Foto Traian Dorz

Cumpătarea

Traian Dorz - Comori Nemuritoare

1 - Cumpătarea-i datoria oricărei ființe drepte
ea îndrumă pașii vieții pe cărările-nțelepte
în ea este sănătate și putere și iubire
și doar ea aduce-n casă și în suflet mulțumire.
2 - Omul fără cumpătare
cât ar strânge tot nu are
că din sacul care curge
cât se toarnă, nu se-ajunge.
3 - Cumpătarea e virtutea ce se află-n chibzuință
fără ea vorbești zadarnic de iubire și credință
căci fără de cumpătare nu-i credință nici iubire
iar când sunt, aduc doar hulă
și necaz și necinstire.
4 - Cumpătarea se arată
în umblarea cea curată
în vorbirea măsurată
și în faptă, de-orice dată.
5 - Unde nu e cumpătare să te-aștepți la sărăcie
chiar dac-ar fi fost acolo cea mai mare avuție
căci din vasul care curge
chiar când pierde doar un pic
în curând sosește vremea că n-a mai rămas nimic.
6 - A fi cumpătat înseamnă a griji de-orice fărâmă
zidul ne-ngrijit la vreme, cât de tare-i se dărâmă.
7 - Cumpătarea și risipa nu pot merge împreună
ele n-au dus niciodată laolaltă casă bună
omul cumpătat urăște și-osândește-orice risipă
el nu-și cheltuie zadarnic, nici un ban
și nici o clipă.
8 - Cumpătarea are margini și măsură-n toate cele
nu numai în cele bune,
dar chiar și în cele rele.
9 - Nu-i decât un drum spre viața plină de îndestulare
și-acest drum frumos și sigur se numește cumpătare
- fiul meu, obișnuiește-ți zi de zi ființa-ntreagă
calea asta s-o urmeze
și să-i fie cea mai dragă.
10 - Hotărârile frumoase bine e să le luăm
însă dacă nu le ținem, ne-nțelepți ne arătăm.
11 - Mai târziu sau mai devreme rabdă cel necumpătat
căci pe unde faci păcatul, ispășești orice păcat
cine n-are cumpătare în ce face și vorbește
vine prea degrabă ziua când cu lipsuri ispășește.
12 - Cine n-are cumpătare
să n-aștepte desfătare
căci risipa cheltuiește
tot mai mult decât primește.
13 - Omul cumpătat e-acela care dă ce-i drept oricui
și-n tot drumul lui n-atinge cu nimic al nimănui
ci își ține și cuvântul și tăcerea măsurat
numai astfel omul este credincios adevărat.
14 - Fericită-i cumpătarea căci ea strânge nu aruncă
știe că-orice fărâmitură ca s-o ai se cere muncă
de aceea ea n-aruncă nici un dram ce-i prisosește
știe că la orice-i vine vremea-n care trebuiește.
15 - Cea mai întristată țară este-aceea fără frați
și cea mai săracă-i țara fără oameni cumpătați.
Articol 133 din 185
Folosește săgețile ← → pentru navigare