Când lacrimile dulci...
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - Dumnezeul meu Cel Unul, altarul Tău cel fericit noi nu l-am putut acoperi nici cu daruri, nici cu flori,
ci numai cu lacrimi!
2 - Bogății n-am avut niciodată căci și părinții sufletului nostru au fost niște bieți săraci de aur. De unde să fi avut noi să-Ți aducem daruri de aur?
3 - În straturile noastre toate florile s-au uscat încă din sămânță. Căci noi n-am avut o primăvară a noastră. Peste noi s-au abătut numai, ori ierni crâncene, ori veri fierbinți, ori înghețuri, ori arșițe.
4 - Cine să fi înflorit oare ceea ce am sădit și am udat numai cu lacrimi?
5 - Lacrimile sunt grele, iar mugurii slabi, - și ei s-au rupt înainte de a ajunge la rod sau măcar la flori.
6 - Lacrimile sunt fierbinți iar răsadul fraged - și el s-a ars.
7 - Lacrimile sunt amare iar lăstarii nu pot trăi decât în liniștea dulce - și ei s-au stins.
8 - Lacrimile au fost multe, prea multe - și au acoperit totul.
Astfel nu ne-au rămas decât ele.
9 - Le aducem numai pe acestea altarului Tău fericit.
Dar oare dacă sunt atât de grele
și de fierbinți
și de amare
și de multe,
- mai pot ele bucura altarul Tău?
10 - Oricât ar fi lacrimile de frumoase, de adevărate și de iubitoare... când sunt prea multe - apasă.
11 - Prietenul tinereții noastre înlăcrimate, spune-ne ce să facem cu lacrimile noastre prea multe?
12 - Ascultați-le în răbdarea cea mai tăcută,
în nădejdea cea mai îndepărtată
și în renunțarea cea mai desăvârșită - să nu vi le mai vadă nici Dumnezeu!
13 - Căci nici înaintea Lui nu este plăcut - ce este prea mult fiindcă aceasta izvorăște din necredință!
14 - Oricât de mare ți-ai crede durerea ta,
oricât de nedrept judecate ți-ai crede vorbele tale,
sau de adâncă prăbușirea singurătății,
sau fără de speranțe iubirea - nu plânge totuși prea mult.
15 - Oricât ar fi de nemeritate ranele tale,
- totuși:
Nu plânge nici mai tare și nici mai greu, nici mai amar și nici mai mult, decât se cuvine pentru fiecare sau pentru toate!
16 - Simte-ți marginea peste care nu ai voie să treci!
17 - Simte-ți măsura peste care nu ai voie să torni!
18 - Simte-ți clipa după care nu ai voie să plângi - și încetează la timp.
19 - Pentru că există și în plâns un punct până la care urci, până la care câștigi, până la care strălucești.
20 - Dar după acest punct există numai prăbușirea, pierzarea, întunericul.
21 - Oprește-te cu un pas, cu o clipă, cu un gând înainte de aceasta.
22 - Acolo unde este vârful înțelept și frumos,
Inima ta, singură, știe aceasta.
23 - Fii treaz, chiar când lacrimile sunt dulci...