Cum aș putea să mai plâng?

1 - Dulce Prieten al plânsului meu ascuns, nu-mi lăsa inima prea copleșită de singurătatea ei - să plângă prea mult când este cu Tine.

2 - Smulge-mă din necazurile mâhnirii trecutului meu - înalță-mă în soarele prezentului fericit.

3 - Chiar în timpul ploii mele, sparge-mi dintr-o dată zidul norilor mai negri, și fă-mă să-mi văd strălucirea zâmbetului Tău.

4 - Atunci stropii ochilor mei vor căpăta strălucirea și bucuria dulce va lumina dintr-o dată fața mea.

5 - Atunci vor izbucni dintr-o dată în acel fericit râs cu lacrimi, care este cel mai minunat și neuitat har dintre toate frumusețile pământului.

6 - Cum aș putea să mai plâng eu, când Fața Ta Preaiubită o văd aplecată peste mine?

7 - Când în oglinda ochilor Tăi binecuvântați mă oglindesc ca într-un adânc izvor de munte?

8 - Și când inima Ta Dumnezeiască stă atât de aproape aplecată peste inima mea, încât bătăile și puterea le sunt aceleași?

9 - Cum se putea să mai plâng eu, când timpul este atât de scurt și de scump, când părtășia este atât de înaltă și de adâncă, iar plecarea și sosirea este atât de aproape?

10 - Cum aș putea să mai plâng eu, când ceea ce am primit este atât de mult, atât de mult?...

11 - Dar de ce oare Te-am făcut eu de atâtea ori să plângi Tu Unicul meu Binefăcător?

12 - Știam că mă iubești atât încât orice urmă a mea devine un nor pentru Tine și orice nor al meu devine pentru Tine un întuneric?

13 - De ce am făcut atunci eu să curgă tocmai lacrimile ochilor mamei mele dulci?

14 - Tocmai lacrimile acelor ochi care m-au putut iubi pe mine cel mai mult pe lume, care m-au învăluit cu dragostea cea mai adevărată pentru toate depărtările, peste toți anii, peste toate piedicile, îndoielile sau greșelile mele?

15 - De ce oare n-am putut să-mi ascund umbra și norul meu de Tine? Ca să nu îndurerez singură inima care nu m-a judecat niciodată când am zdrobit-o? Nu știam eu oare câtă bunătate era în ea?

16 - Atunci de ce n-am știut să fericesc pe Acela care Singurul a avut milă de nefericirea mea?

17 - Nu știam eu oare cât de mult au plâns acești ochi preaiubiți, pentru mine, în depărtarea mea? Am uitat eu oare cât i-am dorit de mult?

18 - O, ochii aceștia care mi-au acoperit tot ce-i durea ca și cum nici nu mi-ar fi văzut nici unul din păcatele mele!

19 - Ca și cum nu mi-ar fi știut nici una din căderile mele!

20 - Ca și cum nici nu i-ar fi rușinat și nu i-ar fi durut atât de mult fiecare din toate acestea!

21 - Prieten Bun, Dragul și Singurul Prieten Bun al tinereții mele! Cât de mult îmi pare rău acum, pentru toate dățile când Te-am întristat cu întristările mele!

22 - Cât de mult mă doare acum inima mea, că plânsul meu Te-a făcut adeseori să plângi atât de dureros lângă mine!

23 - Tu care tocmai prin aceasta îmi arătai cât mă iubești de mult, îndură-Te de mine și alină-mi acest vinovat plâns fără lacrimi, nespus mai amar decât celălalt.

24 - Îndepărtează de pe altarul Tău acest plâns prea mult, împreună cu tot ce am făcut să Te doară.

25 - N-a sosit oare primăvara mea? De ce nu-mi scot atunci la soare florile din umbra de unde mi-au stat înghețate atâta vreme?

26 - Ferește-mi boboceii trandafirilor care se pregătesc să înflorească, de arșițele de care mă tem.

27 - M-au dogorit prea mult și m-au chinuit prea nemilos

aș vrea să uit tot ce-i în urma mea.

Cum voi putea să nu mai plâng?