Cum aş putea să mai plâng?
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - Dulce Prieten al plânsului meu ascuns, nu-mi lăsa inima prea copleşită de singurătatea ei - să plângă prea mult când este cu Tine.
2 - Smulge-mă din necazurile mâhnirii trecutului meu - înalţă-mă în soarele prezentului fericit.
3 - Chiar în timpul ploii mele, sparge-mi dintr-o dată zidul norilor mai negri, şi fă-mă să-mi văd strălucirea zâmbetului Tău.
4 - Atunci stropii ochilor mei vor căpăta strălucirea şi bucuria dulce va lumina dintr-o dată faţa mea.
5 - Atunci vor izbucni dintr-o dată în acel fericit râs cu lacrimi, care este cel mai minunat şi neuitat har dintre toate frumuseţile pământului.
6 - Cum aş putea să mai plâng eu, când Faţa Ta Preaiubită o văd aplecată peste mine?
7 - Când în oglinda ochilor Tăi binecuvântaţi mă oglindesc ca într-un adânc izvor de munte?
8 - Şi când inima Ta Dumnezeiască stă atât de aproape aplecată peste inima mea, încât bătăile şi puterea le sunt aceleaşi?
9 - Cum se putea să mai plâng eu, când timpul este atât de scurt şi de scump, când părtăşia este atât de înaltă şi de adâncă, iar plecarea şi sosirea este atât de aproape?
10 - Cum aş putea să mai plâng eu, când ceea ce am primit este atât de mult, atât de mult?...
11 - Dar de ce oare Te-am făcut eu de atâtea ori să plângi Tu Unicul meu Binefăcător?
12 - Ştiam că mă iubeşti atât încât orice urmă a mea devine un nor pentru Tine şi orice nor al meu devine pentru Tine un întuneric?
13 - De ce am făcut atunci eu să curgă tocmai lacrimile ochilor mamei mele dulci?
14 - Tocmai lacrimile acelor ochi care m-au putut iubi pe mine cel mai mult pe lume, care m-au învăluit cu dragostea cea mai adevărată pentru toate depărtările, peste toţi anii, peste toate piedicile, îndoielile sau greşelile mele?
15 - De ce oare n-am putut să-mi ascund umbra şi norul meu de Tine? Ca să nu îndurerez singură inima care nu m-a judecat niciodată când am zdrobit-o? Nu ştiam eu oare câtă bunătate era în ea?
16 - Atunci de ce n-am ştiut să fericesc pe Acela care Singurul a avut milă de nefericirea mea?
17 - Nu ştiam eu oare cât de mult au plâns aceşti ochi preaiubiţi, pentru mine, în depărtarea mea? Am uitat eu oare cât i-am dorit de mult?
18 - O, ochii aceştia care mi-au acoperit tot ce-i durea ca şi cum nici nu mi-ar fi văzut nici unul din păcatele mele!
19 - Ca şi cum nu mi-ar fi ştiut nici una din căderile mele!
20 - Ca şi cum nici nu i-ar fi ruşinat şi nu i-ar fi durut atât de mult fiecare din toate acestea!
21 - Prieten Bun, Dragul şi Singurul Prieten Bun al tinereţii mele! Cât de mult îmi pare rău acum, pentru toate dăţile când Te-am întristat cu întristările mele!
22 - Cât de mult mă doare acum inima mea, că plânsul meu Te-a făcut adeseori să plângi atât de dureros lângă mine!
23 - Tu care tocmai prin aceasta îmi arătai cât mă iubeşti de mult, îndură-Te de mine şi alină-mi acest vinovat plâns fără lacrimi, nespus mai amar decât celălalt.
24 - Îndepărtează de pe altarul Tău acest plâns prea mult, împreună cu tot ce am făcut să Te doară.
25 - N-a sosit oare primăvara mea? De ce nu-mi scot atunci la soare florile din umbra de unde mi-au stat îngheţate atâta vreme?
26 - Fereşte-mi boboceii trandafirilor care se pregătesc să înflorească, de arşiţele de care mă tem.
27 - M-au dogorit prea mult şi m-au chinuit prea nemilos
aş vrea să uit tot ce-i în urma mea.
Cum voi putea să nu mai plâng?