undeva în inimile noastre, fără acest dulce simțământ.
Fii binecuvântat tu Ioan, martor credincios și adevărat care l-ai trăit și care ni-l împărtășești, ca să înțelegem o poruncă a Duhului Sfânt trăită și mai puternic decât o vorbeai!
O lege a inimii mai mare decât a gurii.
O datorie a gingășiei mai presus decât cea a poruncii și a obligației.
11 - În lumea în care trăim, nerecunoștința și dezinteresul față de părinți a ajuns una din formele cele mai îngrozitoare ale necredinței.
Despre părinții părăsiți și batjocoriți de copiii lor, se aude din ce în ce tot mai des.
Și se vede din ce în ce tot mai dureros.
Dar ucenicul lui Hristos, face ca Domnul său...
12 - Și-au bătut joc de Isus preoții cei mai de seamă, care reprezentau religia.
Și-au bătut joc de Isus cărturarii, elita poporului, care reprezentau cultura.
Și-au bătut joc de El bătrânii care reprezentau tradiția, obiceiurile, istoria poporului.
Și-au bătut joc și tâlharii, care reprezentau drojdia societății, partea cea mai josnică, oamenii cei mai de nimic.
Și-au bătut joc legiuitorii, autoritatea cea mai înaltă, justiția.
Și-au bătut joc trecătorii - toată opinia publică.
Tot poporul și-a bătut joc de Isus.
Toată partea bărbătească a omenirii își bătea joc, în vreun fel, de Dumnezeul care o crease pe ea după Însuși Chipul Său.
Ce tragedie îngrozitoare!
13 - Numai despre femei și despre copii, Sfânta Scriptură nu pomenește nimic de rău, în drumul Calvarului Sfânt.
Despre ele este scris că se boceau, își băteau pieptul și se tânguiau plângând după El.
În toată durerea Calvarului, asta semăna ca o mângâiere și ca o speranță...
14 - Dar soldații au întrecut orice măsură, între cei care și-au bătut joc de Isus.
Despre soldați este scris în chip deosebit, - „iată ce au făcut soldații”...
Dumnezeu să aibă milă de starea celui mai nenorocit. Căci chiar acela care are cea mai mare nevoie de Hristos, - adică soldatul
- acela care este totdeauna în cea mai grea primejdie,
- acela care este cel mai singur și mai lipsit din lume, adică soldatul, și cei ca el, -
- chiar acela este de multe ori, cel mai vrăjmaș și mai batjocoritor față de Dumnezeu!
15 - Un vas cu apă nu se gândise nimeni să ducă la Crucea lui Isus, spre a ușura cu un strop de răcoare usturimea și arșița Celui Chinuit.
Dar un vas cu oțet, spre a-I mări chinul s-au gândit să ducă!
Cei ce te iubesc uită adesea în durerea lor chiar puținul cel ce ți l-ar putea face ție, spre a-ți ușura durerea ta.
Dar cei ce te urăsc, nu uită ce pot face spre a-ți mări chinul și mai mult.
Tocmai când ești cel mai zdrobit și în starea cea mai grea a suferinței,
pe patul tău, ca pe crucea ta.
16 - De multe ori chiar în clipa cea mai grea, nimeni nu știe pe ce să pună mâna, ca să-ți ajute.
Îi arde cuiva casa, și toți aleargă zăpăciți: nimeni nu știe unde este apa sau unde-s gălețile.
Cade cineva în fântână - și nimeni nu știe unde este scara sau frânghia.
Își taie cineva mâna - și nimeni n-are o fâșie de pânză sau o ață de pansat.
Moare cineva pe neașteptate - și toți se uită, strigă, plâng, aleargă - și nimănui nu-i trece prin minte să-i deschidă haina, să-i frece mâinile, să-i ude fața...
O cât de mult prețuiește în astfel de clipe o minte liniștită, o mână pricepută, o inimă săritoare! ...
17 - Acelui care dăduse lumii izvoarele dulci pentru stâmpărarea setei,
izvoarele sărate pentru astâmpărarea bolii,
izvoarele reci pentru astâmpărarea arșiței,
izvoarele calde pentru astâmpărarea răcelilor,
- Aceluia oamenii n-au găsit să-I dea nici măcar un strop din aceste izvoare, în cea mai cumplită dintre suferințele Lui.
18 - Aceluia care a arătat numai milă, bunătate și iubire față de orișice suferință omenească,
- în suferința Lui oamenii nu I-au arătat decât cruzimea, răutatea și ura lor.
Pentru că toate acestea erau cântărite în Prețul cel nespus de greu pe care Hristos - Dumnezeul și Mântuitorul nostru trebuia să-l dea pentru mântuirea noastră.
19 - Noi nu putem măsura cât de mare a fost păcatul nostru, decât cântărind câtă suferință I S-a cerut Lui, pentru a ni-l răscumpăra.
Nu putem înțelege cât de mult ne-a iubit El, numai când putem înțelege cât de mult L-am urât noi.
Nu putem cuprinde marea Lui Jertfă, numai când putem simți toată nelegiuirea noastră a tuturor pentru care s-a cerut Jertfa aceasta chiar atât de adâncă. Și chiar atât de grea.
20 - Când toate merg spre un sfârșit, - oricât de încet ar fi mersul acesta,
oricât de amar ar fi drumul,
oricât de dureros ar fi fiecare pas,
oricât de îndepărtată ar părea sosirea,
oricât de lungă este fiecare clipă,
- tot se isprăvește odată și odată.
Dumnezeul și Mântuitorul nostru, ajută-ne să-l ajungem și noi cu bine, cum l-ai ajuns Tu.
Amin.