Apoi a turnat apă într-un lighean, şi a început să spele picioarele ucenicilor, şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.
Iată clipa cea mai cutremurătoare din câte au fost până acum în seara aceasta neuitată...
- şi iată începutul tuturor celorlalte, care încep de aici înainte, până la sfârşit:
- Domnul Isus Se scoală de la masă,
Se dezbracă de hainele Lui,
toarnă apă într-un lighean
şi începe să spele picioarele ucenicilor Săi,
apoi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins...
Cu ştergarul cu care era încins...
Prima dată o făcuse atunci, pe Muntele Măslinilor, îndată după ce i-a ales, înainte de a le spune cel dintâi cuvânt fericit cu care începuse şi Psalmii Săi (Psalm 1, 1; Matei 5, 1-12),
- dar acum în clipa asta privea la ei şi mai de jos, şi mai în sus.
Căci pentru ca să ştergi picioarele cuiva, cu un ştergar cu care eşti încins, trebuie să te apleci până la pământ în faţa lui. Trebuie să priveşti ca spre cer - spre el.
Mântuitorul a îngenuncheat deci înaintea fiecăruia din ei, - când le spăla picioarele.
Dar când le ştergea - a trebuit să Se aplece şi mai mult, chiar până la pământ în faţa fiecăruia. Ştergarul era încins, ştergându-le picioarele lor.
Iată când vrei să speli pe cineva,
adică atunci când vrei să-l mustri,
sau când vrei să te ocupi de murdăria pe care o are el sau în el,
atunci, ca să le poţi spăla cu adevărat trebuie să ştii să te apleci... să te cobori, până la picioarele lui, adică şi mai jos decât el.
Trebuie să fii în stare să te apleci lângă el şi până la starea din care să-i poţi cuprinde picioarele la inima ta, ca într-o îmbrăţişare plină de dragoste, pentru curăţirea lui.
Cine poate iubi atât de mult - până a se smeri şi îngenunchea în faţa cuiva şi nu se poate apropia atât de mult de el, acela nu va putea spăla şi curăţi niciodată în chip mântuitor pe nimenea. Cine vrea s-o facă aşa, să ştie că trebuie să se aplece mult.
- Dar când vrei să ştergi întinăciunea cuiva
şi când vrei să-i acoperi păcatul
şi să-i îndepărtezi nelegiuirea făcută de el,
adică atunci când vrei să-l ierţi şi să-l înfăţişezi pe acesta cam neprihănit (Isaia 40, 2; Colos. 1, 22),
o, să ştii că atunci trebuie să te apleci şi mai mult,
trebuie să te smereşti şi mai mult...
Atât de mult încât să te anulezi pe tine pentru el...
Să te uiţi pe tine şi tot ce ai tu,
să calci pe tine şi pe toate ale tale
pentru a-l înălţa pe el...
dar acesta este cel mai Dumnezeiesc lucru şi de aceea este cel mai greu lucru cu putinţă oamenilor.
Orice bine pe care îl faci altuia îţi cere mai întâi să-ţi faci ţie un rău de aceeaşi mărime. Dacă poţi primi răul tău spre binele lui, îl faci. Dacă nu - nu pentru că cu cât pui pe altul mai presus de tine, cu atâta trebuie să primeşti a te aşeza tu mai întâi pe tine, mai prejos ca el.
Cu cât vrei să îmbraci pe altul, trebuie mai întâi să te dezbraci pe tine.
Cu cât vrei să faci altuia un loc mai larg, cu atâta trebuie mai întâi să-l restrângi pe al tău.
Ca să-Şi poată sfinţi pe ucenicii Săi în adevăr, Domnul a trebuit să Se sfinţească mai întâi pe Sine Însuşi pentru ei (Ioan 17, 19).
Ca să-i poată ridica pe ei, S-a smerit mai întâi pe Sine Însuşi.
Ca să-i poată face în stare să moară ei pentru El, a murit mai întâi El pentru ei
şi ca să-i poată învia şi înălţa la Cer pe toţi oamenii, a trebuit să facă aceasta mai întâi cu Sine Însuşi.
Numai după toate acestea El S-a putut ridica în faţa tuturor, biruitor, impunător şi măreţ,
pentru a le cere şi lor, tuturor alor Săi, cea mai mare şi mai strălucită jertfire de Sine spunând: Eu v-am dat o pildă şi o măsură: aşa cum am făcut Eu, să faceţi şi voi. Atât cât v-am iubit Eu, să vă iubiţi şi voi (Ioan 13, 34).
Slavă veşnică Ţie Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos!
Pentru că niciodată până la Tine n-a mai fost un împărat şi un domn ca să mai poată, asemenea Ţie, să facă robilor săi.
Slavă Ţie care ne-ai arătat cel mai drept şi cel mai fericit drum spre slavă: umilinţa
şi cea mai curată şi cea mai sfântă împlinire a voii lui Dumnezeu: iubirea de Dumnezeu şi de oameni
şi cea mai desăvârşită fericire: aceea de a îndrepta şi sfinţi pe alţii prin Jertfa şi sfinţirea Ta.
Totdeauna ne-ai învăţat Doamne Isuse... şi din fiecare cuvânt al Tău, am desprins lumină, bucurie, nădejde şi îndemn, fiecare din noi şi în toate,
- dar în seara aceasta a Cinei celei de Taină, tot ceea ce ne înveţi Tu este acum Taină şi Minune.
Taină şi minune este acest însemnat lucru, pe care ni-l araţi acum cu pilda Ta. Când vrei să ne deschizi mintea asupra celei mai dintâi trepte din scara pe care putem sui la cer: adică Umilinţa... cea mai adâncă simţire şi virtute de care avem nevoie noi când cercetăm vina altora,
şi Dragostea, cea mai adâncă bunătate atunci când mustrăm
şi Tăcerea, cea mai adâncă uitare, atunci când iertăm
şi Blândeţea, cea mai adâncă în toate acestea.
Amin, slavă Ţie.
Amin.